16,454 matches
-
Înainte. Nu sunt războinic și nu-mi place să vărs sânge. Dar, dacă scapi de tovarășul meu, Îți jur pe mântuirea sufletului că te voi strivi eu! — Adelheid? Eglord se Îngălbeni recunoscând-o pe nefe ricita care pă rea moartă. Zâmbetul batjocoritor Îi pierise de pe buze. — O, nu, jur pe numele strămoșilor mei că nu sunt eu făptașul! Prieten ticălos și sperjur, știu de ce țineai cu orice preț să rămân sus pe ziduri! Se Întoarse fulgerător pe călcâie și ieși din
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care mă onorează cu Încrederea sa nu este altul decât nobilul cavaler Giancarlo Spada, fiul cel mai mic al lui Leonardo Spada, membru al Consiliului celor Zece. Josua se Înclină plin de respect În fața tânărului, care Îi răspunse cu un zâmbet, iar Solomon Își ceru iertare că nu Îl salutase potrivit rangului său. După ce se așezară cu toții, gazda spuse: — Vă rog să mă iertați dacă nu Înțeleg! De ce trebuie un domn atât de nobil să călătorească În straie atât de nepotrivite
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
era mulțumită și bucuroasă că seara se întorcea la cuibul ei sărăcăcios, cu sacoșa cu pâine și mâncare pentru copilași. Da. Era bucuroasă. Copiii erau sănătoși, cuminți și ascultători. Aveau ce mânca. Era liniște și pace. Spre dimineață, în zori, zâmbetul mamei s-a metamorfozat brusc în groază, iar copiii înspăimântați se trăseseră îngroziți în spatele mamei pentru a fi apărați, protejați, salvați. Ce se întâmplase? Din "rânduiala" Ta, Doamne, veniseră "lupii" înarmați cu pistoale-mitralieră să pedepsească pentru păcatele și fărădelegile lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
într-o poziție inertă, pentru a evita durerea copleșitoare... Într-un târziu, și-a revenit și, cu mișcări încete, și-a pus pe cap căciula prăfuită, într-o poziție caraghioasă. Într-o altă situație, scena aceasta ar fi declanșat un zâmbet, bună dispoziție sau poate chiar un hohot de râs. Dar, în circumstanțele date, crearea unei atari atmosfere era, practic, imposibilă. Cu excepția, pe deplin îndreptățită, a sentimentului uman de compătimire, orice altă reacție ar fi fost o ticăloșie. Moș Butu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
umani negustori de vise și de povești. II După alți ani ne revedem la Iași. Întâmplarea (se pare că nimic nu este întâmplător) face să locuim împreună în același hotel și aceeași cameră. Îmi revăd prietena. Același chip senin, același zâmbet șarmant. Ești neschimbată! îi zic. Ei, am mai îmbătrânit! zice râzând... Nu, nu a îmbătrânit. Uneori are un fel al ei de a privi pe fereastră. Stă așa câteva clipe cu ea, apoi își atinge cochet obrazul. Se aud clopotele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
o impresie plăcută. Tatăl său fusese ministru al agriculturii În Iowa, așa că avea din familie Înclinare spre agrarianism. Aproape Înalt, blond, figură adevărată de neamț, cu părul mereu răvășit, cu dinți mari, Îngălbeniți, ce-i arăta la cel mai mic zâmbet, cu pantalonii mereu necălcați. Wallace dădea mereu impresia unui cowboy, pe care elementele de dreapta Îl caricaturizau și-l temeau din cauza ideilor inaintate ce le manifesta. Wallace era inginer agronom și om de teren, fermier, ce și-a făcut primul
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
avea cel puțin doi martori împotriva sa. Părintele Papken Keropeian, întrebat ce a văzut la Gherla, a spus că a fost torturat de comandanții legionari Gheorghiu și Marcu, în fapt directorul și unul dintre gardienii închisorii, declarație ce a provocat zâmbete și rumoare. Martor al acuzării pentru Voinea a fost Octavian Tomuța, care l-a acuzat că l-a recrutat pe Țurcanu și ceilalți să îi tortureze. Când Voinea l-a întrebat ce a pățit el însuși în camera 4-spital, Tomuța
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
Să înșele? - Ai terminat? - Sau să-și dorească bijuterii scumpe, vile somptuoase și vacanțe exotice?... - Ai început să cam bați câmpii! - Nu! Pe sugar îl fericește sânul cald și plin cu lapte al mamei! Cântecul ei de leagăn și un zâmbet duios... - Asta înseamnă că pot pofti și eu la un sân cald? - Vezi? Ți-ai pierdut inocența! Sânul copilului nu este același cu cel la care te-ai gândit tu! Acum ai înțeles ce am vrut să spun cu bucuriile
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
