3,746 matches
-
el o urmă. Acum avea senzația că descinde într-o prăpastie. Fiecare pas acoperea un teritoriu din ce în ce mai mare, pînă cînd țipă: Rima! Oprește-te! Oprește-te! — Cad dacă încerc să mă opresc! — O să cădem dacă nu ne oprim. Devine prea abruptă. Dă-mi mîna. Se prinseră de mînă, își proptiră bine călcîiele în pămînt, alunecară pînă se opriră și rămaseră într-un echilibru precar, legănîndu-se. — Trebuie să mergem încet și cu multă atenție. O s-o iau eu înainte. își luă mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Lanark după ce stătu să asculte. Sau un avion. — Nu, este o mulțime care ovaționează. — Dacă o să mergem înainte, poate o să aflăm. Era limpede că se întîmpla un lucru ciudat undeva înainte, că luminile se aglomerau la orizont. Taluzul deveni mai abrupt, pînă cînd drumul se întrerupse. Marginea era o fîșie acoperită cu iarbă sub o stîncă neagră înfășurată în iederă. Vaierul sirenelor se auzea undeva în spatele lor, și mașini de poliție treceau în goană spre lumină și tunet. întreruperea din față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la urmă, cineva din comitet o să vă poată oferi o cameră de rezervă. Oricum, o să-i așteptăm în trafor - hainele voastre sînt acolo. Ritchie-Smollet intră aplecat și urcă. Rima îl urmă, iar Lanark veni după ei. Scara era complicată și abruptă. După ce cotiră de mai multe ori, trecură printr-o altă ușă, ajungînd pe pervazul interior al unei ferestre imense. Rima gîfîi și se prinse de balustradă. Jos, în depărtare, un om se mișca asemeni unui gîndac pe o podea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
bine o treaptă, fără să ridice mîna pînă cînd ambele picioare nu se fixau bine. Ajunse la o podea din scînduri înguste, fixate la o distanță de doi centimetri. Lumina care strălucea printre ele arăta piciorul unei scări și mai abrupte. Pe aceasta o urcă mai încet ca niciodată. în peretele din față, de ambele părți și în spate, erau ferestre imense acoperite cu bare orizontale din piatră. Se uită în jos printre ele, la acoperișul negru al catedralei, mărginit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ori de cîte ori ochiul își îngăduia să nu vadă, jos de tot, în cerul răsturnat, copia dealurilor în floare. Totul emana bogăție, căldură, culoare, liniște, dulceață și delicatețe, și pe măsură ce ochiul urmărea panta cu miriade de culori, de la confluența abruptă cu apa, pînă la vîrful ce se topea în albastrul fără nori, îți era greu să nu-ți imaginezi un potop de rubine, safire, opale și onixuri aurii rostogolindu-se tăcute din cer. Doamna Macfee luă o altă conservă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
unul altuia s-o dezgropăm peste douăzeci și cinci de ani? Și am dezgropat-o peste doar două zile de teamă să nu fi fost furată? Nu eram copii pe vremea aceea? Nu eram oare o ființă fericită?“ Țărmurile deveniră tot mai abrupte, mai împădurite și mai apropiate, iar estuarul era strîns între ele, ajungînd la dimensiunea unei benzi de navigație marcate de balize și turnuri de control. Din loc în loc, era îndiguit și se construiau sau se descărcau vapoare sub brațele macaralelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de triunghi. — O triangulație. — Așa-i, un punct de triunghilație. Haide. Alexander se uită lung la vîrf. — O să mergem pe cărarea asta din dreapta. — Dar drumul drept e cel mai scurt. îmi dau seama că este. — Dar e și cel mai abrupt. Poteca asta merge pe un teren înalt și o să ne scutească să facem efort prea mare. — Du-te tu pe-acolo. — O să mă duc, și o să ajung în vîrf înaintea ta. Cărarea a fost făcută de oameni inteligenți care știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de stîncă și se gîndea tolerant: „Prostuțul de el, dar o să învețe din experiența asta“. Tocmai se întreba cu tristețe ce fel de viață duce Alexander cu Rima, cînd cărarea deveni o scară din găuri nisipoase săpate în iarba pantei abrupte. Din acel loc, vîrful părea un dom imens și verde și, uitîndu-se la el, Lanark văzu o priveliște uluitoare. Dincolo de curba din stînga, se zărea o siluetă umană mică, proiectată pe albastrul cerului, care urca rapid. Lanark oftă de plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
