16,375 matches
-
și taxiul a demarat. Trebuia să mă mulțumesc că aflasem că încă lucra la editură și că, din câte văzusem, nu se schimbase prea mult de când nu ne mai văzusem. Nu trecuseră mai mult de câteva minute când șoferul coborî geamul despărțitor și spuse: — Scuză-mă, șefule, dar cunoști pe cineva care s-ar putea să te urmărească? — Pe mine, să mă urmărească? De ce? — E un Citroen 2CV albastru, cu câteva mașini în spatele nostru. M-am întors să mă uit. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să-mi petrec seara singur, cu televizorul și cu aparatul video. Eram sătul de oameni. Erau obositori. N-aveam chef s-o văd nici pe Fiona când am ajuns acasă. Șoferul taxiului îmi număra restul și mi-l întindea prin geam, când un Citroen 2CV albastru trecu pufăind pe lângă noi, accelerând după ce ne depășise. — Ei, să fiu al naibii! spuse el uitându-se după el. Am fost urmăriți. Fii atent, șefule, cred că e cineva cu ochii pe tine. — S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu reacție care dintr-odată și fără vreun motiv aparent a început să plonjeze spre pământ. Aud și acum zumzetul încet al motorului transformându-se într-o tuse șuietoare și văd un perete de nori cenușii denși apărând din senin. Geamul se sparge cu zgomot și într-o clipă se lovesc de mine cioburi de sticlă, care îmi străpung brațele și umerii și înăuntru pătrunde un val puternic de aer, azvârlindu-mă jos cu o viteză inimaginabilă și mă simt gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lăsa pe panta dealului, în fața a ceea părea a fi o școală sau un centru comunitar: doi derbedei tineri care se uitau la el în timp ce cobora din mașină și încuia portierele, arătau de parcă s-ar repezi bucuroși să-i spargă geamurile sau să-i desumfle cauciucurile imediat ce le va întoarce spatele. Spera că Phoebe era gata și că nu va trebui să mai întârzie în acel loc uitat de Dumnezeu nici un minut mai mult decât era nevoie. Ajuns la ușa blocului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a cumpărat unul din strămoșii mei, Alexander - din motive cunoscute doar de el - și a început să tot adauge altele; de aceea aproape că n-a rămas nimic din zidăria ințială. Acest iaz artificial pentru rațe - arătă cu mâna pe geam, pentru că acum drumul era paralel cu marginea apei - este cunoscut drept iazul Cavendish. Nu e de fapt un iaz, pentru că e făcut de mâna omului. Cavendish Winshaw era stră-străunchiul meu și el a pus să se scoată pământul de aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
zilei, aceeași paragină era vizibilă peste tot: pe peluze iarba crescuse peste măsură și era năpădită de buruieni, locul unde se aflaseră cărări și rondurile cu flori puteau fi doar bănuite și majoritatea clădirilor anexe păreau gata să se prăbușească - geamurile erau sparte, zidăria se fărâmița și ușile abia se țineau în balamalele ruginite. Roddy părea insensibil la toate astea: își continuă drumul cu unicul scop de neclintit de a ajunge la ușa principală și mașina se opri în curtea pietruită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să aibă corectori ca lumea la un ziar național. Dacă aș fi în locul tău, Michael, m-aș repezi rău la ei luni. Ce rost are? am spus, plimbând un bob de fasole prin farfurie. Ploaia bătea tot mai tare în geam și când Joan ne servi a doua porție de jeleu, se văzu un fulger, urmat de un trăsnet cumplit. Îmi plac furtunile, spuse ea. Simți atmosfera pământului. Când deveni clar că nimeni nu avea nimic de adăugat la observația ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
se apropia miezul nopții. De data asta, nu mai aveam pretextul că mă duc după o carte; nici că mi-era prea cald sau nu mă simțeam bine. Probabil că aș fi putut să zac acolo, ascultând răpăitul ploii pe geam și din când în când câte un tunet și mai curând sau mai târziu aș fi ațipit. Dar la numai o jumătate de oră după ce am fost sigur că toată lumea se culcase, am ieșit de sub pături și am pornit tiptil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ca și cum ar fi fost un film mut din spatele sticlei protectoare a diverselor ecrane: fereastra unui vagon de clasa întâi, de exemplu, sau elicopterul lui Bob Maxwell (pe care i se permitea să-l împrumute