6,323 matches
-
ce nu poți să faci, decât dacă te documentezi foarte bine și găsești. Toți actorii sunt plătiți după o lege, care după ce a fost emisă de Parlament, Guvernul a emis o ordonanță de urgență prin care o anulează. Deci e absurdă țara. Un actor debutant ar trebui să aibă salariul vreo 1000 de lei brut și nu are. Are jumătate. Presupun că ai și alte venituri în afară de cele din teatru. Nu, de doi ani de zile de când am terminat facultatea mă
„Toată viața înveți și niciodată nu ești pregătit pentru nimic complet.” [Corola-blog/BlogPost/93471_a_94763]
-
secretomanie din asta puțin sinistă în domeniu, dar lucrurile parcă încep să se schimbe un pic. Ce fel roluri ți-ar plăcea să joci mai departe? Nu am preferințe. Îmi plac și rolurile dramatice, și rolurile comice, și tragice și absurde. Mi-ar plăcea foarte mult să fac un spectacol de mișcare. Demult îmi doresc asta, foarte mult chiar. Bunicul meu a fost coregraf și cumva de la el îmi doresc foarte mult chestia asta. Îmi place foarte mult să dansez. De ce
„Toată viața înveți și niciodată nu ești pregătit pentru nimic complet.” [Corola-blog/BlogPost/93471_a_94763]
-
vreme, Cît mai viețuim ca oameni blînzi, Că și-așa avem multe probleme, Și de bine sîntem toți flămînzi. Vom fi prea bătrîni și slabi odată, Ori poate nu vom mai fi deloc, Pentru-a repara viața stricată De-un absurd și condamnabil joc. Se apleacă talerul balanței Numai între bine și-ntre rău, Hai să nu lăsăm șansa speranței Prăbușită-n suflet ca-ntr-un hău. O să se cutremure pămîntul Cînd nu ne vom mai putea ierta, Prin odăi o să
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
e vreme,Cît mai viețuim ca oameni blînzi,Că și-așa avem multe probleme,Și de bine sîntem toți flămînzi.Vom fi prea bătrîni și slabi odată, Ori poate nu vom mai fi deloc,Pentru-a repara viața stricatăDe-un absurd și condamnabil joc. Se apleacă talerul balanțeiNumai între bine și-ntre rău,Hai să nu lăsăm șansa speranțeiPrăbușită-n suflet ca-ntr-un hău.O să se cutremure pămîntulCînd nu ne vom mai putea ierta,Prin odăi o să ne sufle vîntul
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
din 10 martie 2017. Vom mai trăi iubirea ideală Poate pe-acest pămînt cît vom mai fi, Uitînd într-un tîrziu cumplita boală, Prin care am trecut spre-a ne iubi. Ne-a fost această febră ca o luptă, Război absurd al spațiului vital, Prin gloanțe mi-am purtat cămașa ruptă Și am mai dezertat printr-un spital. Am ars ca două lumînări deșarte, Am tot pășit bezmetic prin oraș, Parc-a ne căuta și după moarte, Și-a ne găsi
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
niciunul, niciodată ... Citește mai mult Vom mai trăi iubirea idealăPoate pe-acest pămînt cît vom mai fi,Uitînd într-un tîrziu cumplita boală,Prin care am trecut spre-a ne iubi.Ne-a fost această febră ca o luptă,Război absurd al spațiului vital,Prin gloanțe mi-am purtat cămașa ruptăși am mai dezertat printr-un spital.Am ars ca două lumînări deșarte,Am tot pășit bezmetic prin oraș,Parc-a ne căuta și după moarte,Și-a ne găsi mai
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
să ne plimbăm. Cristina, puștoaica de nouă ani, începuse să aibă mici pretenții de domnișoară. Acasă atmosfera era încărcată, tatăl lipsea des de acasă, mama era mereu nervoasă, tristă. Cristina încerca să facă față situației cerându-i mamei diverse obiecte absurde, doar pentru a-i atrage atenția. Delia nu se supăra de cererile absurde ale fetiței, înțelegea ce se întâmplă, era nefericită pentru că fetița ei dragă suferea. Adevăratul scop al ieșirii lor nu erau cumpărăturile, Delia se întâlnea cu Ștefan și
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383265_a_384594]
-
de domnișoară. Acasă atmosfera era încărcată, tatăl lipsea des de acasă, mama era mereu nervoasă, tristă. Cristina încerca să facă față situației cerându-i mamei diverse obiecte absurde, doar pentru a-i atrage atenția. Delia nu se supăra de cererile absurde ale fetiței, înțelegea ce se întâmplă, era nefericită pentru că fetița ei dragă suferea. Adevăratul scop al ieșirii lor nu erau cumpărăturile, Delia se întâlnea cu Ștefan și cu Ludmila, pe care o va cunoaște în această după amiază. Ștefan o
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383265_a_384594]
-
