3,912 matches
-
de afectat trebuie să fi fost Wittgenstein de modul în care a înțeles Russell această precizare atunci când scria, în partea finală a „Introducerii“ sale: „Ca unul cu o îndelungată experiență 332 GÂNDITORUL SINGURATIC a dificultăților din logică și a caracterului înșelător al teoriilor care par irefutabile, mă simt incapabil să fiu sigur de corectitudinea unei teorii doar pe temeiul că nu pot vedea nici un punct în care ea este greșită.“17 Probabil că Wittgenstein a fost de acord cu opinia prietenului
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
modul cum sunt folosite aceste cuvinte în diferite ambianțe și în diferite situații, atunci ne va deveni clar că, oricare ar fi răspunsurile pe care le-au dat sau le vor da ei acestor întrebări, ele nu pot fi decât înșelătoare. Russell era convins că se câștigă în claritate în primul rând prin introducerea unor noi noțiuni, mai „exacte“ decât cele ale gândirii comune. Wittgenstein aprecia că gândirea noastră câștigă în claritate atunci când reușim să cuprindem cu privirea o mare varietate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
poetice în sine" sau funciar "nepoetice". Baudelaire cunoștea Principiul poetic, eseul halucinatului Edgar Poe, potrivit căruia poezia este expresie, divinație, formă: o Creație Ritmică a Frumuseții. "Cu intelectul sau cu Conștiința, ea nu are decât relații colaterale." Sub un titlu înșelător, Scrisori unei fetițe, Arghezi redacta, în 1927, o ingenioasă Ars poetica, simulând regretul de a nu fi putut construi o "fabrică de jucării". În lipsa acesteia, s-a jucat cu "ceea ce era mai ieftin și mai gratuit în lumea civilizată, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cât timp mă înțelegi voi fi bucuros, / Chiar fericit. Dar numai azi. Dacă nu înțelegi nimic, voi fi trist / iar către sfârșitul serii, melancolic..." Lui văd ori lui aud li se substituie un vag mi se pare, acesta vizând raporturile înșelătoare, lunecoase, distanțele variabile dintre om și lucruri. Paralel cu insuficiențe de ordin senzorial, paralel, de asemenea, cu cele conexe ale cuvântului (prins în ambiguități), timpul relativizează totul; sentiment acaparant, modificând noimele, clătinând sensurile, perpetuând criza cunoașterii. A încerca să fixezi
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Elegia a doua, Getica. Câte un fâlfâit angelic (Nichita zicându-și "poet al îngerilor"), câte ceva din miturile anticilor, ori provenind de la alexandrini și întreținând sublimul, acestea se citesc în ipostazele lui de smerenie sinceră, ori de jubilație candidă. Dimensiunea zglobie (înșelătoare), exuberantă, deși frapează, nu exclude deloc așteptarea a ceva nelămurit, neliniștitor. 56 de ani voi trăi, asemenea Colosului din Rodos (...) Numai surâsul tău mă încape și eu voi pleca. Bărcile le-am uns cu catran, așteptând să-mi răsară stelele
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de V. Voiculescu. Și cât de industrios a fost V. Eftimiu, cu cele peste o mie de sonete ale lui! Libertățile pe care și le arogă Carolina Ilica în ale sale Sonete imperfecte justifică o scurtă paranteză. Titlul e ambiguu, înșelător: "imperfect" nu e totuna cu nedesăvârșit. Titlu ușor ironic, vădit provocator (în spirit postmodern), anticipând că respectivele texte se înscriu în dispozitive diverse, de unde un sonet de cincisprezece versuri a câte 13 silabe (Se văd ruinele), un altul de șaptesprezece
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
înțelege că filosofia este intens afectată, dar și științele și politica, arta... Sigur, în toate aceste domenii limbajul are limite, dar ceea ce experimentăm pare mai mult decît atît, pare o re-babelizare a limbii. Raportul nostru precarizat cu cuvintele ilustrează complexitatea înșelătoare a noțiunilor, ca traducere și semnificație, și el, în opinia mea, starea de criză a spiritualității moderne, cu precădere a celei actuale. Au apărut inclusiv așa-zise "jocuri de limbaj", care sunt forme de inutilitate pură pentru o reflecție ce
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
masaj aplicat asupra aponevrozei fesiere); odată cu dispariția infiltratului, se constată și dispariția durerii lombare. ¤ Lombalgiile asociate spasmofiliei. Trebuie recunoscut că ̀ n această afecțiune, ̀ n care labilitatea și polimorfismul simptomelor sunt reguli, rezultatele obținute prin aplicarea masajului pot fi înșelătoare. Succesul obținut în calmarea durerii lombare nu se datorează, de fapt, folosirii unei tehnici speciale de masaj, ci mai curând reprezintă o situație terapeutică în care masajul a servit ca pretext și ca suport unei psihoterapii nedeclarate. Ca și pentru
Masajul Terapeutic by Doina Mârza () [Corola-publishinghouse/Science/1659_a_2998]
-
