2,573 matches
-
cap, rămase nemișcat. În liniștea aceea, Sertorius Macro continuă: — ...Planul de a pune mâna pe putere, de a îndrepta cohortele împotriva Curiei, de a-l ucide pe împărat... Frazele, scrise chiar de mâna lui Tiberius, cădeau încet în liniștea aceea, înăbușind orice reacție. Se auzeau doar scârțâitul scaunelor, respirația agitată a unora și apoi, încet-încet, fiorul de emoție eliberatoare ce îi străbătea pe senatori, mișcarea unei togi, frânturi de exclamații, până când Sertorius Macro, cu o senzație de putere absolută, puse jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Velleius Paterculus, pe care, la Roma (în ciuda puternicei și servilei prietenii cu Augustus), Tiberius îl sechestrase și îl distrusese, fiindcă Paterculus povestise cu ani în urmă prima mare revoltă din Germania, pe care Tiberius nu fusese în stare s-o înăbușe. Ura și invidia lui Tiberius față de victoriile tânărului Germanicus izvorâseră oare din acea veche înfrângere? Se temu că opera era o capcană întinsă pentru el și o puse la loc în scrinul întredeschis, deși ardea de curiozitate s-o citească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu avea să apară niciodată. În clipa aceea, pe scara care cobora de la etajele superioare se ivi puternicul praefectus al cohortelor pretoriene, Sertorius Macro, omul care în jumătate de zi îl distrusese pe Sejanus și, cu puține ore în urmă, înăbușise revolta mulțimii din Roma. Era înalt, puternic, vulgar, cu părul tăiat scurt, după obiceiul militarilor. Pe măsură ce cobora, Augustinienii care stăteau de gardă deveneau rigizi, cu maxilarele încordate sub apărătoarea coifului mic, coborât pe frunte, cu privirea țintă înainte. El pășea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rău decât să mergi noaptea prin pădurea din Teutoburgus; de ani de zile nu-și mai făcuse apariția acolo. Iar acum, după atâtea omoruri, el, Gajus Caesar, îi era necesar lui Tiberius, și nimeni nu putea atenta la viața lui. Înăbușindu-și senzația de triumf printr-un morbid autocontrol, Gajus îi mulțumi împăratului că se gândise la el ca un tată și declară că se supunea bucuros. Împăratul nu răspunse; buzele i se relaxară: se liniștise. Adolescenta Junia Claudilla Astfel, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mei au cerut să li se facă această cinste. Învățase de la tatăl său să ghicească starea de spirit a oamenilor care îl salutau; aceștia, stând rigizi, mândri și disciplinați, încercau totuși să-l privească drept în ochi, gurile păreau că înăbușă un strigăt colectiv. Din instinct, el îi salută așa cum făcea tatăl său. Era prima oară când brațul lui se ridica, liber, într-un asemenea gest. Iar ei răspunseră într-un glas, cum făceau înaintea unui atac împotriva corăbiilor dușmane. — Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
douăsprezece guri și că aceasta era cea mai adâncă. Într-adevăr, malurile erau formate din lavă, iar sub pământ vulcanul poate că mocnea încă, declanșând cutremure neașteptate și tulburând apele. — Însă nu se vede de unde vin apele acestea, explică Manlius, înăbușindu-și accentul grosolan din Velitra. Nu se vede de unde izvorăsc... Era, poate, respect, poate o spaimă ancestrală. Într-adevăr, în lac se vărsau doar firele subțiri ale unui izvor sacru, însă uneori apa inunda în mod misterios malurile, iar oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în Aegyptus puteau fi, dar de câteva luni bune el știa că, la Roma, cineva avea să-i ceară curând o audiență Împăratului. Callistus zise repede: — Arvilius a comis delapidări uriașe, din cauza lui au izbucnit revolte pe care le-a înăbușit cu o cruzime prostească, încât s-au transformat în adevărate răzmerițe. Luă altă scrisoare și adăugă: — Uite, credinciosul tău Herodes din Judaea confirmă totul. Așteptă răspunsul Împăratului cu o neliniște care-l ardea pe dinăuntru; palid de obicei, acum devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în subteranele palatului, unde era singurul prizonier și unde, vreme de nouă zile, încercase să supraviețuiască mestecând paiele saltelei. Timp de nouă zile îl strigase, îl implorase și îl blestemase pe Tiberius, iar centurionul de gardă, pe nume Attius, îi înăbușea izbucnirile de revoltă, din ce în ce mai slabe, cu lovituri de bici, pe când spionii lui Tiberius notau fiecare cuvânt al lui, fiecare invocare, fiecare șoaptă a agoniei, așteptând cine știe ce secrete. Însă Drusus nu denunțase pe nimeni. În clipa aceea tânărul Împărat