3,167 matches
-
a asupririi și a războiului”. Ea are și o funcție defensivă, de uz intern, atunci când un conducător comunist se servește de formule stereotipe pentru a răspunde în mod codificat atacurilor detractorilor săi. înainte de orice, limba de lemn servește la camuflarea abisului care se cască între doctrina marxist-leninistă și realitate. Pentru aceasta, ea se sevește de formule de genul „este știut faptul că”, „nu-i un secret pentru nimeni”, care-i plăceau în mod deosebit lui Stalin și care semnalează minciuna. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
este un sistem care concordă cu "intuițiile morale ale respectivei comunități istorice care a creat acele instituții". *** Problema cu această direcție de raționament care îi datorează mai mult lui Hume decît lui Kant este că riscă să cadă într-un abis relativist. Argumentarea lui Rorty că întrebările despre adevărul fundamental ar trebui respinse și că democrația un sistem care garantează posibilitatea vecinilor de a spune că nu există nici un Dumnezeu sau că există douăzeci de Dumnezei este bună doar pentru că este
by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
staturii intelectuale și mai ales a pretențiilor de „călăuză”, de „guru” național pe care și le afișa maestrul. Prezint, în cele ce urmează, un mini-serial al prestației acestui scriitor puternic controversat, un „triptic imagologic”, care ne va ajuta să vedem abisul unui destin deturnat. Episodul 1 Druță și Crăciunul pe stil vechi Martie, 1994 Orice putere cu obligațiuni de a conduce o societate are mereu complexul legitimității sale. Când guvernarea îi iese prost și nemulțumirea maselor crește (vezi situația de la noi
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
esteticii lui Ioan Slavici" în Slavici Evaluări critice, Editura Facla, Timișoara, 1977. Indrieș Alexandra, "Opoziție semantică de alteritate în nuvelele Moara cu noroc și Comoara", în Slavici Evaluări critice, Editura Facla, Timișoara, 1977. Lăsconi Elisabeta, "Mara de la epopeea burgheză la abisul pasiunilor", prefață la Mara, Editura Național, București, 1996. Lăsconi Elisabeta, "Mara și modernitatea vieneză", în Caiete critice revistă lunară de critică literară și informație științifică, 9-10 (106-107), 1996. Lăsconi Elisabeta, "Moara cu noroc sau biruirea balaurului", în Adevărul literar și
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
urșii albi pe un picior/ încălzind boturi de ren cu o mână”. Izvorâtă din „ultima Thule” și ancorând într-o „reîntrupare a Walhallei”, această sagă a vitalității dezlănțuite („Când am pornit spre tine eram vis, / ochi de jivină, cearcăn de abis, / pământ și mare, piatră și scânteie, / cascadă de luceferi răzvrătiți”) cunoaște stadiul ultim în luminiscența eterată a ființei incendiate de ardoare. Alt registru în care N. a scris texte antologabile, devenit cu timpul precumpănitor, este lirismul măștilor în decor „dospind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
sau parabolic, cu recurs la fabulos, în registrul carnavalescului tragic ori al miraculosului grotesc și burlesc, în genul celor propuse în aceeași epocă de prozatori precum Dan Stanca, George Cușnarencu, Hanibal Stănciulescu ș.a. Ceea ce este însă contrazis de punerea în abis a fabulei apocaliptice, de fapt un text scris de protagonistul din Șah orb, roman cu un text de altă natură, cu tematică biografică și viziune biografistă, o cvasiautoficțiune (protagonistul-narator e un posibil dublu ficțional al autorului), unde confesiunea și autointrospecția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
a puterii seculare), de a semnala prezența ocultă a Majestății sale Viermele. Rațiunea are sarcina de a citi Universul în cheia demistificării. Orlando, în interpretarea lui Calvino, coboară în Haosul pădurii iraționale, căci pentru a cunoaște trebuie să descinzi în abis. Cartea lui Calvino, prin analogie, nu este doar o sinteză realizată prin decodificarea portretelor Sfinților Gheorghe și Ieronim: "Eroul istoriei este acela care în oraș își îndreaptă lancea către gâtlejul balaurului și în singurătate ține pe lângă el un leu zdravăn
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
său, dizgrațiosul dar înțeleptul director al ospiciului se lasă sedus de întrevederea cu domnul de Sade. Recunoscându-i darul de a seduce și hipnotiza, precum și personalitatea molipsitoare, Morvan se va strădui să-și apere cu strășnicie cugetul și mintea de abisurile luciferiene ce eructau in jurul acelui om. Ca să nu mai vorbim de alte motive de nesuferință, cum ar fi rivalitatea în amor. Îndrăgostindu-se prin succesive acte de voyeurism involuntar de încă frumoasa Marie-Constance Quesnet (alias Sensible din "Caietele" și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
