13,283 matches
-
austerității caracterul dreptății, care face o asemănare atît de perfectă între generozitate și larghețe excesivă, încît nu mai știi despre care e vorba; care acoperă desfrîul cu voalul amuzamentului și al plăcerii; ea amplifică mai ales viciile altora, pentru a înălța, pe ele, un trofeu pentru viciile eroului ei. Majoritatea oamenilor cad în acest fel de flatare, care le justifică gusturile și care nu este propriu-zis minciună. N-ar putea să fie severi cu cei care spun despre ei lucruri bune
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
primul peste gîrla Îngustă, al doilea peste o baltă din vreo veche revărsare de-a Văii, avînd pesemne izvoare proprii, de vreme ce nu seca niciodată. Nici bucata de drum dintre poduri nu era flancată de vreo casă. Abia dincolo de baltă, se Înălța pe stînga casa robustă, gospodăroasă a lui Hárász, iar pe dreapta, În roșu de cărămidă, a nu mai știu cui. Înțelegeam cu toții, mai cu seamă noi, copiii, că Valea Măriei era locul cel mai de jos al Răteștilor, că prin spărtura lărgită de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
a revărsat Într-atît Încît i-a Înecat pe bravii soldați sovietici beți de mult. Șvabii s-au Întors, au mai secerat dintre rușii care dormeau ori se clătinau pe afară, eliberîndu-și satele. După război, Într-unul din Homoroade s-a Înălțat un monument țanțoș În memoria eroismului Armatei Roșii. Printre cramele din Rătești, pornind de la nivelul de sus, ne dădeam drumul iarna cu sania. Trebuia să ai curaj, nu glumă, ca să te-ncumeți să zbori prin defileuri. Drumul dintre etajele de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și cozile coțofenelor În zbor, ne-am lăsat Învăluiți În norii de praf ridicați de camioane pe drumul pietruit și am acceptat măguliți escorta plină de simpatie a cîinilor mai slobozi. Ne-am minunat Îndeajuns că cele două biserici se Înălțau drept În fața colectivei agricole Drapelul Roșu, gîndindu-ne că toate așezămintele importante trebuie să se afle În același perimetru de vreme ce, În vecinătatea celor numite mai Înainte, se găseau școala, căminul cultural, grădinița și oficiul poștal, iar Sfatul Popular unde locuiam și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mare, bine dosit pînă atunci, fixîndu-i lancea Între basorelieful Madonei cu Pruncul și verticala crucii din piatră În care era sculptată imaginea, În principala răspîntie a așezării. Văzînd cum flutură culorile naționale asupra lui Iisus de parcă Însăși mîna Maicii Domnului Înălța stindardul, tinerii, cărora li se alăturaseră și multe fete, ziceai c-au Înnebunit. CÎntau și jucau ca la sărbătoarea recuceririi Raiului. Nu mai era chip ca bătrînii să-i poată potoli, iar unii chiar se uitau cu drag la ei
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cu ochiul meu deja nesigur, Încă mă uitam la el. Acum Însă am Întîrziat și eu să mă Îndrept Înspre el, așteptîndu-l să vorbească cel dintîi ca să-l pot localiza. Surprinzător, era la fel de scund ca mine, nici el nu se Înălțase prea mult. Venise cu soția lui, erau de curînd căsătoriți, voia să-i arate locurile natale. O chema Edna și vorbea engleza. Mi-am presimțit și mi am adulmecat șansa: — Și... ce fel de engleză preferi, am Întrebat-o, americană
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
se mai deplaseze nicăieri, cîtă vreme aduseseră cu ei sta tuia din lemn a Madonei cu Pruncul, aflată și azi În biserica satului. Le fusese dăruită, ca să-i ocrotească În purcesul lor spre răsărit, de parohia din Weingarten unde se Înalță cea mai mare și mai frumoasă, așa se spune, biserică În stil ba roc din Întreaga Germanie. Floarea de piatră barocă adăpos tește, Într-un potir sacru, picuri din sîngele lui Iisus. Nimic mai potrivit decît culoarea sîngerie a vinului
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Dar să admitem că o inteligență de pe Syrius... De ce tocmai Syrius? Pentru că ascensiunea lui pe cer dă semnul revărsării Nilului. Se și credea de fapt că steaua atrage spre sine apele ce ies astfel din albie și dau să se Înalțe. De groaza distanței, nu apucă decît să se reverse. Picătura asta de lumină poate fi cauza belșugului. Vine așadar o rațiune de pe Syrius, așa, ca o rază ce dezlănțuie Nilul, mă ia de bărbie și mi se uită Înăuntrul țestei
