8,533 matches
-
au mai cumpărat și apoi minele s-au închis, pentru că nu mai aveau cui să-l dea. Pe de altă parte, faci împrumuturi externe de zeci de miliarde de euro. Dacă tu găsești altă explicație pentru tâmpenia asta, eu mă înclin. E bun și împrumutul. Aiurea! Aveau nevoie de lichidități, de aia s-au împrumutat. Le trebuia ca să dezvolte economia, parcă așa spuneai tu mai demult. Nu i-au folosit în economie. Îi țin în tezaur dar plătesc dobânzi pentru ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nu spre oraș s-au dus. Au croit un drum prin pădure spre vârful Muntelui Rău. Într-acolo au pornit. No, și, arzi de curiozitate să știi ce fac acolo? Nu-i așa? Toma nu răspunse. Se mulțumi numai să încline din cap: E greu să mă țin după ei. Sunt prea mulți și umblă toți prin pădure. N-aș vrea să dau nas în nas cu cineva. Deocamdată, trebuie să mă țin la distanță. Nu crezi că acum, din moment ce avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acest lucru să nu se întâmple. Se întoarse și îi puse din nou mâna pe umăr: Nu stai aici mai mult de două ceasuri, rosti el. Dacă n-am revenit până atunci, te întorci acasă! Cu aceeași privire pierdută, Pop înclină din cap ascultător, rămânând mai departe tăcut. Cristian era mulțumit, mai verificase o însușire a toiagului. Până acum, nu se folosise niciodată de ea. Își amintea de întâmplările de demult, atunci când Ileana și Calistrat încercau să-l determine să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mistuie În Încețoșarea alburie. Liniștea mai dură o clipă, după care, din mulțime, răsunară suspine de slăvire, oamenii se lăsară În genunchi făcînd mătănii, ținîndu-se cu mîinile de cap, cuprinși de extaz. PÎnă și cîțiva din ucenicii lui Petru se Înclinau În fața minunii păgîne la care fuseseră martori. Atunci Petru Închise ochii și glăsui În ebraică (asta fiind vorbirea firească Între sfinți, să nu poată Înțelege mulțimea) următoarea rugă: „Tată Atotstăpînitor, carele ești În ceruri, vino În ajutorul simțurilor mele Înșelate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Înroșite și aveau podoabe de aur, argint și aramă. Iar fiecare ținea la pieptul său cîte o icoană pe care scînteiau aurul și argintul și pietrele prețioase. 7. Apoi, din mulțime, se vor desprinde cîțiva tineri vînjoși, care se vor Înclina În fața lor făcîndu-și semnul crucii, apoi le vor săruta picioarele și mîinile, după care, toți deodată, se vor ridica sprinten pornind-o cu ei prin găvanele grotei, purtîndu-i cu mare grijă, ca pe niște odoare, abia atingîndu-i cu umerii lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
acolo unde macadamul se pierdea Într-un drum de țară. De fapt, adevărul era că de două ori, prima oară În fața prăvăliei, În gol, de probă, așa cum se probează o pușcă de vînătoare, cînd cumpărătorul o sprijină de umăr, Își Înclină capul, mijește ochiul stîng, ochind cucul care tocmai iese din ceasul din perete, ca apoi, de cum l-a ochit, să zică „pac-pac“, apoi o dezdoaie, se uită pe țeavă, privește Încrustația de pe patul puștii (un cerb oprit brusc din goană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
rămîne, domnilor? Scrisori de dragoste... Și facturi de hotel neachitate.) -X vîrÎ iarăși cărțile În valiză, care mirosea a cizme noi și a lavandă, și Începu să se uite prin cărțulia fără coperte. (Mi-l imaginez stînd ciucit lîngă valiză, Înclinînd cartea după lumina lămpii.) O Întoarse pe toate fețele, după care o duse la nas. Îi plăcea mirosul de carte veche.) Pe ultima pagină dădu de un cuvînt cu litere mărunte, despre care Întîi crezu că era doar titlul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cînd unii Îi lichidează pe alții...“ Mizanscena fusese Însă reală, cum la fel de reale fuseseră și cadavrele. „Asemenea stîlpilor de bazalt“, va nota nefericitul Kurt Gernstein, „oamenii stăteau Încă drepți, neavînd nici cel mai mic loc pentru a se prăvăli sau Înclina. Chiar și după moarte se mai puteau recunoaște familiile, după cum se ținuseră de mînă. Cadavrele erau despărțite anevoie, de cîte ori se elibera spațiul pentru o nouă Încărcătură a trupurilor vieții, jilave și Împăstate de urină, cu picioarele mînjite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
