17,970 matches
-
sale față de Poartă. „Necredinciosul acela, scrie cronicarul turc Kemal- Pașa-Zade, era un afurisit plin de trufie. Din revolta sa prea mare, neluând în seamă firmanul care cere ascultare, el și-a arătat răzvrătirea față de sultanul lumii. De aceea s-a aprins flacăra mâniei de răzbunare a padișahului. Aceasta a fost pricina trimiterii numaidecât a oștii asupra acelui răzvrătit.” Nesupunerea voievodului, dar mai cu seamă încercarea lui de a sustrage Țara Româneasca de sub influența turcească, anulând astfel toate eforturile turcești de a
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
părăsind carele și celelalte bagaje, s-o ia la fugă cu rușine”. Bolnav cum era, regele a trebuit să încalece și să se arate oștenilor săi și l-a trimis și pe fratele său, Sigismund „să potolească mișcarea”. S-au aprins torțe, regele s-a arătat în mai multe locuri și spiritele s-au liniștit. O armată numeroasă, în urma unei victorii însemnate, nu mai este cuprinsă de spaimă la zvonul că dușmanul s-ar putea să atace. După această întâmplare, au
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
după cum se zvonea, a dus atunci dușmanul cu el și a umplut Grecia și Asia cu plugari poloni și ruși”. Wapowski nu greșește atunci când afirmă că Ștefan a năvălit în Polonia cu turci și tătari. În realitate, pojarul l-au aprins turcii în provinciile sud-estice ale regatului, încă din luna mai. Malcocioglu Bali Bei, sangeacul de Silistra, a prădat până dincolo de Liov, aproximativ pe o adâncime de 140 de kilometrii. Ștefan cel Mare și-a început expediția în 23 iunie 1498
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
ce ieste în mahalaoa tărgului.” Preotul vine în fața domnului și mărturisește că acel ispisoc, scris de mâna lui Brătei, era al lui Ion Muntean, dar “au arsu atuncea cand au arsu și biserica cea dinaintea tărgului Sucevii, ce s-au aprins de tunet, mai la vale de Sfântul Atanasie”. I s-a cerut preotului să aducă șase preoți să jure că ispisocul a fost al lui Ion Munteanu. Preotul a adus martorii, aceștia au jurat că așa a fost și astfel
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
nopțî, Ileana Simziana, cosiță de aur, câmpul înverzește, florile-nflorește. Titulaturile magice și funcția sacră, vegetațională, sunt motivate întotdeauna de evoluția basmului. Petrea Făt-Frumos are ca supranume clipa nașterii, fiindcă în momentul crucii dintre zile începe misterul inițiatic: lemnele se aprind singure pe muntele vânătorii și apare personajul demonic. Petrea este consubstanțial cu misterul, Ileana este o ipostază a divinității vegetaționale, iar supradeterminările devin o marcă a onomasticului extraordinar. Numirea după minutul venirii în lumea albă apare și într-un basm
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
v-ați iubea,/ Și ați adurmea,/ Rău o venea,/ Dila iea o fura/ O viță de păr din cap,/ Și atunci zâna ț-a plecat./ Rămâi făr’de casă/ Și fără nevastă”. Octavian Buhociu dă o altă etimologie numelui Ardiu: „aprins, furios de la «arde»”, și la fel de tentantă este și apropierea de maghiarul Erdo, „pădure”, căci îl încadrează pe erou în clasa întemeietorilor cu puteri vegetaționale. Ardiu, Arghiu, Arghir sunt însă, fără îndoială, ipostaze ale aceluiași voinic chemat pe tărâmul sacru. Iovan
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Frățiorilor grăia:/Dalei, neică, frățiori,/ D-alei, neică, vânători,/ Ce grea sete m-a coprins,/ Inimioara că mi-a-ncins!/ Mai rău setea-l coprindea/ Ce grea sete m-a coprins,/ Inimioara că mia-ncins,/ Limba-n gură mi-a aprins,/ Buzele că mi le-a fript./ (...) Sete mare că-i silea,/ Sete mare-i încingea”. Repetiția hiperbolizează senzația fiziologică și o transformă într-un chin care cuprinde întreaga ființă prin organul pulsatil al vieții. Văpaia pârjolitoare vine din apropierea hotarului extrem
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
am tradus vreo 200 de pagini. Și m-am învățat a pricepe limba franceză. Autorul se chema Charles Baltet [59]. Iar cartea a fost premiată la un congres internațional cu cea mai mare distincție. Și in timpul refugiului, soldații români, aprindeau focul în bucătărie cu file din acel odor de carte, scrisă cum numai francezii știu să scrie. Și câte cărți au fost scrise despre pomicultură le-am cumpărat: Grigore Mărunțanu Sfinx. Pepiniera de Emilian Gibescu fiu de preot din București
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
