2,094 matches
-
devin conștient că exist. Explorarea lumii, a vieții proprii de copil care a urmat, era legată de această primă tresărire. Vedeam cum veneau la noi oameni, care vorbeau cu tata și cum din ceea ce spuneau izbucneau hohote de râs, sau înjurături de admirație, sau sticliri de ironie în priviri, dispreț sau satisfacție secretă, o plenitudine a trăirii, o jubilațiune intensă, adesea pentru un singur cuvânt rostit de al lui Bașă, capiule și ce i s-a răspuns, căscăundule, ce putea spune
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
c... pe mă-ta de zăltat", asta da, era ceva senzațional, căci descopeream cum forța cuvântului îmi dezvăluia brusc că omul poate gândi simultan două lucrurî care se băteau cap în cap, urarea să-i fie bună inima aceluia, și înjurătura că era un smintit. Putea fi înjurată muierea cu tandrețe, și i se făceau obrajii roșii și se învîrtea pe loc ca o găină beată că era iubită, și dimpotrivă, un cuvânt blând dar rostit cu o cruzime rece o
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Eram prieteni. - Ești băiat citit, a încheiat el în cele din urmă. Dobrinescu mi-a spus că ai discuții cu cei dintr-a opta, care te vizitează și că ai citit tot felul de filosofi. Cum se împacă filosofia cu înjurăturile de mamă? Aș fi vrut să-i răspund că totul a pornit de la vizita acelei doamne și că... Dar nu aveam gânduri limpezi ci doar o stare de spirit de revoltă care nu-și găsea cuvintele. - Domnul Lascăr vorbește în
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Afară vedem totdeauna cerul albastru, sau norii, care ne protejează cu ploile lor și simțim pașii noștri stăpâni pe lume, până nu suntem loviți și inima nu ne bate să ne spargă pieptul... Trăisem astfel de lovituri; palma grea, țărănească, înjurătura, cuvântul trivial, josnic, la adresa mamei mele, se abătuseră adesea asupra mea. Familia însă, cât era ea de dezbinată, mă protejase. Astfel de oameni pe care nici un gând înalt nu-i călăuzea, erau disprețuiți de tatăl meu. Îi cunoșteam pe toți
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nimic, într-o euforie întețită de pahar, pe care el cerea mereu să fie din nou umplut. Miron Paraschivescu, care ne ajutase să debutăm, spunea despre el că "are geniu" și făcea din mână în aer elipse largi însoțite de înjurături de admirație, adică unul ca el nu mai există și se îneca de entuziasm spunând aceste cuvinte... Povestirile lui erau cețoase, viziuni de vis, adesea de coșmar, cu roboți care prind viață și ucid pe creatorii lor... Frankensteini văzuți la
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
întunecoase... Afară o luarăm pe jos; Gheorghe simțea nevoia de mișcare. Mergea repede... - Mi-e prieten, zise el, vindeam braga în București, m-a ajutat să mă fac șofer ca el și să intru în Legiune. Neatent, răspunsei printr-o înjurătură, trimițîndu-l pe Megherel la origine, pe el și tot neamul lor din Cățelești. - De ce? zise Gheorghe mâhnit, e un băiat bun, ți-a făcut ceva? - N-a avut ocazia, îi răspunsei. - Nu, pe mine m-a ajutat... Dar Gheorghe, el
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
o bancă la alta, stârnind râsete pe unde trecea. Ce le povestea? Avea un puternic accent ardelenesc, și în limbaj un argou de la el din sat, care nouă, regățenilor, ne stârnea o veșnică încîntare, mai ales când tăceam schimb de înjurături: el râdea de-ale noastre, neînțelegîndu-le încărcătura, noi de-ale lui, tot așa, fiindcă ne scăpa semnificația. Călca-te-ar vaca neagră! Sau, bolîndule! Ei și?! Mare lucru să te calce o vacă, fie ea și neagră... Cât despre "bolînd
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
mult și bine, dădeam din umeri. Iar când eu, furios, îi spuneam: f... în... pe mă-ta!, îi sticleau ochii de veselie, nu înțelegea nimic, adică să-l eu pe el, pricepea și îl amuza, dar a doua parte a înjurăturii, mă-sa adică, ce rol mai avea? După un timp deveni curios de lecturile mele și îi povestii că ei, ardelenii, dăduseră mari scriitori. Îi cunoștea? Nici pomeneală, dar curând începu să-i citească, să-și dea și el seama
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
la distanță, prudent. În clipele următoare zării în depărtare, înaintînd spre piață tancuri, care făceau să se cutremure pământul. Pătrunseră în piață, intrară printre coloanele care răcneau ridicând mâinile în sus, ocoliră statuia și pieriră pe unde veniseră. Auzii huiduieli, înjurături: huooo!... huooo!... Și din nou cântece întretăiate, isterice, hărmălaie de glasuri... Camarazi, camarazi, încolonarea, mergem spre Piața Victoriei... Nu vă temeți de hidra masonică.. . Aha, va să zică ăștia erau nasonii, masonii... Și iarăși: ta-ta-ta-ta! De astă dată era aproape, la dreapta