linie moale și neagră la orizont. Pînă la ea erau dealuri molcome, care făceau loc pășunilor și fîșiilor de pădure cu paravînturi și cîmpuri cu recolta pe jumătate strînsă în văile dintre ele. Lanark și Alexander erau cu fața la o pantă abruptă, care ducea direct spre un oraș cu acoperișuri roșii, străzi întortocheate și un palat mic și vechi. Acesta avea turnuri rotunde, cu acoperișuri conice și o grădină înconjurată de ziduri deschisă publicului. Erau multe persoane care se mișcau între tufele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Tată, nu fi prost. — Nu sînt prost. Cineva mi-a spus că totul se va termina într-un potop; era foarte sigur. Da, trebuie să mergem cît mai sus posibil, fie numai și pentru priveliște. Pe măsură ce urcau pe micile poteci abrupte, Lanark se simțea din ce în ce mai plin de energie și bucurie. încercă să zburde puțin. — Te-ai însurat, Sandy? — Ușurel, tată. Aș prefera să-mi spui numele complet. Nu, nu sînt însurat. Am o fiică, dacă asta te consolează. — Da! Da! Va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și surâse trist. ― Da? insistă Prescott. Cu excepția cazului că. .? ― Actualele mele amintiri sunt de aceeași natură cu certitudinea mea inițială cum aș fi fost căsătorit cu Patricia Hardie, care ar fi murit ulterior, lăsându-mă copleșit de durere. Se întrerupse abrupt și reluă: ― Ce viciu de fond ai remarcat? Răspunsul veni cu o promptitudine tip talamică: ― Identificarea persoanei tale de acum cu acel Gosseyn care a fost ucis. Amintirile tale complete despre acea moarte, despre impactul gloanțelor și a razei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
cap cu regret. ― Îmi pare rău. Eu sunt fie ce par a fi, fie altcineva. În acest din urmă caz, să ți-o spun, m-ar lăsa la mâna ta. Orice detector ar putea să scoată această informație. (Și încheie abrupt:) Nu-ți pierde timpul cu întrebări care m-ar putea distruge. Grăbește-te odată. ― Știi despre mine și altele, decât cele ce s-au spus deja. ― Da ― zise președintele Hardie. Surprinzând probabil expresia lui Gosseyn, adăugă grăbit: ― Ca să fiu sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
să controlezi masa unei populații decapitate de conducători. Ori, pe Venus, conducerea este colectivă la o scară foarte mare, de unde și necesitatea unui număr ridicat de execuții. Își agită din nou brațul de plastic cu impaciență. ― Hai, Gosseyn ― zise el abrupt ― decide-te. Îți vom încredința înfăptuirea în mare parte a reorganizării, dar, pentru început, trebuie să ne lași să pregătim terenul. Ești de acord? Întrebarea îl tulbură pe Gosseyn. Abia acum realizase că i se ținuse o cuvântare menită să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Lumina se strecura înăuntru printr-o deschizătură aflată ceva mai departe. Pereții scorburii erau zgrunțuroși și inegali, cu numeroase cotloane întunecate. Gosseyn ascunse distorsorul într-unul din ungherele mai ferite. Apoi, cu multe precauții, se târî către deschizătură. Tunelul urca abrupt și se îngusta treptat. Pe la jumătatea drumului își dădu seama că nu va putea trece cu distorsorul. Era o constatare, e drept, neplăcută, dar care nu-i putea schimba hotărârea. Trebuia să intre în legătură cu venusienii. Mai târziu, cu ajutorul lor putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
faptul că ele sunt atrase numai de sursele situate la cel mult un kilometru de centrul satului. 11. M-am oprit pe o colină, la poalele unei vii și ale unui lan de porumb uscat. La picioarele mele, sub panta abruptă, curgea alene râul. M-am întins la pământ, cunoșteam fiecare bolovan, fiecare copac. Mai jos, în mijlocul apei, se afla limita strictă a plimbărilor mele din primăvară cu barca aceea ponosită (simțeam parcă în tălpi lemnul putrezit sub pojghița de smoală
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și surâse trist. ― Da? insistă Prescott. Cu excepția cazului că. .? ― Actualele mele amintiri sunt de aceeași natură cu certitudinea mea inițială cum aș fi fost căsătorit cu Patricia Hardie, care ar fi murit ulterior, lăsându-mă copleșit de durere. Se întrerupse abrupt și reluă: ― Ce viciu de fond ai remarcat? Răspunsul veni cu o promptitudine tip talamică: ― Identificarea persoanei tale de acum cu acel Gosseyn care a fost ucis. Amintirile tale complete despre acea moarte, despre impactul gloanțelor și a razei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
cap cu regret. ― Îmi pare rău. Eu sunt fie ce par a fi, fie altcineva. În acest din urmă caz, să ți-o spun, m-ar lăsa la mâna ta. Orice detector ar putea să scoată această informație. (Și încheie abrupt:) Nu-ți pierde timpul cu întrebări care m-ar putea distruge. Grăbește-te odată. ― Știi despre mine și altele, decât cele ce s-au spus deja. ― Da ― zise președintele Hardie. Surprinzând probabil expresia lui Gosseyn, adăugă grăbit: ― Ca să fiu sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
