2,778 matches
-
zilei trecute. Domnul Reilly, în genunchi, îi schimba șosetele domnișoarei Trixie. Domnul Reilly era tot numai inimă. Mai era, firește, în parte și valvă. Dar referirile permanente la valvă puteau fi trecute cu vederea. Erau singurul lui defect. Privind fericit împrejur, domnul Gonzalez observă îmbunătățirile datorate strădaniilor manuale ale domnului Reilly. Deasupra biroului domnișoarei Trixie era prins un pătrat mare de carton pe care scria DOMNIȘOARA TRIXIE și într-un colț era desenat cu cretă colorată un buchet de modă veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
în jurul aparatului, îl ținea strâns și gemea moleșită și mulțumită, mușcând ușor porțiunea ce se afla în dreptul obrazului ei. Oprește imediat chestia aia! porunci vocea soțului ei, de undeva din spate. — Cum? Doamna Levy își ridică fruntea și privi visător împrejur. Ce cauți aici? Credeam că rămâi în oraș pentru curse. — M-am răzgândit, dacă nu ai nimic împotrivă. Ce aș putea să am? Fă ce-ți place! Nu aștepta să-ți spun eu ce să faci. Du-te și fă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
delicată a chiflelor calde. Privind la ceasul de mână pe care un Mickey Mouse cu brațe înmănușate indica orele, constată că prânzise doar cu o oră în urmă. Totuși, ciudatele arome îi lăsau gura apă. Intră în garaj și privi împrejur. Într-un colț, un bătrân fierbea crenvurști într-o oală mare, de cantină, ale cărei dimensiuni făceau să pară neînsemnat arzătorul cu gaze pe care era așezată. — Scuzați-mă, domnule, i se adresă Ignatius, vindeți aici și la bucată? Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
dacă s-ar fi ars. — Santa nu țipă. E plină de curaj fata asta. N-ar scoate-o vorbă. E sângele ei italienesc. — Sfinte Dumnezeule, strigă domnul Robichaux, sărind în picioare. El e! — Cum? întrebă speriată doamna Reilly și, privind împrejur, îi văzu pe Santa și pe Angelo stând în ușa camerei celeilalte. Vezi, Santa? Știam c-o să se-ntâmple așa. Vai, nervii mi-s la pământ. Ar fi trebuit să stau acasă. Dacă n-ai fi un curcan împuțit, ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
intra în pod. Pe trapă se vedeau urme de degete murdare. Georgia se duse să aducă scărița. Împinse trapa într-o parte și mai multe ace și seringi căzură pe podea. Dumnezeule, își spuse. Întinse mâna în spațiul podului, pipăind împrejur. Atinse o grămadă de tuburi de carton, ca de pastă de dinți. Le scoase. Toate aveau etichete medicale: lupron, gonal-f, follestim. Medicamente de fertilitate. Ce făcea oare fata ei? Decise să nu-și sune soțul. S-ar fi enervat prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
că remarca fusese făcută pentru a demonstra calitatea mărfii, Hovhannes Stamboulian se Întristase puțin. Totuși cumpărase biroul. Împreună cu el achiziționase din același magazin o broșă - o broșă delicată, În formă de rodie, acoperită cu fire fine de aur de jur Împrejur, ușor crăpată În mijloc, cu sâmburi din rubine roșii strălucind dinăuntru. Era o piesă lucrată cu mare măiestrie de un artizan armean din Sivas, așa i se spusese. Hovhannes Stamboulian a cumpărat bijuteria pentru soția lui. Plănuia să i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
rog În biroul dumneavoastră? Au mers până În partea din spate a casei și au urcat greoi scara În spirală; Hovhannes Stamboulian În față, sergentul și soldații venind În urmă. Odată ajunși sus, În birou, soldații s-au plimbat de jur Împrejur, uitându-se lung la fiecare piesă de mobilier, ca niște bondari ce adună miere Într-un câmp cu flori sălbatice. Au percheziționat dulapurile, sertarele și fiecare raft al bibliotecii care se Întindea pe toți pereții. Au frunzărit sute de cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
prieten, nici nu aș îndrăzni. ă Ei bine. Nu voi intra. V-am adus până aici. V-am arătat casa. Este destul, spuse Virkinski profund dezgustat și începu să se îndepărteze de Porfiri, pentru ca în momentul următor, să facă stânga-mprejur și să o ia la fugă cu pași mari, strigând peste umăr: Cizme! Excelente! Porfiri avea impresia că acesta rânjea. § Numărul casei se dovedi a fi șaptesprezece. O plăcuță indica faptul că imobilul aparținea văduvei Consilierului de Stat S.P. Ivolgin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de lemn pătat de vopsea, cu șezătoarea roasă de nenumărate șederi, era aruncat lângă o masă de joc rabatabilă, acoperită cu o mușama deșirată și pătată. Samovarul de pe ea părea cuprins de o dezamăgire îndoliată, iar cănile ciobite erau împrăștiate împrejur fără scop. Fierăstrăul era aruncat pe podea, lângă o grămadă de cărămizi și bușteni, iar fundul unui butoi era sprijint de unul din pereții magaziei. Viața se maă făcea simțită numai în pânzele de păianjen care creșteau fără frică peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