o știință socială, în care relativitatea este la ea acasă și nu una pozitivă, în care banul și "domnia cantității" fac legea, deși vedem cît de greu părăsesc acestea terenul de joc și cîte spirite luminate cad pradă acestor oglinzi înșelătoare, iluzii de fapt. Aici se regăsește esența acestei lucrări, în atenționarea că am ajuns la fundul gropii materialismului, la finele epocii de fier, Kali-Yuga cum îi spun indienii, și că poate să înceapă o nouă epocă de aur pentru omenire
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
intervină pentru a nu ne lăsa să ne sfîșiem atavic între noi. Totul pleacă de la fractura lăuntrică despre care am mai scris și căreia nu i-am găsit rezolvarea, preferînd o exterioritate pragmatică și spectaculară, chiar șocogenă, dar atît de înșelătoare. Sunt mize prea importante în joc pentru a fi lăsate în seama oamenilor. Sfîntul Apostol Pavel spunea că "frica e lipsă de iubire". Am găsit așadar și soluția: iubirea. Am încercat în ultimul capitol cîteva "exerciții de iubire", potrivit Evangheliei
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Podișul Getic, Podișul Dobrogei și Delta Dunării. Dacă ar fi să ne referim la evoluția reliefului, ar trebui să evidențiem că, în general, se află într-un proces continuu de transformare. Nimic nu ar putea să ni se pară mai înșelător decât faptul că scoarța terestră, ca suport al reliefului, ar fi totuși ceva static... Adică, nu ar fi influențată de transformarea continuă a planetei, ea însăși captivă într-un spațiu dinamic. Scoarța terestră și relieful sunt mișcătoare și nu fac
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
acoperit de păduri. Spre munți, se întindeau codrii întunecați, străpunși doar de tumultul râurilor. În vastele stepe prelungite din inima Eurasiei, prin Moldova și Muntenia, Dunărea și afluenții săi se revărsau frecvent. Pământurile erau împânzite de o rețea de mlaștini înșelătoare, scufundate în stufăriș. Totodată, fluviul și râurile sale erau însoțite de zăvoaie de nepătruns iar, în ariile mai umede (Oltenia și partea vestică a Munteniei), pădurile se lățeau nestingherite până în câmpie 29. Incertitudinea nu putea fi decât sentimentul ce punea
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
ultima sa lucrare: Noua paradigmă a piețelor financiare. Criza creditelor din 2008 și implicațiile ei, Editura Litera Internațional, București, 2008 de o nouă paradigmă, întrucît cea dominantă pînă acum, cea liberală a auto-echilibrării piețelor, s-ar fi dovedit "falsă și înșelătoare", și de aici problemele care decurg asu-pra sistemului monetar internațional. Dl. Soros propune o nouă paradigmă, care nu se limitează la piețele financiare și pe ca-re ne-a mai prezentat-o în lucrările sale anteri-oare (Alchimia finanțelor 1987, Sfîrșitul capitalismului
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
și personală. În această marcă afișată în public, adolescentul îl recunoaște pe unul dintre purtătorii de drapel ai personalității sale. De unde rezultă că opoziția pe care am scos-o în evidență, dintre individualism și „tribalismul” postmodern, este perfect artificială și înșelătoare: în ciuda dimensiunii sale comunitare, marca exhibată este subiectivizantă, ea exprimă, fie și ambiguu, o adaptare personală, căutarea unei individualități, dar și o dorință de integrare într-un grup de persoane asemănătoare, un eu care-și revendică, în ochii tuturor, semnele
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
bătrâneții, a poluării, a obezității, a factorilor de risc. În realitate, consumul n-a încetat să fie un câmp de bătaie: când conflictul interuman dă înapoi, acest fapt este în beneficiul luptei medicale anxiogene și fără sfârșit. Pacificarea consumului este înșelătoare: de-acum înainte, sentimentul pericolului și al riscului este omniprezent; la limită, orice poate fi perceput ca o amenințare și ca un apel la vigilență. În ciclul III, insecuritatea, suspiciunea, anxietatea cotidiană cresc proporțional cu propria noastră capacitate de a
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
sau a automobilelor. Nu proasta politică de comunicare a compromis recent reputația mărcii Mercedes în ochii consumatorilor, ci o politică deficientă a calității care s-a soldat cu readucerea în fabrică a 1,3 milioane de vehicule în 2005. Este înșelătoare teza care asimilează faza III cu eclipsarea produsului, ca și cum valoarea imaterială ar fi reușit să reducă la zero sau aproape la zero valoarea funcțională. De-acum înainte, calitatea se impune ca o condiție necesară pentru a supraviețui pe piețe. Nu
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
model pentru individul hipermodern: totul se petrece ca și cum, privilegiind de-acum înainte relaționalul, autocunoașterea și comunicarea intimistă, bărbații ar ține mai puțin să pozeze în recordmeni ai seducției. Pe acest plan, contrar a ceea ce lasă să se întrevadă niște aparențe înșelătoare, faza III înregistrează nu atât triumful imaginarului performanței, cât regresia lui. Dar dacă adversarii tiraniei plăcerii ar fi ei înșiși primii păcăliți? Căci ce înseamnă revendicările feminine ale plăcerii, dacă nu refuzul unei vieți sexuale reduse la obligație sau la