au invitat pentru rugăciune în corul bisericii Sf. Ioan Botezătorul. A fost, până acum, cel mai plăcut moment religios, ca pelerin. Pliantele în diferite limbi erau pregătite iar noi cei prezenți, vreo 20, așezați în strane și cu o lumânare aprinsă între noi ne rugăm în comun pentru ca apoi fiecare să-și exprime o dorință proprie. A urmat apoi și ceva mai personal: în picioare, ținându- ne de mână, fiecare îi ura ce credea el celui din dreapta lui. Eu i-
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
aranjându-și cum pot lucrurile și pregătindu-se pentru somn. Uf, deși ușa este închisă, glasul unui spaniol se aude de pe hol. Sper ca la ora 22 să se liniștească. Cardenuela Riopico, 28 iulie Ca de obicei, la ora șase se aprinde lumina în dormitor. înțeleg că pe tot camino stingerea este la ora 22 iar deșteptarea la ora 6. Cine vrea se poate trezi mai devreme și poate pleca dar fără să deranjeze. Deși hanul municipal este la strada principală, cu
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
de interese de stat" și el trebuia să ajungă la Palatul Victoria cu cel puțin două minute înaintea lui Gorbaciov. Sâmbătă dimineața, familia Gorbaciov, până la micul dejun, a ieșit la plimbare prin parcul vilei, unde a discutat îndelung și destul de aprins unele aspecte ale zilei anterioare; dovadă a fost decizia Raisei de a schimba tot programul ei în favoarea unei deplasări de durată la Ambasada U.R.S.S. din București. Nu știam cum s-au desfășurat lucrările consfătuirii la nivel înalt din cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
înmiresmate.” Lumea este prezentă într-o nouă viziune: „altădată materiale, grele, apăsătoare, a senzațiilor, sentimentelor, altădată trăite la limita paraxistica a tragicului ”, în cea „a preaplinului sufletesc.” Astfel, în Limite: „La logodna insului cu luna, Când sub gene candele s-aprind, Stelele coboară câte una Din mătăsuri palide foșnind. Logodiți nimicului, tăcerea Plopii ca din caiere și-o torc Vântul doare lin ca mângâierea Mâinilor ce nu se mai întorc. Sieși neputând să-și mai încapă Sub adanca zare-a nimănui
MONOGRAFIA ABSOLVENȚILOR LICEELOR DIN BOLGRAD STABILIȚI ÎN ROMÂNIA by NENOV M. FEODOR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1830_a_92278]
-
fabricate proprii, confecționate din tuburile goale ale cartușelor (erau peste tot după abandonarea frontului de război), la care adăugau vată îmbibată în „gaz” și o rotiță metalică de la mai vechile brichete aruncate, ca mecanism de aprindere. Alții foloseau pentru a aprinde țigările noduroase (tot de aceeași fabricație, cu hârtie de ziar sau pănuși de porumb), milenarul amnar cu iască uscată... Dar frica a rămas. A fost o umbră intrinsecă condiției de refugiat, mulți ani după 1944. După frica mare de a
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
am băut căci era procurat de mine și Îi rezistam; la dans mam mai Încurcat, dar țigara n-am putut-o fuma decât pe jumătate. Tata, mare fumător, mă Încerca adesea, dându-mi În tindă o țigară ca s-o aprind În bucătăria de vară. Mă Înapoiam cu jăratecul pe vătrai și țigara În cealaltă mână, fără să o pun În gură. Poate mă vor Înțelege și ierta studentele pe care adesea le admonestez părintește pe culoarele facultății și chiar colegii
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
trecerea mai plăcută a timpului și consumarea surplusului de energie, caracteristic vârstei. Pădurea Șomârd era situată peste un deal, la sud est de Copșa Mică. Aici s-au descoperit importante zăcăminte de gaz metan, care au explodat și s-au aprins la suprafață, În vara anului 1933, formând un foc ale cărui flăcări luminau ca ziua pe o rază, care includea și satul nostru. Dispozițiile școlare de efectuare a unor perioade de muncă patriotică, ne-au Îndreptat spre sediul școlii, punându
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
ne Înfierbântam În același ritm. Îmi este greu să mai stabilesc astăzi cine era “capul răutăților”. Vasile Sasu, “prințul” din poveștile Marianei Grecianu era de nerecunoscut față de sobrietatea manifestată În facultate. Vasile Coțofan era recitatorul fără egal. Sandi Grecianu se aprindea rapid după o gură de tărie. Îi urmăream pe toți și mă antrenam cu plăcere la buna lor dispoziție. Viața În Iași ne apărea astfel cel puțin egală cu cea lăsată În Capitală, dacă nu mai frumoasă. Fratele Bârză și
MĂRTURISIRILE UNUI OCTOGENAR by PAUL IOAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1658_a_3007]
-