vrea să ne areți camera pe care Govorov o ocupa. § Virginski inspectă Strada Gorokhvaia în timp ce ieșea de la Friedlander, dar nu-l mai vedea pe vagabond. Afară se întuneca și aerul era îngroșat de fulgi jucăuși, încât era greu să vezi împrejur. Studentul simțea că bărbatul se află încă acolo, așteptându-l, ascuns printre siluetele vagi ale celor strânși în jurul focurilor de pe marginea străzii. Stomacul îi urla dureros, iar fulgi mari de zăpadă zburau înspre ochii săi, însetați de lacrimi. O apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Expresia sa era dureroasă, dar răbdătoare, stoic auto-conștientă. Își mângâia cu o mână căciula din blană de parcă era un câine. Porfiri simți cu musca pe căciulă, amintindu-și de o datorie ignorată deliberat. Era pe punctul de a face stânga-mprejur când se auzi strigat pe nume. Funcționarul șef Zamitov îl văzuse. La al său puternic, asurzitor 'Porfiri Petrovici!', Prințul Bicov își ridică privirea. Porfiri clipi de câteva ori și își strânse buzele zâmbind. Prințul se ridică în picioare, cu căciula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Parcă trăia un film de groază. Se uită pe fereastră, la parcarea părăsită, imaginându-și bande de violatori și de gangsteri ascunși pe undeva, pe-afară, și Începu să-și dorească să fi avut un pistol. Se uită de jur Împrejur, căutând ceva care ar fi putut fi folosit drept armă, În caz de nevoie. Nimic. Își aminti că nu avea nici măcar un telefon mobil, ca să poată suna la 911. Își promise din nou că-și va cumpăra unul. Deschise ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
lucru, să mă despart de casă, de olărie, de cuptor, de viață. Repetă ultimele cuvinte cu glas tare, De viață, în timp ce privirea i se încețoșă deodată, se pusese în locul tatălui ei și suferea la fel de mult ca și el. Se uită împrejur și observă pentru prima dată că totul părea năpădit de argilă, nu murdar de lut, ci doar năpădit de culoarea pe care el o are, culoarea tuturor culorilor cu care a ieșit din carieră, lăsată de trei generații care, zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
urmă a mărfurilor pe care le transporta, doar câteva resturi de lăzi, împrăștiate și înnegrite, fără inscripții despre conținut și proveniență. Ori încărcătura arsese odată cu camionul, ori au reușit s-o scoată înainte de extinderea focului. Pământul e ud de jur împrejur, dovadă că pompierii au intervenit, dar, după toate aparențele, au ajuns târziu, de vreme ce camionul a ars cu totul. Staționate în față, se văd două mașini ale poliției de circulație, de cealaltă parte a șoselei un vehicul militar de transport al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și ieși. Frunzișul compact al dudului negru reținea cu fermitate noaptea, nu-i va da drumul prea curând, prima rază a zorilor va mai întârzia cel puțin jumătate de oră. Se uită spre cușcă și își roti ochii de jur împrejur, mirat că nu vede câinele. Fluieră încet, dar Găsit nu se arătă. Olarul trecu de la surpriza perplexă la o neliniște explicită, Nu cred c-a plecat, nu cred, murmură. Ar fi putut să strige numele câinelui, dar nu voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pleznească. Probabil, din pricina asta am alunecat și m-am rostogolit într-o râpă. Când m-am oprit în sfârșit și m-am ridicat dintre bălăriile între care căzusem, am descoperit că mă aflam între ruinele unei vechi arene. De jur împrejur, la o distanță nu prea mare, se ridica un zid înalt. Eram fericit acum deoarece scăpasem de apăsarea de pe piept, inima îmi bătea aproape normal, zorită numai de emoția prin care trecusem, iar deasupra mea cerul se spuzise de stele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lui aventuroasă; sau poate îi plăcea să se vadă reflectat de peste tot în oglinzi, cu fața lui pergamentoasă și cu ochii scânteind de amintiri. Suferea, se zicea, de insomnii. Dimineața, se ridica din fotoliu, mai arunca o privire de jur împrejur, ca și cum ar fi vrut să-și ia rămas bun de la mulțimea aceea în care toți aveau același chip ca și el, după care se retrăgea să se culce într-un cort de tuareg, adus din ultima călătorie și fixat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