simți iubire pentru întreaga planetă? - Mi-ar folosi la ceva? - Enorm! Pentru că acesta ar fi primul pas. Apoi... - Hai, uimește-mă în continuare! - Fără să faci niciun efort, fără să fii fals, liniștea aceasta va așterne pe chipul tău primul zâmbet ca distincție a seninătății minții tale aflate în repaos! - Stop! Până aici! Nu am niciun chef să apar în lume cu un rânjet tâmp pe figură! - Te grăbești, dragul meu prieten! Va fi nu un rânjet tâmp, cum singur te
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
a seninătății minții tale aflate în repaos! - Stop! Până aici! Nu am niciun chef să apar în lume cu un rânjet tâmp pe figură! - Te grăbești, dragul meu prieten! Va fi nu un rânjet tâmp, cum singur te degradezi, ci zâmbetul unui om inteligent, al unui om care și-a găsit echilibrul interior și care știe săși stăpânească noianul propriilor gânduri. Dacă nu ți se pare deplasată comparația, vei deveni... dresorul lor. Al propriilor gânduri. - Știu eu ce să zic?... - Crezi
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
să mă conving într-un viitor nu foarte îndepărtat. - 28 martie 1993! Să țineți bine minte această zi! Este ziua celei de-a doua dumneavoastră nașteri! Felicitări și... La mulți ani! Acesta era Aurel F. Șezând lângă el, cu un zâmbet matern așternut pe chip și în contrast evident cu scorțoșenia interlocutorului meu, urmărea dialogul nostru o doamnă micuță de statură, plinuță și cam de aceeași vârstă cu noi. Era Ana, soția lui, a bibliotecarului de profesie (însărcinat și cu gestionarea
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
Sfântă, dădeau Realizarea Sinelui. CAPITOL: CĂTĂLIN La întoarcerea din oraș, unde evadasem în căutarea unui film foto, am făcut cunoștință cu Cătălin. Cătălin, un tânăr de 20 de ani, își primise de-acum Realizarea, iar pe față îi înflorise un zâmbet permanent și candid. Tocmai revenise de acasă cu un carnețel în care își nota sârguincios detaliile descoperite pe panou despre chakra Sahasrara. Era absorbit de ceea ce făcea. Profitând de acalmia momentului - fiind ora trei după amiază, caniculă, iar fetele se
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
noi și de expoziție. A devenit din vizitator, unul dintre cei care... găzduiau expoziția! În tot acest timp el a absorbit întreaga informație ce o primea. Era... flămând! Flămând spiritual... Descoperise frumusețea pură, iar pe față i se întipărise acel zâmbet candid despre care am mai scris. Pentru a sublinia transformările sublime ce s-au petrecut în interiorul lui Cătălin, trebuie să vă mai spun că, dacă sâmbătă ne-a vizitat într-un pantalon de trening ponosit și rupt, cu o bluză
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
aripioare de înger, toți zâmbesc, plutesc și... sunt în culmea fericirii!... Așa eram toți cei prezenți în ashram (mai puțin aripioarele și... bineînțeles, partea cu accidentul!...): mersul ne era ușor de parcă pluteam, iar fețele ne erau destinse și înnobilate de zâmbete inocente. Nimic forțat, totul reflectând niște interioare frumoase... ce mai? - ne simțeam ca în... rai! Nici n-avea cum să fie altfel! Gândiți-vă: toți avuseserăm parte (și încă aveam) de purificări puternice ce ne debarasaseră de balastul citadin al
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
acestora trebuiau să fie cazați și hrăniți în complex. Credeam că o să stau cu orele la rând la cantină, dar niciodată nu a durat așteptarea mai mult de un sfert de ceas. Mereu mâncare bună și din abundență, mereu cu zâmbetul pe buze, indienii au fost la înălțimea evenimentului pentru care eram prezenți acolo. Un excelent exemplu de organizare și rezolvare a problemelor. Sincere și calde felicitări gazdelor noastre! Minunat popor! Spuneam, la început, că simt că n-aș fi chiar
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
seama că noi intrasem cu mâinile goale. Stânjenit, m-am uitat în jur și am observat că toată lumea avea câte ceva de oferit. L-am întrebat pe vecinul indian din spatele meu dacă gestul este obligatoriu. Plin de bunăvoință și arborând un zâmbet cald și înțelegător, mi-a confirmat nelămurirea și mi-a oferit o floare din ghirlanda lui. Cu aceeași gentilețe și bunăvoință le-a dăruit și fetelor câte o floare. Ne-a spus că nu are importanță cine face oferta - el
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
sfârșit, în avion. Ne-am reîntâlnit cu celavekul ce supraveghea și îmbarcarea. Trăgând cu oarecare efort după mine de geanta cu tabla, am rugat o stewardesă să-mi permită s-o pun la ea în oficiu, până la destinație. Cu un zâmbet îngăduitor, vameșul rus (stana de piatră, celavekul...) mi-a luat geanta din mână și mi-a arătat că avea loc sub bancheta mea. M-am bucurat și i-am mulțumit la modul cel mai sincer. Până la urmă, nu pot spune