că aceasta are răceala unui cadavru, cum spune și titlul cărții, Pielea rece. Atacurile monștrilor la far, tot mai frecvente, nu-i mai îngăduie nici o iluzie, făcându-l să trăiască cea mai absurdă dintre epopei. Coșmar. Paroxism. Lipsă de noimă. Abis și agonie. Drept care orice exigență morală cedează și naratorul nu pregetă să se împerecheze și el cu mascota, într-un soi de viol consimțit, departe de far și de ochii "proprietarului". Cel ce-l învinuise pe Caffó de zoofilie, își
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
naratorul nu pregetă să se împerecheze și el cu mascota, într-un soi de viol consimțit, departe de far și de ochii "proprietarului". Cel ce-l învinuise pe Caffó de zoofilie, își exaltă acum senzațiile unice datorate sexualității pure, animalice. Abisul și agonia, experiențe existențiale prin care tocmai trecea, sunt estompate de pasiunea carnală extremă. Se lămurește tot mai mult asupra originii și identității oamenilor-broască, o forță asemănătoare uraganelor și cicloanelor, prin urmare nesusceptibili de ură, cu atât mai puțin "piticii
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
umane și feminine, îl făceau pe narator să creadă că un armistițiu între monștrii marini și oameni ar fi posibil. Mai mult chiar, mascota de la antipozi ar fi putut fi refugiul pe care îl căutase de când fugise din Europa, în ciuda abisului ce-i despărțea. Naratorul iese în cele din urmă din războiul personal al lui Caffó, optând pentru împăcarea cu acei monștri botezați citauca. Încearcă, de asemenea, s-o sustragă pe sclava lui Caffó, mascota Aneris, martirajului la care era supusă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
protagonistului-narator, ci și o galerie de memorabile personaje de plan secund, cum ar fi Anita, secretara și purtătoarea de grijă a Unicului, zugrăvită într-un climax de măști plastice atingând cele mai înalte cote de expresivitate. Detaliile sunt puse în abis, de vreme ce Victor rememorează nu numai moartea Martei, ci și episodul-rapel-quiproquo legat de prostituata Victoria, cu care avusese chiar o incisivă relație orală în acea ploioasă noapte madrilenă, și care va nimeri fulgerător sub roțile unui autobuz. Deàn, felonul soț al
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Aflat în siajul cinic-sentimental al unor Henry Miller sau Philip Roth, Esterházy nu evită narațiunea cu conotații freudiene (a se vedea rememorarea unor episoade ce-l implică pe copilul-narator și pe mama sa) și nici caricatura obezității diforme, pusă în abisul grotescului. Stilist impenitent, cu riscul de a dezlănțui cascade de sinonimii cu elan paremiologic, Esterhazy focalizează imagini și detalii siderante ce-l persecută, spre a le converti aforistic într-un fel de moralitați tip ars amatoria, menite să anihileze întreaga
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
temporalității - timpul ajungând „interfața” tuturor raporturilor ecstatice ale conștiinței mobilizate de intenționalitate 3 - Henry îi reproșează lui Heidegger fascinația față de „irealitatea limbajului poetic”. Deși revelează o ordine a ființei inaccesibilă limbajului ordinar al corespondenței dintre semnificat și semnificant, nu surmontează abisul dintre fenomen și esența fenomenalității 1. Vina revine, așadar, calităților de magician sau de iluzionist ale lumii, care preface orice experiență într-un joc retoric de aparențe. Cele mai multe întâmplări ale vieții sunt înrobite unei impure exteriorități, reflectată în planul idealităților
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a inconștientului). Viața care atinge trupul înainte de formarea conștiinței și structurarea categorială a acesteia nu are memoria aditivă a temporalității: din perspectiva ei, între punctualitatea unui „ieri” și cea a unui „astăzi” se cască, după expresia lui Meister Eckhart, un abis de mii de ani. Pe de altă parte, Viața nu mai subîntinde univoc, precum în filozofia greacă, specia „animală” și pe cea „umană”. Criteriul diferențierii între viața animală și cea umană nu poate fi inteligența (ceea ce înseamnă o altă cumulare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
studiile, renunță la cultivarea potențialităților sale intelectuale („omenești”) din pricina fixației fascinatorii asupra Ioanei Boiu, trufașa și glaciala aristocrată în casa căreia lucrează ca bibliotecar, reducându-și astfel, programatic, temeiul existenței la „suprafața” infinitezimală, esențializată fenomenologic, a unei corzi desfășurate deasupra abisului. Odată atinse culmile înghețate ale monomaniei ideatice - sărutul, la data și ora stabilite, a mâinii Ioanei Boiu, urmat de cedarea totală, inexplicabilă realist-psihologic, a acesteia (într-un paralelism cu trama epică din Roșu și negru al lui Stendhal, care exclude
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