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
la țelurile vieții. Societatea de hiperconsum a fost descrisă ca fiind aceea a generalizării normelor hedoniste, a fuziunii valorilor meritocratice cu valorile contraculturii, ale burghezului și ale rebelului 40. Totuși, această tendință de „reconciliere a contrariilor” este, parțial, un proces înșelător, fiind contemporană cu o restructurare a noilor clivaje, a stărilor de spirit, a idealurilor existențiale neasemănătoare. Pentru prima oară, „clasa divertismentului” nu mai ocupă vârful piramidei sociale: de-acum înainte, cu cât ești mai sus în ierarhie, cu atât muncești
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
trasă la răspundere pentru orice uz ulterior al rezultatelor sondajelor de opinie de către alte persoane decât clientul original. Totuși, ea trebuie să fie pregătită să răspundă imediat cu comentarii care să corecteze orice fel de cazuri de raportare falsă sau înșelătoare aduse în atenția sa. Articolul 11. În cazul în care un anumit client face publice datele unui studiu care nu a fost realizat pentru publicare, acest cod de conduită se va aplica ca și cum sondajul ar fi fost contractat în vederea publicării
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
extrem de interesantă pentru cercetarea socială din spațiul fost comunist, în general, și din România, în particular. Cartea pe care îmi propun să o prezint aici răspunde în mare măsură acestei provocări. Este vorba de o lucrare plasată la granița, oricum înșelătoare, dintre ramuri de știință care se suprapun deseori: antropologie, sociologie și etnografie. Autoarea o definește drept o „analiză socială”, în chiar prima propoziție din Introducere, și tind să cred că este o etichetă cât se poate de nimerită. Cartea Monicăi
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
ele, o altă figură, Elena, întruchipează ea însăși momeala, devenind o veritabilă unealtă în mâna zeilor. Astfel, ambivalența eidolon-ului, cu indeterminabila sa valoare de adevăr sau de minciună, de prezență a unei realități efective sau a unei imagini inconsistente și înșelătoare, ambivalența aceasta, așadar, se transformă într-o armă redutabilă, manipulată de zeitățile tragediei. În experiența nopții sângeroase în care fusese pândit la tot pasul de închipuiri ale minții sale, de vedenii în care crezuse, Aiax recunoaște o criză de nebunie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
divină, trădată de strălucirea eidolon-ului său. Dar concluzia corului ne va avertiza în privința surprizelor pe care zeii le rezervă oamenilor. Cum am putea să nu deslușim aici, în filigran, tema vicleniei divinităților, acea viclenie al cărei instrument privilegiat este nălucirea înșelătoare? Aceasta este și tema principală din Elena, piesa lui Euripide, căci la baza întregii tragedii stă fabricarea de către zei a unui dublu al Elenei, un dublu fantomatic ce servește drept ispititoare momeală. În tragedia greacă, statutul Elenei pare de-a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Elenă, cea pe care o vedem pe scenă lîngă mormântul lui Proteu, fusese răpită de Hermes și adusă aici pe un nor, din porunca zeilor cerești, care, pentru a întinde o cursă pământenilor, îi concepuseră un dublu fantomatic, o imagine înșelătoare prin perfecta ei asemănare cu modelul. Când Teucros (care ajunge tot aici după moartea lui Aiax) o întâlnește pe Elena, el, cel ce o „văzuse cu ochii lui” pe cealaltă Elena, găsită de Menelau în Troia, nu mai înțelege nimic
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va îndrăgosti de Bottom, preschimbat în măgar? Prin metamorfoza lui Bottom din timpul repetițiilor, farsă pusă la cale de zvăpăiatul Puck, „cel ce zboară noaptea prin văzduh”, noaptea din Visul... devine una în care teatralitatea asumată ca amăgire, ca aparență înșelătoare (nimeni nu moare de-adevăratelea, nu există nici o fiară sălbatică, nu există nici un leu real, ci doar o mască transparentă îndărătul căreia se poate zări chipul actorului), se vede depășită și negată prin forța unei magii care operează metamorfoze efective
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
urmare, despre o percepție vizuală reală, al cărei obiect rămâne însă nedefinit. „Is this a dagger?” („Să fie oare acesta un pumnal?”) N-ar putea fi doar o năzărire, o vedenie, o creație pur mentală („a dagger in the mind”), înșelătoare, zămislită de un creier aflat în plin delir, bântuit de halucinații? Și totuși ea are o formă, ca tot ceea ce este consistent, tangibil: „in form as palpable”. Cât de real îi pare, așadar, acest pumnal închipuit, pe care Macbeth sfârșește
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]