KorAP: Find »[drukola/base=încuviința & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 ...377 >

9,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

o fluturare a genelor. — Știu. Dar nu e acum momentul să vorbim despre asta. Haide, gata: acum zâmbește-mi și dă-mi mâna, fiindcă invitații ne așteaptă! învinsă și de astă dată, Flavia își înghiți o lacrimă, surâse timid și încuviință. Un mic sărut pecetlui împăcarea. O clipă mai târziu, urcară amândouă scara, ținându-se de mână și aproape alergând, și intrară în marele tricliniu, unde oaspeții sosiți între timp discutau între ei și degustau băuturi întăritoare, așteptând cu nerăbdare să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
interesul și solidaritatea: — Te trec fiorii când te gândești la asemenea orori, îi spuse, luând un măr dintr-un coș. Mi-ai spus însă că, din fericire, părinții tăi sunt la adăpost. Cu siguranță, au trecut prin momente îngrozitoare. Livilla încuviință: — Da. Nu-mi vine să cred nici acum că pericolul s-a îndepărtat. Doar ieri, după momente de spaimă cumplită, un negustor mi-a adus vești despre ei: sunt bine, însă casa le-a fost devastată, iar doi servi au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
care ei îi păru absurdă, soldatul îi vorbi într-un murmur confuz, pe care cu greu reuși să-l deslușească: — Câți sunt? încleștându-și brațele, ea continua să strige prostește: — Doi. Vin aici! Au ucis-o pe Flavia și... Soldatul încuviință energic, dar îi puse o mână pe gură. — Du-te de aici, domina. Dar scoate-ți sandalele și caută să nu faci zgomot. Mergi lângă ceilalți. De treaba asta mă ocup eu. Fixându-l perplexă, Hippolita făcu câțiva pași împleticiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
apartamentul meu se află la mică distanță de aici. — Și servii? Și colonii? — Cei ai casei sunt aproape toți, iar colonii din apropiere au sosit și ei, dar mulți dintre zilieri nu sunt de găsit. Probabil că au fugit Hippolita încuviință. — Mai bine, răspunse, gândindu-se la rezervele alimentare din micul depozit al redutei și la faptul că întreaga construcție, în toată întinderea ei, nu putea să adăpostească mai mult de o sută de persoane. Pe de altă parte, fuga unora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se gândise că lucrurile ar fi putut ajunge aici. își aminti, însă, de penați. Brusc, se întoarse spre libert: — Larariul! Statuetele alor mei!? Clemantius o liniști: — Sunt aici Le-am luat chiar eu. Recunoscătoare pentru gestul acela de devotament, Hippolita încuviință și îi puse o mână pe braț. Dinspre villa încă mai veneau strigăte sălbatice și o serie de bufnituri. Prin ferestrele și ușile rămase întredeschise, Hippolita și Clemantius văzură strălucind în interiorul clădirii flăcări. Somptuoasa reședință a Patrinianilor era violată, prădată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cine știe ce, răspunse soldatul. Hippolita făcu un semn către tânărul prizonier. — E un hun? — Nu, asta e sigur. Trebuie să fie un gepid sau, cel mai probabil, un burgund de dincolo de Rin. Pandantivul, oricum, pare burgund. — îi cunoști pe barbari? Soldatul încuviință: — Destul de bine. Până anul trecut, escortam convoaiele de negustori spre Argentoratum sau Augusta; am fost și la Genava, iar acolo am cunoscut o mulțime de burgunzi. în orice caz, cel de aici înțelege limba lor. Apucându-l de păr, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
încercăm să intrăm; dar tu, în schimb nu-l omorî. Mabertus reluă: — Nu ajunge: trebuie să plecați de aici! Ți-l dau înapoi numai dacă-ți duci de aici toți războinicii. — Și prizonierii? interveni Hippolita. Trebuie să-i elibereze! Mabertus încuviință. — Ai auzit, Reinwalt? Domina îi vrea pe toți liberi. Din mulțimea burgunzilor se ridică un cor de proteste. Un războinic, care de puțină vreme venise alături de Taciturn pe un magnific armăsar alb, părea să discute cu el cu o deosebită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
vă pedepsesc, pe tine și pe stăpâna ta, cu cele mai cumplite chinuri. — Trebuie să te încrezi în cuvântul meu, așa cum și eu o să mă încred în al tău. Taciturnul luă din nou frâele în mână și, întorcându-și calul, încuviință cu gravitate: — Bine, conchise el. Facem cum spui tu. 10 Mabertus părăsi villa puțin înainte de apusul soarelui, ducându-l cu sine pe tânărul prizonier. Erau amândoi încălecați pe doi cai lăsați, din ordinul Taciturnului, chiar de către burgunzii care-i furaseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