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
noi îl iertam tocmai fiindcă știam că e hoț, rămânea între noi, nu-l reclama nimeni. O dată a purtat pantofii altuia câteva săptămâni. Păgubașul năvălea asupra lui, era târât pe jos, bumbăcit zdravăn, dar pe urmă se ridica, răspundea la înjurături, mereu cu un surâs și o sclipire vicleană în ochii lui care se înecau parcă în sudoare. Nu învăța nici bine, nici prost, făcea parte din galeria de tipi ai clasei, el era hoț, altul era gras și onanist, Tănase
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
să-i dea drumul la tipar. A doua zi, când s-a dus la redacție, a văzut că articolul lui nu apăruse. A făcut scandal. O asemenea porcărie, chiar lui (adică să i se taie astfel ciubucul) și strigăte și înjurături. Ceilalți l-au as- cultat, l-au lăsat să strige, pe urmă i-au spus că articolul său fusese cenzurat. Cenzurat? Cum, imposibil, de cine? Să i se dea numărul ștampilei cenzorului. I s-a dat. Era numărul lui. Își
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
pe pământul înghețat. După un timp, totuși, se uită îndărăt. Arabul era tot acolo, pe marginea colinei, cu brațele atârnând pe lângă corp. Îl privea pe învățător. Daru simți cum i se pune un nod în gât. De furie, scoase o înjurătură, făcu un semn cu mâna, și porni la drum. Ajunsese departe, când se opri din nou și privi, pe colină nu mai era nimeni. Daru șovăi. Soarele se înălțase acum de-a binelea și începea să-i ardă fruntea. Învățătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și disprețuindu-i uneori. Au judecat-o, se pare, și într-un consiliu de familie. O zdruncinase șocul... Cei altădată atât de blânzi, de-o ipocrizie inofensivă, apucați dintr- odată de-un soi de bestialitate. Mutre schimonosite de furie, împroșcând înjurături, minciuni, amenințări. Chipurile anchetatorilor, ale rudelor, dar și ale noastre vor tot reveni : povara ei perpetuă. Obsesia regăsită în toți anii. Cândva, avea să fie obligată să și deseneze, să picteze în celulă. Și-a regăsit rudele bine aranjate în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
sfârșească scandalul cu reflectorul, fiindcă ajungem de râsul și ocara armatei, adăugând că comandantul diviziei a făgăduit o decorație celui ce va zdrobi batjocura rusească. ― Azi-noapte l-am încadrat, și totuși ne-a scăpat! zise Bologa furios, încheind cu o înjurătură ungurească. În doi ani n-am primit nici o observație și acuma, din pricina unui fleac de... ― Nu te înfuria, prietene, și nu înjura, răspunse Klapka abătut. Observația nu te privește pe tine, ci pe mine! ― Pe toți ne privește, domnule căpitan
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
asta ți-e vitejia?... Uite pe cine am propus eu pentru medalia de aur! Poftim!... Medalie de aur!... Glonte, nu medalie... Îl împroșcă cu o privire grea de ură și dispreț, apoi deodată îi întoarse spatele, strivind între dinți o înjurătură și smucindu-și mustața cu mâna dreaptă mică, grasă, încărcată de inele, ca o mână de femeie cochetă. Bologa rămase senin, nemișcat și cu gândul mereu că trebuie să-l convingă. Furia generalului îi făcea bine și-l îmbărbăta. Când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sculă și-și goli buzunarele. Un soldat îi luă mărunțișurile din mâini și le puse pe masă. Varga se uita pe sub sprâncene. Liniștea prizonierului îl supăra. Vru să ordone soldatului să controleze dacă... Pe urmă își mulcomi mânia printr-o înjurătură strivită în dinți, se așeză și cercetă pe rând toate lucrușoarele. Când dădu peste harta cu pozițiile, nu se mai putu stăpâni. Sări în picioare și, arătînd-o lui Bologa, strigă: ― Dar asta? În ochi îi fulgera dispreț și ură și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fusese odinioară în bateria lui Bologa și, văzând pe fostul său comandant între baionete, se zăpăci, nu înțelese deloc lămuririle sublocotenentului și bolborosi: ― Noi, mă rog cu supunere... ordinul, mă rog cu supunere... Sublocotenentul se înfurie și îl luă la înjurături pentru că "nu se poate să fie un sergent așa de prost și să nu priceapă că..." Atunci se apropie căpitanul Klapka, în mână cu o foaie de hârtie. Când recunoscu pe Bologa, încremeni. Sublocotenentul se grăbi să-i spuie întîi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nas. Un grăunte de nebunie există și in cea mai echilibrată minte creatoare. Tragedia omului este că nici țelurile terestre nu îi sunt toate accesibile. Mascota filosofiei este semnul mirării. Și dacă planeta noastră nu este decât un lazaret cosmic? Înjurătura noastră metafizică cu trimitere la increat s-a vulgarizat cu totul. Nimeni nu-i mai gustă tâlcul. Întrebările de ordin biografic sunt ori banale, ori indiscrete. Eul - acest perisabil săculeț cu taine. Va primi Premiul Nobel savantul care va descoperi
