2,013 matches
-
durerea vieții, orice dorință, orice aspirare în privirea acestui mândru tablou din care faci și tu parte... Acum ești în capul meu, înger, frumoasă cum nu te-am văzut niciodată... dulce... Nu știi tu că eu te iubesc...? Ea se-nfioră, dar tăcu. - Și apoi privește asupra orașului întreg, pe acest amestec strălucit de palate și domuri, vezi cum, ajunse de lună, strălucesc asupra maselor întunecoase vârfurile turnurilor și pânzele de la corăbii pe râu. Și cu toate acestea centrul acestui tablou
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
naltul ceriului un înger alb, îngenuncheat, cu mînile unite, care cântă o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschisei ochii și văzui prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată-ntr-o haină albă, înfiorînd cu degetele ei subțiri, lungi, albe, clapele unui piano sonor și acompaniind țipetele ușoare a unor note dumnezeiești cu glas[ul ] ei dulce, moale și încet. Părea că geniul divinului brit Shakespeare espirase asupra pământului un nou înger lunatec, o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Iubit de-un asemenea înger, fără să-l poți iubi, șopti el încet, cu o voce seacă și amară. - Ce ai? zic eu. - Ce am? răspunse Toma. O! dacă - ai cunoaște tu cât de puțin sufletul meu acesta, te-ai înfiora - nu știi, nu-ți poți imagina cât e de pustiu, cât e de deșert în el, e întocmai ca gândirea idioată și stearpă a unui om a cărui urechi sunt surde ca lutul, a cărui gură e mută ca pământul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
această fantasmă palidă, sceptică, lungă. Aspectul fantastic a figurei sale, pașii săi ce abia atingeau pământul, ochii săi fixi, mantaua sa lungă și ruptă ce ajungea mai până la picioare - și încă ăst fel cum mergea mut alături cu mine, mă-nfioram eu singur gândind că am a face c-o ființă ce nu este, gândeam că visez și că nu e decât o înfricoșată fantasmă din visul unei nopți de iarnă. Ieșirăm din oraș. Câmpia lungă și lată acoperită cu zăpadă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și mai moarte, prin contrastul între adevărul morții și-ntre simularea cea spoită a vieței. Altă dată mă pomeneam că mă uitam ore întregi în oglindă și mă strâmbam la mine singur și, când mă trezeam din asemenea atonie, mă-nfiora siguranța c-am înnebunit și teama de mine însumi. Lucrul de care mă temeam mai mult era nebunia, mi-era frică să nu-nnebunesc. Adesea mă pomeneam că privisem, fără să știu, câte o oră-ntreagă-n soare și că
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se sculau și se scuturau de somn; lăncile lor vinete luceau în lună, țuguiatele lor căciuli le da un aspect eroic și sinistru. - Hai, copii! zise tribunul bătrân, azi avem o cină minunată. Avem să mâncăm carne de sas! Mă-nfiorai auzind, și cu toate astea nu-mi puteam stăpâni o părere de bine. Niță mergea înainte prin întunecoasele cărări de munte. Pașii săi, asemenea acelora a unei pantere, nu răsunau de fel pe pietrișul și prundul cel mărunt si lesne
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în sala dreptății celei nedrepte. Era cel puțin cald în sala aceea. Masa era neagră, pe ea crucea pe-un evangeliu. Fețele judecătorilor cu conștiința sclavă și cu fața rece și nepăsătoare ca arama, cu fruntea mică și stupidă mă-nfioră. Și cu toate acestea ștreangul ar fi fost o binefacere pentru mine. Am privit în fața acelor juzi ai gladiului si i-am rugat să-mi dea moartea. Ei au râs. Știam eu ce voia să zică râsul lor. M-a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
te cheamă? Râzi, Pepelea, fire-ai al dracului... dar nu râde... cine te cheamă? {EminescuOpVII 324} ["ȘESUL NEMĂSURAT... "] 2257 Șesul nemăsurat seamănă în adevăr cu marele ocean în formă solidă. Milă cu milă se-ntinde în apăsătoare monotonie care te-nfiorează și nu e întreruptă nici prin sat, nici prin casă, nici prin arbori. Numele "Puszta " însemnează pustie. și-ntr - adevăr e pleșuvă, goală, deșartă și n-are nici măcar apă curgătoare. Ici și colo se ridică în văzduh capătul lung al
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe care trebuie să-l umple. Poetul trebuie să Înființeze oriunde „raiul”, să Întoarcă, adică, omul și lucrurile sărace, sterpe, la plenitudinea lor „adamiană”. Un poem din 1836 (Destăinuirea) traduce limpede acest adamism grandios: „Subt degete-mi răsună, lină, te-nfiorează, Spune ce e poetul În ăst loc osîndit, Cum el dintr-Însul raiul oriunde-nființează Și-și face fericirea din bine-nchipuit. CÎnd cîntă el, s-aude, veacurile răsună; CÎnd se Închină, cerul el Îl coboară jos; Dragostea lui e