clasicism și romantism (în acest din urmă caz ar fi vorba despre o mimeză profund subiectivă și fundamentată metafizic), iar a celui de-al doilea presupune un sector literar întins de la postromantism la Noul (nou) Roman, atent la punerea în abis a codului propriei scriituri. Metafora teoretică centrală a scrierii o constituie mitul lui Narcis, regăsibil, în maniere diferite, în cele două tipuri de discurs. Respingând de la bun început echivalarea comodă a mimezei cu noțiuni ca „imitatio”, „copiere”, „reproducere”, „zugrăvire” etc.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288245_a_289574]
-
glasul inimii. Aud zgomotele liniștii, șoaptele tăcerii, vaietele fericirii, hohotele bucuriei. Privesc încremenirea valurilor, liniștea furtunii, îmbrățișarea astrelor, dansul ielelor. Iscodesc necuprinsul Universului, neînțelesul haosului, filozofia absurdului, infinitul neînceputului. Vreau să descopăr piatra filozofală a existenței, misterul neființei, sfârșitul infinitului, abisul necuprinsului. Îndemn Copii și tineri, respectați și prețuiți părul alb și înțelepciunea vârstnicilor! Străduiți-vă să le alinați suferințele, neputințele și dramele prin care trec. Aduceți în sufletele lor înnegurate, măcar din când în când, o rază de lumină și-
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
Graham Swift, Ultima comandă - 1999. Nu vreau să-l uit Îmi e din ce în ce mai dor de Petru Creția. Omul acesta, care era capabil să coboare în viață cât mai jos, pentru a fi sigur că nu are să-i scape nici unul dintre abisurile ei de abjecție, se ridica cu o nemaipomenită ușurință către tot ce era mai pur. Ai fi zis că, pentru a ajunge-n vârf, avea nevoie să bată pe treapta cea mai de jos a căderii. „Jos“-ul îl catapulta
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
poezie un decadentism programatic. Imaginația sa se complace în scene de un fantastic macabru și bizar. Pe urmele lui Maurice Rollinat, el asociază plăcerea, moartea și descompunerea (Cadavrul și scheletul, Sodoma). Neajungând la vibrația mai adâncă a acestei poezii a abisului, îi rămâne un imitator conștiincios, dar superficial. Mai personal este în poezia de alură parnasiană, transpunere, în viziune clasicizant-mitologică, a unor frământări lăuntrice. Soldat roman „surprins pe Istru de sciți și sloi de gheață”, epicureu înălțând imnuri lui Joe ori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
să îmbrace o haină științifică, ci reprezintă o culegere de variațiuni pe o temă de geoistorie 1. PARTEA I DESPRE PĂMÂNTUL NOSTRU 1. DE LA FACEREA LUMII a. Pământul nostru sfânt Un fluviu luminos, numit Calea Lactee, curge și se varsă în abisul Universului întunecat. Într-un braț al acestei galaxii spiralate, se ascunde secretul înfăptuirii unui miracol. Moartea violentă a unei stele masive a făcut posibilă nașterea acestui mister. Din restul materiei explodate s-au luat cărămizi de praf stelar, zidindu-se
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
li s-a dat mai întâi o utilitate militară, iar apoi au fost valorificate în domeniul civil 154. Trăim într-o civilizație care a împins umanitatea cu pași repezi spre culmile evoluției, dar și spre marginea prăpastiei sale. Este un abis în care ne-am putea prăbuși fie colectiv, în urma unei catastrofe globale, fie individual, izolându-ne treptat de restul societății într-un spațiu virtual. Să nu uităm că riscul extincției noastre a crescut proporțional cu dezvoltarea tehnologică pe care am
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Cu picioarele umblăm, printre bolovani, după locuri în care să ne înfigem călcâiele pentru a păși în siguranță. Ne facem singuri curaj, spunându-ne că râpa din spatele nostru nu există, pentru că nu o vedem. Dar ignorarea sau mai ales negarea abisului e suprema eroare pe care o putem face cu privire la noi înșine. Să ne oprim o clipă din urcușul nostru zbuciumat. Să închidem pleoapele și să ne calmăm ființa, trăgând în piept din aerul tare al munților. Să lăsăm deoparte grijile
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
epocă (de secol în cazul său). Poezia, emblematică pentru structura alegorică a unora dintre poemele simboliste, era o artă poetică demitizantă. Nu sunt acolo doar reflexe ale imaginii romantice a poetului/a geniului neînțeles, ci și o atentă sugerare a abisului pe care-l are de înfruntat și a percepției societății asupra realizărilor sale ("comique et laid"). Sintagma generație albatrosistă are, prin urmare, capacitatea de a sugera o generație capabilă să schimbe criteriul estetic, propunând o literatură care refuză iluzionarea, care
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
doar arareori. Una dintre ipostazele lirice frecvente este cea a creatorului, Poetul, care este și el supus morții sau, alteori, este aducător de moarte. Motivul albatrosului este preluat și prelucrat în Corabia de plumb, așa cum și corabia înghițită de un abis ce se deschide în valuri pare desprinsă din scrierile lui E. A. Poe. Este o călătorie spre ideal ("sfâșietoarele himere") fără sorți de izbândă, condamnarea la eșec fiind subliniată prin simboluri consacrate (corabia de plumb, asfințitul ca timp al trecerii spre
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]