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
câte un cabotin. Imbecilii scuipă mai întâi statuile. Nu ne simțim bine dacă nu transformăm totul în ierarhii. În loc să se schimbe pe ei înșiși, imbecilii vor să schimbe lumea. Prostului i se pare că sintagma homo sapiens are iz de înjurătură. Nu te scufunzi dacă știi să înoți. Ori dacă ai capul sec. În orice gest al semenilor, prostul decodează complotul. Prostul încearcă orice pentru a-l solidariza pe omul superior cu mediocritatea. Fugi de prost, chiar dacă nu ai prin preajmă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
poate schimba omul. Îi modifică însă unghiul prin care scrutează viața. Artiștii rămân marii făcători de sens ai vieții. Bate vânt de telenovele prin cultura mapamondului actual. Pe obrazul artei nu se aștern grimasele timpului. Scrisul relaxează aproape cât o înjurătură. În artă, ori valsezi, ori falsezi. Arta poate fi săgeata care pleacă din arcul unei insatisfacții majore. Autorul se clarifică prin receptori. Imediat, ori la depărtări de secole. În artă, estetica este regină, iar etica - o incomodă damă de companie
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
O scârnăvie de marcă : aurul. Cu timpul, indiferența se transformă în nesimțire. Printre performanțele moralei se află și transformarea impecabilă a binefacerii în măgărie. La unele popoare, bârfa este mai gravă decât incestul. La noi, a devenit o sublimă relaxare. Înjurătura este o opinie filosofică formulată în termeni folclorici. I se întâmplă uneori și inteligenței să traverseze câte o cură de parșivenie. Spirala parvenirii : de la supus la suspus. Între sublim și abjecție oricând se poate înfiripa un concubinaj. Feriți - vă de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
unii, de autorlâc - nimeni. Una dintre misiunile genelor umane e să secrete alergii la succesele semenilor. Sensibilitatea artistică a rușilor trece și prin votcă. Subtilitatea excesivă se poate apropia de rezonanța vidului. Are și inutilul poezia lui. Printre cântece și înjurături, bețivii își expun și sistemul lor filosofic. Când se întorc bărbații acasă, unele soții se uită la ceas, altele în calendar. Mulți tineri de astăzi au hârtii de 100 euro lipite pe ochi. Cotropitorii vicleni distrug întâi solidaritatea celor cuceriți
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de mână, dar l - a dus de nas. Morala tradițională ne - ar dori aproape asexuați. Ne suportăm greu. Ca indivizi, dar și ca specie. Frica rămâne o pârghie importantă a progresului. În jurul demnitarilor apar lingușitorii precum muștele pe cadavre. Ceremonialul înjurăturii este mult mai condimentat decât cel al rugăciunii. Imbecilul îl lingușește pe călău, nu pe judecător. Încăierarea valorilor autentice dă senzația de incest. Răutatea mizează întotdeauna pe sprijinul dezinteresat al multor colaboratori. Femeile își ascund cu atâta spaimă vârsta, de parcă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Cel mai liniștit tron rămâne cel din baie. Când te accepți fără rezerve pe tine însuți, ești ori foarte valoros, ori nesimțit. Nesimțiții trec uneori drept olimpieni. Mă tem că liniștea sufletească nu mai poate fi generată decât de nesimțire. Înjurăturile nu pot fi niciodată suspectate de nesinceritate. Toți ne plângem că nu avem suficiente aptitudini pentru minciună. Deocamdată, omul este singura viețuitoare care are acces la minciună. Cresc fotoliile în minciună precum ciupercile în bălegar. În absența entuziasmului, suntem precum
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
picant al vieții noastre cotidiene. Există indivizi care acaparează cu lăcomie toate tarele speciei. Toleranța umană se află într-un cerc cu raza din ce în ce mai mică. Alcoolul arde tristețea derapajelor utopice. La noi, schimbarea guvernului înseamnă, de regulă, convertirea odelor în înjurături. Avem în jur câțiva prieteni, destui dușmani și o infinitate de fețe indiferente. Viciile zac în noi în așteptarea unei crevașe care să le înlesnească izbucnirea. În tranziție, termină unii facultățile fără să le înceapă. Pe inerția noastră își construiesc
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]