2,617 matches
-
și calul. De parcă ar fi venit singur și singur s-ar fi păstrat la oarecare Înălțime de pământ, singur. Cum anume? Anume - așa. Ca toate minunile, cumplit de reală. Și, normală; dacă era pe cal... Și mi-a mai rămas, Încremenit În fâlfâire, cu soarele În contrejour, ca Într-o fotografie - colorată: lemnul lăncii, alburiu; În vârf, un vultur, de aur vultural; apoi culorile pânzei - ei, da: albastrul, apoi galbenul, apoi roșul - dar altfele, numai ale mele. Toate aceste elemente - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
vârf, un vultur, de aur vultural; apoi culorile pânzei - ei, da: albastrul, apoi galbenul, apoi roșul - dar altfele, numai ale mele. Toate aceste elemente - și numai cele de atunci - spun: AU VENIT AI NOȘTRI! AU VENIT ROMÂNII! Drapelul cu pânza Încremenită În unduire colorată rămâne tenace și pe celelalte imagini-icoană - și ele statice - uniformele kaki (acel kaki românesc, frumos, galben-auriu), asudate, pătate, danteluite cu alb de la spuma sării sudorii; boturile cailor cu bărbi de spumă albă; burțile lor, umede, ude, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
călare, și-i povestește mamei lui cum e la războiul-sfânt, cum a dat el, de tatăl unui băiat olecuță mai mititel decât el, biet-soldățel - Îi văd Carpenului cizma dinspre mine, prăfuită, stropită mai Întunecat, de spumă de la barba-calului, iar sus, Încremenit, iată albastrul; iată galbenul. Roșul - dacă nu azi, atunci mâine. AU PLECAT ROMÂNII Însă mâine: grădina goală, curtea goală, casa goală. Satul și el, gol. Mă trezesc târziu și nu În grădină la noi, dau ocol școlii, grădinii nimeni. Încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pictată cu peisaje pe ambele părți. Pe o parte era o imagine cu lebede plutind pe un iaz cu multe flori rozalii de lotus; pe cealaltă, un apus de soare purpuriu pe mare, cu un barcagiu într-o barcă minusculă încremenit la linia orizontului. Salutaaaaare, spuse Sampath, încântat de ocazia de a poza. Nu ești tu băiatul care trimitea în secret scrisori de amor fetei aceleia de la școala mănăstirească? Bietul fotograf fu așa surprins că-și scăpă geanta cu echipamentele. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Sigur că da. De fapt, de ce să n-o dau direct? l-a întrebat Julia zâmbind, pentru ca apoi să-i ducă unul din degete la gură și să înceapă să-l sugă fără grabă. Barmanul urmărea scena de-acum fățiș. Încremenise în loc, cu banii de pe consumație în mână. Abia aștept, a rânjit James. Să mergem atunci? După care James a escortat-o pe Julia afară din bar, în acompaniamentul aplauzelor spontane ale bărbaților rămași în urmă. Unii oameni nu te aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
mai repede. După două sute de metri nu mai avu nici o îndoială: pata albă ce se profila pe alba întindere era cadavrul mumificat și aproape intact, datorită uscăciunii aerului, al unei mari cămile înșeuate. O privi de aproape. Dinții săi mari încremeniseră într-un trist zâmbet al morții, găvanele ochilor erau goale, iar prin câteva găuri din piele se vedea interiorul găunos. Stătea în genunchi, cu gâtul întins pe nisip, cu privirea spre locul de unde venea Gacel, adică spre nord-est, ceea ce însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nu poți să umbli înarmat! Dacă te vede cineva, dai de bucluc... Ai permis? — Ce? — Permis de portarmă - dădu din mână. N-ai! Mi-am dat seama că n-ai... Ascunde chestia asta sau o să ajungi la pușcărie! Gacel rămase încremenit în mijlocul bazarului, dezorientat și neștiind ce să facă, până când, văzându-l pe unul din pasageri care se îndrepta în direcție opusă cu un geamantan pe umăr, altul în mână și un sul de covoare sub braț, îi veni o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lăsați ochiul pe toate buletinele și restul tăiați, ca să iasă țărăniștii, și la președinție lăsați-l pe Rațiu, numai ăsta ar putea să ne salveze... Să le salveze, aha, se uitau la el cu gurile întredeschise, nouă perechi de buze încremenite pentru o clipă și privirile mirate-edificate-neîncrezătoare-sfidătoare, și Rafael deja îndoindu-se, întors pe dos, scârbit, asta e, n-ar fi trebuit să le dea nas, să le bage-n seamă mai mult decât merită, uite-le cât de obraznice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
