16,454 matches
-
poate exista. Cu ochii ei mari și negri, în care te puteai pierde secole întregi. Privirea mincinoasă care îți șoptea că te iubește numai pe tine și îți făcea tot corpul să tremure, iar inima ți-o lua razna numaidecât. Zâmbetul îi era ca al unui înger, iar dacă reușeai să o faci să râdă, cu glasul ei ca de copil și gropițele mici care se formau pe obraji, vai ! Dacă o făceai să râdă, aveai impresia că ai descoperit fericirea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și unul dintre bucătari. Dar am reîntâlnit-o peste câțiva ani, da... Era la fel de minunată, poate mai minunată. Și am cumpărat-o pentru o noapte... Cristi îl mângâie încă o dată pe Grig, care rămăsese cu ochii închiși și cu un zâmbet pe față, de parcă ar fi fost cel mai fericit copil din lume. Era însă puțin mai alb și rece. Se stinsese visând la degetele imperfecte ale Domnișoarei Coincidență. — Ne-o cântați ? Vă rugăm... — Sigur, sigur, și Cristi pleacă de lângă Grig
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
ceea ce am fost. Aici nu e program, aici cântăm cât putem și cum putem, ne întrerupem când dorim și povestim sau le citim literatură. Suntem și actori, și povestitori, și clovni, dacă e nevoie. Orice numai să putem readuce un zâmbet pe chipurile lor ostenite și îngrozite. Orice să le putem alunga fricile și gândurile și imaginile care îi terorizează, și să poată dormi măcar o noapte liniștiți. N-ai de ce să te îngrijorezi, mamă. Nu mă forțez mai mult decât
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
om să vadă într-o viață. Am impresia de multe ori că aici, în spatele frontului, nu chiar în bătălie, lucrurile sunt mai greu de suportat. Uneori ne simțim atât de inutili și mici în fața atâtor atrocități, dar chiar atunci un zâmbet pe fața unui copil care se reface pe paturile pliante amenajate în corturile militare ne reamintește de ce suntem aici și de puterea noastră. În timp ce altul se duce, iar noi trebuie să fim tari și să mergem în următorul cort, cu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pe fața unui copil care se reface pe paturile pliante amenajate în corturile militare ne reamintește de ce suntem aici și de puterea noastră. În timp ce altul se duce, iar noi trebuie să fim tari și să mergem în următorul cort, cu zâmbetul pe buze, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Ca și cum afară ar fi numai pace și dragoste, iar noi suntem numai mesagerii ei. Dar afară nu e decât sânge și groază. Nu știu cum, nu știu de unde să ne mai încărcăm cu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cel Mare până în Dorobanți, la Roata lumii. Iar de-acolo, spre seară, la micuțul restaurant de lângă Cișmigiu, unde mai avea contract câteva zile. Orchestra îl aștepta pentru repetiții. Ospătarii pregăteau mesele. Cristi a intrat și i-a salutat, numai un zâmbet. — În seara aceasta nu repetăm. Cum nu, domnule Vasile ? — Seara aceasta, dragii mei... am decis să fie ultima a carierei mele. Toți au rămas uluiți. — Și-n seara aceasta, la ultimul meu concert, vom cânta o singură piesă. Zaraza, desigur
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
amintirii” celor care ne-au fost Înainte. Deoarece această luptă s-a dus; În forme, e drept, mai puțin radicale, mai puțin consecvente decât ne-am fi dorit-o, dar de aici până la a afirma cu insolență și cu un zâmbet disprețuitor pe buze - acele „buze” ale unui „cap” ce Încă nu a produs valori de nici un fel! - că toate valorile acestei perioade, cele literare În speță, sunt false și că - așa cum o a firma și dramaturgul Eugen Ionesco! - aici, În
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
se pare, rod al acestor „disensiuni” penibile, uneori grotești și infantile, care au apărut În lumea noastră - când nu sunt opera unor noi și rapace oportuniști „de stil nou”! -, domnii politicieni care „ne conduc” În timp ce se sfârtecă Între ei cu zâmbetul pe buze sau schimbând alianțele cum alții Își schimbă lenjeria de corp, neuitând să-și aprovizioneze conturile substanțiale În bancă sau să ia masa cu unii „simpatici mafioți”, ei, „disprețuiți” În continuare de noi, e drept cu mai puțină vlagă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a părut a nu mai avea nevoie de „ei” - sau, cum s-a Întîmplat cu primul Înțelept și „nihilist” al Europei, cu Socrate, care i-a „transformat”, l-a „interiozat”, zeul, numindu-l Daimon și, pentru aceasta, a primit cu zîmbetul pe buze condamnarea la moarte! Zâmbind, deoarece știa că nu mai poate fi omorât odată ce a aflat, prin el Însuși, adevărul... Da, am curajul să o afirm - și, sunt convins, nu sunt singurul! -, această boltă orbitor de sclipitoare și gigantică
