19,447 matches
-
poate fi opusă unui terț care a dobândit anterior drepturi privitoare la bunul principal". i. După modul de înfățișare a bunurilor, acestea pot fi: corporale (concrete) și incorporale (abstracte). Sunt corporale bunurile care au o existență materială, ele fiind perceptibile simțurilor umane. Sunt incorporale bunurile care au o existență abstractă (ideală), ele neputând fi percepute ca atare, cu ajutorul organelor de simț. Clasificarea bunurilor după acest criteriu nu a avut întotdeauna aceeași importanță. În dreptul roman, de exemplu, prezenta interes înfățișarea bunurilor, întrucât
Actul juridic civil by Elena Iftime () [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
bunurilor, acestea pot fi: corporale (concrete) și incorporale (abstracte). Sunt corporale bunurile care au o existență materială, ele fiind perceptibile simțurilor umane. Sunt incorporale bunurile care au o existență abstractă (ideală), ele neputând fi percepute ca atare, cu ajutorul organelor de simț. Clasificarea bunurilor după acest criteriu nu a avut întotdeauna aceeași importanță. În dreptul roman, de exemplu, prezenta interes înfățișarea bunurilor, întrucât modurile de transmitere ale celor două categorii erau diferite. În dreptul modern distincția nu mai prezintă aceeași importanță, întrucât transmiterea proprietății
Actul juridic civil by Elena Iftime () [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
corporale și necorporale, nu cunoaște o reglementare specială, asemenea categoriilor de bunuri anterior analizate. Articolul 535, definind bunurile, vorbește de lucruri corporale și necorporale, aspect discutabil întrucât noțiunea de "lucru", în esență desemnează un obiect cu existență materială, fiind perceptibil simțurilor noastre. În concepția dreptului românesc bunurile pot fi: corporale și incorporale, clasificare pe care în mod inexplicabil noul Cod civil nu o reține. j. După cum produc sau nu fructe, bunurile pot fi clasificate în: bunuri frugifere și bunuri nefrugifere 160
Actul juridic civil by Elena Iftime () [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
la fața locului sau verificarea unui obiect material) și probe constând în perceperea faptelor de alte persoane (depoziția unui martor). Deși mai rar, faptul material care se confundă cu însăși proba, poate fi perceput personal de către judecător prin propriile sale simțuri, astfel că raționamentul judecătorului nu intervine pentru a stabili existența faptului generator de drepturi în litigiu. (acesta fiind perceput direct), ci pentru a desprinde din acest fapt consecințele sale juridice. În majoritatea covârșitoare a cazurilor, însă, în care faptul generator
Actul juridic civil by Elena Iftime () [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
mențiunile din cuprinsul unui act autentic, nu au toate aceeași putere doveditoare. Fac dovada, până la înscrierea în fals419, doar mențiunile din actul autentic privind constatările pe care funcționarul de stat, acționând în cadrul competenței sale, le-a făcut prin propriile sale simțuri, în timp ce mențiunile privitoare la declarațiile părților, fac dovada până la proba contrarie. Aceasta întrucât, agentul instrumentator nu a făcut decât să ia act de declarațiile părților, fără a avea posibilitatea să controleze veridicitatea afirmațiilor. Fac de exemplu dovada, până la proba contrarie
Actul juridic civil by Elena Iftime () [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
alte probe. Ceea ce particularizează mărturia, față de alte probe, este cunoașterea personală de către martor a faptelor litigioase pe care le relatează. Martorul trebuie să dezvăluie instanței toate acele date și împrejurări pe care le-a recepționat și constatat cu propriile sale simțuri. Depozițiile despre fapte, împrejurări, "auzite" de la alte persoane, nu sunt constatări personale ale martorului, de aceea, ele nu constituie o probă directă. Izvorul lor nedeterminat și nedeterminabil, veridicitatea lor necontrolată și necontrolabilă, semnificația lor îndoielnică, fac ca aceste zvonuri să
Actul juridic civil by Elena Iftime () [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
e "nonmanifestatul" (avyakta care pare să participe și la lumea "spirituală" și la cea "materială"; și mai jos încă, Marel Sine (mahăn ătmă), Spiritul manifestat în materie, urmat pe planuri progresiv descendente de alte forme de conștiință, de organele de simț etc. După Svetăsvatăra Up. (V, 1), în nepieri torul și infinitul Brahman se află, ascunse, cunoașterea (care asigură nemurirea) și ignoranța asimilată morții. Acest nou sistem de omologii implică o reinterpretare a vechii analogii dintre macrocosm și microcosm. De astă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