Brutușii mei cu fraze-pumnal. I-am ocrotit, cândva, patern. Ura lor față de mine este - acum - egală doar cu sila mea față de ei. Romancierul, Filozoful și Actorul. Spectacolul lor comun - fiindcă m-am săturat să-i tot separ - e o zvârcolire absurdă. Cred ei că vor schimba, în bine, chipul lumii, propovăduind nesupunerea în locul înțelegerii? Cu maimuțăreala unei trăiri mimate pe scândura unei scene? Stupizi și cinici! Sadismul copiilor care ucid furnici smulgându-le capul! Sunt capabili de orice. Niciodată suficient de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
avea poate prilejul să cercetezi vreuna din acele crime despre care ne-ai vorbit cu atâta patimă, zise pe un ton nevinovat. S-a comis oare vreo crimă? continuă el zâmbind, ca și cum ar fi azvârlit la voia Întâmplării o ipoteză absurdă. — Chiar asta s-a Întâmplat. Iar crima pe care o cercetez plutește pe urmele voastre. Asupra cuvintelor sale se lăsă o tăcere subită. Până și zgomotele tavernei se domoliseră. Cu coada ochiului, Dante văzu cum și Baldo, cârciumarul, se apropiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
așezați În jurul mesei. Era din ce În ce mai convins că erau la curent cu asasinatul și că se prefăceau din cine știe ce pricini nebănuite. Cu siguranță, ideea că acei Înțelepți ar fi putut avea de a face cu o crimă atât de cumplită părea absurdă. Dar de câte ori nu cunoscuse duplicitatea cea mai imprevizibilă În purtarea oamenilor? Nu mi-ai răspuns, messer Alighieri. Cum a murit meșterul Ambrogio? Îl mai Întrebă o dată Cecco. — Ambrogio a fost coborât de viu În mormânt - priorul descrise pe scurt scena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de ce să fi recurs la metafora uriașului? Fiecare evanghelist Își avea propriul său semn, consolidat În timp și În obișnuință, de pictori și de istorisitori. Și pentru ce a cincea Evanghelie ar fi trebuit simbolizată prin teracotă? Nu era oare absurdă o ierarhie de valori, aplicată cuvântului lui Dumnezeu? — De ce clatini din cap, messer Alighieri? Îl auzi spunând pe Augustino. Dante se scutură. — Mă gândeam la subiectul mozaicului. La alegoria aceea inexplicabilă. — Mda, cu adevărat ciudată. O inspirație biblică. Și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
clipa aceea, femeia se deplasă și ea spre ieșire, cu pasul ei mlădios. Pentru câteva momente, poetul avusese impresia că Noffo Îi făcuse un semn atunci când trecuse pe lângă dânsa. Un inchizitor, un ereziarh, o târfă. Trei cărți ieșite dintr-un absurd pachet de tarot, reunite Într-o biserică. Nu izbutea să priceapă relația dintre ele. Poate că Noffo nu venise să Îl supravegheze pe Bruno, ci pentru femeie. Așteptă preț de câteva clipe În spațiul porții, Înainte să iasă În stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îi reveni asupra lui Dante, cu aceeași indiferență dinainte. Fu suficient pentru ca poetul să se Întoarcă brusc, aruncând o privire rapidă În jur. Nu văzu nimic, Însă, dintr-o dată, Paradisul apăru iluminat de o lumină diferită. Mai puțin sordidă, dar absurdă. Oastea falșilor ciumați. Amestecați cu pelerinii care se Îndreptau spre Roma, exilații ghibelini Își dădeau oare Întâlnire la Florența, odată cu aventurieri și cu intriganți precum Cecco, pentru a se pune sub călăuzirea unei regine ascunse? O târfă? Cei pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din aceleași rațiuni: eram inutil și incomod. Mai exista o variantă: să nu fiu crezut că n-am nimic de divulgat și să plătesc pentru un Închipuit refuz de a colabora cu sechestratorii. Morala: moartea nu este doar Înspăimântătoare, dureroasă, absurdă, mai poate fi și ironică, uneori. Iar când are cruzimea indiferentă să-și exerseze spiritul ludic pe seama ta, nu-ți mai rămâne decât soluția abandonului În brațele unui somn adânc și consolator. Mai ales când poate fi ultimul. Am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Pământul este o planetă artificială, construită de niște extratereștri ahtiați după experimente? - Ce argument sau ce dovadă v-ar convinge că lucrurile stau așa și nu altfel? - Am reflectat la spusele profesorului Howard și Îmi dau seama că ar fi absurd să pretind niște dovezi directe, parvenind, eventual, de la sursă, respectiv, de la omologii noștri cosmici. În nici un experiment, autorii nu includ proiectul Însuși al experimentului, În cauză și cu atât mai puțin, detalii despre derularea lui - etape, rezultatele parțiale, dificultăți, elemente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
