164,731 matches
-
satul de reședință al comunei cu același nume din județul Brașov, Transilvania, România. Face parte din regiunea istorică Țara Bârsei. Pe teritoriul său se aflau mine de plumb, cărbune și argint (primele extracții s-au făcut în secolul XIX, rudimentar). Deține elemente de floră din jurassic. Din februarie 2004, Holbav s-a desprins de comuna Vulcan, din care făcuse parte până atunci. Este reședința comunei Holbav. În anul 1733, când episcopul unit Inocențiu Micu-Klein a dispus organizarea unui recensământ în Ardeal
Holbav, Brașov () [Corola-website/Science/300947_a_302276]
-
Vulcan, mai demult "Vâlcândorf" (în dialectul săsesc "Wulkendref", în , în ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Brașov, Transilvania, România. Face parte din regiunea istorică Țara Bârsei. Deține depozite minerale de cărbune și lignit. În secolul XIII este menționat pentru prima dată Vulcanul, care a evoluat ulterior către o comunitate bine închegată, în ciuda năvălirilor, bătăliilor, epidemiilor, emigrărilor (1907 în SUA), victimelor de război, ori deportărilor (1945 în URSS
Vulcan, Brașov () [Corola-website/Science/300984_a_302313]
-
ținut și în secolul următor, în sensul că părțile condivizionarilor erau stabilite nu pentru fiecare din cele trei sate, ci la nivelul întregului boieronat. Astfel în anul 1625, Oprea Bacila, Stoica Bacila, Petrașcu Sile, Stanciul Sile, Grigore și Ioan Radu dețineau o treime din boieronatul format din satele Ucea de Jos, Ucea de Sus și Corbi (Puscariu, Fragmente, IV, p.209-211). Urbariile din secolul al XVII-lea dovedesc de asemenea că satul folosea în comun cu terenurile, pădurile și apele din
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
din care făcea parte și satul Feldioara să fie trecută la prepozitura (consistorul) bisericii fecioarei Maria din orașul Sibiu, averea trecând în anul 1556 la fiscul ungar. În anul 1589 satul Feldioara ajunge în posesiunea lui Balthazar Bathory, care-l deține până în anul 1594, după această dată nu s-au mai găsit documente. În anul 1950, prin lege i s-a desființat autonomia comunala, fiind atașat din punct de vedere administrativ că sat de comună Vistea, iar în anul 1968 este
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
servicii; depozitarea și arderea deșeurilor solide. Toate acestea conduc nu numai la deteriorarea atmosferei ci și a celorlalți factori de mediu, biotici și abiotici, afectând astfel direct sau indirect omul. Factorul de mediu- sol O pondere în poluarea solului o dețin deșeurile menajere și animaliere provenite de la populație și unitățile agricole. Caracteristicile deșeurilor reprezintă factorul principal care stă la baza stabilirii procedeelor și tehnologiilor optime de tratare, valorificare și depozitare. În marea lor majoritate deșeurile menajere sunt materiale solide și cu
Comuna Dudești, Brăila () [Corola-website/Science/300961_a_302290]
-
produselor obținute de la acestea. Satul dispune de o suprafață însemnată de fânețe și pășuni. Fânețele sunt folosite de crescătorii de animale, dar o parte din acestea s-au împădurit, nemai fiind întreținute de proprietari. În general, cei care nu mai dețin animale le închiriază celor interesați de obținerea de furaje. Pășunile sunt închiriate de către Primărie proprietarilor de stâni, care se stabilesc printr-o ședință comunală, în funcție de ofertele pe care aceștia le fac crescătorilor de animale. Satul deține un islaz pe care
Tărlungeni, Brașov () [Corola-website/Science/300972_a_302301]
-