înțelese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a ușii, legiunile din toate provinciile și violenta, incontrolabila simpatie a poporului. Dorindu-și cu disperare să supraviețuiască, unii încercară să dea motivațiile aflate cel mai la îndemână și declarară că nu știau nimic. Revoltați, populares începură să strige și înăbușiră acele glasuri înspăimântate. Apoi acuzații, asemenea naufragiaților care se agață unul de altul, se dezvinovățiră, implorară, invocară mărturiile celorlalți, se îngrămădiră în jurul tronului, îngroziți de ideea că marea ușă de bronz avea să se deschidă pentru a-i lăsa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și cele mai reușite, din istoria clasică -, avea să fie evocată de-a lungul secolelor. Scrierea istoriei consta adesea în reluarea unor mituri, a unor citate sau în copierea unor texte. În plus, era o activitate masculină; glasurile femeilor erau înăbușite cu dispreț. Zeci de istorici solemni și austeri, orbi în fața contradicțiilor, au descris acea perversă tragedie a regimului ca pe o pedeapsă obligatorie aplicată de un tată nobil fiicei sale „desfrânate“. Vila din insula Pandataria. S-a descoperit că, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cum mă Înjosesc, prestigiul meu În clasă a dispărut, chiar și bădăranul de T., bestie ordinară și mârșavă, are Îndrăzneala să mă insulte și să Își bată joc de mine și de suferința mea. Nu mai pot. Simt că mă Înăbuș. De ce, natură bestială, de ce m-ai făcut atât de mică? 31 ianuarie 1960 (duminică) N-am mai scris nimic demult... Un accident stupid m-a deziluzionat. Am zăcut cu piciorul sus și cu nădejdile jos, jos de tot. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la jumătatea antebrațului. Strângeam În neștire stofa costumului, trăiam clipe de adevărată feerie, clipe dorite În fiecare zi din anul care a trecut sub lumina orbitoare a acestei pasiuni, a acestei iubiri nefericite. Simțeam În mine vibrând fericirea, mă simțeam Înăbușită la pieptul drag, mă simțeam zdrobită de ploaia săruturilor. Am auzit pași. M-a rugat să-l las să mă sărute pe gură. N-am vrut. A plecat. Eram amețită, eram zdrobită de fericire. Nu mi-am făcut nici o lecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
recurgă la aceeași facilă rezolvare; există dovezi, probe În favoarea ei; pe acestea trebuie să le aduc la suprafață“); iată, scoate o pungă cu tot felul de tăieturi Înăuntru. Citește. Jurnalul lui M. Merg prin baia de miros de tei, mă Înăbuș de plăcere. Când Bucureștii dau În tei Înflorit, nimic nu mă mai ține În casă, ies afară, Îmi umplu pieptul, merg, merg cu nările În ofensivă. Nici un oraș din lume nu are, cred, acest parfum paradisiac vara precum orașul ciobanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
figuri În care ne apropiam tocmai pentru a simți acest mare sprijin pe care Îl am În Marin. Petre s-a instalat la ușa vestiarului și privea pe gheață. În acel moment, toată suferința mea strânsă o vară Întreagă și Înăbușită cu ură a izbucnit deodată. Am intrat În vestiar, ne dăduse afară de la ora de lot. Aici, sub privirile uimite ale lui Petre, am făcut acrobații, ajutați de Fredy. Și pot spune că am fost mult, foarte mult satisfăcută atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
două pliculețe. Sachs privi mâinile abile ale Karei și apoi le privi pe ale ei. Două din unghii erau rupte, în timp ce ale tinerei erau perfecte, iar oja de culoare neagră strălucea. Avu un ușor acces de gelozie, pe care îl înăbuși imediat. - Știi ce este iluzionismul? o întrerupse Kara din reverie. - David Copperfield, răspunse Sachs. Houdini. - Copperfield, da. Houdini, nu - era un artist al evadărilor. Iluzionismul e diferit total de prestidigitație. De exemplu... Kara ținu între degete o monedă primită rest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
a face cu câteva lanțuri și încuietori. La fel ca în cazul de față. - Nuuuu, șopti ea din nou. Ma doare... Te rog! Ce faci...? Malerick lipi o fâșie de bandă izolieră peste gura ei. Se pregăti apoi psihic, își înăbuși un oftat și desfășură capătul funiei de pe stâlp. Începu să îi dea ușor drumul, iar trupul femeii se îndreptă lent către apa grețoasă. În această frumoasă după-amiază de primăvară, piața West Side College dintre străzile 79 și 80 era gazda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
