20,245 matches
-
s-a furișat, Și cu toată voinicia-mi, mă simții adânc rănit Perdui voia mea cea bună, obiceiul de dormit, Ș-atunci... te-ntâlnii pe tine, călător pe-aceeaș cale, Amândoi în sânul nostru ascundeam aceeași jale, Jale nu, căci era dulce taina care ne rodea, Însă nu-ndrăzneam s-o spunem tocmai cui se cuvinea. Și m-ai sfătuit, țin minte, eu copil neștiutor, Pe vorbarița hârtie să aștern ascunsu-mi dor. Eu te-am ascultat și-n versuri scris-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
unde sub un tei frumos ne răcoream bând vin cu borviz. Câte și câte vorbeam noi atunci la umbra teiului, vorbe ieșite din inimă care ne scurtau ceasurile, de ne se păreau minute. Eram sub un adevărat farmec în fața melancoliei dulci și visătoare a lui Eminescu și a gălăgioasei veselii a lui Creangă de a cărui hohote de râs tresărea grădina Spravale babă. S-au dus amândoi acești scriitori fruntași atât de strâns legați prin prietinie, dar atât de deosebiți prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
îndoială vânatul este cel mai frumos, mai bărbătesc, mai poetic și care ne înfrățește mai mult cu natura. De aceea simt o deosebită plăcere de a istorisi diferitele mele întâmplări vânătorești, care îmi revin acum din depărtarea timpurilor ca niște dulci adieri de primăvară. Așa îmi aduc aminte că, în dimineața unei zile calde și senine din luna august, eram dimpreună cu prepelicarul meu Milord pe o bogată miriște de grâu, de pe moșia Spătăreștii, din județul Suceava, proprietate a lui Alecu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
pe firele de iarbă, pe frunzele arborilor străluceau picăturile de rouă ac niște lacrimi de bucurie izvorâte la sosirea marelui împărat al zilei. Cine ar zice însă că în desfătarea pământului se amestecă întotdeauna un strop de durere, că alături de dulcea armonie a păcei stă nedeslipit principiul distrugerei! Astfel, pe suprafața miriștei, se răsfirau și se încrucișau ațele de paingăn ca niște punți aeriane, mreje întinse în scop de vânătoare, iar în aer se rotea deasupra capului meu un uliu prădalnic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
susținând că aspectul mării ar fi monoton, fiind totdeauna același. Din contra, în uniformitatea ei aparentă, marea e infinit de variată. Necontenit își schimbă coloarele după oareel zilei, necontenit își schimbă fața după adierile vântului; acum e lină, drăgălașă, ademenitoare, dulce culcuș de sirene, care-ți deșteaptă doruri de tainice voluptăți, acum e iritată, dezlănțuită, turbată de parcă-ți prevestește sfârșitul lumii; și, necontenit, după capriciile ei îți sugerează alte gânduri, îți spune altă poveste, îți cântă altă simfonie. Răsăritul și asfințitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Toți aveam vreme de pierdut și inimă de cheltuit; prin urmare, ne găseam în cele mai bune condițiuni de a cădea în laț. Așadar, eu, dimpreună cu frații Leon și Iacob Negruzzi, după multă luptă cu aceste belele ale inimei, dulci și nu prea, ne-am hotărât, într-o bună dimineață, să întreprindem o călătorie în străinătate. Cel mai bun mijloc de a te scutura de farmecul a doi ochi ce te stăpânesc este să pui o distanță cât se poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
când am calcat al hotar pe pământul patriei și am văzut de departe vârfurile Carpaților, am simțit că mi se strânge inima în piept. Desigur, munții noștri nu se pot asămana cu Alpii, însă pentru mine unul ei sunt mai dulci, mai prietinoși, mai primavaratici; sunt plini de taine, plini de legende, plini de doine. Ei îmi povestesc multe de toate din trecutul, din prezentul țărei aceștia și îmi vorbesc profetic și despre viitor. În codrii lor ca niște cetăți nepătrunse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
rămas ceva schimbat în mine. Chipul cel blond și diafan care mi-a dat cei întăi fiori de iubire, care m-a inițiat cu tainele unui rai sufletesc necunoscut mie pănă atunci, mi-a rămas neșters în închipuire ca o dulce vedenie ce-mi luminează și astăzi căpătâiul de noapte, ca un cântec ce-mi vine dintr-o lume dispărută; ca o poveste fantastică născută din pătura vremurilor, care-mi redeșteaptă primele vibrări ale inimei mele feciorești. Apoi mai târziu, după ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