moment, ușa biroului se deschise, și Lou Își făcu o apariție măreață În pragul ei, vesta lungă, brodată, de culoare purpurie și turbanul turcoaz dându-i aerul unei sultane. Simpla ei prezență era de ajuns pentru ca cele două combatante să Încremenească o secundă. Lesley Înșfăcase o cutie cu dosare de pe birou, intenționând clar s-o lovească pe Naomi cu ea În cap, dar acum rămăsese cu ea În mână, Într-o postură cam caraghioasă. — Ce dracu’ se petrece aici? le somă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
-o dacă mi-aș fi Închipuit că va ieși un asemenea tărăboi. Poate că nu era cel mai nimerit moment să Încerc o Înseninare a atmosferei cu un strop de umor. Gavin tresări vizibil, iar chipul fermecător al lui Janice Încremeni precum cel al lui Grace În Fereastra din spate, În scena În care Jimmy Stewart reușește În sfârșit să o convingă de faptul că Într-adevăr avusese loc o crimă vizavi. Era o glumă, ha, ha, am zis, Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
lista de reguli pe care trebuia să le respectăm. Avea o voce plăcută și aproape că reuși să lase impresia că nu rostise aceste cuvinte de mii de ori Înainte. Se retrase, apoi, câțiva pași, Își Încrucișă brațele și a Încremenit. Îmi aminti de nimfa din mitul grec, care fusese transformată Într-un copac. Cum o chema? Ah, da, corect. Daphne. Uniforma de deținut nu știrbise cu nimic frumusețea lui Rachel. Părul Îi era Împletit strâns pe ceafă, scoțându-i În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
cerului, părea a-mi Înțelege starea de spirit, fără să necesite lămuriri. I-am privit imaginea reflectată În oglinda din spatele barului. Stropii de ploaie Îi mai neteziseră puțin părul, iar asta Îl prindea. Ochii Îi erau foarte albaștri, iar buzele Încremeniseră Într-o linie dreaptă, ceea ce probabil indica faptul că era supărat pe mine. Ca și maxilarul Încleștat. Purta una din acele haine de ploaie care arată ridicol pe orice bărbat care nu e Înalt și voinic, dar, din moment ce el era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
cu tenul deschis. Dar, de când se află Baskerville la Tabriz, s-a apelat constant la el pentru acest rol. Îl joacă de minune. Și plânge de-adevăratelea! În acel moment, bărbatul cu sabie revine, țopăie zgomotos În jurul lui Baskerville. Ultimul Încremenește, cu un bobârnac face să-i cadă pălăria, descoperindu-și părul blond, despicat cu grijă, pe partea stângă, de o cărare, apoi, cu o Încetineală de automat, cade În genunchi, se Întinde la pământ, o rază Îi luminează fața de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pot să depun mărturie. Și, pe deasupra, ai alte metehne, Încă și mai mari. Îmi ești prieten, o știe toată lumea, adversarii mei politici n-ar avea decât un țel: să te Împiedice să reușești. Russel asculta În tăcere, cu un surâs Încremenit parcă uitat pe buze. Cu siguranță că șuguiala noastră nu-i cădea bine, dar nu renunță la calmul său. Fazel se Întoarse spre el. — Regret dezertarea lui Benjamin, dar ea nu schimbă cu nimic acordul nostru. Poate că e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
închisoare pentru propășirea noastră și că se ocupa zi de zi, personal, de recolta care se băga în cutiile de conserve. Neștiind cum stă treaba, tata se făcea roșu ca racul îndată ce-l auzea pe tovarășul. Când începea emisiunea politică, încremeneam toți pe unde ne găseam în clipa aceea: tata cu puloverul tras peste cap, mama cu o farfurie în mână și cu șervetul de vase în cealaltă, iar eu pe colac la closet. Rămâneam pe el uneori și o jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
învățase să arunce cu bila tot atât de dibaci ca și ei și, din vreme în vreme, își ștergea palmele și bilele cu o bucată de pânză neagră. Când îi venea rândul, își lua un elan scurt, alerga câțiva pași și deodată încremenea, ca prin farmec. Cu un picior se sprijinea pe pământ, pe celălalt ridicându-l în aer și își apleca trunchiul în față. Preț de o secundă, tata arăta ca o balerină. Dacă îi ieșea prost aruncarea, înjura la fel ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