cum ar fi, de exemplu, faptul că unele femei mă privesc de sus, sau că la televizor apar tot felul de imbecili. Improvizează o schiță sau o povestire conturată, în doar patru, cinci rânduri. Poți? Mi-a spus: să nu aprinzi lumina. Ușa era încuiată. Intrase oare pe balcon? Știam că e un înger, iar el știa că știu. Am adormit târziu, foindu-mă în așternut. Mi se părea că stă lângă patul meu și mă veghează. Dimineață, când m-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
semănau deloc cu țâfnoasele țărăncuțe de la Coșula. Îmi amintesc și acum foarte clar chipul Doricăi, chipul unei nemțoaice, Erika, prima femeie căreia i-am dedicat un poem de mari întinderi, la o vârstă când nu știam de la ce capăt se aprinde țigara. S-au îndepărtat și ele de dragostea mea, retrăgându-mă spre Botoșani, loc din care nu m-am desprins. O realitate în care, în mintea mea, nu încape ficțiunea, însă ea m-a clădit atât de evident în mintea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de la mal la biroul lui. El s-a urcat într-o barcă cu o altă femeie, foarte frumoasă. Eu stăteam pe mal, într-un cadru de ușă. Nu știu ce rol avea ușa, căci nu era prinsă în vreun zid. Mi-am aprins o țigară și m-am rezemat de cadrul ușii. Mă gândeam că trebuie să mă culc cu prințul ca să-mi salvez copiii. El a început să o sărute pe femeia aceea, peste tot și să facă dragoste cu ea. Între
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
indiferență, de propriile limite transferate operei. Că nu toate scrierile, nu toate actele artistice sunt făcute pentru veșnicie. Sunt opere care mor natural, ca oamenii. Sunt autori care întrețin arderea marii literaturi, în timp ce opera lor e ca vreascul care se aprinde la baza literaturii perene. Dar și ei sunt importanți, foarte importanți, în digestia unei culturi. De multe ori în rateurile unor scriitori care sunt sortiți neantului se află semințe care ar fi rodit generos dacă altul ar fi fost destinul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
îl receptează ca pe un poet damnat și cu atât mai tentant, care empatizează cu atitudinea sa de rebel în fața conformismelor din societatea de azi, dintotdeauna. Uneori, cînd îmi e dor de Aurel, merg la Borca, la mormântul lui și aprind o lumânare. Știi câtă lumină e concentrată în flacăra pâlpâitoare a unei lumânări pusă la capul unui poet plecat dincolo? Și când aprind o lumânare numesc în gând pe mai toți scriitorii care au plecat dincolo, pe care i-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de azi, dintotdeauna. Uneori, cînd îmi e dor de Aurel, merg la Borca, la mormântul lui și aprind o lumânare. Știi câtă lumină e concentrată în flacăra pâlpâitoare a unei lumânări pusă la capul unui poet plecat dincolo? Și când aprind o lumânare numesc în gând pe mai toți scriitorii care au plecat dincolo, pe care i-am cunoscut direct, unii mai mari, alții mai mici, egali în fața morții, egali acum în fața veșniciei personale, universalizată prin actul morții: Dan David, Maria
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cobori mai multe trepte și multe ai de văzut. Mult m-am mirat cum au putut să se adăpostească sub piatră dar grija Milostivului Dumnezeu i-a Îndrumat să-i scape de răutatea lui Irod. Ne Închinăm la icoane și aprindem câte o lumânare. Plecăm fericiți de tot ce am văzut. Biserica Sfântului Mormânt al Maicii Domnului Ea este patronată de greci. În biserică se coboară pe trepte. Cred că sunt peste 30 de trepte până la Sfântul Mormânt. Pe laturile scărilor
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
-o pe Sf. Fecioară Maria. Sunt icoane mari și frumoase cu chipul celor Înmormântați. Iar mormintele sunt acoperite cu catifea grena și garnitură galbenă. Când coboară lumea la Sfântul Mormânt se oprește și se roagă și la aceste morminte și aprind lumânări. Apoi cobori la Sfântul Mormânt al Maicii Domnului. Aici se oficiază zilnic Sfânta Liturghie. Chiar pe Sfântul Mormânt. Deasupra lui. Slujba este de două ore: 6-8 dimineața. Și seara se face vecernie zilnic. Se vede prin geamul care protejează
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
să redau tot. Biserica este construită după modelul bisericilor din Orient. Este ridicată deasupra peșterii care adăpostește Sfântul Mormânt al Maicii Domnului. Are multe candele atârnate pe tavanul peșterii, dar nu toate ard. Cred că la diferite sărbători le vor aprinde pe toate. Este electrificat și unde se citește și se face slujbă e lumină iar restul semiîntuneric. Oricum, nu cazi pe scări, pentru că se mai vede câte un pic. Și de acolo e grija lui Dumnezeu să nu cădem. Ieșind
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]