2,895 matches
-
În minus... „Noi glumeam...“ „Nu se glumește cu Tora.“ „Dar noi glumeam cu istoria, cu scrierile altora...“ „Există vreo scriere care să Întemeieze lumea și care să nu fie Cartea? Dă-mi un strop de apă, nu, nu cu paharul, Înmoaie batista aceea. Mulțumesc. Acum ascultă. Să amesteci literele Cărții Înseamnă să amesteci lumea. Nu mai ai scăpare. Oricare carte, fie ea și abecedarul. Indivizii ăia de teapa doctorului Wagner al tău nu spun oare că aceia care se joacă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
viață pentru a răspunde nevoilor sufletești profunde ale orașului companiei. A se culca cu Maggie pare dintr-o dată absolut imposibil. O jignise. — Nunta prietenilor tăi a fost excepțională, sînt sigur, bîguie. Numai că nunțile mă calcă pe nervi. Maggie se Înmoaie. Intră pe un teritoriu familiar. — Și pe mine, recunoaște ea. Aha, deci e totuși o ființă umană. Cu toate acestea, Îl lasă În fața castelului bavarez și Îi spune noapte bună cu motorul pornit. — Încă ceva, mai spune Wakefield Înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
filantropi mărșăluind ca la paradă spre grătarul cosmic de barbeque, urmați de cîțiva dintre beneficiari lor care s-au bucurat de succes. Ah. Diavolul Întinde mîna după un borcănel cu unsoare, aflat În buzunarul blue jeans-ilor lui. Deșurubează capacul, Își Înmoaie degetul În unsoare și o Întinde pe buze, dîndu-le o amorțeală plăcută. Crème-de-philantropiste, adevărata esență a bogaților suferinzi, extrasă din osînza lor. Ah, quel élixire! Se gîndește cam cum ar fi dacă ar propulsa unul dintre ochii elefantului În mijlocul mesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
totuna. Demonii sînt cealaltă față a Îngerilor; diferența stă numai În modul În care Îi percepem noi. Wakefield a vrut mult timp să creadă asta, dar n-a reușit niciodată să atingă acest grad de Înțelepciune: frumusețea Încă Îi mai Înmoaie genunchii, În timp ce oroarea Îl face să fugă și să se ascundă. Susan atinge clapele mașinii de scris și suflă praful de pe tăblia biroului. — Mami n-a mai intrat aici după ce a murit profesorul, așa că toate sînt așa cum le-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pe sus mașinile mai mici, aruncîndu-le pe coastele muntelui, dar care nici n-a clintit-o pe OhMy; o gigantică pălărie de cowboy deasupra unei stații de benzină din Texas de unde și-a luat jerky și bere; o lumină care Înmuia totul În jur, În deșert, În zorii zilei. Și autostopista aia, o fată brunețică, murdară care a făcut o baie Îndelungă la motel și a rămas cu el peste noapte. A lăsat-o la ieșirea de la Second Mesa către Old
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de pe Strada 23, unde l-am mîncat eu prima dată. Avgolemono este o supă minunată, ușoară, pală ca o coamă de val, plină de soare, cu boabele de orez ca grăunțele de nisip pe plaja de la Kios. Cred că mă Înmoi, Își spune Wakefield: fac metafore cu supe. Trebuie să devin mai dur. Își scanează psyche-ul, dar nu găsește nimic „dur“. Ba chiar apreciază umorul bizar al Persefonei. — Cu ce te ocupi, domnule Wakefield? Îl Întreabă ea, dar nu mai așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
voastră. Ei bine, te informez, eu una nu sunt adepta mentalității înduste a poveștii în exclusivitate. Jack deschise portiera vechiului său Saab decapotabil, o mașină pe care o avea de când îl știa Fran. — Oh nu? Atunci înseamnă că te-ai înmuiat. Obișnuiai să faci moarte de om pentru un articol. Sau cel puțin să-ți dezgolești jumătate din coapsă pentru unul. Fran îl ignoră. — Întâmplător, cred că ar trebui să tragem cu toții ca să facem orașul ăsta un loc mai bun, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
însoțea pe Ducesa de York la inaugurarea birourilor lor, frumoasă pereche mai făceau. — N-am nevoie de asta. Noul ziar a încheiat o mulțime de contracte adiționale. Nu spune niciodată că ai scos de-ajuns din afacerea asta. Te-ai înmuiat, Jack. E posibil ca farmecul redactorului rival să-ți fi afectat puterea de discernământ? Am auzit că ați schimbat mai mult decât agendele cu adrese în ultimul timp. Concentrează-te pe noul ziar, mai sunt doar două luni până la lansare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
