2,365 matches
-
de Nikita, dar tot ce putea vedea în fața ochilor era dansul nebunesc al fulgilor. § Primiră ceai și ceva de mâncat la coliba Zemstvo din Kozelsk. În timp ce mâncau, își țineau ochii ațintiți la furtuna de afară care se întețea. Ulitin se întristă brusc și își ieși din fire. Își întoarse privirea de la fereastră și scoase telegrama pe care o primise în ziua anterioară. MERGI OPTINA PUSTIN ÎNTREABĂ P AMBROZIE VERIFICĂ OSIP MAXIMOVICI SIMONOV LA OPT PUST 29 NOV PÂNĂ 11 DEC INC
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
atletic, negru... n-ar strica. Unul care nu e Însurat și nu are prietenă. Se uitară amândouă În jur. Nu se zărea nici măcar un bărbat de culoare În toată marea aceea de oameni- tânăr, bătrân, de nici un fel. Diane se Întristă. — Asta e singura problemă când ies cu tine, Kitty, sau cu alți prieteni albi din L.A. Cele mai multe dintre locurile bune sunt Încă segregate, aici chiar mai mult decât la New York. Kitty nu voia ca prietena ei să creadă că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Într-un loc normal, decent“. Apoi, văzând-o pe Kitty, Înțelese, sau cel puțin crezu că Înțelege, și făcu o mutră și mai acră. Nu putea fi decât soția lui, Își zise Kitty și, În mod ciudat, simți că se Întristează. De ce Îi păsa ei, oricum, dacă un tip la venerabila vârstă de cincizeci de ani avea o soție? Sigur că avea o soție. Așadar, acest bărbat care părea atât de viu era, de fapt, Îngropat, ca mulți alții, Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de Teatru, unde erau doar zece locuri pe an pentru toată țara, iar gândul de-a deveni artistă o atrăgea mai mult decât acela de-a deveni târfa unui bogătaș. — Ce poveste frumoasă! zise Matthew emoționat. — De aceea m-am Întristat când am ajuns aici și ți-am văzut casa. Încă nu fac parte din „familie“. Câțiva ani după ce am rupt logodna am fost disperată, oricum. Așa am ajuns eu ultima virgină din facultate. — Chiar așa? Întrebă el amuzat. — Din fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Mă gândeam eu. Toată lumea Îl adoră, mai ales femeile. Își aminti cum Îl mânca din priviri femeia de la Viceroy Hotel, cea care avea o galerie. — Da, femeile Îl adoră, aprobă Suzanne cu un zâmbet misterios În colțul gurii. Kitty se Întrista din ce În ce mai tare pe măsură ce se apropia de vârful canionului. Când mașina parcă În cele din urmă În fața casei, Îi mulțumi lui Suzanne, se Îndreptă direct spre camera din colț și Încuie ușa. Voia să fie singură câteva clipe. Nu știa ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
-i scrise un e-mail. „Am ajuns bine, sunt Întreagă. Voiam să-ți mulțumesc pentru mașină și pentru clipele minunate... cine-ar fi crezut? Deja mi-e dor de tine, iar gândul că vei fi cu altcineva În săptămânile următoare mă Întristează... mi-am uitat agenda În avion și nu am alte date de contact... asta e șansa ta să mă lași cu buza umflată...“ Închise laptopul și se uită la cutii. Se Întrebă dacă avea să o sune sau avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
aducem fiecărei zile pe care o trăim, a trăi e a căra ajunuri ca unul care cară pietre, când nu mai suportăm greutatea s-a terminat transportul, ultima zi e singura care nu se poate numi ajun, Vrei să mă întristezi, Nu, fata mea, dar poate că e vina ta, Vina mea, de ce, Cu tine ajung mereu să vorbesc de lucruri serioae, Atunci să vorbim de ceva și mai serios, să alegem păpușile. Cipriano Algor nu este un bărbat care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ochii. Sunt în pat, se gândi ușurat, și, în aceeași clipă, își dădu seama că amintirea visului pierea, că va reuși să rețină doar câteva fragmente, și nu știa dacă trebuie să se bucure pentru că era puțin sau să se întristeze pentru că era excesiv, și asta se întâmplă de multe ori după ce am visat. Era încă noapte, dar prima schimbare a cerului, vestitoare a zorilor, nu va întârzia să se arate. Cipriano Algor n-a mai adormit. Se gândea la multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