tot farmecul ei cealaltă copilă, Maria cu părul ei de aur, cu ochii ei revărsători de lumină, de astă dată mai frumoasă, mai diafană, mai poetică, așa că parcă ea însuflețea întreaga fire încunjurotoare. Iar notele fluierului îmi răsunau în urechi dulci, melancolice, întocmai cum îmi răsunase odinioară aria plângătoare a Margaretei, arie neuitată ce de atâtea ori mi-a dezmierdat auzul prin voacea iubită a Mariei. Apoi, lucru neînțeles, cântecul cela de al o vreme nu mai semana nici cu doina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
deșteptat parcă un șaselea simț, mi-a dat intuițiunea nemărginirei, mi-a întredeschis un colț de lumină asupra infinitului. Și, o, Doamne!... Câte și câte n-am mai simțit, n-am mai perceput din tainele eterne în acele momente de dulce legănare a sufletului, de aiurire a minței, de a doza vedere asupra unei a doua lumi, acelei dindărăptul lumei reale. Visam, treaz fiind, încât nu știu zău cum mă vor fi judecat tovarășii mei care se uitau ciudat la mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dacă cel În nevoie posedă o “cheie”, adică nu e străin de locul unde s’a constituit rezerva. Viața a optat pentru trei purtători de energie, În același timp și substanțe de construcție a corpului organismelor; precum căsuța din turtă dulce din poveste. Deci scopul rezervei e dublu: pe lângă energie, ea e un depozit de material de construcție, pentru reparații ori dezvoltare. Iar aceste substanțe sunt aminoacizii, acizii grași și zaharurile. Toate sunt substanțe reducătoare, iar după cum am arătat altă dată
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
le-au oferit ceva diferit de ceea ce se acumulează pentru ele Însele; o scurtă paranteză: porumbul s’a răspândit la noi pentru că turcilor le plăcea doar grâul. Aceste substanțe de rezervă, destinate restului biocenozei, deci cu rol strategic, sunt reducătoare, dulci și tentante, iar plantele le oferă În fructe Încercând totodată să obțină și un contraserviciu: Împrăștierea semințelor. Dar degeaba! Animalele au evoluat și ele și nu s’au lăsat Înșelate: și-au confecționat și ele o “cheie”, aceeași amilază, care
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
redox, ce-ar face-o inaccesibilă/neinteresantă pentru organismele heterotrofe, precum animalele, iubitoare de substanțe reducătoare. Al doilea scop este păzirea rezervei tactice, prin oferirea unui soi de tribut biocenozei, fapt realizat prin acumularea În fructe a unor substanțe reducătoare, dulci și tentante, ca glucoza, adică ceea ce au nevoie animalele, și care ar trebui să Împiedice “dedulcirea” animalelor la rezerva tactică. Atari substanțe constituie de fapt rezerva strategică, adică cea care permite supraviețuirea biocenozei, cea care creează condiții optime, pe termen
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
În ocean, dar Într’unul care se afla În plină transformare, adică de asemenea viu ca tot restul lumii, chiar dacă pe atunci doar minerală. Una dintre formele acestei schimbări e salinitatea. Apărut prin condensarea apei din atmosferă, oceanul primar era dulce, dar a devenit tot mai sărat prin aportul de pe uscat. Era firesc ca primele organisme, unicelulare, să conțină un mediu intern asemănător oceanului din acel moment, adică În echilibru. Echilibru care Însă nu a putut urma salinizarea ce a continuat
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
rinichiul. Pentru că fără apă viața nu e posibilă, purtăm de nevoie această apă mereu cu noi. Omul și, În general animalele, se lipsesc mai degrabă de hrană decât de apă. Purtăm deci cu noi două mări, cel puțin. Una mai dulce, În celule, alta mai sărată, Între celule. Și, cel puțin pentru vertebrate, această a doua mare e identică, indiferent de specie. Dar să nu uit plantele, pe care le iubesc atât de mult. Am mai spus-o, evoluția lor, deși
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
pădurețe, destul de acre ori astringente. Dar, dacă tot au apărut fructele, plantele le-au găsit și un rost ecologic. Decât să fie ele Însele - plantele - consumate de către ierbivore, plantele au oferit o tentație, acumulând În fructe substanțe nutritive și Încă dulci, precum glucoza. Și, dacă tot e glucoză, hop și noi, drojdiile și mucegaiurile care, În mai lunga noastră existență - și experiență - am “testat” cu succes o mulțime de substanțe, inclusiv generalizata celuloză. Dar nimic nu-i mai bun decât glucoza
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
copiilor și nepoților. Cad fulgii mari încet zburând, Și-n casă arde focul, Iar noi pe lângă mama stând De mult uitarăm jocul. De mult și patul ne-aștepta, Dar cine să se culce? Rugată, mama repeta Cu glasul rar și dulce Cum sta pe paie-n frig Hristos În ieslea cea săracă, Și boul cum sufla milos Căldură ca să-I facă, Drăguț un miel cum I-au adus Păstorii de la stână, Și îngeri albi cântau pe sus Cu flori de măr
