2,826 matches
-
Ștefan... Au trecut de atunci douăzeci și trei de ani. Mahomed mai crede că are vârsta tinereții și că poate obține o victorie mai mare decât atunci. - Mai mare, măria ta? Întrebă vornicul Bodea. Atunci a Îngenuncheat creștinătatea! - N-a Îngenuncheat-o, vornice! ridică glasul Ștefan. Creștinătatea trăiește Întru dumnezeire chiar și fără Constantinopol! Capitala creștinătății ortodoxe se află În sufletele fiecăruia din noi! Ea nu e nici la Kiev, nici la Moscova, nici la Sofia, nici la Belgrad, nici la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și, mai ales, să moară. De când noul și tânărul voievod al Moldovei, Ștefan, fiul lui Bogdan și nepotul lui Alexandru cel Bun, Își cucerise tronul cu puterea sabiei și se ridicase Împotriva marilor puteri ale lumii, atunci când acestea năzuiseră să Îngenuncheze țara. Îi fusese teamă mereu că această clipă va sosi. Și iată că ea sosea, implacabil, ca pecetea unui destin. Știa. Știa asta de când pornise Împreună cu Oană, spre ultima bătălie că tătarii. Nu avea voie să fie slabă, acum. Tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
că omul l-ar fi recunoscut pe Ștefan. Dar acesta simți că acele cuvinte nu sunt Întâmplătoare și că nu doar Întunericul se lăsase asupra Moldovei, ci și așteptarea. Domnitorul deschise Încet ușa chiliei. Înăuntru se vedea silueta unui călugăr Îngenuncheat În fața unui mic altar. - Cine ești? se auzi vocea liniștită și adâncă a monahului. - Ștefan, domnul Moldovei. - Domnul Moldovei va aștepta afară până când Îmi termin rugăciunea. Ștefan avu o ezitare. Nu fusese niciodată trimis afară după ce intrase. Dar ezitarea fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
rănit. Sau că războinicii Bordjighin aveau să ajungă la timp. Dar nu era așa. Semnalul mongolilor spunea totul. Amir Baian căzuse Într-o luptă care nu trebuia să fie a lui. - Acum e momentul! spuse Mahomed. Acum Ștefan va fi Îngenuncheat. Amir n-a putut salva pe nimeni. A fost un gest disperat. Vreau un regiment de spahii În șarjă asupra mongolilor. Nici unul să nu rămână În viață. Alte două regimente să atace centrul cavaleriei lui Ștefan. Fără cavalerie e mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Amir Baian și să continue atacul spre Ștefan!! Acum!!! La semnalul generalului Mihaloglu, achingii porniră. Soarele Începu ușor să coboare peste dealurile Ilișeștilor. În depărtare, se bănuiau meterezele asediate ale Cetății de Scaun. Victoria lui Mahomed era aproape. * Mongolii rămaseră Îngenuncheați În jurul lui Amir. Nici unul nu Închisese ochii celui plecat spre Eternul Cer Albastru. Legea veche spunea că, dacă cel care plecase avea un frate de sânge, un Andà, atunci doar acesta putea să facă ultimul gest. Iar Marele Maestru apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cale. Durerea lui era sfântă. Era singura care avea dreptul la răzbunare. Mongolii doreau răzbunarea din adâncul sufletelor lor, dar nu schițau nici un gest. Era doar dreptul lui Andà de a porunci dezlănțuirea iadului. Așteptau cu toții, privind În pământ. Andà Îngenunche lângă trupul lui Amir. Îi mângâie fața, Încet, cu ochii Închiși. Îi mângâie părul negru. Ridică privirile În sus. Cerul era albastru, ca ochii lui. Eternul Cer Albastru. Încet, mâna dreaptă a Marelui Maestru coborâ peste fața lui Amir, Închizându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ia un ochean. Privește prin el În locul meu. Spune-mi tot ce mișcă În zona mongolilor. Gâlcă privi atent prin ocheanul Întins de spătarul Costea. Imaginea se fixă, clară, ca și cum ar fi fost la doi pași. - Necunoscutul și Alexandru au Îngenuncheat lângă trupul lui Amir Baian. Sunt cu spatele. Nu văd nici un chip. Un mongol bătrân dă un semnal. Îl auzi, căpitane. - Nu l-am mai auzit niciodată, dar am Învățat În tinerețe ce Înseamnă. Amânăm atacul. - Nu Înțeleg... spuse voievodul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cum, după ce voievodul Ștefan a fost Înfrânt la Valea Albă, țara a continuat să lupte. Nu Înțeleg cum de nici una din cetățile Moldovei n-a căzut. De data asta, voievodul a avut lacrimi În colțul ochilor. L-am văzut chiar Îngenunchind În fața celor care ieșeau pe porțile cetății, mai mult morți decât vii. El era voievodul și ei erau supușii. Dar el a Îngenuncheat În fața lor. Un moment extraordinar. Oamenii plângeau de bucurie. Femei În zdrențe voiau să-i sărute mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