suport! Fran ignoră tonul certăreț, cicălitor, al maică-sii și abordă problema pragmatic. — De cât timp lipsește? — Să tot fie vreo două ore. — Are obiceiul să se ducă undeva anume? — În parc. Dă de mâncare la pasări. Trebuie să-i înmoi pâinea și să-i păstrez felii de șuncă. O spunea de parcă ar fi fost o pretenție complet absurdă, cum ar fi să aduci zece oameni în plus la cină. — OK, mă duc să-l caut. Parcul era doar la zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
aude: „Animale, ce oameni... vai, ce viață! pușcăria îi strică!“. Mai și promisesem, ca într-un perfect exercițiu de public relations, să le dau textele, să le revadă, să le corecteze. Cum rareori făceam în libertate. Mă băgasem la mijloc. Înmuiam publicul. Și erau povești care îmi mai și plăceau. Cum furaseră, cum iubiseră, cum tâlhăriseră, cum mă păcăleau. M-am dumirit dintr-o combinație a vorbelor directoarei de pe Rahova cu cele ale comandanților de meseviști - am înlemnit. Am vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Vreau ca voi să-mi spuneți ce-i? Capul Horn Eu nu suflu în iaurt Și nu port parale-n pungă; La-ntrebare, însă, vreau Un răspuns direct, pe șleau: Care lună este lungă, Însă are-un nume scurt? Iți înmoaie-n zloată pasul Și face să-ți curgă nasul. Dacă n-ar fi derdelușul, N-ar mai fi nici săniușul. E făcută ca să șadă Strajă ca o santinelă Fără pușcă și capelă; Prin ea intri în ogradă, De ai treabă
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
nu se vedea nici suflet de om, cu excepția vânzătorului de înghețată, care a trecut pe lângă ei sunând-și clopoțelul. Au dat colțul și au simțit un miros greu în aer. Parcă le-ar fi aruncat cineva pe față o batistă înmuiată în parfum de proastă calitate. — O fi miros de câine? Mirosea a substanțe chimice. Semăna cu mirosul neplăcut de pupă pe care o folosea și Takamori uneori ca momeală la pescuit. O camionetă a trecut pe lângă ei. În spate au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Crini umblă pe-un drum de căutări jucăușe parcă-și duc în potire viitoarea cenușe. Scăpat dintr-o stemă tăiată în poartă, un uliu tâlcuiește rotire de soartă. Stuparul ceresc peste ciuturi se-ndoaie, în mierea fântânilor barba și-o-nmoaie. Zăbovește prin rostul grădinilor pajul. Un zbor de lăstun iscălește peisajul. [1926] * PEISAJ TRECUT Castelul e-același în aer și-n apă. Trecutul pe poartă copoii și-i scapă. Crini umblă pe-un drum de căutări jucăușe parcă-și duc
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Crini umblă pe-un drum de căutări jucăușe parcă-și duc în potire viitoarea cenușe. Scăpat dintr-o stemă tăiată în poartă, un uliu tâlcuiește rotire de soartă. Stuparul ceresc peste ciuturi se-ndoaie, în mierea fântânilor barba și-o-nmoaie. Zăbovește prin rostul grădinilor pajul. Un zbor de lăstun iscălește peisajul. [1926] * TRISTEȚE METAFIZICĂ lui Nichifor Crainic În porturi deschise spre taina marilor ape am cântat cu pescarii, umbre înalte pe maluri, visând corăbii încărcate de miracol străin. Alături de lucrătorii
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
bătăile inimii, iar pielea lui mai că o atinge pe a mea. Inima Încetează să-mi mai bată și nu mai pot să respir. — Nu mi-ai răspuns la Întrebare, Îmi șoptește el la ureche, buzele atingîndu-mi lobul. Mi se Înmoaie genunchii. Mă răsucesc ca să spun ceva, orice. Chipul lui e la cîțiva centimetri de al meu. Închid ochii și ne sărutăm. Simt că ar trebui să-l resping, că n-ar trebui să-l sărut, dar senzația e atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cercul de copaci și paraclis se vedeau câteva morminte având deasupra cruci grosolane. Rotari m-a urmat tăcut, fără să se opună schimbării de direcție. Înăuntru era un bărbat care părea în vârstă, și asta poate numai fiindcă pătimise mult. Înmuia un penel într-un vas plin cu cerneală roșie și trăgea linii drepte și curbe pe peretele din dreapta, aparent fără nicio noimă. Avea părul cenușiu și lung până la jumătatea spinării, iar barba îi ajungea până pe pântece. Era oacheș la față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am să te botez așa cum Ioan l-a botezat pe Hristos în apa Iordanului. Rotari s-a ridicat fără o vorbă, privindu-mă pe furiș. - Tatăl tău era într-adevăr un bărbat înțelept și drept. După care Severo s-a înmuiat ca un burduf brusc dezumflat, privindu-mă