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cîntec) este aceea de ordin fiziologic: prăbușirea fizică a subiectului erotic, trecerea de la cald la rece, căderea În leșin dulce: „SÎngele mi s-a schimbat, nici Într-un fel n-a rămas, Că aci e-nvăpăiat, Ș-aci rece Înghețat, mă-nfiorez ceas pe ceas. Simț un prea dulce leșin, toate vinele-mi slăbesc, Niște sfîrșituri Îmi vin, De nici nu poci să suspin pînă de tot amorțesc.” Erotocritul a fost sedus prin vedere, Areti este sedusă pin cîntec. Neștiutoarea fată ascultă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
priviri arzătoare, înțesate de o lumină difuză și senină. Satisfacția suveranului era vizibilă, se uita la Tommaso cu recunoștință, fiul ar fi avut drept consilier un cardinal italian și tot un italian ar fi pus ordine în topografia Regatului. Se înfioră și cu un surâs imperceptibil: mama o să fie fericită. Dacă mamele noastre ar mai trăi, -spuse purtat de emoție, dragă fra'Tommaso, aș chema-o pe-a ta la curte și le-aș pune pe amândouă față-n față. Tommaso
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pentru a face disecții pe ochiul uman. Pentru a supraviețui dădea lecții particulare de greacă și latină, de matematică și de fizică, de filozofie și de chimie. Era neistovit: în aulele universității observațiile lui răsunau fără încetare, iar profesorii se înfiorau când îl vedeau venind pe acel tânăr spătos cu înfățișare de bătrân marinar abrutizat. Dar chiar și la Padova, deși atât de departe de Napoli, de Roma și de Calabria, ajunse cu acuze grave și defăimătoare mâna cea lungă a
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
în acei domni uscățivi și anemici, cu privirea rătăcită și neobrăzați, mai ales când se apropia ora prânzului. Dacă, vorbind, îi atingea cu floreta ei surâdeau, dar dacă îi lovea cu vârful sabiei în plin, pentru o clipă, ei se înfiorau. Cutezi în continuare să ameninți? Crezi că poți vorbi precum un câine scăpat din lanț? Nu ameninț, văd cum capetele voastre se rostogolesc spre o prăpastie. Fiecare dintre noi va plăti la sfârșitul vieții, iar cel ce ne va spovedi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pe nimeni și deranja zi și noapte deținuții și chiar păjanjenii de pe tavan și în fiecare noapte convoca duhurile rele dintr-un regat doar de el cunoscut și le vorbea cu glas tare și blestema și invoca legăminte ale iadului, înfiorând inimile tuturor și primejduind conducerea penitenciarului. Astfel, Tommaso fu transferat la Castel Nuovo. Acolo, controalele erau mai puțin aspre, celula primea oleacă de lumină, dar știa că era în continuare spionat și supravegheat din motive de care nu se mai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
alții, puteai să-ți inventezi rugăciunile proprii. Dar nu acolo, dragul meu, nu acolo. Ar fi fost prea simplu să închizi ochii și să te rogi, numai că, atunci când îți căutai Mântuitorul, dădeai, în locul lui, peste o arătare ce te înfiora. Mântuitorul nostru atârna cu capul în jos, crucea lui era strâmbă, adesea îi lipsea câte un braț pentru a lăsa mâinile să se bălăngăne, inerte, în frunte îi erau înfipte coarne răsucite și nările îi răspândeau miros de pucioasă. Pentru ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
niște animale lacome și ciudate le lipăiseră sângele până la ultima picătură. Străjerii patrulau prin oraș zi și noapte, zăngănindu-și armele și cer cetând în tot locul. Cu toate astea, morții conti nuau să-i întâm pine în fiece dimineață, înfiorându-i pe locui torii orașului cu privirile lor îngrozite. Până într-o dimineață, când un pâlc întreg de străjeri fu găsit, cu arme cu tot, stivuit, ca sacii la moară, și comparația nu păru nelalocul ei, căci aveau cu toții obrajii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de batic din buzunar să-și șteargă anevoie nasul, căci folosea o singură mână, cealaltă ținea cu îndărătnicie punga la piept. Ce-o fi având în ea ? șopti Jenică. — Niscaiva bilete de loterie, rânji Maca. Nu glumi cu așa ceva, se înfioră Jenică. — Nici nu trebuie să aibă cine știe ce, spuse Tili, fără să-l slăbească din ochi. Niște chei, ceva mărunțiș... Ne caută și nu ne găsește. Știe că îl căutăm... Se apără... De ce nu s-a ascuns ? De ce n-a fugit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pânza și o strângea el însuși. La fel făcu și cu șervetele Indolentei. Ioanide fu departe de a-și manifesta pe față nemulțumirea lui arhitectonică, ba chiar râse la ideea de a explica Indolentei pretențiile sale, nu mai puțin se înfioră de temperamentul unei femei pentru care liniile drepte nu spun nimic. Verticalitatea Ioanei îi apăru ca o impostură și maiestatea ei - compromisă. Dimpotrivă, trecu în revistă obiceiurile doamnei Ioanide, lenjeria ei impecabilă, gustul pentru tot ce este imaculat și drapat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