cei care nu mai dețin animale le închiriază celor interesați de obținerea de furaje. Pășunile sunt închiriate de către Primărie proprietarilor de stâni, care se stabilesc printr-o ședință comunală, în funcție de ofertele pe care aceștia le fac crescătorilor de animale. Satul deține un islaz pe care pășunează animalele care nu sunt date la stână. În ultimii ani aceste pășuni nu au mai fost întreținute corespunzător, motiv pentru care și calitatea și cantitatea de iarbă sunt necorespunzătoare. În momentul de față în satul
Tărlungeni, Brașov () [Corola-website/Science/300972_a_302301]
-
a născut la data de 19 iulie 1932 în comuna Braniște, județul Bălți, pe atunci parte a Regatului României. A studiat la Facultatea de Istorie. Între anii 1957-1976, a lucrat în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Științe al Moldovei, deținând pe rând funcțiile de laborant superior, cercetător științific inferior, cercetător științific superior și apoi secretar științific. Din anul 1976, Alexandru Moșanu și-a desfășurat activitatea didactică la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova, ocupând funcțiile de lector
Alexandru Moșanu () [Corola-website/Science/301003_a_302332]
-
din Moldova, ocupând funcțiile de lector superior (1976-1980), șef al Catedrei de Istorie Universală Modernă și Contemporană (1980-1990), decan al Facultății de Istorie (1989-1990). În perioada 1993-1997, este profesor universitar, apoi în anul 1997 iese la pensie. În perioada 1989-1990, deține funcția de președinte al Asociației Istoricilor din Moldova. Începând din anul 1994 este redactor-șef al revistei trimestriale de istorie și cultură "Destin Românesc". Alexandru Moșanu este profesor universitar, doctor habilitat în științe istorice, precum și membru de onoare al Academiei Române
Alexandru Moșanu () [Corola-website/Science/301003_a_302332]
-
intrat în viața politică din Basarabia după "restructurarea" lui Mihail Gorbaciov, pe valul mișcării de renaștere națională din RSS Moldovenească. A fost unul dintre fondatorii Frontului Popular și, după alegerile din 1990, președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Moldova, funcție deținută până în anul 1993, când, forțat de ascensiunea "agrarienilor", își prezintă demisia. A deținut funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990-2001. Ales ca deputat în anul 1990, după alegerea lui Mircea Snegur ca președinte al RSS Moldova, Alexandru Moșanu
Alexandru Moșanu () [Corola-website/Science/301003_a_302332]
-
mișcării de renaștere națională din RSS Moldovenească. A fost unul dintre fondatorii Frontului Popular și, după alegerile din 1990, președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Moldova, funcție deținută până în anul 1993, când, forțat de ascensiunea "agrarienilor", își prezintă demisia. A deținut funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990-2001. Ales ca deputat în anul 1990, după alegerea lui Mircea Snegur ca președinte al RSS Moldova, Alexandru Moșanu devine la 3 septembrie 1990, președinte al Parlamentului Republicii Moldova. A avut o contribuție
Alexandru Moșanu () [Corola-website/Science/301003_a_302332]
-
lui Nicolae Ceaușescu. Monumentul eroilor din Bocșa, căzuți în cele două Războaie Mondiale, a fost dezvelit la 29 iunie 2001. Economic, satul se înscrie între localitățile cu economie preponderent agricolă, fiind cunoscută ca un important bazin viticol, vița de vie deținând cca 167 ha. Dispunând de un peisaj agricol evident, fondul turistic al comunei este modest. Fondul construit al satului păstrează o construcție cu valoare de patrimoniu, clădirea fostei primării din Bocșa (1937-1938) Sute de gospodării sunt branșate la conducta de
Bocșa, Sălaj () [Corola-website/Science/301777_a_303106]
-
