10,960 matches
-
sugera că era mai bine să nu pomenesc subiectul. Avea să ne povestească el singur Într-o bună zi, cînd i se va părea oportun. În fiecare dimineață, la ora șapte fix, Fermín ne aștepta În ușa librăriei, cu o Înfățișare impecabilă și Întotdeauna cu zîmbetul pe buze, dispus să muncească douăsprezece sau mai multe ore, fără pauză. Își descoperise pasiunea pentru ciocolată și pentru rulade, cu nimic mai prejos decît Înaltul său entuziasm față de marii tragici greci, drept pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
cît de dor Îmi era de ea. CÎnd glasul mi se stinse, Tomás mă Îmbrățișă În tăcere. Aveam zece ani. Din acea zi, Tomás Aguilar a devenit cel mai bun prieten al meu, iar eu, singurul prieten al lui. În ciuda Înfățișării războinice, Tomás avea un suflet pașnic și bonom, Însă aspectul lui Îl scutea de orice confruntare. GÎngăvea destul de mult, mai ales atunci cînd vorbea cu oricine altcineva În afară de maică-sa, de soră-sa și de mine, adică aproape niciodată. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de o mare trecere se bucură, În cazul său, clientelismul, nepotismul, bișnița și bîrfa ca jalon intrinsec de conduită etică, argumenta el. E pură biologie. — Iată că s-o schimba. — Ce mojic mai ești și dumneata uneori, Daniel. Tomás moștenise Înfățișarea de dur de la taică-său, un prosper administrator de terenuri care avea un birou pe strada Pelayo, lîngă magazinele El Siglo. Domnul Aguilar aparținea acelei spițe de minți privilegiate care au Întotdeauna dreptate. Bărbat cu convingeri profunde, era sigur, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
trîndavi mai există, nu vi se pare? — Nu știu, domnule. Poate. Aici, precum vedeți, vindem numai cărți. Individul se apropie de tejghea, cu privirea rotindu-i-se mereu prin prăvălie și oprindu-se din cînd În cînd Într-a mea. Înfățișarea și atitudinea lui Îmi păreau vag familiare, deși n-aș fi știut să spun de unde. Ceva din el te făcea să te gîndești la una dintre figurile care apar pe cărțile de joc din anticariate sau de pe la ghicitori, un personaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ce s-a Întîmplat? Întrebă tata. — A murit Franco, spuneți că așa e, zise Fermín plin de speranță. — Dumneata să taci, dobitocule, i-o tăie Merceditas. Și lasă-l să vorbească pe dom’ doctor. Don Anacleto respiră adînc și, recăpătîndu-și Înfățișarea demnă, Începu să facă raportul evenimentelor cu obișnuita lui maiestuozitate. — Prieteni, viața e o dramă, și pînă și cele mai nobile făpturi ale Domnului gustă din fierea unui destin capricios și obstinat. Ieri noapte, spre zori, pe cînd orașul Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
În tăcere, așa cum te uiți la străinii de pe stradă sau din metrou. Își aprinse o țigară și rămase acolo unde se afla, cu chipul estompat În volutele de fum albastru. M-am gîndit că Nuria Monfort avea, fără să vrea, Înfățișarea unei femei fatale, din acelea care Îl ațîțau pe Fermín atunci cînd se iveau din cețurile unei gări din Berlin, Învăluite În halouri de lumini imposibile, și că, poate, propriul său aspect o plictisea. Nu-s prea multe de zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Industriile divertismentului vor utiliza și ele tehnologii de supraveghere, propunând spectacole mereu adaptate la reacțiile spectatorilor, ale căror emoții vor fi permanent captate, supravegheate și integrate în spectacol. Gratuitatea reziduală va servi ca suport al noilor consumuri. Autosupravegherea va lua înfățișarea informației, al jocului sau al divertismentului, pentru a nu părea că se reduce la gestionarea vreunui sentiment de spaimă. Ceea ce va subzista din politică va deveni simpla punere în scenă a unei reprezentații date de politicieni, actori episodici ai unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
fost un admirator entuziast al lui Charles Strickland și nu exista nici un fel de primejdie ca el să-l absolve de defecte. Avea un ochi care nu dă niciodată greș pentru mobilurile vrednice de dispreț ale unor acțiuni ce poartă înfățișarea nevinovăției. Era nu numai cercetător al artei, ci și psihopatolog, drept care subconștientul îi ascundea prea puține taine. Nici un mistic nu a văzut vreodată sensuri mai profunde în lucrurile banale. Misticul vede inefabilul, iar psihopatologul vede negrăitul. Există o fascinație cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