n-a căzut. De data asta, voievodul a avut lacrimi În colțul ochilor. L-am văzut chiar Îngenunchind În fața celor care ieșeau pe porțile cetății, mai mult morți decât vii. El era voievodul și ei erau supușii. Dar el a Îngenuncheat În fața lor. Un moment extraordinar. Oamenii plângeau de bucurie. Femei În zdrențe voiau să-i sărute mâinile. N-am văzut niciodată cum arată o țară eliberată de sub ocupația otomană. Poate fiindcă până acum, nici una din țările ocupate de otomani n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și se ridică. Este la gura unei peșteri. Din nou, simte atingerea unor mâini. Se dă un pas înapoi, apoi își vine în fire și se lasă apucat de încheietură. Mâna îi arată în continuare pe unde s-o apuce. Îngenunchează pentru a doua oară, nesigur că picioarele îl vor asculta. Încearcă să respire mai calm, mai stăpânit. Dar e în zadar. Și când, din senin, i se pare că vede flăcări, este convins c-a murit. Zeița atotzămislitoare stă în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
acoperea orice altceva. Pe când numărul soldaților era dublat la Jallianwala Bagh, el și-a aruncat privirea peste mulțime și și-a dus mâna pătată de cerneală tipografică la frunte. Oamenii s-au întors să vadă de unde venea zgomotul. Soldații au îngenuncheat și pentru un scurt moment, ca o premoniție, a fost tăcere. Apoi, fără avertisment, au început să tragă. Das a văzut primele trupuri căzând ca secerate de o pală de vânt ce se năpustește asupra unui lan de grâu. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
unsuroase ivindu-se în spațiul liber dintre stinghiile de bambus. Andrew, tânăr pe atunci, pășește nervos în sus și-n jos, iar conturile trupului său gol rămân imprimate în sudoarea cearceafului de pe pat. Bea apă din cana acoperită de pe masă. Îngenunchează să se roage. Își trece palmele peste piele, cu unghiile roase își scarpină pieptul mușcat de țânțari. Fiecare atingere îi usucă pielea. Clima tropicală are acest efect blestemat asupra lui, dizolvând tot ce-i european în el în arșiță și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
față de răul făcut de neamț, holbându-se la acest vârtej de scuipat și pumni încleștați, lovind o dugheană de ceai din piață. Era pregătit chiar să treacă cu vederea activitățile oculte ale soției sale, mai ales că, după doi ani, îngenuncheaseră împreună să se roage. Cu toată nerăbdarea sa de a începe războiul, știa că i se vor cere sacrificii. Un sacrificiu era, de fapt, ceea ce-și dorea. Să fi fost poate din lipsă de imaginație, dar, deși Duncan și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mai bine să vă încheiați la bluză. Altădată, tânărul Avasthi se nimerește ca din întâmplare cu Bobby la WC, și se întreabă cu voce tare dacă ar putea măcar odată să-i facă un serviciu special. Bobby îl lasă să îngenuncheze, apoi îi spune că dacă nu-i dă o sumă oarecare de rupii, le va spune celorlalți membri despre cele întâmplate. Domnul Avasthi plătește și dispare. După plecarea lui, Bobby se simte oarecum vinovat. Domnul Avasthi este un tânăr timid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
golit și reinventat. Face o grimasă. Ce ușor este să te debarasezi de o viață, să ai o alta! Este ușor când nu există nimic să te ancoreze undeva. Se miră de cei care se pot cunoaște pe sine doar îngenunchind și luând o mână de țărână. Omul a fost creat din praf, zicea Macfarlane. Dar dacă femeile și bărbații sunt făcuți din praf, atunci el nu este unul de-al lor. Dacă oamenii se simt acasă când calcă cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ceva vicios în tine, Bridgeman, indiferent ce spune doctorul Noble. Ceva bolnăvicios. Peste încă trei zile vine rândul lui Gertler. În acea sâmbătă, cu câteva minute înainte de masă, Jonathan intră în grabă în cameră și-l găsește negru la față, îngenuncheat lângă bagajul său, flancat de doi dintre locotenenții lui Fender Greene. Așază bustul lui Lenin peste grămada de haine și acte. Ar fi bine să-ți verifici lucrurile, Bridgeman, zice Porter, cel mai înalt dintre institutori, îmbrăcat cu jachetă, având
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