conținut se ivi în lumina felinarului, și începu, cu voce scăzută, să silabisească: ș...ț Purtătorul a-ces-tui mesaj ac-ți-o-nează din or-di-nul meu și tre-bu-ie să primească tot ajutorul de care are ne...ne-voie. Comandantul gărzii, înfășurând la loc pergamentul încuviință cu gravitate și tocmai se pregătea să pună din nou întrebări; dar Sebastianus nu avea de gând să-și piardă vremea cu personaje secundare. îi ceru, așadar, să-i urce imediat pe cei patru tovarăși ai săi, cu atât mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Anianus încă doarme! — Deschide-ne drumul! Situația e critică, așa că n-am de gând să pierd vremea. Obișnuința de a comanda conferise cuvintelor sale tonul potrivit situației. Pentru moment, Rutilius, încruntându-se, îl măsură cu o expresie nehotărâtă, dar imediat încuviință. — Bine! Veniți cu mine! După ce dădu câteva ordine supușilor săi, luă felinarul din mâna tânărului subordonat și astfel o porni pe traseul de rond, deschizând drumul noilor veniți. în timp ce cobora scara cu pași zvelți, căută să se justifice: — Trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
bubuitul sumbru pe care-l auzise și mai devreme. Fixându-l cu privirea sa pătrunzătoare și cu degetul încă ridicat spre fereastră, Anianus adăugă: — Tu ești un soldat și sigur recunoști zgomotul ăsta cumplit. — Da. Sunt lovituri de berbec. Episcopul încuviință cu gravitate. — De ieri atacă în apropierea Porții de Miazănoapte. Am fost toată noaptea pe bastioane să-i încurajez pe ai noștri. Până acum, zidurile au rezistat; asta și pentru că, urmând instrucțiunile pe care mi le-a dat Magister militum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și ochii enigmatici. Dacă va trebui să rezistăm două zile, o să rezistăm, iar dacă ar fi vorba de trei sau patru sau chiar zece zile, la fel am rezista. Important e ca Etius al tău să sosească într-adevăr. Sebastianus încuviință cu gravitate: — Bine, asta speram să aud. Cât despre Etius, fii sigur ca va sosi. 16 începând deja din acea după-amiază și continuând în următoarele două zile, Sebastianus și tovarășii săi inspectară dispozitivele de apărare din Aureliana, discutând cu comandanții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
el în culmea freneziei: — Bagauzii! anunță, arătând într-acolo cu degetul. Ai văzut, Prefectule? Ambarrus și-a ținut cuvântul: uite ce mulți sunt! Sebastianus se gândi la Metronius; după câte se părea, își îndeplinise cu succes misiunea nicidecum ușoară. Apoi încuviință, nu fără un zâmbet condescendent, care nu reușea totuși să ascundă uimirea ce îl cuprinsese și acum, ca de fiecare dată când se gândea la potențialul de luptă al acelei armate improvizate, a cărei dezordine se vădea într-un dureros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-ți fie teamă. — Nu mi-e teamă, replică ea, pe un ton hotărât; veni iute lângă el și, cu pas hotărât, mândră și dreaptă, îl urmă spre bivuac. Din culcușurile lor înjghebate în jurul focurilor, războinicii hiung-nu o urmăriră cu privirea, încuviințând cu expresie de apreciere. 21 întins pe o parte, Balamber deschise ochii în întuneric. Noaptea era caldă înăbușitoare. Din cauza aceasta hotărâse să doarmă afară, sub porticul micii livezi, deja devastate de bivuacurile ajunse înaintea lor, a unei case încă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ochii, numai pășune. Doar când și când câte un câmp de orz, câte o gospodărie părăsită, câțiva copaci. Dacă Atila vrea să dea bătălia aici, eh, aș zice că nu poate alege un loc mai potrivit. Balamber se mulțumi să încuviințeze. Treceau acum ultimii războinici. Fără grabă, Mandzuk sui malul și se apropie de Balamber. — Au trecut toți, anunță. N-am pierdut nici măcar un vițel. La orizont, un fulger șerpui printre norii joși de cerneală și, câteva clipe mai târziu, fu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în semn de închinăciune, capul. — Mă onorezi, Onegesius. Tu știi că nu cer altceva decât să te servesc și să fiu la înălțimea memoriei tatălui meu. Ardarich, care nu încetase nici o clipă să-l studieze cu ochii săi de acvilă, încuviință grav: — Dușmanul era foarte numeros și hotărât. Dacă nu ai fi fost tu, azi am fi fost copleșiți. Nu voi uita ajutorul pe care ni l-ai dat. Acea recunoaștere regească îl obligă pe Balamber să se retragă respectuos. — Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fermitate. Dacă fug mâine, bătălia e pierdută. Etius îl fixă o vreme bună, strângând buzele, apoi îi adresă un zâmbet liniștitor — Sangiban e mai hotărât decât crezi. Oricum, nu te teme, o să fac astfel ca mâine să nu poată fugi. încuviințând cu gravitate, Theodoric își luă rămas bun și plecă împreună cu fiul său. După ce plecară toți capii și