-se În consecință, ignorându-și condiția de muritori și sfidându-și finitudinea prin tentative disperate de supraviețuire cu orice preț și În orice formă: ca amintire, ca regret, cult al morților, mitologie thanatică, moștenire - mai cu seamă În această formă absurdă și periculoasă... vânătorul care i-a lăsat fiului său o suliță și agricultoul care și-a Înzestrat urmașul cu o bucată de pământ spre cultivare privilegiată, ei au deschis era marilor nedreptăți și crime În istoria umanității, de la ei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
viața de atâtea ori și care devenise cel mai bun prieten al său. — Insh’ Allah, obișnuiau să spună. Dar pentru marea majoritate a celor care își aminteau de acea întâmplare nu fusese vorba de voința lui Allah, ci de un absurd capriciu al destinului sau de o farsă cumplită a neastâmpăratelor duhuri ale nisipurilor, care deveniseră invidioase că un simplu muritor devenise protagonistul sutelor de istorii ce se povesteau la lumina focului. Peripețiile lui Gacel Sayah erau cunoscute și dincolo de granițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pe care a considerat-o dreaptă potrivit vechilor tradiții ale poporului nostru. Să-ți pierzi viața în clipa când moare un dictator care nu respectă nici măcar legile cele mai sfinte ale poporului său este o onoare. Să mori din cauza unei absurde greșeli este o farsă a destinului. Și mie mi-a plăcut să cred întotdeauna că a murit știind că onoarea i-a rămas neștirbită. — Și pentru tuaregi onoarea continuă să fie cel mai important lucru? — Poți fi bogat sau sărac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
care ne conduc și ne-am putea întemeia o țară a noastră, după propriile noastre legi. Însă, pentru că nu am avut un conducător, ne-am împărțit într-o grămadă de grupuri care trăiesc de pe o zi pe alta, acceptând regulile absurde pe care ni le impun alții, fără să țină cont de noi. — Crezi că tata ar fi putut fi un asemenea conducător? — Cu siguranță. — Dar tu? Nu. Eu nu. — De ce? Nu am experiență. — Experiența este unul din puținele lucruri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mi un indiciu și am să merg pe urmele lui fără să te implic. Austriacul Gunther Meyer sloboz un oftat ce răsună ca un vaiet, se scărpină în ureche, trase o înjurătură și apoi spuse printre dinți: — E cel mai absurd lucru care mi s-a întâmplat vreodată! Când, după un sfert de oră, termina de povestit cu lux de amănunte cum fusese capturat de o familie de tuaregi lângă un puț pierdut din deșert și cum aceia îl lăsaseră liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pe un scaun pliant caraghios, apărându-se de soare cu o umbrelă multicoloră, și mai caraghioasă. Îi întinse cutia cu bere, căută alta și, după o sorbitură lungă, întrebă: Cine ești și ce faci aici? Semeni cu unul din personajele absurde ale lui Fellini. — Mă numesc Hans Scholt, lucrez pentru o agenție de știri germană și mi-ar plăcea să-ți pun câteva întrebări. Pilotul se ridică, se trase îndărăt la umbră, și întrebă neliniștit: — Ce fel de întrebări ? Celălalt îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fi părut, vagile lui posibilități de a obține victoria s-ar fi topit ca sarea în apă. Apoi privirea i se opri asupra celor trei mașini, nemișcate și prăfuite, ce păreau niște animale antediluviene uitate într-un parc pentru copii, absurde și nepotrivite atât de departe de orașele și străzile pentru care au fost făcute, și din nou îl uimi îndrăzneala celor ce sfidau deșertul necruțător încredințându-se capriciilor unei mașini. Se apropie să le vadă mai de aproape și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
indicat să fii prea ambițios și să-ți faci iluzii că fără nici un ajutor poți distruge un edificiu ridicat cu ani de sudoare și sânge. - Alex Fawcett deschise cutia sa de havane, scoase una și o aprinse cu tot ceremonialul absurd al celor care se consideră experți în materie. În asemenea clipe, un astfel de ritual îl făcea să se simtă și mai important - și, după ce scoase primul norișor de fum, spuse: Și nici măcar să nu vă faceți iluzia că ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
dovedit că nu știi. Cine spune asta? — Eu! Fac meseria asta de mai bine de douăzeci de ani. Multe binocluri de noapte, multe arme automate, multe parapante negre, multe transmițătoare de lungă distanță, multe planuri de luptă și tot tacâmul absurd, dar ai uitat ceva de care într-adevăr trebuia să ții seamă: că ne înfruntam cu deșertul și că cel mai important lucru era apa. — N-am uitat de ea. — Ah, nu? Atunci cum se face că n-am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]