din când în când), sau prin geamurile fumurii ale limuzinei personale. Computerizarea burselor străine, care-i speria pe unii dintre bancherii mai bătrâni, i se părea o evoluție cu totul logică. La fel i s-a părut și etajul rezervat bursei în 1986. În sfârșit, spre încântarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pacient foarte bolnav. Al naibii ghinion să te îmbolnăvești în Ajunul Anului Nou! Nu știam dacă voia să spună că era ghinion pentru pacient sau pentru personalul medical, așa că n-am răspuns. Ne-a dus într-un minuscul cabinet fără geam, în care nu era decât o targă și i-a adus Fionei un halat. — Poftim, drăguță. Poți să-l îmbraci? Poate ar fi mai bine să ies, am spus. — E-n regulă, poate să rămână, i-a spus Fiona infirmierei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
una dintre precondițiile averii lui. La zece treizeci și cinci, ca o chestiune de rutină, se duse sus să verifice sistemul de securitate. Lângă singurul pat (de o persoană) din dormitorul principal, o ușă îmbrăcată în lambriuri dădea spre o cămăruță fără geamuri conținând un perete de ecrane de televiziune și un panou de comandă. Aprinse cu răbdare, pe rând, monitoarele, și căută nereguli. În sufragerie, în bucătării, în seră, în piscină, în dormitoare, la lifturi. În birou. Dacă Mark a simțit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
sileau să bea cafea, dar nu și-a revenit cu totul în simțiri până ce nu s-a pomenit șezând pe closet, cu capul în mâini și pantalonii la glezne; în aer plutea gros duhoarea diareei lui și în cămăruța fără geam era tăcere. Doar el intona ca un robot un singur cuvânt fără nici o expresie, mecanic. Joan. Joan. Joan. Graham câștigase respectul lui Mark Winshaw. Acesta a venit sub forma unei tăceri de douăzeci de luni, urmată de o invitație la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fascicolele gemene ale farurilor unei mașini la nu mai mult de câteva sute de metri venind spre el. Își puse jos valiza și, când vehiculul se apropie ridică rugător degetul mare. — Mergeți cumva pe aproape de Winshaw Tower? întrebă el când geamul șoferului coborî lăsând să se vadă un bărbat cu tenul măsliniu, proaspăt ras, cu o șapcă plată și un Barbour verde. — Merg până la aproape un kilometru de el: mai mult nu mă apropii, spuse bărbatul. Urcă. Merseră câteva minute în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în tăcere. Michael simțea că nu se putea lansa în aceste condiții într-o conversație personală cu Phoebe, iar membrii familiei Winshaw nu păreau avea să-și spună mare lucru. Între timp, urletul permanent al vântului și ropotul ploii pe geamuri nu erau de natură să încurajeze pe nimeni. În cele din urmă, monotonia a fost spulberată de niște bătăi puternice în ușa din față. Curând după aceea au auzit ușa deschizându-se și glasuri pe hol. Pyles intră târșâindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
zăcând la pământ, în nesimițire, precum cititorii care capitulaseră amețiți în fața torentului ei turbat de cuvinte supra-recompensate. Capitolul 7 Cinci ore de aur La Winshaw Tower era liniște. Afară, vântul înepea să se domolească și ploaia răpăia acum mărunt pe geamuri. Înăuntru, nici un zgomot, în afară de scârțâitul - pentru care Michael își făcea reproșuri - al scării pe care urca, după ce termină inspecția finală a casei. Fie de oboseală fie de zăpăceala produsă de amețitoarele evenimente din ultimele ore, Michael se lăsă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Timpul aleargă grăbit NICOLAE ANGHELESCU Cerul se limpezește de nori, Iarna-și desface din ghem firele, Pe geam apar înghețatele flori, Se micșorează mai mult, tot mai mult zilele. Au căzut primii fulgi de zăpadă, Fluturi reci se joacă cu noi Coboară, urcă, încep apoi să cadă Peste ochii noștri îngîndurați și goi. Cîți vom ajunge la primăvară
CÂNTAREA MEA by NICOLAE ANGHELESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/517_a_857]
-
