12,690 matches
-
Apoi cu bolovani veniră / Și-n cap, pe lup, ei îl păliră, Până când lupul a pierit. Ei, uite-așa s-a păgubit Capra de iezii ei cei doi / Și de cumătrul ei apoi. Vestea îndată s-a întins / Și tot ținutul l-a cuprins, Iar caprele-n vecini aflate / Văzut-au cele întâmplate Și tare s-au mai bucurat. / Când l-a priveghi s-au adunat Cu veselie-au petrecut. / Ele-au mâncat și au băut Căci au scăpat de-al
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
fiul său, tatăl Castelanului invizibil, a fost, la rândul lui, un vrăjitor. Aduna ploile, oprea vântul sau îl stârnea, aducea veri răcoroase și ierni blânde; vindeca bolile minții sau le trimitea asupra vrăjmașilor. Îl căutau emisari secreți; erau dintr-un ținut îndepărtat numit Ventali - sau Ventalia - unde stăpânul de atunci al Domeniului petrecuse cincisprezece ani. Acolo învățase șapte limbi moarte, dintre care una era aceea a atlanților. Limba edenică, de fapt, vorbită, cândva, de către Adam și Eva, așa lăsa să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
albi, or, piticoții îi freacă în fel și chip, fără ca fiarele să-și arate, vreodată, colții. Lupii erau aduși de mici, niște cățeluși, nimeni nu știe pe unde îi aflaseră liliputanii. Un călător a povestit, odată, că undeva, într-un ținut îndepărtat, există un vânător care poate, oricând, să facă rost și de o sută de pui. Peste noapte a apărut un Comitet Cetățenesc. Nu pentru a lua măsuri împotriva presupusei invazii a lupilor, ci pentru a-l îndepărta pe Magistrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
sunt dispus să accept o scrisoare de credit. Iar dumneata ce i-ai răspuns? — Că depinde de solvabilitatea garantului. — Și el? — A... a zis că nu trebuie să Îmi fac griji pentru asta. Că garantul lui are acoperire În toate ținuturile Imperiului. Dante tăcu, Încercând să reflecteze. — Dar... Domenico Își dresese glasul și parcă voia să adauge ceva. Pe chip Îi coborâse din nou masca vicleană a meseriei sale. Ca Întotdeauna, era gata să vândă orice oricui. Iar acum era cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
detalii pentru a lua o inițiativă atât de gravă, mai cu seamă față de o femeie de stirpe regală. Noffo Dei avea din nou fruntea acoperită cu picături de sudoare. — Iarăși cu legenda fiicei lui Manfredi... Ești Încăpățânat precum catârii din ținutul dumitale. Ți-am spus că nu această acuzație i se aduce femeii. Dante Îl fixă cu un zâmbet sarcastic. — Văd din cuvintele domniei tale că afirmația mea nu te surprinde. Atunci, de vrei să Îți fie predată? Cu siguranță, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În ochi de la o poștă: Kapala! Am țâșnit de pe pat și, timp de câteva minute, m-am Învârtit surescitat prin dormitor. Tibet... India... Amazonia... Pirinei... Iar la sfârșit, aruncat neglijent, Kapala - orașul unde inițiații plasează capitala Sfântului Regat Shamballa, legendarul ținut subpământean În care s-ar fi adăpostit supraviețuitorii de pe Atlantida sau, după alți autori, ultimul refugiu al Cavalerilor Templieri, depozitul sacru al misterelor, al secretelor și al revelațiilor ce alcătuiesc tezaurul Înțelepciunii budiste, banca de date a tainicelor Învățături ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
sora de lapte a tătarului, rămăseseră singuri. Care va să zică vii de la Râm! - spuse graseind tătăroaica, ridicându-se într-o rână. Iovănuț nu îndrăzni s-o privească drept. Educația puritană pe care i-o dăduseră acasă în familie părinții săi, răzăși în ținutul Neamțului, educație potrivit căreia femeia trebuie să stea la locul ei, nu să stea într-o rână, îl făcea să tindă a se feri de apropieri periculoase. — Și cum îți spuneam - reluă Huruzuma - care va să zică vii de la Râm, nu? De ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tranșând cu dexteritate mari bucăți de șnițel - că rapsodului vostru i-a căzut cu tronc țigăncușa armeanului. Am spus corect? — Corect, luminăția-ta - răspunse spătarul. Vădiți o uimitoare cunoaștere a limbii noastre.. — Natura meseriei mele și-o frecventarea asiduă a ținuturilor dunărene m-au ajutat mult în descifrarea și aprofundarea frumosului dumneavoastră idiom. Mai știu și alte expresii: puteam să spun, de pildă, că rapsodului „i s-au aprins țurloaiele”, nu? — Călcâiele, luminăția-ta - îl corectă spătarul Vulture. — Da? - se încruntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