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o” exprima! Iar Castor, bietul Castor Ionescu, face pe zeci și zeci de pagini exerciții „de flegmatizare”, de „stăpânire a eului”, de „economie a energiei”, a gesticulației; de la cea mai reflexă și evidentă, la ceea ce el numește „energia iubirii”, a „zâmbetului, a candorii”, o „raționalizare” a instinctivității sale, În care adesea vede un inamic. Și, așa cum o știm din fizica elementară, la marginile spectrului solar numit ROGVAIV, În stânga roșului avem vibrația sau unda invizibilă a „infraroșului”, iar la extrema cealaltă, la
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de valoare și chiar morale, dar ne restrângem la cazurile flagrante; și-apoi, noi „am trăit” aceste lupte și izbânzi, credem că ele au fost reale și necesare, iar pe cei care le contestă, le maculează, Îi privim cu un zâmbet calm și Înțelegător - Înțelegându-le suficiența și mai ales pulsiunile de frustrație sau pur și simplu oportuniste, oricât s-ar drapa acești oportuniști de „școală nouă” sub fraze iritate și moralizatoare. Viața și patrimoniul unei națiuni nu au ce face
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
experiențe și trăiri plenitudinare, de vârf. Că Încă nu am ajuns „să-mi fie frică!” și pot privi cu o anume candidă curiozitate În unghere ale realului ce se luminează brusc. Sau, pe dos, dacă vreți și dacă un mărunt zâmbet sarcastic vă mișcă buzele - ei, da, bine, să zicem că... nu mi-e frică de „demonul nebuniei”, un musafir oarecum previzibil pe culoarele „meseriilor” noastre, cele care trăiesc din imaginație debordantă și din Închipuiri ultra-colorate, ultra-expresive, ultra-simbolice. Până la urmă, o să
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și exercitarea puterii. Frontul Salvării Naționale instalat În fruntea țării a fost conceput Într-o primă fază ca o umbrelă acoperitoare, care nu lăsa prea mult În afara sa. S-a lansat conceptul de democrație originală (care avea să stârnească curând zâmbete). După ce inventaseră atâtea În vremea lui Ceaușescu, românii — unii dintre ei — Își permiteau luxul să mai lanseze un concept politic inedit. „Democrația originală“ voia să Însemne un fel de solidaritate națională, sub egida Frontului. Genială a fost Însă dizolvarea partidului
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
mult decât Împăcare, o apropiere, Într-o atmosferă devenită brusc aproape amicală. Iliescu a făcut cu nonșalanță ceea ce Constantinescu se temuse să facă. Câte acuze nu i s-ar fi adus dacă i-ar fi adresat regelui doar jumătate din zâmbetul lui Iliescu! Regele a revenit definitiv În România, unde i s-a recunoscut statutul de fost șef al statului și i s-au restituit unele proprietăți (un aranjament privind retrocedarea castelului Peleș, fostă proprietate personală a regilor României, nu a
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Ceaușescu, fiul dictatorului, care a murit de ciroză), sunt sănătoși tun. Foștii lideri de partid sau rudele lor apropiate sunt astăzi oameni bine situați, implicați În tot felul de afaceri bănoase și având toate motivele să-i privească cu un zâmbet condescendent pe foștii deținuți politici care au primit și ei câte o pensie. La Timișoara, orașul unde a izbucnit revoluția, colțul cel mai anticomunist și mai occidentalizat al României, s-a cerut, Într-o proclamație lansată În 1990, ca foștii
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
despre niște golani drogați și seducători blocați în Manhattan, iar cartea se pare c-a rezistat luni de zile pe lista de bestselleruri din The New York Times. Eram super șarjați. Toate ușile se deschideau larg. Toată lumea ne primea cu brațele deschise și zâmbete luminoase. Am pozat pentru reviste de modă, lăfăindu-ne toți șase pe banchetele restaurantelor în vogă, abordând atitudini sugestive în costume Armani. Vedetele rock ne admirau și ne invitau în culise: Bono, Michael Stipe, Def Leppard, cei de la E Street
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