datele din ,"Magyarorszag népessége Pragmatica Sanctio Lorábam 1720-21". La pagina 201 din acestă lucrare aflăm că în anul 1720 în Borzova erau 5 familii de iobagi, 8 de jeleri (zilieri) și încă 4 familii (altele decât cele amintite anterior). Aceștia dețineau 9 boi, 15 vaci, 8 viței și juninci, 2 cai, 2 stupi și 18 porci("Petri Mór, Szilagyi varmegye monographiaja)." În anul 1733, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein, satul apare sub denumirea de Borzas iar aici trăiau 18 familii, adică
Borza, Sălaj () [Corola-website/Science/301779_a_303108]
-
dedicată așezării sașilor în Transilvania, înscrie numele satului Șmig ("Schmiegen") în lista sa, fără să ofere o explicație legată de originea oiconimului. Trebuie remarcat însă că primul proprietar cunoscut al moșiei Șmig menționat documentar, este nobilul Symon de Szalók, care deținea proprietăți și în comitatul "Somogyi" de pe teritoriul Regatului Ungariei, iar asemănarea dintre cele două denumiri ("Somogyi" - "Somogyom") nu poate să fie întâmplătoare. Este posibilă o apropiere toponimică între "Somogyi" și "Somkút" (Șmocuta Mare - Șomcuta Mică), de la mag. "som" = corn și
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
de Sumugy) zis Wos cel Mare (dictus Wos maior) este menționat în documentul emis la 21 decembrie 1332, la Vișegrad, de voievodul Transilvaniei, Toma Szécsényi. Nicolae amintit în acest document ar putea fi fiul banului Symon sau alt nobil care deținea o parte din moșia Șmig. El era, la data redactării documentului, slujbaș în Sântimbru și avea o proprietate și o casă în Teiuș. În calitatea sa de slujbaș regal în Sântimbru, a stabilit, cu ajutorul vecinilor și megieșilor, după cum ne informează
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
regal în Sântimbru, a stabilit, cu ajutorul vecinilor și megieșilor, după cum ne informează documentul din 1332, hotarele moșiei Sava din comitatul Dăbâca, confiscată de la Corrard din Geoagiu, punându-l în posesie pe magistrul Ștefan Pagan, castelanul din Târnava. Perioada cât a deținut această demnitate nu este cunoscută. Nu se știe cu certitudine dacă era comite de Alba sau comitele unei cetăți, cum ar fi Teiuș. Ca reprezentant al autorității comitatense, alături de juzii nobiliari, Nicolae de Șmig ar fi avut atribuții judecătorești. Locul
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
să le așeze pe moșia lui Papp Kálmán. Banii pentru cumpărarea terenului urmau să fie luați de la o bancă săsească din Sibiu. Datoria urma să fie achitată de cei colonizați, eșalonat pe 10-12 ani, din vânzarea bunurilor și a terenurilor deținute în zona de baștină. În acest scop, o delegație a sașilor brașoveni a vizitat casa parohială evanghelică de câteva ori. Lângă proprietatea intravilan a bisericii luterane locuia Iustin Man. Acesta a înțeles planul preotului sas și, pentru a-l zădărnici
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
mai sus, pe deal, se înălța odinioară altă casă a familiei Tolnai, cumpărată de comunitate cu destinația post de jandarmi. A fost demolată prin 1959, iar bârnele ei au servit ca material de construcție pentru clădirea Căminului cultural. Horváth Márton deținea pe teritoriul satului Șmig, înaintea exproprierii de după primul război mondial, două moșii: una înscrisă pe numele său, cu 307 iugăre 520 stânjeni, și alta împreună cu soția sa, Roxer Jolan, cu suprafața totală de 289 iugăre 1381 stânjeni. Prima moșie, ceva
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
