KorAP: Find »[drukola/base=omorî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...616 617 618 ...662 >

16,540 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

Dintr-un vas aflat în mijlocul încăperii își puneau în cupele făcute din coarne de taur o băutură din grâu fermentat. Toți vorbeau cu însuflețire, dar când Julius Civilis îi întinse cupa sa lui Valerius, glasurile se stinseră. — Bea, spuse Julius. — Omorâți-mă - Valerius refuză cupa. Omoară-mă. Acum, pe loc. — La noi nu se obișnuiește ca un bărbat să vrea să moară pentru că femeia pe care o iubește a murit, zise cel mai bătrân dintre preoți, ridicând mâna. Nu se obișnuiește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
încăperii își puneau în cupele făcute din coarne de taur o băutură din grâu fermentat. Toți vorbeau cu însuflețire, dar când Julius Civilis îi întinse cupa sa lui Valerius, glasurile se stinseră. — Bea, spuse Julius. — Omorâți-mă - Valerius refuză cupa. Omoară-mă. Acum, pe loc. — La noi nu se obișnuiește ca un bărbat să vrea să moară pentru că femeia pe care o iubește a murit, zise cel mai bătrân dintre preoți, ridicând mâna. Nu se obișnuiește. Valerius lăsă capul în jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
grav. — Tu nici măcar nu știi cum se ține un pumnal. O iubeai pe Velunda... Tu ești un om blând, zise un tânăr războinic, aranjându-și pe umăr haina scurtă din blană. Valerius ținea cupa în mâini, dar nu luă nici o înghițitură. — Omorâți-mă. — Cum să te omorâm? întrebă alt preot, netezindu-și barba. Ne cunoști doar: îi pedepsim doar pe cei pe care îi găsim vinovați. Tu ne ceri să-ți luăm viața pentru că acum ți se pare că fără Velunda nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cum se ține un pumnal. O iubeai pe Velunda... Tu ești un om blând, zise un tânăr războinic, aranjându-și pe umăr haina scurtă din blană. Valerius ținea cupa în mâini, dar nu luă nici o înghițitură. — Omorâți-mă. — Cum să te omorâm? întrebă alt preot, netezindu-și barba. Ne cunoști doar: îi pedepsim doar pe cei pe care îi găsim vinovați. Tu ne ceri să-ți luăm viața pentru că acum ți se pare că fără Velunda nu poți trăi? Nu, am fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
repeziseră la el și îl trăseseră afară din lectică; nimeni nu sărise în ajutorul împăratului care cădea sub loviturile pumnalelor. Numai niște batavi încercaseră să ajungă la el, dar, cum nu cunoșteau orașul, greșiseră drumul; în vremea asta, Galba era omorât de mulțime. Pretorienii îi tăiaseră capul dintr-o lovitură. Pentru că nu putea să-i țină în mână capul chel, un soldat vârâse un deget în gura mortului și i-l dusese astfel lui Otho. Vitellius își duse o mână la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cruzimea orașului în care voia să guverneze. Revăzu fantoma lui Galba decapitat, așa cum i se arătase în pădure. Apoi, continuă Hector, un libert cumpărase capul cu o sută de monede de aur și îl aruncase în locul unde stăpânul lui fusese omorât din porunca lui Galba, fiind bănuit de trădare. — Așa deci, Galba e mort. Otho... Dacă am înțeles bine, Otho a pus să fie ucis... Întotdeauna m-am temut că șarpele ăla e avid de putere, zise Vitellius. Din istorisirea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
țineau fețele lipite de barele de lemn. Unii râdeau, alții îi blestemau pe zei, pe Vitellius și mulțimea ațâțată, alții întindeau mâna să atingă vreo femeie. Un băiețaș aruncă spre ei o legătură de verdețuri putrezite. — Trăiască Skorpius! O să vă omoare pe toți! Băiatul fu împins deoparte de oamenii din jur. Cineva îi dădu un pumn și copilul o luă la fugă, cu sângele curgându-i din nas. Valerius își făcea loc prin mulțime, uitându-se pe rând la bărbații din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
putea trăi în continuare în lux. Antonius trebuie să se întâlnească și cu ambasadorii pe care Otho i-a trimis la Vitellius în încercarea de a face pace. Numai că ambasadorii nu s-au întors... — Și dacă Vitellius i-a omorât? Dacă îl va ucide și pe fratele meu mâine, când se vor întâlni? Vitellius e în stare de orice, nu crezi? - Valerius își frământa mâinile. Chiar crezi că Vitellius va renunța la putere, că se va retrage la viața privată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