început, că în seara cu pricina, mă aflam într-o stare deosebită (de exaltare bahică!) în beneficiul ideii că... omul e supus greșelii; dar nu mi-ar fi deloc ușor să admit (fără a încălcat legile sincerității și ale bunului simț și alte numeroase legi...) că, în aceeași seară, eram și nebun ori chiar idiot!... Să fim serioși!"175. Poate că luările de poziție diferite, în favoarea sau în defavoarea lui Geo Dumitrescu, vin și din obișnuința de a absolutiza trăsăturile unui scriitor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
metafore. Toate acestea au la bază pierderea încrederii în capacitate de a cunoaște ca și în forța limbajului poetic de a reface lumea în toate datele ei. În consecință poezia își va restrânge sfera la lumea cotidiană, cea perceptibilă prin simțuri fără ca acestea din urmă să fie vreun moment creditate cu putere maximă de cunoaștere. Se va realizează deci o poezie a prozaicului, cu alunecări spre oniric (pentru că a dispărut încrederea în simțuri), în care limbajul conversației cotidiene e mult mai
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
restrânge sfera la lumea cotidiană, cea perceptibilă prin simțuri fără ca acestea din urmă să fie vreun moment creditate cu putere maximă de cunoaștere. Se va realizează deci o poezie a prozaicului, cu alunecări spre oniric (pentru că a dispărut încrederea în simțuri), în care limbajul conversației cotidiene e mult mai potrivit pentru refacerea din fragmente a realității decât unul solemn, propriu-zis poetic, o poezie lucidă care nu-și mai acordă dreptul la visare fără însă a exclude viziunile aparent halucinante, care își
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
avangardei): "La dracu! Ei bine, nu sunt singur!/ Ei bine, dacă vreți cu tot dinadinsul,/ nu sufăr, nu e toamnă,/ nu e nici lună - nu-i nimic..." (Singur-lună). Poetul nu mai are încredere în consistența realității, în ceea ce-i transmit simțurile. Nimic nu este absolut și singura "realitate" pe care o cunoaște este cea pe care și-o construiește din cuvinte. Nici lui, nici cititorului nu i se mai permite iluzionarea, de aceea poezia este prezentată adesea ca exercițiu de sinceritate
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
În primul caz, se mimează cu umor neștiința, într-o opoziție vădită cu poezia marilor căutări, misterele lumii rămân necunoscute, dar acest fapt nu mai provoacă nici un fel de stare angosantă. Eul poetic trece printr-un proces de dereglare a simțurilor, dar cauza, afirmată explicit, nu mai este decât alcoolul. E o coborâre a spațiului celest în universul banal, cotidian, omul nu mai găsește sau nu mai vrea să caute o cale de acces spre înălțimi și atunci recurge la refacerea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
I. M. Rașcu și lui Vladimir Streinu, doi filologi rafinați, li s-a părut așa,2) sau dacă un cercetător al simbolismului îl va considera „sinistru”, cu „rezonanțe de cavou”,3) cum li se va fi părut celor fără un simț lingvistic deosebit? Ca să știe ce înseamnă „Bacovia” ar fi fost necesare anumite cunoștințe de istorie și de geografie locală, adică de existența aci a unei vechi episcopii catolice, de așezarea orașului Bacău, de viticultura regiunii etc. Poetul a spus că
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
din cartea lui Poe. - Se vorbea parcă de dragostea mea acolo și-n deșert căutam să alung nebunele gînduri”3). La Bacovia, numele lui Poe mai apare o dată în poezia „Finis”, asociat cu cele ale lui Baudelaire și Rollinat („O, simțurile-mi toate se enervau fantastic.../ Dar în lugubrul sălii pufneau în rîs sarcastic/ Și Poe, și Baudelaire, și Rollinat”)4) și încă o dată în „Cubul negru”: „Și ea luă ghitara neagră și începu, cu o voce stinsă, poema corbului din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
5). Din zona moralei, termenul de „barbar” se deplasează spre cea a artei, unde e folosit pentru a sancționa aspectele inestetice, monstruozitățile, stridențele. Format prin redublarea silabei „bar”, el impresionează auzul și se aplică adesea lucrurilor care țin de acest simț. în epoca de dinaintea apariției Plumbului, cît și în cea de după, tot ce „zgîria urechea” - în vorbire, în muzică - era numit „barbar”. Texte diverse o demonstrează. într-o dezbatere despre limba lite rară, de pildă, cineva se opune modernizărilor și își
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
noastră e plină) au subminat încrederea în democrație, în dreptate, în generozitate. Din cauza lor, clasa politică va fi asimilată curînd cu jaful, corupția și trîndăvia. Și aproape tot ce va emana de la autorități va fi perceput ca ofensă a bunului simț și cinism. La rîndul ei, neputința de a corecta „inversiunile” a împins la ostilitate și sarcasm. Cuvîntul se întîlnește de numeroase ori în presa și literatura vremii, inclusiv la Bacovia. Sarcasmul e una din expresiile cele mai clare ale contrastelor