că n-ai fi așa de indiferentă dacă, în loc de păpuși de argilă, ar fi vorba de a noua sau a cincea simfonie, din păcate, fata mea, tatăl tău nu s-a născut muzician, Dacă chiar crezi că sunt indiferentă, mă întristezi, Sigur că nu, iartă-mă. Cipriano Algor dădu să iasă, dar se mai opri un moment în prag, În orice caz, trebuie să recunoaștem că și rațiunea e în stare să producă idei folositoare, astă-noapte, când m-am trezit, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mă măsura bănuitor, pe figura lui se citea limpede întrebarea: „Ce ne facem dacă sculptorul nu încetează cu râsul?” Singurul pe care râsul meu îl bucura era Siminel. El mă încuraja din ochi: „Nu vă opriți, domnule sculptor. Ah, se întrista el brusc, de ce v-ați oprit?” Nu mai aveam chef să fac pe prostul și, pe deasupra, observasem amuzat că Siminel își îndesase ziare sub pulover ca să nu-i fie rece. Anton profită de tăcerea mea ca să-i întrebe dacă mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
io șaisprezece ani, armata germană invadează Iugoslavia și omoară pe mama și tata În bombardament, dar eu sînt la școală și așa scap și fug la Mosul unde mai trăiește niște neamuri. Acolo aud povestea asta și așa tare mă Întristez. Apoi Îl cunosc pe Slobodan, care a venit la noi acasă cu partizanii din munți, să ceară mîncare și pături. Partizanii intră În casă cu armele și noi credem că gata cu viața noastră, dar ei nu omoară la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
au fost șterse complet. Wakefield este șocat de mersul celor trei Însoțitoare vioaie, tridimensionale ale sale printre fotografiile unui chip plat, repetitiv. Scena este tulburătoare, aproape dureroasă; femeile din trecutul lui au aceeași calitate repetitivă, Își dă seama, și Îl Întristează faptul că timpul le-a șters culoarea și dimensiunile. Chipul acesta seamănă cu un gigantic ou pe Paște, Înainte de a fi pictat, spune Tiffany. Îți dă fiori. Susan e și ea de acord. — Poate că ea Îi reprezintă pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
conteze foarte mult pentru ea. — Aveți dreptate că problemele de fertilitate apar cu precădere cu cât încerci mai târziu să faci copii, iar dorința de-a avea o carieră le-a încetinit pe femei în calea spre maternitate. Fran se întristă. Avea să-i dea dreptate acelei femei sinistre. — Dar, personal, cred că orice femeie are dreptul să-și țină pruncul în brațe, oricât de târziu s-ar hotărî să-l conceapă. E unul dintre instinctele noastre primordiale. Lui Fran îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ori străbate, cînd toate încercările de a reconstitui viața factice a păpușilor rămîn zadarnice”: „Marionete încovoiate sub greutatea unor destine peste puterile lor, Ismail, Turnavitu, Grummer, Algazy, Gayk și Cotadi, protagoniștii micului teatru de păpuși al lui Urmuz amuză și întristează în același timp: sub travestiul lor amuzant se schițează o existență înrudită cu a noastră. Era în Urmuz o mare vervă creatoare și o fantezie neostoită, capabilă nu numai să implice datele realității curente, să le amestece și să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
că nu vă puteți bizui pe ce spun eu... De inimă albastră? Privindu-i însă, ghici adevărul. L-ați găsit pe domnul Gaston! Dar eu am vești proaste pentru el. Un hingher i-a prins câinele astăzi. Am să-l întristez cu siguranță. Higurashitei vorbea de parcă el era vinovat de incident. Din noaptea în care a dispărut Gaston, câinele s-a aciuat pe lângă bătrân. Ziua stătea pe stradă, în fața barurilor, și barmanițele îi dădeau resturi de orez și cozi de pește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Se întuneca. Ultimele raze ale soarelui luminau palid acoperișurile bătrânelor case de pe Koshō-machi. O fetișcană, cu frățiorul ei în cârcă, stătea rezemată de zidul unul templu și-i cânta un cântec de leagăn. Era ceva în cântecul ei care îl întristă pe Takamori. Mai mult chiar, l-a cuprins nostalgia. „Ce s-o fi întâmplat cu omul nostru ciudat?“ se întreba el. — După ce-am bătut atâta drum până-n Yamagata... În glasul lui Tomoe se distingea dezamăgire și un strop de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
CÎnd lucrurile au Început să devină evident serioase, l-am dus să i-l prezint tatei. Am mers cu mașina pînă la Potters Bar și am luat un prînz cam ciudat În compania lui și a lui Mary. M-a Întristat să constat că eu și tata ne Înstrăinaserăm În asemenea măsură, Încît nu mai exista nici o cale de a ne apropia. Dar am fost Încîntată că am procedat cum se cuvenea, iar următorul pas era să-i cunosc familia. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