calea revoluțiilor de la 1848 și studiilor care-au răsturnat filozofia unui Hegel matur? Opinăm că nu. Așa și tânărul Broanteș habar n-avea că turcii intraseră în Camenița stabilind un important cap de pod de unde vor controla mult și bine ținuturile din jur. Nu ți-e cald? - întrebă într-o doară Cosette. Drept răspuns Broanteș își dezbrăcă repede surtucul. în mișcarea emoționată, bruscă, un nasture de alamă abia aținat se rupse, se rostogoli pe podea, ocoli tălpile trandafirii ale Cosettei, trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în încăperile câtă frunză și iarbă ale palatului viziriului. înainte de a muta caravana poveștii noastre peste mări și țări, să mai zăbovim o clipă în preajma celor doi. Sunt ceasurile nouă. O muscă mare, păroasă și verzuie, venind tocmai din îndepărtatele ținuturi ale Iudeei, a reușit să purceadă printre perdelele patului în care odihnește trupul cilindric al spătarului Vulture și, prăfuită, vlăguită de drum, s-a așezat pe fruntea înaltă, înrourată de somn a înaltului sol moldovean. Deși la capătul puterilor, musca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la ivirea acestor vorbe aparent neutre: „Călătorului îi șade bine cu drumul!”. Căci iată-i din nou pe bunii noștri călugări, rotofeiul Metodiu și rășchiratul Iovănuț, pășind cu tristețe peste hotarele Moldovei și luând-o ocolit spre Râm, prin deluroasele ținuturi polace. De ce pe-aici? O vom afla mai încolo. Era o zi cu soare. Stârnind în mod pașnic colbul drumului și ascultând cu luare-aminte apelurile impetuoase prin care sub forma unor sunete laice, stomahurile lor solicitau să fie degrab’ umplute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
una din acele expresiuni nobile ce trezesc considerațiune în rândurile sexului atent; ea, subțire, mlădioasă, cu obrajii rumeni unde se putea ghici sănătatea nației și cu un păr negru, bogat, în care câteva răzlețe fire de fân mărturiseau belșugul acelor ținuturi. Ivirea lor tinerească din cadrul ușii, ca doi copii neastâmpărați care veneau de la o neastâmpărată, îndelungată hârjoană, fu atât de fermecătoare, încât doamna Potoțki bătu veselă din palme: — Dragii mei copii! zise ea încântată. Pan Bijinski tuși discret, atrăgându-i atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sclave etiopiene. Prințul Siegrid din Germania de Nord i-a adus prințesei un inel de argint forjat în formă de tun care în momentul când îl puneai pe degetul arătător împroșca din el cu mici ghiulele de diamant. Din îndepărtatele ținuturi rusești, s-a înclinat până la pământ cneazul Igor Poprișcin Pervâi, dăruind prințesei macheta din lemn de Novosibirsk a unei biserici în care preotul, acționat de un mecanism minuscul, dansa komarinska. Chiar din Țările Române s-a înfățișat tânărul beizadea Costică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dacă el n-ar ilustra, mutatis-mutandis, tendința omului de jos de a vrea ceva situat mai sus. Extrapolată la scară mai mare, mica, aparent inofensiva tendință a Măriucăi va provoca peste numai câteva luni o substanțială răscoală a țăranilor din ținutul Bârladului. Episodul 189 ARĂTĂRI DIN CRONICI în vreme ce la conacul boierului Radu Stoenescu-Balcâzu se punea la cale. precum am văzut, a doua suire în Scaun a lui Barzovie-Vodă, Moldova, sub Sima-Vodă, gemea din greu sub turci. Țara era adusă la sapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acelei toamne când, într-o dimineață, căpitanul Bașotă și oștenii lui, care păzeau o bucată de hotar, văzură mii de iepuri lihniți trecând Nistrul printr-un vad, spre stepele răsăritene. Un val de lăcuste ce se abătu dinspre Nord asupra Ținutului Sucevei făcu rapid cale-ntoarsă, căci n-avu ce să mai pustiască, fiind precedat de un val de tătari. Pe cer - semn totdeauna rău, vestind timpuri de jale - se ivise o stea cu coadă, ce abia mai târziu va primi numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
plinul, obștescul timp al sfințeniei voastre ați avut veșnic de lăudata îngăduință de a desprinde un mic răgaz pentru a ne primi și asculta păsurile. Nu vom uita aceasta niciodată. Frumos vorbești, padre Metodiu - zise uimit papa. Să aibă acele ținuturi din care-ați purces așa școli bune de retorică? — Școli nu prea sunt - răspunse Metodiu - ba aș spune că nu sunt deloc, însă, serenissime, retorica o avem în sânge, iar sângele nostru e nobil și nu trebuie decât nițel încălzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sunt - răspunse Metodiu - ba aș spune că nu sunt deloc, însă, serenissime, retorica o avem în sânge, iar sângele nostru e nobil și nu trebuie decât nițel încălzit pentru ca retorica să iasă la iveală precum untdelemnul la suprafața apei. Din ținuturi mici se nasc adesea vorbe mari, iar în fața năpăstuirilor ce-au venit și vin peste noi neputându-ne totdeauna, din motive lesne de înțeles, împotrivi cu fapta, ne-am împotrivit cel puțin cu vorba. — într-adevăr, în anumite împrejurări e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