iar un pantof elegant pe un picior mic nu l-a împiedicat niciodată pe un editor să-ți publice „materialul“. Altele însă socoteau această atitudine frivolă și purtau „țesături decorative“ și bijuterii primitive. Bărbații nu erau decât rareori excentrici. În înfățișarea lor încercau să arate cât mai puțin a scriitori. Doreau să fie luați drept oameni practici și ar fi putut trece oriunde drept funcționari superiori ai unei firme din City. Întotdeauna păreau puțin obosiți. Nu mai cunoscusem până atunci scriitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ascultam cu uimire umorul mușcător cu care îl sfâșiau în bucăți pe orice confrate chiar din clipa în care se întorcea cu spatele. Artistul are acest avantaj asupra restului lumii: prietenii săi îi oferă drept țintă a satirei nu numai înfățișarea și caracterul, ci și opera lor. Nu mai speram de mult să mă exprim vreodată cu abilitatea și fluența lor. În vremea aceea conversația mai era cultivată ca o artă; o replică pertinentă era prețuită mai mult decât trosnetul lemnelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
era întotdeauna curat și vesel, florile îl înviorau, iar cretoanele din salonaș, în pofida severității mobilierului, erau drăguțe și luminoase. Dejunurile pe care le dădea în mica sufragerie aranjată artistic erau plăcute. Masa era agreabilă, cele două servitoare erau plăcute ca înfățișare, mâncărurile erau bine făcute. Era imposibil să nu vezi că dna Strickland este o gazdă excelentă. Și erai sigur în felul acesta că e și o mamă admirabilă. În salon erau fotografii ale fiului și fiicei. Băiatul - pe nume Robert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
poate lipsi din Camera Comunelor fusesem invitat eu să-i țin locul. Aerul respectabil al societății nu prevestea nimic bun. Femeile erau prea drăguțe ca să fie bine îmbrăcate și prea sigure pe poziția lor ca să fie amuzante. Bărbații aveau o înfățișare de-a dreptul greoaie. Plutea deasupra tuturor un aer de satisfacție și prosperitate. Toată lumea vorbea mai tare decât ar fi fost firesc, dintr-un fel de dorință instinctivă de a da viață petrecerii, așa că era mult zgomot în cameră. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pentru că mi s-a părut că de mine nu-i pasă nimănui nici cât negru sub unghie, l-am cercetat în tihnă pe Strickland. Era mai voinic decât mă așteptasem. Nu știu de ce mi-l imaginasem subțirel și cu o înfățișare insignifiantă. De fapt, era voinic și lătăreț, cu mâini și picioare mari, și își purta cu oarecare stânjeneală hainele de seară. Te făcea să te gândești la un vizitiu îmbrăcat elegant pentru această ocazie protocolară. Era un bărbat de patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
numai că erau puțin prea mari și îi dădeau un aspect diform. Nu purta nici barbă, nici mustăți și fața lui mare, bine rasă părea despuiată. Avea părul roșcat, tăiat foarte scurt, și ochii mici, albaștri sau cenușii. Avea o înfățișare banală. Nu mă miram acum că dna Strickland se simțea puțin jenată de el. Nu era deloc o carte de vizită frumoasă pentru o femeie care voia să-și croiască un drum în lumea artelor și literelor. Era evident că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o bancă pe care se putea presupune că se chinuie să doarmă portarul noaptea. Nu era nimeni pe acolo, dar sub o sonerie scria „Garçon“. Am sunat și curând și-a făcut apariția un tânăr cu privirea piezișă și o înfățișare sumbră. Era în cămașă și papuci de pâslă. Nu știu de ce am încercat ca întrebările mele să sune cât mai degajat: — Domnul Strickland locuiește cumva aici? — Camera treizeci și doi, etajul șase. Am fost atât de surprins, încât o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
afle ce-ar fi putut face pentru mine. Și râdea și zâmbea încântat și, în exuberanța fericirii lui, transpira prin toți porii. Nu te-ai schimbat deloc, i-am spus zâmbind, după ce m-am uitat bine la el. Avea aceeași înfățișare absurdă pe care n-o uitasem. Un omuleț gras, cu picioare scurte, încă tânăr - nu, putea să aibă mai mult de treizeci de ani -, dar cu o chelie prematură. Avea fața absolut rotundă și foarte viu colorată, pielea albă, obrajii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Tocmai zâmbetul acela m-a făcut să-l întreb: Nu te-ai îndrăgostit de nimeni de când ai venit la Paris? — N-am timp de prostii dintr-astea. Viața e prea scurtă ca să ai timp și de dragoste și de artă. — Înfățișarea dumitale nu sugerează chiar un pustnic. Toată povestea asta mă umple de dezgust. — Da, natura umană e o pacoste, nu? De ce mă iei peste picior? — Pentru că nu te cred. — Atunci ești un tâmpit fără pereche. Am făcut o pauză și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