o cunosc, după cum nici eu nu cunosc alta decît a mea. CÎt de norocoși sînt. Și habar n-au de asta. Mai ales Emma. Am urmărit-o pe cînd era În preajma Lindei, am simțit tensiunea dintre ele și m-a Întristat faptul că Emmei nici prin cap nu-i trecea că ar fi trebuit să fie recunoscătoare că avea o mamă, ca să nu mai spun o mamă ca a ei. Dacă aș fi În locul Emmei, iar Linda ar fi mama mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Dă-mi voie să afirm următoarele: dacă n-aș mai face sex niciodată, cîte zile oi aveam, tot ar fi prea curînd. — Bravo! aplaudă Trish. De fiecare dată cînd Gregory se uită la mine și ridică dintr-o sprînceană, mă Întristez. Eu izbucnesc În rîs, după care mă reculeg și ridic dintr-o sprînceană În direcția ei. — Vii În pat, iubito? o Întreb, imitîndu-l cît pot de bine pe Dan. — O, Doamne! izbucnește Trish. Asta e! Asta e privirea! Leit a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
se îmbrace frumos și, de câte ori își cumpăra ceva nou, se învîrtea într-un picior prin casă, întrebîndu-mă, de zeci de ori, cu o curiozitate foarte feminină: "Cum ți se pare?" Când i-am descoperit o cicatrice pe piept, s-a întristat dintr-o dată: "Nu-i a, a că-i urîtă? N-aș fi vrut s-o vezi." Am asigurat-o că nu era urâtă deloc, dar nu m-a crezut. Și încerca mereu să și-o ascundă... Poate fiindcă, în sinea
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ca să-l deprindă cu fragilitatea vieții și a tuturor lucrurilor. El a înțeles lecția și a rămas convins. A descoperit umilința, a intuit măreția singurului Dumnezeu și și-a dat seama de micimea omului. Garibaldo, văzându-l că se cam întristase, i-a spus că nu era cazul, deoarece în Qoèlet nu se interziceau plăcerile vieții și te puteai bucura de ele dacă nu hotărai de bunăvoie să renunți la ele. I-a mai spus: - Mântuitorul a arătat calea tainică spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
alături, încercând să-l implic în treburile regatului, dar părea să nu-i mai pese și prefera să vorbim doar despre ea. Ca și cum carnea lui s-ar fi topit brusc, arătându-i-se doar sufletul. Dacă întreaga lui ființă mă întrista, un singur lucru m-a uluit. Ceea ce reieșea din lungile și tăcutele lui cugetări despre viață era sincer și cinstit; nu se mai ascundea în spatele unor justificări și se folosea de propriile greșeli pentru a-și sfătui fiul cum nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vei avea grijă de tot ce ți-am dat. Visul nu se Întoarse. Din păcate, nu mai era nimic de făcut. De-acum era treaz. Trase așternutul și se ridică În șezut. Își puse papucii de pâslă. Imaginea patului Îl Întristă o clipă, căci era un pat impecabil, cu așternuturile aranjate, cu pernele umflate. Parcă nu dormise nimeni În el. Se forță totuși să gândească pozitiv. Pesimismul său Îi influența negativ Întâmplările vieții. Într-o zi, acesta va fi patul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
angaja o româncă pe care o plătea mai puțin. Fusese apoi secretara unui dentist, dar și asta durase puțin - să zicem, din motive financiare. Făcuse nopți În casa unei bătrâne paralitice, dar murise și aceasta, lucru pentru care nu se Întristase prea tare, căci era o ticăloasă Împuțită, care se purta foarte urât cu ea, și Îi spunea slugă. Apoi făcuse curățenie, bineînțeles, la negru, Într-un bloc În care mama ei făcuse aceeași meserie timp de treizeci de ani, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu excepția ocaziilor când se organizau nunți și Înmormântări -, Îi aminteau de cimitirele etrusce și de templele grecești, magnifică mărturie a unor civilizații demult apuse. Iar decadența aceasta, această nepăsare, singurătatea frescelor și a altarelor, a sacristielor și a corurilor Îl Întristau, dar nu știa cum să le pună stavilă. Onorabilul Își făcu semnul crucii și Își aplecă genunchiul, privind altarul - iar polițiștii care Îl urmau Îl imitară. Antonio nu intrase niciodată În Sant’Agostino. Înălțimea tavanului Îl impresionă. Așa cum Îl impresionase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]