parte pe Valerius și intră în cort. — Dacă pierde, va muri. Am auzit că Manteus a pariat o sumă enormă pe Skorpius. E sigur că va învinge el. Și mi-a confirmat că Vitellius le impune luptătorilor lui să-i omoare pe cei pe care i-au învins. În felul ăsta îi aduce sacrificii lui Marte. — Ai vorbit cu el? — Cu Salix? Da, l-am văzut. E un bărbat curajos, știi doar. E hotărât să învingă, cu toate că știe cât de abil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
plătiți să-mi ia gâtul. N-am plâns când am descoperit că Otho, care odată mi-a fost ca un frate, a trimis la rându-i niște oameni să mă ucidă... — Dar și tu ți-ai trimis oamenii să-l omoare! izbucni Antonius. — Însă aș plânge dacă ar trebui să renunț la Roma - Vitellius arătă cu degetul spre Antonius. Voi merge în Italia - coborî mâna, muindu-și degetul în vasul cu sos din fața sa. Voi intra victorios în Roma. Roma va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să-l văd luptând pe Salix. — Ai pariat cumva pe Salix? În mâna lui Vitellius strălucea o monedă de aur. — Mărim miza? Eu pariez pe Skorpius, iar tu pe Salix. Antonius nu răspunse și își întoarse privirea spre arenă. „Îl omor“, se gândi, plin de ură. Știa că nu avea s-o facă. Nu acum. Nu putea să-l omoare acum. El nu era un ucigaș. Era un războinic și avea să se poarte ca atare. Urma să se întoarcă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aur. — Mărim miza? Eu pariez pe Skorpius, iar tu pe Salix. Antonius nu răspunse și își întoarse privirea spre arenă. „Îl omor“, se gândi, plin de ură. Știa că nu avea s-o facă. Nu acum. Nu putea să-l omoare acum. El nu era un ucigaș. Era un războinic și avea să se poarte ca atare. Urma să se întoarcă în tabără și să trimită un mesager la Otho. Avea să-l informeze că războiul civil era iminent. Războiul îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mâncare, dar își ridicase ochii spre Antonius, care stătea în fața lui, la celălalt capăt al mesei. Valerius își cunoștea bine fratele; după felul cum își ținea capul plecat, își dădu seama că era furios. Își dori ca Antonius să-l omoare pe imperator. Astfel, Velunda ar fi fost răzbunată, jocurile ar fi fost întrerupte, iar Salix ar fi fost salvat; s-ar fi schimbat cursul istoriei. Dar Antonius strângea doar pumnii, după ce schimbase cu Vitellius niște cuvinte pe care Valerius nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
i se strângă stomacul lui Valerius, care își dădu seama imediat de gravitatea rănii. Cum putea Salix să continue lupta cu mușchiul complet sfâșiat? Un vuiet se ridică din mulțime. Acum îl face bucăți! urla tânărul cu păr negru. Îl omoară... Salix e mort, ticălosul de el! continua să strige, fără să-și dea seama că vecinii se amuzau pe seama urii lui. — Nevastă-sa s-a dus la Salix astă-noapte, țipă grăsanul în urechea lui Valerius, ca să se poată face auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nu trebuia să-l acuze de moartea lui. Nu putea recurge la un ucigaș plătit - Antonius ar fi ghicit repede cine l-a trimis. Poate că era mai bine să-l țină deocamdată departe și abia mai târziu să-l omoare. Căută rapid o cale de ieșire, în timp ce ducea la gură prăjitura cu miere și susan. O mestecă - era foarte amară. Încercă să înghită - gâtul îl durea acolo unde se afundaseră degetele ucigașe ale lui Valerius. — Antonius Primus, înțelegi că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și interesele statului. — A, deci etica îți impune asta? râse Vitellius. Admirabil. Ești un adevărat campion al tradiției, un adevărat cetățean roman. Râse din nou, amuzat de eforturile lui Antonius de a-și stăpâni mânia. — Nu vei porunci să fie omorât, Vitellius. Îl vei judeca și îl vei pedepsi. Va executa pedeapsa, apoi îl vei lăsa liber. Antonius îi întoarse spatele. Trecu prin dreptul lui Valerius fără să-l privească. Se opri, zărind la picioarele fratelui său sacul de medic. — Ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Arena era pustie. Trupul lui Salix fusese dus de acolo. — Ce facem cu el, imperator? întrebă Vinicius Crulpus. Arătă spre Valerius, care privea în pământ, de parcă toate câte se petreceau în jurul lui l-ar fi lăsat indiferent. — Nu-l poți omorî. Mama și copiii tăi... Știu prea bine! izbucni Vitellius. Își îngropă fața în mâini. Cei din jurul lui tăceau. — Nu-l pot omorî. Dar trebuie să moară fără ca nimeni să mă poată acuza de moartea lui. Vreau să-l văd mort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