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
minunat CD, pe care acum îl ascult neîncetat. Nu-mi dispărea însă, sentimentul acela de puști părăsit. Sau poate... răzgâiat? M-a scos din nedorita melancolie o surioară ce mi-a oferit o poză de-a Mamei ce arbora un zâmbet larg, plin de dragoste și duioșie; mie îmi era adresat - nicio altă poză nu ar fi fost mai potrivită, niciun alt dar nu ar fi fost mai prețios! Mama m-a văzut, mi-a simțit frământarea și a venit de
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
tacă muzele”, repeta revista Bucovina spusa latinului, dar nu se supunea ei, publiciștii fiind la postul de comandă, scriind când din sentiment precum Dragoș Vitencu în cazul versurilor Portret: „Trupul ei e vrabie,/ Ochii îi sunt sabie / Cui îi știe zâmbetele,/ Numărate-s sâmbetele...”, când reproducând versuri încrezătoare ca în cazul fragmentului inedit din „Prietenii” de Liviu Marian, din care redăm următoarele: În bojdeucă-s numai eu Singur cuc, lipit de hornu-mi, căutând să mă mai ieu Când cu torsul motănimii
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
un deget de la mâna stângă, indicarea, pe o tablă mică,aliterelor destinate să formeze cuvinte (...). Observându-se cu cea mai mare luciditate, a descris într-un articol din Journal de Psychologie formele clinice ale propriei sale dizartrii. Avea mereu un zâmbet blând pe buze. Strălucea de bunătate, de prietenie, deafecțiune” - cf. Raoul Curiel, „En souvenir de Jean de Menasce (1902-1973)”, StIr 7 (1978), fasc. 2, pp. 289-291. Vezi și Mémorial Jean de Menasce, Louvain, 1974, unde Philippe Gignoux, ultimul și cel
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
plată s-a căutat prin buzunare și cu tristețe a constatat că nu avea să acopere nici o treime din costul consumației. Era mîhnit că se afla într-o asemenea încurcătură credea profesorul și atunci s-a adresat soției. Cu un zîmbet de mamă, coana Catinca a plătit. Concluzia lui Iorga: "Ei, dragă, s-au scumpit toate, totdeauna descopăr că am mai puțini bani decît costă un lucru"". În afara acestor evocări, multe din ele publicate și în țară, după '89, revoltat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
necesar un om al faptei. Prejudecata că "poetul", "scriitorul", "filosoful" sînt inapți e și maliție. Dacă aș fi trecut pe o listă (ipoteză absurdă, desigur) de nume propuse pentru primariatul unui sat, numele meu ar fi șters de la început cu zîmbete: "scriitorul". Și totuși, numai eu (subl. aut.) aș fi bun de meseria aceea". De aici pînă la a accepta oferta noii puteri instaurate de tancurile sovietice nu a fost decît un pas, pe care criticul l-a și făcut, totuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Printre ferestre strîmbe de ploae (sic!)/ Toți aveau ochii tulburi de rachiu/.../ Dar soarele a răsărit peste zăpezi./ Și lampa n-a mai fumegat pîn-la tavan./ Tot satul ca o apă ce năvălea din munți/ A înflorit în cîntec și zîmbet an cu an.// De la oraș mereu veneau tot noi îndemnuri/ Și fumul din furnale urcat pînă la cer". În februarie 1950, conducerea U.S., printr-o adresă, comunică Filialei ieșene regretabilul plagiat al unui membru al Filialei din Constanța, "fapt care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Uniunii Scriitorilor-filiala Iași); Atitudini literare, Ed. Cartea Românească, 1999 (nominalizată Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Uniunii Scriitorilor filiala Iași, 1999, Premiul pentru eseu al Festivalului Internațional de Poezie de la Deva, Oradea, 2000); Clipa zboară cu-n zîmbet ironic, Ed. Dyonisos, Craiova, 1999 (nominalizată Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Marele premiu al Festivalului internațional de poezie de la Sighetul Marmației, 1999); Dintr-o haltă părăsită, versuri, Ed. Augusta, Timișoara, 2000 (Marele premiu ASLA Oradea, 2001, nominalizat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
La Răcaru mergem ! sare Cristi și îl îmbrățișează pe Pribeagu. — Măi, băieți, vouă nu v-a ajuns ? Vreți să batem jumătate de oraș pentru o muiere frumoasă, care nici nu v-a băgat în seamă ? — O, prietene, pentru un așa zâmbet aș bate toată țara ! De fapt, nu, nu ! Tot continentul, râde Pribeagu. Mda, v-a luat Dumnezeu mințile, e clar. Sau băutura ? — Dumnezeu ne-a dat mințile, dragă prietene. Băutura, ce-i drept, ni le-a cam luat. Dar domnișoara
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]