din pat. Era doar piele și os. Hainele atârnau pe el ca zdrențele pe o sperietoare de ciori. Cu barba neîngrijită și părul lung, trăsăturile lui care întotdeauna fuseseră puțin supradimensionate acum erau accentuate de boală și-i dădeau o înfățișare ieșită din comun. Era atât de stranie încât nu mai era chiar atât urâtă. În diformitatea lui era ceva monumental. Nu știu cum să exprim foarte precis impresia pe care mi-o făcea. Nu spiritualitatea era evidentă - învelișul de carne și piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe care le cunoșteam atât de bine și-mi lăsam imaginația să se joace în voie cu emoțiile pe care mi le sugerau acestea. Am trecut prin galeria lungă și deodată am dat cu ochii de Stroeve. Am zâmbit, căci înfățișarea lui atât de rotundă și totuși atât de speriată era imposibil să nu-ți stârnească un zâmbet. Dar apoi, când m-am apropiat am observat că are un aer ciudat: jalnic și deznădăjduit. Părea doborât de tristețe și totuși ridicol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de ce. Și-mi amintesc cum prevăzuse dezastrul. Probabil că într-un chip destul de curios oroarea pe care o simțea față de el era un transfer al ororii față de ea însăși, pentru că Strickland o tulbura într-un fel manieră atât de straniu. Înfățișarea lui era aspră, sălbatică și neîngrijită. Era o detașare în ochii lui și o senzualitate care i se citea pe buze. Era mare și puternic. Îți dădea impresia unei pasiuni neîmblânzite. Și poate că ea mai simțea la el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
un obiect ridicol. Ar fi putut stârni compătimirea dacă ar fi slăbit și s-ar fi uscat. Dar nici urmă de așa ceva. Rămânea la fel de gras și obrajii lui roșii și rotunzi străluceau ca niște mere pârguite. Era foarte îngrijit ca înfățișare și continua să-și poarte haina neagră cochetă și melonul întotdeauna o idee prea mică pentru el într-o manieră veselă, ușor dandy. Începuse să facă burtă și suferința n-avea nici un efect asupra ei. Mai mult ca oricând, arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
alta, lucruri pe care nu le bănuiai văzând atenția cu care își îngrijea casa și dragostea ei pentru gospodăria chibzuită. Trebuie să fi fost o femeie cu un caracter complicat și era ceva dramatic în contrastul dintre această situație și înfățișarea ei atât de cumsecade. Întâlnirea mi-a stârnit emoții și imaginația îmi lucra febril în timp ce încercam să mă concentrez asupra partidei pe care o jucam. Întotdeauna m-am străduit din răsputeri să-l bat pe Strickland pentru că era un jucător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cuprinse locul în care fuseseră atât de fericiți. Nici aici nu se schimbase nimic. Lui Strickland nu-i păsase niciodată unde stă și ce-l înconjoară, și folosise atelierul celuilalt fără să-i treacă măcar prin cap să schimbe ceva. Înfățișarea atelierului era voit artistică. El întruchipa ideea lui Stroeve despre mediul propriu pentru un artist. Erau bucăți de brocart vechi pe pereți, iar pianul era acoperit cu o bucată de mătase frumoasă, decolorată de soare. Într-un colț era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
poate ca în ticăloșia descrisă de el, scriitorul să-și satisfacă niște instincte adânc înrădăcinate pe care obiceiurile și bunele maniere ale lumii civilizate le-au împins cu de-a sila în ascunzișurile misterioase ale subconștientului. Dându-i personajului inventat înfățișarea unui om în carne și oase, dă viață acelei părți a ființei lui pe care altfel nu și-o poate exprima. Satisfacția lui este legată de sentimentul de eliberare. Scriitorul este mai preocupat să afle decât să judece. În sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
prost. Habar n-aveam de simplificările la care țintea. Îmi aduc aminte o natură moartă, niște portocale pe o farfurie - și mă supăra că farfuria nu e rotundă, iar portocalele sunt diforme. Portretele erau supradimensionate și asta le dădea o înfățișare neplăcută. Ochilor mei, fețele acelea li se păreau niște caricaturi. Erau pictate într-o manieră complet nouă pentru mine. Și mai tare mă nedumereau peisajele. Erau vreo două-trei imagini de la Fontainebleau și mai multe străzi ale Parisului. Prima mea senzație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]