dintâi se înălța impunător conacul inginerului Onoriu Tilea, fiul preotului greco-catolic Ioan Tilea. Biserica greco-catolică a fost inclusă, în 1920, pe lista marilor proprietari de pământ, a căror moșii au fost inventariate înaintea punerii în aplicare a legii de expropriere. Deținea în proprietate, la acea dată, o suprafață totală de 51 iugăre 1387 stânjeni (2 iugăre 631 stânjeni intravilan, 43 iugăre 18 stânjeni arător, 392 stânjeni vie și 6 iugăre 346 stânjeni pădure). Moșie cu întindere semnificativă avea, în 1920, și
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
evanghelice, azi biserică greco-catolică, și casa parohială construită, în 1871, de meșterul Johann Gunn, cu sprijinul Asociației Gustav Adolf, așa cum reiese de pe placa aflată pe fațada vestică. Dintr-un inventar al bisericii luterane, reiese că, în 30 noiembrie 1928, parohia deținea în lăcașul de cult o strană, 14 bănci, patru lustre, un harmonium, un potir și un pahar iar în școală trei bănci, o hartă și patru tablouri. Pastorii care au slujit în biserica evanghelică din această comunitatea în primul secol
Șmig, Sibiu () [Corola-website/Science/301743_a_303072]
-
naționalitate. 1890: 354 locuitori (351 români, 2 unguri și 1 german); după confesiune, 349 erau greco-catolici, 2 romano-catolici, 1 reformat și 2 izraeliți. 1894: 355 locuitori (pag. 159) În 1895 se face un recensământ agricol. În acel an satul Ciglean deținea 536 iugăre de pământ arător, 26 iugăre de grădini, 93 iugăre de fânețe și 6 de vii. Pășuni erau 151 iugăre iar păduri 314. În sat erau doar 1 atelaj cu 2 cai însă erau 4 atelaje cu 2 boi
Ciglean, Sălaj () [Corola-website/Science/301784_a_303113]
-
1 de altă naționalitate); 293 dintre locuitori erau greco-catolici, 8 romano-catolici, 13 reformați, 21 izraeliți În 1895 în Transilvania se face un recensământ agricol. Datele acestuia ne arată, parțial, care era nivelul de trai al oamenilor în acele timpuri. Satul deținea 481 iugăre de pământ arător, 18 iugăre de grădini, 145 iugăre de fânețe și 4 de vii. Pășuni erau 172 iugăre iar păduri doar 150. În sat erau doar 2 atelaje cu 2 cai, 4 atelaje cu 1 bou și
Brusturi, Sălaj () [Corola-website/Science/301781_a_303110]
-
fapt datorat sătenilor ce încălcau adeseori hotarele. Din documente mai reiese și faptul că sătenii au participat la încheierea actelor cu martori și că ei cunoșteau bine nu numai hotarele satului lor, ci și pe cele ale satelor învecinate. Se dețin, de asemenea, date despre satul Mănicești sau Mănești, atestat în același act din 1513, care era așezat între satele Bășești și Crîngeni (sat dispărut în a doua jumătate a secolului al XVII-lea datorită incursiunilor turcești). În a doua jumătate
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]
-
urmă fiind prezent doar în cultura locală. Ca dovadă a acestui fapt este existența a 2 biserici (greco-catolice, în prezent ortodoxe) cea din Horoat (cum se spune local) și cea din Petenia. Economia satului este predominant agrara, cerealele și cartoful deținând cea mai mare pondere în structura culturilor agricole. În localitatea HOROAT își desfășoară activitatea și două firme care ofera loc de muncă la peste 50 de localnici. Una dintre ele fiind o brutarie care ne produce pâine de cea mai
Horoatu Crasnei, Sălaj () [Corola-website/Science/301800_a_303129]
-
locuințe, 331 locuitori, 169 bărbați (105 necăsătoriți, 59 căsătoriți, 5 văduvi), 162 femei (83 necăsătorite, 59 căsătorite, 20 văduve), 297 români, 11 maghiari, 4 țigani, 19 evrei; după religie, aici erau: 301 greco-catolici, 6 romano-catolici, 5 reformați, 19 izraeliți. Sătenii dețineau în acel an 14 cai și 238 vaci. 1857: Farkasmezö avea 59 case, 63 locuințe, 317 locuitori, 159 bărbați (101 necăsătoriți, 51 căsătoriți, 7 văduvi), 158 femei (93 necăsătorite, 51 căsătorite, 15 văduve), 302 români, 13 unguri, 3 evrei. Religia
Lupoaia, Sălaj () [Corola-website/Science/301807_a_303136]