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
-i tratez rana, dar bătrânul îmi explică, cum că ea nu-și mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Și-atunci îl întreb mirată: Și totuși, dvs. vă duceți zilnic ca să luați micul dejun împreună? Cu un surâs dulce și o mângâiere pe mână, îmi răspunde: E-adevărat că ea nu mai știe cine sunt eu, dar eu știu bine cine este ea. Am rămas fără cuvinte și un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
scurgă nestingherit pe mâini, față, hăinuțe zaharul din pepeni, de multe ori asociind pepenele cu brânza de oaie. Ce-i drept, eu făceam mai rar împreună cu fratele meu, verii noștri însă îi consumau frecvent așa. Niciodată nu am putut asocia dulce cu sărat, acru cu amar, iute cu dulce, poate și din perspectiva sensibilității mele organice și pentru că ai noștri erau foarte atenți la combinațiile noastre culinare, dar existau două de la care nu abdicam sub nicio formă. Doar Maia știa să
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
bucătăria bunicii. Până și micile tabuuri deslușite doar de mixtura etniilor din fosta „Raia a Brăilei” au prins contur în capacitățile de asimilare a tot ceea ce era nou pentru mama. Mă refer aici la descântecul de deochi, descântecul de „bube dulci”, toate ca rezultat direct a unui „mélange interetnic”, aș spune greco-turco-machedon. Singurul aspect pe care nu l-a deprins, înclin să cred că i-a fost și teamă oarecum, a fost „turnarea cositorului”, practică turcească de îndepărtare a fricii, a
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
și stabilit în cele din urmă la New York. Bunicii îi plăcea mult Moscopol, în speță, acea piesă cu care se identifica o națiune întreagă, dar care ulterior fusese interzisă de guvernul comunist, „Tot ce-i românesc nu piere”: I. Graiul dulce ce ne înfrățește Niciodată nu va fi uitat Căci în el se-ascunde și trăiește Tot ce-i mai frumos și mai curat Pe câmpie și în munți răsună Glasul vitejesc clocotitor Care toate inimile adună Pentru un destin nemuritor
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Șerbetul se găsea din plin, rareori consumându-l natur deoarece bunica și mama îl foloseau mai ales la prăjiturile de casă. Aveam o slăbiciune aparte la tortul de biscuiți cu șerbet de trandafiri. În camera bunicii puteai găsi oricând ceva dulce; acolo ținea într-o cutie de tablă ”zahăr candel”, asemenea căpățânilor de zahăr și ori de câte ori avea ocazia să dea peste un bragagiu (eventual turcă foarte bun, aducea acasă bragă proaspătă din abundență. Obișnuia să spună mai în glumă, mai în
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
neîmplinirilor emoționale, dar ne-a croit atitudinea de-a accepta drumul în viață cu demnitate și onoare. Eu am ales Iași, ei au studiat în București, viața ne-a ordonat cumva alegerile, iar acestea au stabilit perspectivele. Au rămas amintirile, dulci amintiri în acorduri de „Andante, andante” din repertoriul formației ABBA și parfumul acela discret de trandafiri albi și galbeni în amestec cu mirosul și tăcerea Dunării. Restul e doar uitare, o dulce uitare. VI. Doamne, tineri mai eram Vara lui
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
iar acestea au stabilit perspectivele. Au rămas amintirile, dulci amintiri în acorduri de „Andante, andante” din repertoriul formației ABBA și parfumul acela discret de trandafiri albi și galbeni în amestec cu mirosul și tăcerea Dunării. Restul e doar uitare, o dulce uitare. VI. Doamne, tineri mai eram Vara lui ’83 și admiterea la facultate mi-au consumat ceva din potențialul capacităților intrinseci, viața oferindu-mi bucuria acelor momente unice. Atunci cred c-am văzut în ochii mari, blajini și binevoitori ai
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
viață nu se poate compara cu frumusețea locurilor, bunătatea oamenilor și iubirea cu care am fost înconjurată... Pe ulița ce ducea spre locuința bunicii mele drumul era împodobit de o parte și de alta cu un gard viu din lemn dulce înflorit și din spatele lui se vedeau haragii cu fasole înflorită, de toate culorile. Din capătul aleii mă întâmpina bătrânul felinar cu gaz al bunicului, iar pe cerdac mă așteptau florile de trifoi și câteva țesături neterminate ale bunicii. Lord păzea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]