plăceau vechiturile în casă, voia mobilă nouă, folosită de el întîia oară. Oglinda veche i se părea înțesată pe dedesubt cu fantome, pe canapelele vetuste vedea numai mortăciuni. Ideea că stătuse pe ele ființe care acum erau la cimitir îl înfiora. Nu mărturisea pe față totuși aceste mici slăbiciuni. Dimpotrivă, Saferian nu putea suferi lucrul nou și ar fi dormit sub o plapumă sub care murise cinci generații. Admitea numai reparația. Chiar vesela lui era veche, mâncase în ea părinții și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pentru noi a murit Fiul Ei și ne dorește chiar mai mult bine decât ne dorim noi înșine. Și atunci, cum să n-o cinstim? Sunt lucruri atât de vechi și de sfinte aici, încât nu pot să nu mă înfiorez de fiecare dată când mă gândesc la ele. Ne-am legat, de-a lungul timpului, de aceste monumente ca de niște ființe vii. Pășim pe aceste locuri ca și cum am călca pe istorie. Bisericuța din lemn, vopsită în verde la exterior
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
Copilul meu sau al dumitale sunt probabil niște sub-bebe. Ceea ce este oarecum justificat de faptul că noi, ca niște sub-părinți, cumpărăm revista și ne uităm în gura ei. Mă opresc aici întrucât o afirmație pusă în chenar în Superbebe mă înfioară: Imaginația (copilului n.n.) urmează puterea exemplului. O imaginație ce urmează „puterea exemplului” este pentru mine ca adult și pentru orice real sau potențial copil ceva absolut monstruos, incompatibil cu civilizația. Închid revista și o arunc cu grijă, deși copilul e
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
De mi‐ ai scuturat atâtea Flori, în păru‐ mi cărunțit Sau în toamne reci, cu brumă, Părul mi l‐ ai brumuit, Nu‐s pe tine supărat, Măi, vântule zvăpăiat! Nici că‐ alungi printre cosițe 180 Și săruți atâtea flori, Sau înfiorezi obrajii La fecioare și feciori, Nu‐ s pe tine supărat Măi, vântule zvăpăiat! În perioada 1950 - iulie 1954, Steagul roșu apare în format mic (32‐45 cm.), săptămânal până în 1952 și bisăptămânal ulterior, iar cu numărul 336 din 8 iulie
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
se întrec în creștere, florile cele mai colorate și suave se oferă privirilor. Teo parcurge repede aleea dintre flori, în grabă spre altă clădire să ia telefonul. Uită portița deschisă ... doar câteva zeci bune de secunde. Tabloul de întoarcere îl înfioară: un câine mare, negru, lățos și răpănos se tăvălea într-o adevărată frenezie pe tot ce era mai frumos și gingaș. Dar , mai ales calcă peste lăstarul de viță aleasă, crescut cu atâta dragoste, și-l rupe. Distruge la ce
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
-se. Chiar călăul a rămas impresionat de atâta stăpânire de sine și tărie sufletească. Capetele ghiaurilor să fie țintuite de poarta cea mare a Seraiului! a poruncit sultanul furios, iar trupurile lor să fie plimbate prin tot Istanbulul. Să se înfioare toți ghiaurii! Ienicerii au împlinit porunca sultanului. Când s-a lăsat întunericul le-au aruncat trupurile în mare. Câțiva prieteni le-au pescuit din apă și le-au îngropat, ceva mai târziu, în Biserica Sf. Gheorghe din București. Deosebit de impresionat
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
ureche, de la mai vechile noastre cunoștințe istorice, turcii. La ei "leke" înseamnă "pată de neșters". E bine de știut! In zilele noastre cortegiul de lichele, politice mai ales, au preluat precum o bomboană, un alt termen, care le înviorează și înfiorează. Termenul este definit ca "reformă". Și lichelele vorbesc tot într-o veselie, despre reforma statutului, reforma bugetară, reforma învățământului, reforma poliției, reforma în administrație sau, mai nou, despre reforma administrativ- teritorială a României. După cum se vede și fără ochelari, noi
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]