KorAP: Find »[drukola/base=întruna & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 ...110 >

2,732 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

era caraghios? — Poate, dar el nu-și dădea seama. Și se îndrăgostise de femeia aceea pe care o vedea zilnic, dar nu știa cum să-i vorbească. Nu îndrăznea să-i spună că se îndrăgostise de ea, că se gândea întruna la ea. Ar fi vrut să o țină în brațe, să o sărute, să-i spună că o iubește. Ea nu știa de el, de unde să știe. Uneori băiatul acela era atât de trist din cauza fetei cu care nu reușea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ai grijă. Ia întâi o gură mică, de curaj, mi-a șoptit Ana. La masa de lângă noi se așezase scriitoarea. O bătrână care venea parcă de când lumea acolo. Scotea teancuri de foi, caiete, grămezi de pixuri, creioane, stilouri și scria întruna. Mă fascina întotdeauna când o vedeam. Dar despre ea, poate, altă dată. Acum ridic paharul de votcă și încă ezit dacă să beau sau nu. Îl țin în dreptul nasului și las, mai întâi, să mă inunde boarea lui ușor dulceagă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
berii răsuflate, jegul pardoselii nespălate, râncezeala micilor, fumăraia de Carpați și Mărășești, amestecate, revărsate, ca dintr-un șip atunci desfăcut, cu sudoarea trupurilor ostenite de-atâta băut. Neabătuta beție din multilaterala noastră dezvoltată, tot ce ne-a mai rămas, băutul întruna, zi de zi, ceas de ceas, halbă după halbă. „Ăsta-i damful ce-mi place“, mormăi victorios că, în sfârșit, e pace în mine. După două beri, știam că voi găsi și obiectele pierdute, îmi voi recupera servieta cu cheile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
vizeta ei închisă.“ Inginerul mi-a surprins privirea. „De-acolo începea sectorul viețașilor“, a precizat el. „Mai tragem la zidărie. Lucrătură zdravănă“, a mai oftat apăsat, ferm convins că acolo era locul meu, nu lângă minunea aceea de Ester, zâmbind întruna, pierită de farmecul ascuns al temniței năruite. Am renunțat să mă îndrept spre sectorul viețașilor. Mă gândeam că inginerul ar fi fost în stare să facă cine știe ce scamatorie, să deschidă vreo trapă secretă care să mă înghită sau să trântească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu un lacăt pe măsură și eu să rămân ca un șobolan în capcană în timp ce el ar sta și s-ar agita pe lângă Ester. Îl credeam în stare de așa ceva după semnalele pe care mi le tot trimitea, mirându-se întruna că nu mă volatilizasem încă. Nu am întrebat-o mai târziu nimic pe Ester, de fusese ceva între ei. Nici nu mă interesa. Simțeam în acea clipă că inginerul doar o dorea, îi dăduse probabil târcoale, nu-l lăsase Ester

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
vezi (către mine, mângâindu-mi obrajii ninși), noi am venit aici să privim ca la muzeu, dar dumnealui trebuie să, și zilnic, vai, câtă durere mai este în lume și noi nu știm, ne bucurăm ca niște fulgi care fug întruna de uitare. Ascultând-o, inginerul își lua și el bucățica lui de triumf. Mă studia ca pe o tencuială pe care atunci parcă o descoperise și constata că mai poartă urme de vopsele de demult, un rest de pictură, poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
voi schimba masa din crâșmă, că a început de fapt timpul Morții. Aerul rece care te înconjoară la început ca o boare plăcută, ca o adiere de briză îndepărtată, răcoarea transformându-se mai apoi în aburi de gheață, învăluindu-te întruna, strecurându-se până și în gânduri, în vise, în dorințe, amorțindu-ți cuvintele, sleindu-ți elanurile, obosindu-te fără să fi făcut eforturi anume epuizante, este de fapt aerul Morții. Pregătirea venirii ei, a privirii ei, a însoririi ei cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
dojană, ca și cum Teodora îi descânta sau îi ghicea. Am încercat să o întreb atunci ce-i cu Mocofanul acela pe care tot îl urmărea. Abia catadicsi Teodora să mă privească și-mi aruncă, peste umăr, dintr-o singură suflare, privind întruna prelungile degete ale lui Ester: „DACĂAIFICITITLEVIȘTROSNAIMAI ÎNTREBATÂMPENIIÎNCLIPEDEONIX“. Teodora a rămas și ea pe Bulevard. A îmbătrânit (eu ce-am făcut?), bântuie acum de la Cercul Militar până la Cișmigiu. Intră prin prăvălii (nu cred că mai bea, n-am mai văzut-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu fața vopsită, ca în dansurile cu măști tribale, rituale. Dată cu alb pe obraji și pe gât și doar în jurul ochilor și al gurii cu alte culori, albastru sau roșu, de obicei. Nu intră în discuție cu nimeni, vorbește întruna, amestecând cuvinte, trecând cu pași rari, înceți, oprindu-se în fața vitrinelor, contemplându-se, strigându-i chipului oglindit, râzându-i sau, dimpotrivă, izbucnind în lacrimi. Poate sta îndelungi clipe în fața câte unei vitrine studiindu-se în apa sticlei cu o curiozitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