să controlezi masa unei populații decapitate de conducători. Ori, pe Venus, conducerea este colectivă la o scară foarte mare, de unde și necesitatea unui număr ridicat de execuții. Își agită din nou brațul de plastic cu impaciență. ― Hai, Gosseyn ― zise el abrupt ― decide-te. Îți vom încredința înfăptuirea în mare parte a reorganizării, dar, pentru început, trebuie să ne lași să pregătim terenul. Ești de acord? Întrebarea îl tulbură pe Gosseyn. Abia acum realizase că i se ținuse o cuvântare menită să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Lumina se strecura înăuntru printr-o deschizătură aflată ceva mai departe. Pereții scorburii erau zgrunțuroși și inegali, cu numeroase cotloane întunecate. Gosseyn ascunse distorsorul într-unul din ungherele mai ferite. Apoi, cu multe precauții, se târî către deschizătură. Tunelul urca abrupt și se îngusta treptat. Pe la jumătatea drumului își dădu seama că nu va putea trece cu distorsorul. Era o constatare, e drept, neplăcută, dar care nu-i putea schimba hotărârea. Trebuia să intre în legătură cu venusienii. Mai târziu, cu ajutorul lor putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
o altă galaxie și n-are rost să ne mai pierdem vremea - o să lipsim și așa destul de mult de acasă. Morton se aplecă peste birou și apucă o hârtie, apoi se rezemă din nou de spătarul fotoliului și spuse, cam abrupt: - Am auzit că ai fost invadat. Grosvenor zâmbi acru, gândindu-se la satisfacția pe care o încercaseră anumiți membri ai expediției la auzul acestei vești. Reușise să-i facă pe unii dintre membrii expediției să-i simtă prezența îndeajuns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
vorbe, că a apărut lângă noi conu Costache, să-și ia rămas-bun. M-a deranjat, m-a supărat chiar, parcă mă urmărea. Fusese morocănos tot timpul la dejun, agasat, ceea ce nu-i stă în fire, iar acum a spus cam abrupt: „Cine să vină?“ Însă Nicu s-a făcut nevăzut, iar eu m-am făcut că n-aud. N-are dreptul să intre în viața mea și de-obicei e atât de delicat, nici n-ai crede că-i polițist. M-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
spate un sac plin cu pietre, acele pietre sunt toate evenimentele, persoanele din trecutul tău pe care nu le poți ierta, sunt toate acele situații care încă te țin legat de trecut și pe măsură ce urci și panta devine tot mai abruptă ai de ales: ori renunți la sac, ori riști să rămâi blocat pe cale. Ce alegi? Oare nu suntem noi călătorii care purtăm zi după zi în spate bagajul resentimentelor noastre? Al trecutului de care nu ne putem îndepărta, de oamenii
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
Dar sînt perfect sănătos, mormăi el. Ce naiba tot spui? ― Nu te supără inima? insistă Hedrock. ― Cîtuși de puțin. Hedrock își împinse scaunul înapoi și se ridică în picioare. Nu-și putea îngădui greșeli datorate unor poziții stîngace. Cu o mișcare abruptă ridică brațul și-l arătă cu degetul, mitocănește, pe general. ― Dumneata ești generalul Lister Grall, nu? ― Așa este. Și acum, căpitane Hedrock, trebuie să spun că resping vehement această... Dar Hedrock i-o reteză: ― Domnule General, te anunț cu regret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
departe se află de Pămînt. Iar apoi păși în jos și ieși afară. Nu era nici un pic de forță gravitațională, așa că pluti sub impulsul unei simple împingeri a încuietorii. Lanterna lui puternică lumină o potecă ce cobora într-o pantă abruptă, dezvăluind o adevărată cîmpie plată de metal, cu pereții clar profilați la o oarecare distanță, pereți cu uși în ei. Tabloul era normal, chiar obișnuit. Era suficient să încerce toate ușile și dacă reușea să deschidă vreuna, să treacă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
deținem. Și încă un lucru: Kershaw și cu mine am discutat efectul posibil al anilor-lumină ai distanței asupra relației sensoriale dintre mine și tine. El crede că viteza noastră de retragere din sistemul solar va avea drept efect o rupere abruptă și bineînțeles că va mai fi și chinul accelerației. Noi..." Neelan se opri aici. Pentru că tocmai asta simțise și el, chinul și apoi ruperea! Gil nu murise. Sau mai degrabă (îl luă șuvoiul gîndurilor) Gil nu murise în ziua aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]