privea în pământ, de parcă toate câte se petreceau în jurul lui l-ar fi lăsat indiferent. — Nu-l poți omorî. Mama și copiii tăi... Știu prea bine! izbucni Vitellius. Își îngropă fața în mâini. Cei din jurul lui tăceau. — Nu-l pot omorî. Dar trebuie să moară fără ca nimeni să mă poată acuza de moartea lui. Vreau să-l văd mort. — E o problemă care nu se poate rezolva, imperator. — Dați-mi de băut. Listarius se grăbi să-i întindă o cupă. Vitellius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
fruntea Imperiului dacă asta pune în primejdie populația și soldații, că are oroare de război civil și nu dorește să fie răspunzător de masacre și lupte fratricide. A spus că îi cedează conducerea lui Vitellius și că avea să se omoare așa cum făcuse soldatul care venise la Brixellum să anunțe înfrângerea... Pentru că nimeni nu-l credea, iar unii îl acuzau că minte sau că fugise de luptă, soldatul s-a aruncat în propria-i sabie, omorându-se în fața împăratului. — Otho a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și că avea să se omoare așa cum făcuse soldatul care venise la Brixellum să anunțe înfrângerea... Pentru că nimeni nu-l credea, iar unii îl acuzau că minte sau că fugise de luptă, soldatul s-a aruncat în propria-i sabie, omorându-se în fața împăratului. — Otho a dovedit că este un bărbat de onoare, murmură Titus. Calvia Crispinilla îi făcu semn numidului să se retragă. — Le-a spus fratelui său, nepotului și prietenilor să aibă grijă de ei. Când au vrut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
dar să ai și creier. Fiindcă în timp ce-l urmărești, trebuie să calculezi și distanța potrivită ca să-l ataci, trebuie să eviți tridentul și plasa lui... Numai așa vei învinge. Aleargă! — Ajunge. Dacă nu-ți continui antrenamentul și nu alergi, te omor. Ajunge, răspunse Valerius nepăsător. Instructorul îl apucă de gât cu mâna liberă, roșu la față de furie. Valerius îi simțea răsuflarea duhnind a usturoi. — Te-aș sugruma cu plăcere, Valerius. Știi de ce? Cu o mișcare bruscă, Valerius se eliberă din strânsoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
la picioarele sale, slăbi strânsoarea. Știa să calculeze exact clipa aceea dintre viață și moarte. Instructorul se clătină, ducându-și mâna la gât. Era orbit de furie și de ură. — Ticălosule! N-ai idee ce mult aș vrea să te omor! Nu-i păsa că cei din jur îl auzeau. — Aș vrea să te omor nu pentru că ești trufaș și nepriceput, ci pentru că l-ai lăsat pe Vitellius să-ți scape! Nu trebuia să-l lași... Trebuia să-l ucizi! — Taci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
moarte. Instructorul se clătină, ducându-și mâna la gât. Era orbit de furie și de ură. — Ticălosule! N-ai idee ce mult aș vrea să te omor! Nu-i păsa că cei din jur îl auzeau. — Aș vrea să te omor nu pentru că ești trufaș și nepriceput, ci pentru că l-ai lăsat pe Vitellius să-ți scape! Nu trebuia să-l lași... Trebuia să-l ucizi! — Taci, Hyrpus! interveni neliniștit Rubrus, un instructor mic de statură, musculos, temut pentru cruzimea sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-l lași... Trebuia să-l ucizi! — Taci, Hyrpus! interveni neliniștit Rubrus, un instructor mic de statură, musculos, temut pentru cruzimea sa. Taci, vrei să te audă? — Și ce dacă mă aud? Să mă audă! Valerius ar fi trebuit să-l omoare pe porcul ăla. Dacă nu era el, n-ar fi fost război, iar ai mei ar fi încă în viață. Așa însă, au murit la Bedriacum, arși de focul vitellienilor. Vitellius trebuia să moară! — Riști să te ucidă, dacă te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-l ucidă pe cel mai puternic om din Imperiu, pe Aulus Vitellius, care se comporta ca un monarh absolut și tiran. Îl considerau pe Valerius un erou ciudat, care nu se temuse că va fi ucis când încercase să-l omoare pe Vitellius, dar care la Ludi refuza să învețe să lupte. În timp ce mergea pe coridorul îngust dintre mese, un tânăr înalt și musculos îi ieși în întâmpinare și, refuzând să-i facă loc, îl împinse cu umărul. Valerius se opri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]