tovarășe Teodorescu, acum, dintr-o dată, nu mai e sarcina dumneavoastră. Explicabil, fiindcă sarcina dumneavoastră constă în încasarea întreținerii și întocmirea de rapoarte. O să raportați și ce v-am spus în seara asta, tovarășe Teodorescu?” Tata și toți cei dimprejur au încremenit și a trecut ceva vreme până când oamenii să-și vină în fire și să înceapă iar să se miște. Între timp, sus, femeia amuțise și dispăruse de la fereastră. Câțiva vecini au încercat să-l liniștească pe domnule Petrea, bătându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cum de s-a întors din America, dacă e așa cinstit și cumsecade. Nici unul care e cinstit și cumsecade nu se întoarce din America. Doar cine a avut o misiune, acela se întoarce. Ascultați ce vă spun.” Din nou au încremenit toți. Eu nu-mi luam ochii de la tata. El tremura din tot corpul și a făcut un pas înspre Petrea. „Hai, tată, curaj. Arată-i că te pricepi să vorbești la fel de bine ca profesorii de la școală”, îi ziceam eu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și aburi. Uneori vocea de la radio părea să se depărteze, alteori se auzeau numai șuierături și scârțâituri. Era ca acasă, noaptea la ora unsprezece, când se transmitea la radio emisiunea politică și urechea tatei stătea lipită de difuzor. „Tăcerea asta încremenită din oraș... Vezi oameni pe străzi, e adevărat, dar toți sunt înspăimântați și rătăcesc parcă fără țintă” , a spus mama. „Centrul orașului mai e în picioare?” a întrebat tata. „Am avut noroc, în orașul nostru pare să nu se fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
tătăl meu, uzina de motoare electrice. Din loc în loc, la câteva sute de metri, convoiul se oprea puțin. Știam precis asta, pentru că nici muzica nu mai înainta. Pe urmă a apărut dintr-o dată acolo în spate, la gară. Toată lumea a încremenit. Câțiva bărbați și-au scos pălăriile, iar șoferii erau neobișnuit de răbdători. De la gară, cortegiul a cotit, intrând pe strada noastră. Muzica răsuna tare și era tristă, într-altfel tristă decât în filmul Hoții de biciclete. La urma urmei, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
late și două mere mici tăinuite sub bluză. Purta pantalonași scurți-scurți, gata să plesnească pe ea de strâmți ce erau și Dorin, stând în mașină alături de mine, aproape mi-a găurit coastele cu cotul. Când ea l-a salutat, a încremenit și nu și-a mai revenit toată ziua. N-avea ochi pentru nimeni și nimic în afară de Lea, ai fi putut să-i dai și rahat să mănânce și n-ar fi băgat de seamă. Când am coborât din mașină, noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
chipul adormit și se gândește vag că acest bărbat ar trebui să fie deja mort, că această respirație lentă, inspirând, expirând, trebuia să fi Încetat, că inima pe care o protejează mâna stângă ar trebui să fie oprită și golită, Încremenită pentru totdeauna În ultima sa contracție. Venise să-l vadă pe acest bărbat, și acum Îl văzuse, nu există În el nimic special care să poată explica cele trei returnări ale scrisorii de culoare violetă, cel mai bun lucru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
caiete, răsfoiesc paginile cu o curiozitate îngrozitoare, nu știu exact ce anume caut, ceva ce a devenit deodată foarte presant, toate sunt aproape goale, propoziții singuratice întemnițate în primele pagini, iar după ele, o singurătate albă, îngrijorătoare. Urmăresc pustietatea aceea încremenită în urma plecării ei, hainele împrăștiate pe covor, mâneci cu gurile deschise ca și când ar fi fost dezbrăcate exact în clipa aceea, purtând încă urma trupului ei, deodată mă cuprinde un dor nebun de ea, mă așez pe covor, cum să plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
un pistol În mîna dreaptă, și-l trăgea după el pe prizonierul prins cu cătușe. — Stai aici, Îmi spuse tata apucîndu-mă de braț. Detectivul văzu dîra de sînge care se scurgea pe sub ușă. Se uită la prizonier. Observînd asta, prizonierul Încremeni. — Nu, spuse. Ținîndu-și pistolul În mîna dreaptă, detectivul Își smuci puternic stînga și prizonierul căzu În genunchi. — Nu. Privind cînd ușa cînd prizonierul, detectivul Își Întoarse pistolul, Îl apucă de țeavă și-l lovi brusc pe prizonier În tîmplă. Prizonierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
lumina puternică a becului. Fusta de mătase albastră a lui Daisy e ridicată până în talie, bluza îngustă ridicată peste umeri, iar Barney, fără cămașă, nu mai știe cum să-și încheie mai repede șlițul. Fețele le sunt întoarse spre ușă, încremenite în aceeași expresie de vinovăție și panică. Daisy are gura căscată de uimire. Vanessa se află la celălalt capăt al piscinei, lângă casă, dar pare că își dă seama de cele întâmplate. Scapă din mână tot ce culesese din bazin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]