răspunse Metodiu - și că în chiar clipa când vorbim, pe tronul Moldovei e altcineva, dar asta n-are importanță. — Cum așa? - făcu papa. — Iuțeala cu care se schimbă domnii nu trebuie să vă înșele - zise Metodiu. Ea intră în strategia ținuturilor noastre. Cu cât sunt domni mai mulți într-un timp cât mai scurt, cu atât turcii sunt mai ușor momiți să intre în acest carusel al schimbărilor pe care ei cred - fals, desigur - că-l controlează, abătându-li-se astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu noi, noi făceam cuceriri cu ei. Nu-mi rămâne decât să vă foarte mulțumesc pentru ce mi-ați spus - zise Metodiu - și să vă rog, dacă nu cumva cer prea mult, să-mi dați acum drumul spre proverbialele mele ținuturi de baștină, încredințându-vă că ori de câte ori voi vedea undeva semnul semilunii - și-l voi vedea des, căci așa sunt vremurile - mă voi gândi la dumneavoastră. — Du-te, frate moldovean - spuse turcul mișcat - du-te și sărută și pentru mine pământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lefuri. Episodul 222 SUSPICIUNEA După aceste vorbe se lăsă o tăcere. în secolul XVII-lea lăsarea unei tăceri între doi oameni nu era un lucru lipsit de însemnătate, ca astăzi. Nesiguranța zilei de mâine, iscoadele turcești prezente peste tot, resentimentele ținuturilor mai mici care n-ajunseseră încă state mici, teama că puteai fi săltat în orice moment de o stăpânire despotică - toate acestea împrumutau unei tăceri valențe deosebit de interesante. Și deși vasul plutea lin, economicos, pe Dunăre la vale, deși ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu figurase niciodată pe o hartă, se înălța aproape în inima celui mai mare deșert și la doar câteva zile de drum de o depresiune naturală, unde se înregistrau în fiecare an cele mai ridicate temperaturi de pe glob. Acela era ținutul cel mai dezolant și de nelocuit pe care vreo ființă umană l-ar fi putut alege vreodată pentru a-și înjgheba un cămin, dar împrejurările făcuseră ca acolo să se oprească familia lui Gacel Sayah, cel mort înainte de vreme. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se obișnuiește să i se pună numele sihastrului înmormântat în apropierea locului respectiv. Acesta avea să fie de acum înainte puțul Ajamuk, și nici un alt nume nu i s-ar fi potrivit, fiindcă niciodată nu fusese îngropat vreun pustnic în ținuturi atât de îndepărtate. Familia Sayah avu nevoie de o săptămână și ceva ca să astupe gaura din puț punând la loc piatra, să scoată nisipul și să recupereze trupul răposatului, pe care-l îngropă cu o ceremonie simplă, la umbra palmierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu atâta insistență? Nu fusese un avion de război, de asta erau siguri, dar cu cât se străduiau și se gândeau mai mult, cu atât înțelegeau mai puțin de ce un aparat cu aspect atât de fragil se aventurase până-n inima ținutului Tenere, când cel mai apropiat aeroport se afla la sute de kilometri distanță. Din când în când, câte un reactor uriaș brăzda cerul la mare înălțime, lăsând în urma lui o dâră albă, și în multe nopți ascultau zumzetul motoarelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Ce pericol? — Dacă din cine știe ce motiv nu mă întorc, sau mă întorc și nu te găsesc, rămâi singur în mijlocul pustiului Tenere, ceea ce înseamnă o moarte sigură. — Mă pui în încurcătură... — Tu hotărăști dar fă-o repede, pentru că aici este ultimul ținut locuit unde te pot lăsa. Austriacul se uită cu atenție la micul grup de colibe de pământ și la cei șase palmieri prăfuiți care-și făcură apariția în depărtare, izolați, aproape fără nici o legătură cu impresionanta monotonie a întunecoasei întinderi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de salvare pentru oricine s-ar fi aflat pe o rază de sute de kilometri. Îl privi de sus, își mai spuse o dată că doar o mână de tuaregi deznădăjduiți ar fi fost în stare să supraviețuiască într-un asemenea ținut, și încercă o senzație de ușurare când îl zări pe Gacel Sayah așezat sub palmierul cel mare. Ateriză foarte aproape de cele trei mașini care aruncau scânteieri metalice sub soarele după-amiezii și se apropie de beduin, ducând în mână două cutii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]