generalii, nu mai rămaseră decât bătrânul secretar al lui Magister, un servitor tânăr și două gărzi de corp uriașe, impasibile. Etius zăbovi câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Acum, însă, Sebastianus intuia că venise, poate, momentul său. Se auzi, în schimb, întrebat câtă încredere consideră că poate avea în burgunzi. — Sunt luptători desăvârșiți, Eminentissime, iar sub comanda lui Chilperic vor face lucruri minunate. Ușurat de armura somptuoasă, Etius încuviință. — Și de Sangiban ce îmi zici? La Aureliana ar fi putut face un atac prin ieșire, dar în schimb a rămas la adăpost cu ai săi în cazărmi; pe urmă, azi la râu nu a ajuns la timp. Poate temerile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
centuria pe care i-ai încredințat-o lui Maliban... Etius nu-și mai amintea, astfel că îi aruncă o privire întrebătoare. — Da, Magister, alanul acela care m-a urmat de la Aureliana și pe care l-ai promovat chiar acolo. Etius încuviință: — Bine, o să-l ai pe acest Maliban. Cât despre tine... Se întoarse spre Metronius, care, imediat, instinctiv, se îndreptă din tot trupul, devenind extrem de atent. Magister militum, însă, se întrerupsese. întunecat, părea să ezite. întorcându-se spre hartă, scoase un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
folosiți în sprijinul infanteriei. Sebastianus îi veni în ajutor. — Desigur. Ar putea să contribuie numeric. Sunt mai multe mii și, îngroșând rândurile infanteriei, ar putea constitui o forță decisivă de asalt, dacă soarta luptei rămâne indecisă. Observându-l gânditor, Etius încuviință: — Da. cred că așa o să-i folosesc. întorcându-se spre Metronius, adăugă: — O să primești ordine detaliate mâine dimineață. Apoi, aruncând din nou pumnalul pe masă, îi salută pe amândoi și îi lăsă liberi. — Acum să mergem să dormim, încheie, punând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ești tu. Sunt convins că mâine va fi de lucru pentru toată lumea. Azi doar am gustat din ceea ce ne așteaptă; o să fie o ciocnire cumplită, Metronius, și nu prea văd cum ar putea cineva să rămână în afara luptei. Prietenul său încuviință și urcă în șa, urmat imediat de bagaudul care-l însoțise. în privirea sa apăru din nou, în sfârșit, acea sclipire de ironie caldă și de optimism pe care Sebastianus o cunoștea încă de la prima sa întâlnire. — Ei bine, încheie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și a întinderii aliniamentului dușman, intui pe loc posibilele dificultăți. — Spune-i că o să execut ordinul imediat. Dar, dacă trebuie să păstrez colina, o să am nevoie și de alți arcași iar azi-dimineață am primit doar o centurie de alani. Curierul încuviință din cap. — O să-i duc cererea ta lui Magister! strigă, în timp ce se îndepărta, dând pinteni calului. Sebastianus se întoarse spre Iustinus Datianus, cel mai vârstnic dintre comandanții de turma, care îi luase locul lui Mataurus în A Cinsprezecea Aripă Ilirică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
una de cealaltă, șovăind parcă înainte de a dezlănțui ceea ce se anunța deja a fi un imens masacru. Și totuși, trecuseră deja primele ore ale dimineții. Făcând această observație, comandantul turma-ei spuse: — Se pare că bătălia e toată aici, Prefectule. Sebastianus încuviință: — Așa e, Datianus. Pentru moment, întreaga onoare ne revine nouă. 26 Când, în primele ore ale după-amiezii, Atila dădu, în sfârșit, semnalul asaltului general, strigătele de luptă ale zecilor de mii de războinici se topiră într-un unic și imens

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mai bine de atât, recunoscu, făcând un semn către Balamber. L-ai crescut așa cum se cuvine. Utrigúr, de obicei zgârcit în complimente, răspunse cu un zâmbet abia schițat: — Nici nu e de mirare: prin venele lui curge sângele marelui Uldin. încuviințând cu gravitate, Atila luă din mâinile fiului său un coif ornat cu o coamă lungă, roșie, apoi se întoarse spre Balamber: Acum ascultă, Shudian-gun: Theodoric e mort. Vizigoții lui cedează tot mai mult, dar câtă vreme vor avea sprijin de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mai slabi, înțelegi? Spune-mi, atunci, tu ce ai face în locul meu? Răspunsul lui Balamber veni prompt. M-aș azvârli cu capul înainte chiar acolo, ca să le sparg liniile. Atila, care se pregătea să-și pună pe cap magnificul coif, încuviință din nou: — Și chiar asta o să și facem. Trei mingan-uri: Utrigúr o să-l comande pe cel din dreapta, al tău o să se așeze în stânga și al meu în mijloc. Văzându-se exclus din acțiunea ce avea să înceapă curând, tânărul Ernak

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]