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și-o arătat fața În biserică și o scoborît din icoană, o am văzut pe Maica Sfîntă, mărturisea bunica Maria Ruba, născută la Pișcari În 1895. Iară cînd o tunat și o fulgerat de la altar și Măicuța Sfîntă s-o Înălțat și s-o uitat la credincioși de sus, din aer, am gîndit că nu m-oi mai rădica În veci de acolo!... Scena aceasta cu tunetele și cu fulgerele au descris-o mulți. Puhoi de lume se adunase Într-o
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
să vorbească numai Între ei despre asta. În fiecare an, se Întîmpla să fie văzută de mai mulți oameni, mai ales lăcrămînd din icoană sau umblînd noaptea prin naos cu o lumînare aprinsă În mînă, dar fără să-și mai Înalțe glasul În cîntec. Aflau de pogorîrea ei și cei ce se despărțiseră de sat. Astfel, purtat În brațe de mama, am ajuns și eu la icoană cînd Împlineam vreo zece luni, În 1955. Boala mea fusese sesizată și confirmată de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pustiu de lângă Aix, unde zilnic, la ceasul al șaptelea, îngerii o ridicau de la pământ, hrănind-o cu imnurile lor de slavă. Recluziunea va dura treizeci de ani. În ajunul morții, prin intermediul unui alt ascet, ea îl anunță că se va înălța la Domnul pe Maximin, ales episcop al ținutului, care o împărtășește cu sfintele taine și o așază în mormânt. „Viața Mariei Magdalena” din Legenda aurea, prelucrată după o biografie anterioară redactată de Rabanus Maurus, constituie cea mai împlinită reelaborare a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
primul rând călugărilor (p. VIII), în realitate, sunt vizați toți creștinii, pentru că „în Biserica ortodoxă socotim că nu există o linie de separație netă între viața monahului și viața creștinească în general. Fiecare este dator să se silească să se înalțe cât mai mult spre idealul desăvârșirii; fiecare e dator să lupte pentru curățirea de patimi și pentru dobândirea virtuților, care culminează în dragoste”189. Ceea ce surprinde în această prefață este accentul pus pe libertatea și, deopotrivă, responsabilitatea celui căruia i
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
așa cum le lăsase, la locul lor. Stăruia însă un parfum suav, de trandafir, pe care nimeni nu-l știa de unde vine. De pe etajera lui de cristal, trandafirul deșertului dispăruse. În locul lui, o floare imensă, strălucind în toate culorile curcubeului, își înălța petalele. Și nimeni n-avea să-i știe numele vreodată. Dar pietrele știau: era trandafirul care, după două mii de ani, murise din iubire și acum avea să trăiască pentru totdeauna. Din iubire. Amintirea de sine Nu știe nimeni când s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ceței spuneau ceva, își spuneau ceva unul altuia, înainte de a se destrăma în ceață: că în ultima clipă, Dumnezeu îți trimite scânteia. Și-a amintit și a fost de ajuns: gheața s-a topit, pe maluri au prins să se înalțe flori, pământul reavăn reveni la viață; el însuși s-a ridicat, fără să simtă durerea, privind cu ochi luminoși în jur, privind în sus la Soarele care se înălțase, la cerul senin, la arbori, la păsări, la animale. Dumnezeu trimisese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ajuns: gheața s-a topit, pe maluri au prins să se înalțe flori, pământul reavăn reveni la viață; el însuși s-a ridicat, fără să simtă durerea, privind cu ochi luminoși în jur, privind în sus la Soarele care se înălțase, la cerul senin, la arbori, la păsări, la animale. Dumnezeu trimisese, într-adevăr, o singură scânteie dar aceea era Amintirea: suntem cu toții fiii Lui, fiii Focului ceresc, lumină din lumină... Și putem topi gheața din inimile celor care demult au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ei avea ziduri albe și urca spre cer, or, clădirile trebuie să îngroape oamenii, să-i țintuiască de pământ și acolo să lucreze, să muncească zi și noapte, să scoată bani și bani și munți de bani, nu să se înalțe, ca zborul, spre cer odată cu gândul. Am încercat măcar vitraliul să-l salvez, dar au răcnit că bucățile alea de sticlă neagră nu folosesc la nimic, sunt urâte, dacă ar fi fost fumurii ar fi fost altceva, le-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ce este. Apucasem să primesc Sfânta Împărtășanie de câteva ori înainte de