între lucrurile păstrate cu avariție, precum comorile fără de preț. Marele meu fluture doar se prefăcea că plutește. Îi înghețase desenatorul avântul, dăruindu-i, în schimb, o șmecherie de la imprimare, încât te făcea pe tine, privitor, să crezi că el zboară întruna și să amețești privindu-l. Iar uneori, să cazi rob amăgirii lui. Părea că te lua cu el și te ducea în înaltul spre care tot zorea, pierzându-te, odată cu el, în nesfârșirea amăgirilor tale toate, din care erai urzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
intru, ce se întâmplă? Dar dacă nu intru? Ar trebui, probabil, să știu. Măcar atâta putere scriitoricească să am. N-o am, din păcate. 7tc "7" Scriu, de la o vreme, din ce în ce mai mult la Bibliotecă. Nu știu ce se întâmplă, dar acasă dorm întruna. O moleșeală pe care doar în vacanțele de student, când veneam acasă după examene, o simțeam. Dormeam atunci zile în șir, într-o amorțire totală. Azi-dimineață, pe la 4.30, m-am trezit și aveam chef să scriu ceva la Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
profesorului ne înfierbânta imaginația. Poate chiar mai mult decât timbrele din colecțiile noastre. Veneam adeseori acolo, în preajma antenei lui Fraki, atrași de misterul care se săvârșea doar la câțiva pași de noi. Nu puteam vedea ce era înăuntru. Fraki ținea întruna draperiile trase. „Ascultă“, mi-a spus Ghidale, trecând în fața mea. A început să îngâne o melodie într-o limbă necunoscută. Îi auzisem de multe ori pe evreii din R. vorbind, dar cuvintele cântate acum de prietenul meu sunau altfel, învăluitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
supusă, urmând un drum trasat întotdeauna de alții. — Ai să ajungi inspectoare-șefă, i-am spus cu năduf. Poate chiar ministereasă, dacă-ți pune Ceaușescu mâna pe buci. Credeam în vremea aceea că Ceaușescu trebuia să fie curvar, să aleagă întruna femeile pe care le-ar fi procurat aparatul de partid instruit special pentru așa ceva și multe alte bazaconii din astea. Credeam că-l imită pe Carol II nu numai în grandomanie, dar și în curvăsăreală. N-a luat de la fostul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
avut de făcut decât să aștepte să o sun și să o chem, la cele mai imprevizibile ore, indiferent pe unde hălăduiam, răspundea mai întotdeauna și venea ca și cum numai asta și-ar fi dorit să facă, pentru asta se pregătea întruna. Știam și nu știam câte ceva despre ea. După cum nici pe ea nu o interesau prea multe despre mine. Ne cunoșteam parcă de când lumea, poate ne și născuserăm împreună, copilăriserăm împreună și ne era dat să fim tot împreună de-acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-mi vorbise niciodată despre ai ei. Doar așa, vag, că avea neamuri pe la Satu Mare, că fugise de acasă sau o alungaseră. Nu-i plăcea să povestească despre ale ei, după cum nu o interesau prea multe nici despre mine. Îmi spunea întruna că doar clipa ce ni-i dată contează, ce a fost nu are rost să ne mai amintim, iar despre ceea ce ar fi putut fi sau va să fie degeaba vorbim, căci numai unul Dumnezeu le rânduiește pe toate. Știam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
că sunt alcătuit numai și numai din timp. Un timp unic, dat numai mie și care mă adună, doar mă adună, odată cu ceea ce, îndeobște, îi spun trecerea anilor. Timpul nu trece, nu se trece, el doar adună și redă. Dăruiește întruna. Timpul îți dăruiește Moartea, pe buza ei redându-te întreg, adevărat. Abia atunci fără început și sfârșit. Citesc fel și fel de considerații pe astfel de subiecte. Sunt prea profan pentru a înțelege tainele cuanticii. Doar le văd uneori, părându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
stupid, ridicol. Multul Lumii ți-a fost dat din începuturi și nu l-ai văzut. L-ai căutat în afara ta și el mereu a fost în tine. Te-a născut timpul, ți-a fost dat timp și tu ai alergat întruna după vremelnicie. Poate literar sună pretențios, emfatic, poate chiar parodic. Puțin îmi pasă. Întâlnire iar cu Nela în stația de la Cișmigiu. Râdem amar: „De parcă ne-am fixa să ne întâlnim în locu’ ăsta!“. Și mai umflată, respiră greu, broboane de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