cu ochi goi. - Ce pot să fac pentru tine, Stiliano? - Înalt Preasfinția Ta, eu și Rotari doream doar să vă aducem omagiile noastre. - Bine, preotul Giovanni vă va însoți până la poartă, și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se reîntroneze pacea. Stai o clipă. S-a dus în locul unde-și ținea vasele, penelurile și culorile și a luat puțin ocru roșu. A spălat o bucată de zid cu apă, frecându-l apoi cu rădăcini de pir gros. A înmuiat penelul în acel amestec, a desenat un dreptunghi pe tencuiala curată, și în interiorul lui a pictat numărul 625 între două columbe. - Uite, o să mă rog pentru ca aceste două suflete, eliberate din trup în acest an, să zboare ca pasărea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Altă dată m-a chemat în gineceu. Era foarte cald și m-aștepta întinsă pe un divan asemănător celor pe care romanii le foloseau în sufragerie. Avea pe ea doar o tunică de in subțire și nimic altceva. Mânca mure înmuiate în vin îndulcit cu miere cu o linguriță de aur cu mâner lung. Am luat loc pe un taburet lângă ea, stând cu spatele la slujnicele care se îndeletniceau cu o țesătură. S-a uitat la mine printre gene, somnoroasă, și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
credință/ victoria e a celor care cred/ e a celor care știu să lupte: acesta fusese motoul său, În urmă cu douăzeci de ani, atunci când vorbea la club, În grupul lui de armatori. O, idealism tineresc. Cine suferă Îndelung, se Înmoaie. Și de câteva luni Încoace lui Îi mergeau toate pe dos. În timp ce Buonocore transmitea prin stație neprevăzutul schimb de itinerar, către mașina de escortă care Îi urma, iar șoferul se Îndrepta deja spre Barul Muzelor - unde uneori, dimineața, Îi plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
masă rotundă, nu mai înaltă de jumate de metru, încărcată cu mâncare și băutură. Ioniță începuse să-i povestească despre Talpă, despre drumurile lor de noapte, despre fete și petreceri. Vorbea cu bucurie, dădea amănunte, iar lui Zogru i se înmuiase inima pentru că se simțea cel mai de seamă om, singurul pentru care vorbea Ioniță. Stăteau pe scăunelele rotunde ca niște oameni fără griji, așa cum nu mai stătuse Pampu în viața lui. Aveau o masă plină cu de toate și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
n-a făcut așa. A ieșit omenește pe ușa pivniței, punând-o cu grijă alături de toc, apoi a urcat treptele spre grădină. Era noapte luminată de lună. Răsura albă răspândea un miros care îl făcea să plângă și să se înmoaie. A luat-o pe aleea pietruită, iar când a ajuns în capătul ei, o trăsură, apărută pe neașteptate, l-a făcut să sară în lături. Pe capra trăsurii ținea hamurile Ghighina. Avea părul despletit, iar rochia îi fâlfâia lungă, pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
când Ion Vlad Pădurețu, fiul Mariei Ionașcu, și-a înscris numele pe actul de proprietate, devenind Ion Ionescu. De aici încolo începe istoria Ioneștilor, ajunsă până la Andrei Ionescu, pe care Zogru îl așteptă acum, încercând să-și învingă resentimentele și înmuindu-se la gândul că în el zace sângele lui Ioniță Bubosu, pe care l-a văzut ultima oară pe la 1500, sprijinit de cei doi băieți, bătrân și obosit, rugându-se și plângând în fața porții în care Zogru era pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
corpurile lor. Nu era nimic spectaculos, dimpotrivă, îi venea să râdă că se regula cu o femeie a cărei față nici nu-i venea în minte, cum stătea cu fruntea în părul ei, risipit pe pernă. Și apoi s-a înmuiat cu totul, știa că nu trebuie să se jeneze, nu avea decât să-i spună, lasă, ai răbdare că o luăm imediat de la-nceput, dar n-a fost nevoie să spună nimic, ea nu părea impresionată de rapiditatea întâlnirii, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
sunat de două ori, scurt, la poarta Giuliei, din strada Gelu Căpitanul. 36. Până aici s-a derulat ziua de marți, 12 iulie, atingând clipa aceasta, aninată de mijlocul cerului. Giulia iese alene, deschide poarta, face un pas pe caldarâmul înmuiat de soare și îl sărută pe obraz, cu un ciao spus printre buze. El are un fir de tuberoză în mână și este îmbrăcat cu un maiou subțire, galben, iar la nici jumătate de metru, un morgon privește bosumflat pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]