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pe piață. Felul său de a aprecia lucrurile seamănă, pe de o parte, cu al unui avangardist nemulțumit de operele predecesorilor, pe care le bănuiește a fi lipsite de originalitate, pe de altă parte, cu al unui om de bun simț, necorupt de teorii și prejudecăți, care distinge între esențial și superfluu: „Aruncate pe un colț de masă, cîteva broșuri subțiri și anonime își arătau și ele numele lor: Pentru pîine, Dreptate, Adevăr, Iubire... Nu oare pentru aceste simple principii e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
atunci cînd îl pronunță. Discursul socialist din ultimele decenii ale secolului amintit, cu mare influență asupra tinerilor, revigorează cuvîntul, îl îndreaptă (fără a-i uita pe autocrați) împotriva noilor tirani, puternici economic, ridicați prin manopere dubioase, meschini, egoiști, lipsiți de simțul umanității: burghezii, „tîmpita burghezime”, cum o etichetase Macedonski 4). Bacovia, unul dintre foarte puținii scriitori care nu-și inventează dușmani, se răzvrătește totuși în contra lor. Motivul - formulat într-un interviu - e că „mediul burghez [l-a] presat”, l-a supus
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
care abia descinsese în casa ei - n. m.] o plimbă de talie pînă la patul din fundul camerei”7). Comportamentul sentimental al poetului a fost, cred, definitiv marcat de experiența „cabinetelor particulare” frecventate în adolescență. Așteptarea îl „înfiorează”, anticipînd plăcerea simțurilor: „Ca de plăceri să tremuri...”8) Simțurile sînt cele care definesc „iubirea”. Carnea prevalează asupra spiritului. Undeva, un vers amintește de „tarea iubire” de odinioară, care, în epoca Stanțelor burgheze, „numai poetică [adică subiect de poezie - n. m.] a devenit
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
m.] o plimbă de talie pînă la patul din fundul camerei”7). Comportamentul sentimental al poetului a fost, cred, definitiv marcat de experiența „cabinetelor particulare” frecventate în adolescență. Așteptarea îl „înfiorează”, anticipînd plăcerea simțurilor: „Ca de plăceri să tremuri...”8) Simțurile sînt cele care definesc „iubirea”. Carnea prevalează asupra spiritului. Undeva, un vers amintește de „tarea iubire” de odinioară, care, în epoca Stanțelor burgheze, „numai poetică [adică subiect de poezie - n. m.] a devenit”9). Echivoc, „tare” nu se referă la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Russo („Cugetări”), „pedantismul are mai multe ramuri”, putînd fi observat în cuvinte, în teorii, în tendințe. Conservator (cîteodată chiar reacționar) sau superficial, el e, o dată, anacronism, altă dată, maimuțăreală, lipsă de gust ori, în fine, mediocritate, opacitate. Deși de bun simț (sau, poate, tocmai de aceea), opiniile scriitorului moldovean s-au lovit de „o rezistență” aprigă, care a arătat (după aprecierea sa) că, în polemici, nu toți conaționalii sînt „poliți și ciopliți ca atenienii, dar că au mult din firea beoțianilor
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aud urcatul sevei în copaci; alții, căderea unei frunze sau a unui fulg etc. „Aud materia plîngînd...” reprezintă mai mult decît acestea, le întrece. Versul lui Bacovia sugerează atît un mod încordat de ascultare, cît și o extraordinară finețe a simțului auditiv, o ureche ce prinde imperceptibilul și o minte buimăcită de proporțiile fenomenului pe care îl înregistrează. E mai expresiv chiar decît „Atomele iau viață, le simte [poetul n. m.] cum trăiesc/ Le-aude bucuria sau lunga lor plînsoare”, din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
adevărată luptă împotriva ei, dificilă, căci memoria e în întreg corpul: o senzație o trezește, și odată cu ea se trezește pînă și preistoria unor întîmplări. Modul radical la care se gîndește Bacovia (ca și alții) e, desigur, moartea, aneantizarea tuturor simțurilor, „somnul de veci”,- însă n are curajul să-l aplice. Cînd îmbătrînește, cu atît mai puțin. Acum îi apare ideea că, dacă nu-i urmată de o schimbare, uitarea e doar o fundătură: „Plouă.../ Nu știu nimic.../ De zile, de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
la basmul vechi al zînei Dochii” etc.)2), atinge cea mai largă utilizare a sa, prin Vlahuță, D. Th. Neculuță, dar mai ales prin Șt. O. Iosif. La toți aceștia, „basmul”, cuvînt cu multe reverberații, e declanșator de reverii, îmbată simțurile, devine suport pentru tot felul de gînduri: „Din vremi reînvie basmul, și-mi torn palate iarăși” (Vlahuță)3); „Ce dulce-i cînd doarme în suflet mîhnirea/ Și chinul... alene pe iarbă întins/ Să cugeți la basme... și-n gol necuprins
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
scris, în legătură cu sine sau cu alții, „Iar creierul ardea ca flacăra de soare”, vers, dacă pot zice așa, de o putere atomică! Prima parte a poemului „Idei” e o foarte discretă pildă despre bătrînețe, ca zbatere între dorință și neputință. Simțurile sînt încă vii, dar lipsește energia care să le susțină: „Cîntec, deasupra cetății,/ îmbătrînire?!/ Eternității i-am zis:/ La muzica asta frumoasă,/ Sunt lipsuri/ în sîngele meu...” Deși ar vrea, Bacovia, fostul amator de baluri, recunoaște că nu se mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]