că ți-a oferit o sumă frumoasă pentru cartea lui Carax, dar că tu l-ai refuzat, a adăugat Clara. Ți-ai cîștigat respectul lui. Oricine ar zice-o, am suspinat eu. Am observat cum Clara, atunci cînd zîmbea, Își Înclina capul Într-o parte și cum degetele ei se jucau cu un inel care părea o ghirlandă de safire. — CÎți ani ai? a Întrebat ea. — Aproape unsprezece, am răspuns. Dar dumneavoastră? Clara a rîs dinaintea insolentei mele inocențe. — Aproape de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
imense de nomazi ai mizeriei, infranomazii, se vor îngrămădi la frontiere în căutarea mijloacelor de a supraviețui. Companiile de asigurări, devenite factori de reflare ai lumii, vor fixa norme în fața cărora statele, întreprinderile și persoanele particulare vor trebui să se încline. Organismele private de control aflate în slujba acestor companii de asigurări vor veghea la respectarea normelor. Resursele vor deveni tot mai puține, roboții tot mai numeroși. Timpul, chiar și cel mai intim, va fi petrecut aproape în întregime cu utilizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
în acest fel, cu un pic de ranchiună, cu un pic de resemnare, dar pe care suspinul tremurat ieșit din pieptul bărbatului care divorțase, dacă sensibilitatea era cel mai mare atribut al meseriei de spion, trebuia s-o facă să încline în mod clar spre cadranul resemnării. Că spionul nu-l considerase demn de a fi notat, că aparatul nu-l captase, sunt erori umane și imperfecțiuni tehnologice a căror simplă eventualitate bunul-simț, știind ce sunt oamenii și neignorând ce sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
neghiobiile verbale și discuțiile de interpretare fără importanță. Făcu o pauză, pe care nimeni nu a îndrăznit s-o întrerupă, apoi continuă, Între timp, vreau să-i fie foarte clar domnului ministru al apărării faptul că, dacă șeful guvernului a înclinat, în această primă fază de abordare a crizei, către aplicarea planului trasat de serviciile competente ale ministerului de interne, asta nu înseamnă și niciodată n-ar putea să însemne că recurgerea la declararea stării de asediu este definitiv lăsată deoparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ci ca un cauter pentru infecta supurație politică pe care ați generat-o în sânul vostru și în care continuați să vă mișcați. Mă veți revedea și auzi în ziua în care veți merita iertarea care, în ciuda a tot, suntem înclinați să v-o acordăm, eu, președintele vostru, guvernul pe care l-ați ales în vremuri mai bune și partea sănătoasă și curată a poporului nostru, cea de care în acest moment nu sunteți demni. Până atunci, adio, și domnul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să trăiesc ca să văd chipul trădării, spuse el, și se gândi că istoria va consemna, cu siguranță, aceasta frază, pentru orice eventualitate, el va avea grijă să i-o amintească. Cel care până acum fusese ministru al justiției se ridică, înclină capul în direcția președintelui și a prim-ministrului și ieși din sală. Tăcerea a fost întreruptă de hârâitul brusc al unui scaun, ministrul culturii se ridicase și anunța din fundul sălii cu voce puternică și clară, Cer demisia, Ei, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
întâlnească pe vulturul pescar, care i-a ocrotit, Și acel vultur pescar, cum vi s-a părut, papagal-de-mare, Mi s-a părut o femeie decentă, normală, inteligentă, iar dacă tot ceea ce spun ceilalți despre ea e adevărat, albatros, și eu înclin să cred că da, atunci este vorba de un om absolut ieșit din comun, Atât de ieșit de comun că a fost în stare să omoare un om cu o lovitură de foarfecă, papagal-de-mare, Conform martorilor, era vorba de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
cartier, ca un sat uitat în interiorul orașului, era un parc cam abandonat, cu pomi mari și umbroși, alei cu pietriș și ronduri de flori, bănci rustice vopsite în verde, în centru, un lac unde o sculptură reprezentând o figură feminină înclina spre apă o căldare goală. Soția doctorului se așeză, deschise geanta pe care o avea și scoase dinăuntru o carte. Până nu o deschise și nu începu lectura, câinele nu se mișcă de acolo. Ridică ochii de pe pagină și comandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ape moarte, a fost o vreme când piatra din care sunt făcută era încă albă, în care un izvor țâșnea zi și noapte din găleata asta, niciodată nu mi-au spus de unde provenea atâta apă, eu doar stăteam aici ca să înclin găleata, acum nici măcar o picătură nu se scurge prin ea, și de ce s-a terminat, nici atât n-au venit să-mi spună. Comisarul murmură, E ca viața, fata mea, începe nu se știe pentru ce și se termină nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