era fragmentate și dezlânate; nu mai trebuia să răsfoiesc Dicționarul Diavolului (Zagat’s) ca să găsesc un restaurant ca lumea, iar războiul licitațiilor pentru a obține o rezervare s-a terminat. Cui îi mai păsa de separeul VIP-urilor sau de zâmbetele forțate etalate pentru paparazzi pe covorul roșu al premierelor cinematografice? În suburbie mă simțeam relaxat. Totul era diferit: ritmul zilelor, statutul social, suspiciunile față de semeni. Constituia un refugiu pentru cei mai puțin competitivi; erai ca un jucător de serie B.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
bunăvoință, apoi am adăugat, ca o completare: Supermarfă viața asta. Studenții continuau să mă strige în timp ce mă îndreptam spre Hambarul Roșu, mulțumindu-mi pentru petrecerea la care nici unul nu fusese invitat, dar la care se pare că participaseră cu toții. Așa că zâmbetul meu profesoral a fost urmat de hohotele lor recunoscătoare. Apoi am trecut pe lângă studentul evreu cam stânjenit (David Abromowitz) pe care l-am salutat și de care, trebuie să mărturisesc, îmi cam plăcea. Complimentele referitoare la petrecere nu mai conteneau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
meu, simțindu-mă ca un copil pe cale de a fi testat, când ea s-a oprit lângă mine și a zis: „Bună, Bret.“ Mi-am ridicat privirea, uitându-mă la fața femeii: trasă, 40, vag spaniolă, păr negru lins, un zâmbet strâmb. Ținând în mâini un vraf de dosare și cărți, stătea răbdătoare în timp ce mă uitam la ea, încercând să ghicesc cine era. Mi-a luat un minut până mi-am dat seama. - A, doamnă doctor Fahjita. Ce mai faceți? am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
că încă mă iubea. Am inspirat adânc și am intrat în cabinetul doctoriței Kim. Ușa era deschisă, iar ea răsfoia The New York Review of Books în așteptarea mea. Și-a ridicat privirea - fața ei mică, măslinie, se încreți într-un zâmbet întrebător. - Îmi pare rău că am întârziat, am zis, închizând ușa după mine și așezându-mă confortabil în fotoliul din fața ei. Faptul că încăperea era senin anonimă mă ajuta să mă relaxez înainte de începerea ședinței, însă astăzi psihiatra a trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Tonul lui sugera că nimic din toate astea nu era neobișnuit. - Probabil câinele nostru, am răspuns rapid. Bestia aia din verandă. E plin de fițe și cruzime. Grădinarul nu știu cum să răspundă la una ca asta. O pauză în care zâmbi, zâmbet care se evaporă atunci când își dădu seama că nu glumeam. - De regulă câinii nu prea rod genul de flori pe care le are domnișoara Dennis. Eram la periferia curții. - Nu cunoști câinele ăsta, am zis. Nici nu știi de ce e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
privire peretelui, apoi se întoarse spre mine. Părea neobișnuit de veselă în dimineața asta, iar când se uită la mine zâmbi din nou. Părul îi era strâns în coadă și am întins mâna să i-o ating - gestul îi amplifică zâmbetul. - Nu știu de ce zâmbești, scumpo. E o cioară moartă la noi în jacuzzi. - Poate după ce-ai ieșit tu de-acolo azi-noapte. - N-am făcut baie în jacuzzi noaptea trecută, scumpa mea. - Dar e o pereche de chiloți de baie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
peretele casei unde era Omar, iar vopseaua de culoarea somonului descătușă ceva în mine, ducându-mă undeva în trecut. Jayne continuă. - Da, sigur, la mall... am murmurat a încuviințare. - Trebuie să te întreb ceva și nu vreau să te superi. Zâmbetul dispăruse. - Iubito, sunt întotdeauna furios ca tu să nu mă poți supăra. - Ai băut astăzi? Am inspirat adânc. Lipsa asta de încredere era oribilă. Dar era o întrebare atât de simplă și de responsabilă, încât nu puteam fi ofensat. - Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și m-a întrebat cu un ton jucăuș: Pot să te miros? M-am decis să fiu și eu jucăuș. - E un examen ușor de trecut. Am suflat, apoi am sărutat-o. Lângă mine am simțit-o moale și mică. Zâmbetul i-a revenit când ne-am desprins, dar încă părea îngrijorată (va înceta vreodată?) întrebându-mă: - Și nimic altceva? - Iubito, ascultă, nu m-aș pune nici pe mine însumi în pericol, urcându-mă beat la volan, ca să nu mai vorbim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
credeți că persoana asta ar putea să se răzbune pe mine sau pe familia mea? am întrebat din nou. De-acum mă legănam pe scaunul meu cu rotile. - Ei bine, autorul cărții nu apare în carte, zise el, încercând un zâmbet care nu mă convinse. Vreau să spun că Bret Ellis nu e un personaj al cărții, iar până acum atacatorul pare interesat doar de depistarea acelor persoane cu nume și identități similare personajelor fictive. Pauză. Nu sunteți un personaj fictiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]