oglinzi. — Și cum e să te vezi în atâtea oglinzi? mă iscodi Domnul Andrei. Doamne, ce interesant trebuie să fie. — Păi cum să te vezi, le-am explicat eu blazat. Transformat în mulțime. Toți care aveau chipul meu de jur împrejur făceau același lucru ca mine. — Grozav, suspină Leon. Îi interesa totul. Dacă sala era pătrată sau dreptunghiulară, dacă fotoliile și masa erau într-adevăr de răchită. Și, mai ales, Bătrânul. — Cum are ochii? Chiar albaștri? întrebă Dominic, foarte mândru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Moartea sună ora fixă. — Așa că se face de ora fixă, spune Tiffany, și eu stau la fereastra cafenelei uitîndu-mă la Moarte, laolaltă cu toți turiștii ăia germani și cînd mă Întorc la masă, geanta mea dispăruse... Mă uit de jur Împrejur și zăresc un băiat, cam de doisprezece ani, fugind către ușă cu geanta mea sub braț și numai ce văd un picior lung și superb ieșind de sub o masă și puștiul se Împiedică și cade În nas. Într-o clipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
printre sughițuri. Toți... prieteni!... De ce? De ce? De ce? De ce? repetă el la nesfârșit. Japonezii care priveau scena, incapabili să vibreze la apelul adresat lor, s-au împrăștiat în toate direcțiile. Până și șeful bandei, cu haina pe umeri, a făcut stânga-mprejur și a plecat bombănind: — Ei, fir-ar să fie! Din nu se știe ce motiv, atât atacanții, cât și spectatorii au simțit un fel de rușine și regret inundându-le inimile. După ce a plecat toată lumea, Gaston a rămas nemișcat, exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de atâta mers. Vulpile își au vizuinile lor, iar păsările cuiburile lor. Și omul trebuie să-și găsească un culcuș. Ajungâng în vârful unei pante, Gaston a fost uimit de priveliștea care i s-a deschis în fața ochilor. De jur împrejur erau numai hoteluri și hanuri. Clădiri pe care scria cu neon roșu HOTEL, hanuri specific japoneze cu felinare la poartă și nume ca: Koonkaku, Sekireisō, Hotel Primăvara, Hanul Sambei. Gaston nu văzuse în viața lui atâtea hoteluri grupate la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
camere și unei singure persoane? — C’est ça! C’est ça! Abia atunci și-a dat Gaston seama că Hotelul de pe Deal nu era pentru turiști străini. Avea cu totul altă menire. Nu era de nasul lui. A făcut stânga-mprejur și era pe punctul de a ieși pe ușă, când a reapărut fata. — Vă rog, poftiți, i-a spus, întinzându-i o pereche de papuci. A fost prea slab ca să poată refuza invitația. Și câine-san... Tipul are un câine, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Îngenuncheat atunci cînd m-a cerut (nu) și cînd anume ne gîndim să facem nunta. La prînz, Fran și Sally insistă să-mi cumpere șampanie, deși, așa cum glumeam, e În contul firmei. — Ia gîndește-te puțin, zise Sally, privind de jur Împrejur, prin bar, ăsta e locul În care v-ați Întîlnit prima dată. — Știu. Fran rînji cu gura pînă la urechi. — Asta Înseamnă că mai sînt speranțe și pentru tine. Sally este, În esență, genul care-și dă Întîlnire pe bandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
tipul pare drăguț. — Știu, dar nu el e problema, ci ea. Nu o așteaptă decît o altă dezamăgire, dar ce pot eu să fac? M-a implorat practic să i-l prezint. — Mi-au lipsit toate astea. Privesc de jur Împrejur prin bucătărie, la dulapurile galbene, care par foarte vechi, și la oalele Le Creuset de un portocaliu strălucitor, puse teanc pe etajere. E chintesența Însăși a căminului perfect. — Nu-mi vine să cred cîtă vreme a trecut de cînd n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Am luat pătuțul pliant, scăunelul pentru mașină, scaunul de masă portabil și balansoarul. N-am fost mai ostenită În viața mea. Dacă Înainte nu aveam nevoie de o vacanță, acum cu siguranță am. Mă aflu În camera lui Tom, privind Împrejur. E cam a cincizecea oară pe ziua de azi. Plecarea e mîine și am trecut prin toate de nenumărate ori, dar nu pot scăpa de sentimentul nesuferit că am uitat ceva, deși, după cum Îmi tot repetă Dan, mergem În sudul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]