beculețe, telefoane - ─ Alo! ─ Iulia? Citeam. ─ Iulia, sunt la Operă. Te-am căutat... Vrei să ne întâlnim? De la telefon se poate vedea prin ferestruica băii - ușa nu se mai poate închide de mult - că afară s-a întunecat. Vizavi într-un geam neluminat de la etajul opt răsare sfidând geometria orașului de blocuri turn și lamă colțul argintiu al lunii noi. Iulia își aduce aminte că la musulmani oamenii ies în ulițe să zărească cornul lunii noi și cel care o dibuie primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cei 75 de lumeni ce țin la distanță întunericul scot la iveală sufrageria de furnir și covorul ros. În vitrină, vesela bună se apără de praf. Pe peretele vopsit galben citron, o marină în ulei luată de la o prăvălie de geamuri și oglinzi sclipește azuriu și siclam. Numai de-ar fi băiat de treabă, oftează Garofița. ─ Ce spui? ─ Ăla, după care aleargă biata fată. ─ N-aleargă toate? întreabă Mihai, fără să-și ridice ochii din copaie. Ba aleargă, cum să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mă poate prinde nimeni, că doară nu-s privighetoare sau canar. Bietele de ele! Noroadele-astea cântărețe nu pricep nici sticla nici cercul, nu pot deosebi ființa de asemănare, și pac! Cad în laț! Sau se dau cu capul de geamuri, nătângele, după câte o grăunță. E adevărat că în principiu aș putea fi săgetată. Dar aș vrea s-o văd și pe-asta! Unde să se găsească săgeata de noapte care să mă străpungă, zburând mai iute prin văzduh decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Venind dinspre Plevnei, Cornel îi va zări acolo mâine pe la prânz și priveliștea lor îi va strica toată ziua. Poate chiar toată săptămâna. O femeie cu părul scurt, vopsit în roșu burghez, ridică ochii tocmai când Iulia așează florile la geam. Izabela predă pianul la Liceul de muzică nr. 1. Dansul săbiilor i se pare cântat prost și păsările din parc i se par amenințătoare și fata aia cu trei trandafiri la fereastră pare o gâsculiță fără minte. Și o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
dați-le pâine. Dați-le întotdeauna ce vă cer, așa cum și Dumnezeu ne dă nouă ce-i cerem. Părintele vorbește cu voce atât de scăzută încât ultimele cuvinte sunt aproape tăceri. Dar Aurora Martinescu le aude totuși, prin întuneric. În geam, printre crengile teiului din curte, strălucește secera lunii noi și părintele Ieronim arată către ea. Știi povestea cu luna care se oglindea într-o fântână? Sabia lui Mihai nu e un obiect. La început a fost cuvântul și la sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
începe să bată în ușă, dar pașii coboară mai departe fără să se întrerupă. Nici prea tare nu vrea să strige, de teamă să nu scoale copilul. Timpul trece. Nu se mai aude nimic. Nu e chiar întuneric beznă, prin geamul de la ușa liftului se strecoară o rază de lumină pe care oglinda de pe latura opusă ușilor o amplifică destul ca omul să nu-și piardă încrederea. Și Iulia mulțumește în gând pentru soarele care chiar din depărtarea iernii și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
opusă ușilor o amplifică destul ca omul să nu-și piardă încrederea. Și Iulia mulțumește în gând pentru soarele care chiar din depărtarea iernii și de dincolo de nori și prin uși de metal și turnuri și printre colțuri și prin geamuri nespălate uite că răzbește, răzbește până aici. Nu-i e frică, dar fără lumină i-ar fi. Încă din copilărie o îngrozește acel întuneric cumplit în care nu știi dacă tu ai orbit sau lumea a dispărut. La ei acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
numai Maica Domnului din iconița prinsă în colțul de sus al oglinzii o susține. Numai femeia care a mai iubit poate-nțelee-ge chii-i-nu-mi cumplit... Pe scară se aud voci și din nou pași care se apropie. Cineva își apropie capul de geamul ușii de fier de la etajul opt. ─ Iulia, tu ești acolo? ─ Nea Mihai! Am rămas în lift cu fetița. Ce s-a întâmplat? ─ Ce să fie? Nu-i nimic, nu te speria, s-a luat puțin curentul. Acuși îi dă drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
strecoară în inimă. Oftează. Bătrânul Goethe! O copie...Pe zi ce trece, desigur, o copie în vestoane mov, cravate roz... Oftează din nou. Pe șoseaua Ștefan cel Mare traficul greu huruie în ambele sensuri. Din tramvaiul 34, călătorii privesc pe geam cum se lasă noaptea, cu fum, cu ceață, cu lumini verzi și roșii. Și tramvaiul face cruce cu un alt 34, mergând în sens invers, către gară. Costache Popa se dă jos din primul 34 într-un buluc de lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]