onorata lui audiență... Își simți apoi mâna în care ținea un tablou mic pictat cu Statuia Libertății cum începe să tremure. Așa ceva nu se poate! se înfurie el. Puse tabloul înapoi pe tarabă și se întoarse precipitat. Se opri imediat, înăbușind totodată un strigăt. Polițista roșcată se afla la mai puțin de doi metri de el, privind în altă parte. Se întoarse din nou către tarabă, luă în mână o casetă de bijuterii și îl întrebă pe vânzător cât costă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pe treptele lustruite și suflă pe genunchii săi răniți. Era greu să-și Închipuie cum părinții lui, Vera, cei nouă servitori, șoferul și grădinarul ar fi putut să fi plece cu toții În același timp. Se auzi un fel de explozie Înăbușită la capătul aleii, hîrÎitul tobei de eșapament a unei mașini grele. Un autoblindat japonez intrase pe Amherst Avenue, iar oamenii din echipaj stăteau În picioare printre antenele lor radio. Înaintară prin mijlocul străzii, obligînd o limuzină Mercedes de la centrul german
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
clar, era bucuros să scape de el. Apoi se uită la grupul de nou-veniți, care priveau neliniștiți spre soba rece și spre urmele de orez fiert de pe marginea vasului. Sergentul Își strînse mîna În jurul gîtului lui Jim. Cu un ordin Înăbușit de masca lui de bumbac, Îl azvîrli spre sobă. În timp ce Jim se ridică din genunchi, sergentul lovi sacii de cărbuni, Împrăștiind brichetele pe podeaua de piatră. Jim scormoni zgura din sertărașul sobei. Nou-veniții se răspîndiră printre bănci și se așezară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de parcă Încerca s-o lege de pămînt. Jim văzu formația de marș tîrÎndu-se spre tunel. Incapabil să meargă mai mult de trei pași, un bărbat căzu și fu lăsat pe pista de zgură. Jim ascultă vocile japonezilor apropiindu-se, Înăbușite de măștile de pe fețele lor, și Îl auzi pe sergent Înecîndu-se și scuipînd. Un soldat Îngenunche lîngă el, cu răsuflarea aspră și obosită șuierînd sub mască. MÎini puternice trecură peste pieptul și șoldurile lui Jim, pipăindu-i buzunarele. Brusc, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
sfeclei. Vă rog. M-am răzgândit. —Sunteți sigură? Ea Încuviință și-l invită s-o ia Înaintea ei. —Mersi, spuse el. Îi zâmbi din nou. Nu putea să-și dea seama dacă era doar politicos sau zâmbea pentru a-și Înăbuși hohotele de râs la adresa timbrului ei din vagin. Decise că, probabil, era ultima variantă și că Întâmplarea ei recentă va fi În câteva minute râsul Întregului spital. Desigur, asta În afara cazului În care Butoiaș ciripise deja, dar, din moment ce nu i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
să zbor din cuib. Fi Îi spuse lui Ruby că ea, de fapt, Își părăsise cuibul la 18 ani când plecase la facultate. Știu, spuse Ruby, dar când m-am trezit azi-dimineață sentimentul ăsta mă copleșea. Tot Încerc să-l Înăbuș, dar nu pot. Și alt lucru la care mă gândesc e că eu am 32 de ani, și eu ar trebui să mă căsătoresc, să fac copii și să primesc toată atenția. Nu mama mea de 50 de ani. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Avem vreun rezultat? Întrebă mătușa Sylvia, Însuflețindu-se În rolul de doctor Corday. Ronnie clătină din cap ca răspuns. —Bun, să Încercăm o injecție cu adrenalină. —Sylvia, spuse Ronnie grav, străduindu-se să-i facă jocul și, În același timp, Înăbușindu-și cu greu chicotelile, ai făcut tot ce s-a putut. Puse mâna pe brațul surorii ei: —Trebuie să ne Împăcăm cu ideea. Friptura nu mai e. Sylvia suspină teatral și Își frecă fruntea cu dosul palmei. —Ai dreptate. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
ciudat. Se simte miros de otravă în cocioaba aia, domnule comisar, faceți o constatare la fața locului. Chistic. Fir. Poate că există corpuri îngropate în grădina aia prăfuită. Mașinile trec peste viaduct, mașini care fac să tremure geamurile, zgomotul lor înăbușă strigătele sărmanelor victime. Trăiesc prin miracol! Arestați-o pe vrăjitoarea aia. Tub de drenaj. Nenorocito, cum ți-ai permis? Cum ai crezut că ai putea să mă distrugi? Cum ai sperat că te-ar putea crede cineva? Și acum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
sacralitate a ei și o delăsare a ei. Ea exista în absență, exista mult mai mult. Ultima oară o târâsem pe divan. Nu ne privisem niciodată. M-am aplecat să caut locul în care între brațul divanului și spătar își înăbușise gemetele. Am înghenuncheat, mi-am frecat pe întuneric fața de locul acela. Italia stătuse așa, imobilizată acolo. Căutam cu nările, cu gura... căutam ceea ce ea trebuie să fi simțit în timp ce o posedam. Vroiam să fiu ea, pentru a simți efectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]