strigă o gașcă de indivizi în jachete și pantaloni de crichet, formând un grup compact, marcați de veselia momentului, de comicul situației. Jonathan zâmbește și în timp ce face asta își dă seama că una din victime este chiar Astarte Chapel. Fata îngenunchează lângă bicicleta ei (acea bicicletă!) și începe să se luptă cu ea cu o furie nedisimulată. Apoi, de parcă mânată de soartă, ridică privirea și observă zâmbetul lui Jonathan, căruia îi aruncă o privire ce spune c-ar fi fericită să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lucruri; briceagul, oglinda de mână, cutia goală de conserve și cele două păpuși pe care le-a cumpărat în port, mici coloni cu nasurile lungi și pălării bulboasetoate furate din tabără și aduse aici în peștera morților. Tinerii vin și îngenunchează în fața bătrânului, aducând și primind mesaje sau binecuvântări. Jonathan urmărește totul și ajunge să creadă că se află într-un centru secret de comandă, că altarul este o hartă de campanie a unui teritoriu disputat, iar colecția pestriță de obiecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
avea Sergiu în această privință? — Se socotea un ucenic al lui Dumnezeu, spunând că depărtarea de credință face viața fără noimă și de netrăit. În suferință, te agăți de El ca de un colac de sal vare, iar la bucurie îngenunchezi să-I mulțumești, golit cu totul de cuvinte. Mie îmi lipsește solemnitatea gândirii lui Sergiu, sunt mai jucăușă. — Cum așa? am îmboldit-o. — Mă joc cu viața ca un copil. Când pierd, sunt inconsolabilă, când câștig, mă bucur nebunește. Dar
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Și-n cui, mai ruginește bătrânul felinar, Ce sta de veghe noaptea-n alte timpuri. Icoana cu Iisus, aproape că-i desprinsă De pe peretele cu laviță și masă; Mai binecuvîntează liniștea din casă, Dar candela nu-i mai demult aprinsă... îngenunchez precum la Liturghie Și spun o rugăciune pentru ei, Mama și tata dragi părinții mei Și pentru timpurile din copilarie Frunză învelișul pentru tine Gândul meu și grija mea, Nu o are orișicine Frunză, lacrimă de stea. îndoit și plin
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
dureri indigo. Speranța e doar adiere, Tu joci în veșmânt domino. Când ploaia e-n lacrimi oculte, Genunchiul ți-l pleci și iar cazi, Dar nimeni nu e să te-asculte; Aștepți mângâierea și rabzi... în urma ta Se-apleacă crengi îngenunchind în fața ta și lacrimile ... cad secate în urma ta. Greșeala mea-i c-am fost leală în fața ta; Răni sângerânde și adânci rămase sunt în urma ta. Sclipiri de soare și speranțe le ai acum ’naintea ta Și vise multe, spulberate rămase
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
-ți pleacă gându-n nopți târzii Eu te aștept cu brațele deschise; Cu ochii-nchiși tu știi, oricând, să vii Dar, eu îți las luminile aprinse... Când aripile-și iau spre seară zborul Ajung la mine strigăte și rugă; Eu îngenunchi și rog în taină, norul Deasupra mea, doar ploaia ta să curgă... Cărările te-aduc la mine, toate Oriunde ai pleca și-n orice clipă. Și unul fără altul nu se poate Căci fiecare-avem câte-o aripă... Mi-s toamnele
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Iubirii cu ecouri mute. Urme de pași se sting în noapte, Pierdute-n ceața dintre noi. Se sting și ultimele șoapte, Lăsându-ne mpietriți și goi. S-a destrămat vraja albastră! Ne-a dezlegat de legăminte! Rămasă-i inima sihastră, îngenuncheată-n rugăminte. Poem fără nume Pământul a primit în dar, Din lacrimile dimineții, Din dragostea fără hotar, Nemărginirea frumuseții. Un chihlimbar de răsărit, Parfum rătăcitor de floare Pierzându-se în asfințit, Mister al spumelor de mare. Un suflet risipit în
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
După ce își trase degetul afară, toate celelalte doamne săriră să-l miroasă. Ultima lună a trecut cât ai clipi. — Mâine, Majestatea Sa îmi va hotărî soarta, îi zic mamei. Fără să spună o vorbă, ea merge să aprindă tămâie și îngenunchează în fața tabloului cu Buddha de pe perete. — La ce te gândești, Orhideea? mă întreabă Rong. — Visul meu de a vizita Orașul Interzis se va împlini, îi răspund, gândindu-mă la cuvintele lui Fann Sora cea Mare: „O singură privire aruncată unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în tava de aur: — E vremea să cânți, Shim! ordonă împăratul. — Yehonala rămâne! cântă Shim. Nu mi-am mai putut aduce aminte multe după aceea, decât că viața mea s-a schimbat. M-am speriat când eunucul-șef Shim a îngenuncheat în fața mea și m-a numit stăpâna lui, iar pe el însuși s-a numit sclavul meu. M-a ajutat să mă ridic. Nici măcar n-am observat ce s-a întâmplat cu celelalte fete sau când au fost escortate afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]