unde o ține? Sus, în baie, după rezervorul cu apă, că-i spre răsărit. Așa se roagă mama mea. În genunchi, lângă tron... Dar noi ne spovedim la cei dragi, la suflete din sufletele noastre și ne eliberăm. Avem nevoie întruna de iertare și o cerșim chiar și după ce am făcut răul. Așa e pustia asta de suflet al nostru. Nu ai cum să înțelegi. Voi faceți mișto de toate și vă temeți să vă urmați sufletele. Aveți teamă în voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
poate, la rându-i, tatăl meu, de pe cealaltă bancă, ne-ar fi urmărit și el siluetele de fum, într-un târziu deplin contopite... Voi muri ocrotit de așteptarea tatălui meu pe acea bancă, topindu-mă poate în privirea lui, coborând întruna spre făptura lui de umbră ușor tremurândă în vipia unei depărtări care mereu și-a jucat dogoarea între noi, făcându-mi sufletul să se poticnească mereu pe drumul lung al vieții mele către înțelegere și mărturisire în fața tatălui meu. Cuvintele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
înțelegere și mărturisire în fața tatălui meu. Cuvintele mi s-au poticnit mereu pe drumul spre tatăl meu, vipia depărtării dintre noi mi-a zburătăcit gândurile, risipindu-le în jocul nepăsător al clipelor care tot veneau, și veneau, și veneau, încărcate întruna de minunile zădărniciei. Abia acum, când coborârea îngheață jocul amăgitoarei vipii, când în depărtarea drumului nu se mai văd nălucile jucându-și chemările, când crivățul doar flutură în fața mea albe marame, gândul că acolo, pe banca din fața băncii mele din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
a împlinirii când nu-i ceri ceva Domnului, ci doar îi mulțumești și-i spui tot ceea ce nu te-ai rușina să le spui și oamenilor. Rugăciunea, m-a învățat Biblioteca, este libertatea supunerii depline, a mersului tău liber condus întruna pe drumul deja scris. Nu cunosc, mărturisesc acum, când suflarea Morții este în ceafa mea, altă libertate decât a supușeniei și a ascultării față de Domnul zilelor tale. El te îngăduie și-ți lasă toate răzvrătirile, toate semețirile, toate rătăcirile, îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mai ales, veșnic speriați, îngroziți de celălalt, care, chipurile, ne vrea răul. Neamurile fără Bibliotecă au căzut întotdeauna în extremisme. Neamurile cu Biblioteci închise, furate sau distruse au putut fi stăpânite ușor, au putut fi îndobitocite, au putut fi asmuțite întruna unul asupra celuilalt, au putut duce războaie, au putut jertfi inutil vieți în numele unor idealuri fade. Biblioteca, în absolutul ei, nu cunoaște astfel de nimicnicii. În spațiul ei extremele se ating, viața își urmează adevăratele ei legi. Dumnezeu, în marea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
după moartea tatei și nu găseam nici o posibilitate de a face rost de bani. Din salariul meu mizer abia îmi târam zilele, de la o votcă la alta, nepăsător la tot ce mă înconjura sau mi se întâmpla. Gândul că sunt întruna dator mă chinuia, cu sâcâitoare statornicie, precum mult hulitele picături chinezești. Și măcar de-ar fi fost niște sume nemaipomenite. Datoriile mele, adunate, nu făceau mai mult decât câștigul unei traseiste în trei-patru seri bune. Mă îngrețoșa și un astfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
numai că acum mi se oferă cu alte lumini, cu alte irizări. Ciudățenie a începutului de coborâre. Să fii același, etern, uitat din începuturi în această viață oarecare și, totuși, în fiecare clipă să simți că te naști, că revii întruna, ca dintr-o îndelungă înstrăinare, în tine și pentru tine. Te descoperi, înstrăinat. Aproape că te descrii cu fiecare nou gest, cu fiecare zburătăcire de gând, cu dorință după dorință măsurându-ți noile contururi ale trupului îngreunat de povara coborârii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu mulți, mulți ani. Sună caragialesc, dar așa mi se pare a fi: cine n-a avut caracter în tinerețe n-o să-l aibă nici la maturitate, nici la bătrânețe. Caracterul nu-i un sac pe care să-l peticești întruna. După cum talentul nu-i simplu meșteșug postmodernist. Merg la Bibliotecă ca într-un fel de ritual. Am ajuns la o molcomă dependență de ea. Două-trei zile dacă nu trec pe acolo, intru în mohoreală, în neștire, într-o pâclă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]