despre ei, în cele mai multe dintre cazuri se amăgesc singuri. De obicei vor să spună doar că vor face așa cum au poftă, în speranța că nimeni nu va afla de rătăcirile lor. Sau, în cel mai bun caz, doar că sunt înclinați să acționeze contrar opiniei majorității pentru că sunt susținuți de aprobarea celor apropiați. Nu e greu să fii neconvențional în ochii lumii întregi dacă neconvenționalitatea ta reprezintă convenția tagmei din care faci parte. Asta îți oferă o cantitate imensă de respect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mai puțin. El încetează să mai fie el însuși. Nu mai e un individ, ci un lucru, o unealtă potrivită îndeplinirii unui scop străin eului său. Dragostea nu e niciodată lipsită de sentimentalism și Strickland era omul cel mai puțin înclinat către această infirmitate dintre toți cei pe care i-am cunoscut. Nu puteam crede că ar suferi vreodată de sentimentul acela pe care îl ai când dragostea pune stăpânire pe tine. Nu era în stare să îndure un jug străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
haine, unde strălucea lumina unei lumânări. Flacăra era pe sfârșite. În centrul odăii trona un scaun cu spătar Înalt, Îndărătul unei măsuțe de scris. Trupul unui bărbat ședea rigid, imobil. Mort, dar nu abandonat păcii și odihnei veșnice, și nici Înclinat să strige răzbunare, Întrucât nimeni nu ar fi putut scoate acel strigăt. Capul său, aproape desprins de trup printr-o lovitură sălbatică, zăcea atârnându-i peste umăr. Dante Își Înăbuși strigătul care Îi năvălise pe buze la vederea acelui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dintre ei, cu excepția celui mai tânăr, care părea să conducă grupul. - Bună seara, messer Alighieri! strigă Franceschino Colonna, scoțându-și bereta cu un gest afectat. Iar voi, salutați-l pe priorul Florenței! strigă el către tovarășii săi. Cei trei bărbați Înclinară ușor din cap În semn de salut, bolborosind ceva. - Ce te poartă prin părțile astea, Colonna? Nu ești prea departe de drumul spre Roma? - Cetatea mea stă neclintită pe colinele ei de douăzeci de secole și așa va rămâne pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
căutând o cale de ieșire. O durere ascuțită Îi cuprinse mâna ce Îl ținea pe bălăior, care Își Înfipsese dinții În carnea lui. Îl izbi violent cu mâna liberă, azvârlindu-l În trepiedul din centrul Încăperii. Vasul cu jăratic se Înclină și se prăbuși zgomotos, răspândind un nor de scântei. Un cor de exclamații de durere se ridică din grupul de mușterii cel mai apropiat, când aceștia fură, loviți din plin de ploaia de foc. Oamenii păreau prinși Într-un dans
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scăunel din lemn. După ce oaspetele se așeză, literatus se rezemă de pernă. - Ce pot face pentru domnia ta, messer Durante? - Există un motiv pentru care m-am gândit să apelez la dumneata, Bernardo. E legat de viața Împăratului Frederic. Celălalt Își Înclină capul ușor, făcându-i semn să continue. - E posibil ca, pe undeva, să mai trăiască vreun urmaș de-al lui? Istoricul ridică din umeri. Dintr-o dată parcă observase o pată de cerneală pe un deget și se apucă să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
că Dumnezeu s-a ocupat de ea și În epocile următoare, și cu scopuri diferite? - Este ceea ce se povestește În scripturi: Dumnezeu a adăugat lucruri pe lume. Dar dumneata, Bernardo, ce părere ai? insistă Dante. Istoricul ridică din umeri. - Mă Înclin În fața teologiei dumitale, răspunse el sec, uitându-se spre Arrigo pe furiș. Părea stânjenit. Dante avea senzația că se afla acolo ca să stea de vorbă Între patru ochi cu filosoful și că el, venind acolo, Îi stricase planurile. Arrigo observase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
murmură cardinalul cu glasul lui strident, schițând un surâs care Îi puse În mișcare bărbia dublă. Îi Întinse mâna Înmănușată, pe care se remarca un inel mare. Dante făcu un singur pas În față, oprindu-se În fața tronului. În loc să se Încline spre mâna Întinsă, Își Încrucișă brațele. - Am aflat că voiai să mă vezi. De ce pe mine, singur, În loc să ceri audiență Întregului Consiliu? Cardinalul Își retrase mâna, aparent fără să dea vreo importanță purtării priorului. Doar o rapidă strângere a buzelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]