dezastru. Mi-am făcut semnul crucii și am luat-o, cu mâinile tremurând. Tremuram din tot trupul. M-am uitat la ea, mi-am adus aminte cum preotul o înălța în lumină, împreună cu potirul și mi-a trecut deodată prin minte că sângele tuturor a fost oferit în loc de vin și al celor uciși, și al celor vii și că n-am dreptul să iau numai eu Sfânta Împărtășanie. Nu știu cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pe Sfânta ostie. Și Sfânta ostie are atunci mirosul tuturor florilor de pe pământ așa spune lumea. Dar mie mi se pare că miroase numai și numai a trandafir. Și a cer senin. Fiindcă am uitat să vă spun dar pe măsură ce înălțam biserica, norii se risipeau, soarele putea fi văzut toata ziua, nu numai însângerat, la apus. Oamenii cenușii nu s-au mai întors niciodată. Umblă vorba că în ziua când, din ruine, s-a înălțat prima biserică, nu s-au mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
uitat să vă spun dar pe măsură ce înălțam biserica, norii se risipeau, soarele putea fi văzut toata ziua, nu numai însângerat, la apus. Oamenii cenușii nu s-au mai întors niciodată. Umblă vorba că în ziua când, din ruine, s-a înălțat prima biserică, nu s-au mai putut mișca din locul unde-i prinsese timpul. Când noi, cei care mai rămăseserăm vii, ne-am adunat în biserică și a început rugăciunea, s-a deschis pământul și i-a înghițit. Uite, lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în fiecare clipă". A tăcut, s-a uitat la mine și, pe măsură ce mă privea, lumina din ochi părea că trece prin corpul său străveziu, făcându-l să strălucească mai tare și mai tare... și, pe măsură ce îmbrăca strălucirea soarelui, copilul creștea, înălțându-se. S-a ridicat în picioare, și-a întins mâinile ca după un somn lung, mâinile i-au devenit aripi și, înainte de a se topi în cerul înalt și senin (de pe care dispăruse orice nor de ploaie), a șoptit: "Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
o adiere ușoară și înmiresmată, apoi ceva mai puternică, s-a jucat o clipă-n pragul casei, în frunzele copacilor, ne-a dat ocol și ne-a ciufulit părul, a scuturat câteva flori albe-amărui din zarzărul nostru și s-a înălțat, așa, spre cerul senin, care-și purta alene podoaba de nori albi și mici, știți voi, norii aceia cărora bunicul le spunea "îngerași" nu c-ar fi fost îngerași de-adevărat, dar cum să ni-i arate el pe îngerași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și, așa cum mă vezi, pot merge cu vântul și să prind rădăcini acolo unde mă duce el !" Chiar așa ! Când și de unde apăruse?! Era un tufiș țepos, verzui-alburiu, ca o mică minge, iar din frunzele terminate cu spini mici se înălța, ici și colo, o tulpină subțire, verzuie, cu dungi fine, albe, care urcau până sus, la ceea ce ar fi putut fi o floare albastră, dacă n-ar fi arătat ca o măciulie... cu țepi. "Eu n-am rămas acolo, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fusese adus spre învățătură, dar pe care eu aproape nu aveam ce să-l învăț, cu toată știința mea, fiindcă el știa totul de mai înainte și altcumva. E drept că toată vremea vorbea de nu știu ce coroană din care se înălța lumină spre cer. De asta l-au poreclit ceilalți "Kelil", care înseamnă "cunună". Dar cu de-amănuntul numai mie mi-a povestit toate acestea. A venit într-o seară, târziu, și mi-a spus. Știa că am să înțeleg. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
De asta mă duc după El. Și nu mă mai despart de El. Așa cum mi-am dorit întotdeauna și n-am avut curaj înainte de moartea dintâi, am să fac de acum înainte: rămân cu El. Și dacă El va fi înălțat, o să ne atragă la El. Pe mine și pe surorile mele. ....Mi-e sete. Mereu mi-e sete. Și nu-mi poate potoli setea asta nimeni decât El. Voi privi până la sfârșit fața Lui și voi răspândi cât pot lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în brațele ei. Nu. Eu nu L-am văzut niciodată pe El, continuă bătrânul. Doar L-am auzit. El m-a făcut să văd tot ce-i de văzut în jur, în cer, pe cer și pe pământ, dar ori de câte ori înălțam ochii spre El, vedeam Soarele. Poate e mai bine așa. Se spune că era frumos. Dar cum ai putea să descrii chipul iubirii? Și cum ai putea să-L vezi pe Dumnezeu ?! * Tăcuse. Cu ochii larg deschiși, bătrânul urmărea puntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]