1,639 matches
-
Agent este atribuit de verb obiectului logic; rolul Temă/Pacient este atribuit de predicat subiectului logic. Marantz numește limbile cu morfologie ergativă limbi nominativ-acuzativ cu marcare de tip (b). Limbile ergative sunt deci numai cele care se supun generalizării (b). Accepția autorului asupra ergativității este, prin urmare, strict sintactică, bazată pe roluri tematice asociate anumitor relații sintactice. Adoptarea acestei teorii ar presupune reanalizarea sistemelor lingvistice considerate ca fiind ergative, deoarece limbile ergative numai la nivel morfologic nu răspund la criteriile propuse
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de tip acuzativ. În privința relevanței noțiunii subiect pentru descrierea limbilor ergative, părerile lingviștilor sunt împărțite. De exemplu, Comrie (1973: 242; 1989: 104) este de părere că folosirea noțiunilor subiect și obiect e utilă pentru descrierea limbilor ergative, iar lipsa unei accepții comune a subiectului printre lingviști este determinată mai ales de analiza construcțiilor ergative. În schimb, Levin (1983: 13) susține că noțiunile subiect și obiect din limbile acuzative nu coincid cu opozițiile relevante pentru fenomenele de ergativitate, în aceeași direcție mergând
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acțiunii, dacă există un agent (situația din dyirbal demonstrează că agentivitatea nu e o condiție necesară pentru a fi subiect); reprezintă direcția imperativului; (d) proprietăți de dominanță: subiectul este imediat dominat de nodul S(entence) − nodul flexiunii propoziției (I, în accepția curentă). Dixon (1994: 111) arată că pentru limbile acuzative, subiectul este acel nominal susceptibil de a fi agentul care inițiază și controlează o activitate. De obicei, este obligatoriu. Primește cazul nemarcat și se poate acorda cu verbul. Este pivot pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Hill și Roberge (2006: 7−8) susțin că ideală este dubla abordare: tranzitivitatea este determinată de configurația locală a verbului (structura vP), configurație care trebuie să interacționeze cu semantica internă a verbului. Pană Dindelegan (2003a: 103) prezintă trei tipuri de accepții ale tranzitivității, cuprinzând și concepția tradițională: (a) trăsătură lexico-sintactică a verbelor/a predicatelor, constând în necesitatea complinirii semantice printr-un obiect; (b) trăsătură strict sintactică, manifestându-se prin capacitatea de apariție a verbului în contextul unui obiect direct, context specificat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
-se prin capacitatea de apariție a verbului în contextul unui obiect direct, context specificat prin mărci proprii fiecărei limbi; (c) trăsătură logico-semantică actanțială/argumentală, constând în capacitatea verbului/predicatului de a apărea într-o configurație cu doi actanți. Comună acestor accepții − subliniază autoarea − este capacitatea verbului/predicatului, în calitate de centru de grup, de a-și asocia două grupuri nominale, dintre care unul este așezat obligatoriu în poziție de subiect. Această accepție strict sintactică este legată de teoria complementelor directe sau indirecte (Blinkenberg
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de a apărea într-o configurație cu doi actanți. Comună acestor accepții − subliniază autoarea − este capacitatea verbului/predicatului, în calitate de centru de grup, de a-și asocia două grupuri nominale, dintre care unul este așezat obligatoriu în poziție de subiect. Această accepție strict sintactică este legată de teoria complementelor directe sau indirecte (Blinkenberg 196050) care vin să completeze verbul. Aceste trei tipuri de definiții pot reflecta și situația din limbile ergative, din moment ce nu se face referire la rolul semantic al subiectului și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
schimbare de stare. Ca urmare a unei abordări strict sintactice, analiza nu dă seamă de distincția dintre pasivul cu se și verbele ergative reflexive, punct asupra căruia autoarea va reveni în studii ulterioare. 2.3. În DSL sunt prezentate diversele accepții ale termenului ergativ (în concepția morfologică asupra cazului, în teoria localistă, în clasificarea tipologică a limbilor). De la acestea, termenul s-a extins la verbe și construcții din limbi care nu cunosc cazul morfologic ergativ, denumind clasa de verbe intranzitive caracterizate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
direct. Autoarea arată că efectul cauzativizării este "dereflexivizarea" verbului, manifestată prin ștergerea mărcii reflexive. Verbul ergativ este definit (Ușurelu 2005a: 51) ca fiind un verb biactanțial, care se combină obligatoriu cu un actant subiect și cu un actant obiect. În accepția autoarei, în cazul unei perechi de tipul Vântul împrăștie norii/ Norii se împrăștie, primul este verbul ergativ, iar al doilea, verbul eventiv (Ușurelu 2005a: 156). Folosind drept criteriu sistemul tradițional de diateze, Ușurelu (2005b: 37) distinge trei clase de ergative
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a amorți), psihologice (a enerva), de percepție (a răsuna, a scârțâi) și de mișcare (a alerga, a balansa). Definiția și clasificarea propuse de Ușurelu (2005a,b) urmează linia lui Lyons, cu influențe din teoria localistă, îndepărtându-se destul de mult de accepția curentă dată verbelor ergative (inacuzative). Ușurelu (2005a: 156−157) explică existența perechilor de verbe prin cauzativizare (intranzitivul cu formă reflexivă este derivat de la verbul tranzitiv, iar intranzitivul cu formă nereflexivă este bază pentru derivarea tranzitivului), însă nu face precizări despre
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
1994: 49) arată că Pacientul este persoana sau lucrul care suportă acțiunea exprimată de predicat, iar Tema este persoana sau lucrul supus unei mișcări în urma acțiunii exprimate de predicat. Autoarea atrage atenția că, pentru unii autori, conceptul de Temă încorporează accepția restrânsă atât a Temei, cât și a Pacientului, fiind considerată entitatea afectată de acțiune sau starea exprimată de predicat. ● Palmer (2007 [1994]: 8) consideră că Agentul și Pacientul sunt cele mai importante roluri pentru tipologie (dar contează și Locativul și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
se înțelege "rezultat printr-un proces lexical" (având în vedere că am adoptat analiza verbelor inacuzative derivate în Lexicon); însă dacă se optează pentru o derivare sintactică, se poate considera că avem a face cu un clitic reflexiv nonargumental (în accepția lui Cinque 1988) sau cu un se incoativ, acuzativ (în terminologia folosită de Dobrovie-Sorin 2004 și Cornilescu 2006). În ceea ce privește apariția facultativă a mărcii se (în cazul celor 38 de verbe inacuzative care au atât variantă reflexivă, cât și nereflexivă), analiza
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
of a Voice-Neutral Verb: An Example from Indonesian", în: P. Naylor (ed.), Austronesian Studies: Papers from the Second Eastern Conference on Austronesian Languages, Michigan Papers of South and Southeast Asia, 15, p. 71−81, dar autoarea folosește termenul cu aceeași accepție și în cărțile publicate în 1978 și 1979 (vezi Bibliografia). 57 Vezi Lyons (1995 [1968]) și, în lingvistica românească, Ușurelu (2005a: 48−72). Vezi și supra, 3.4. și 4.2. 58 Pentru o sinteză, vezi Stan (2005: 70−77
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
A. Zaenen, "Unaccusativity in Dutch: Integrating Syntax and Lexical Semantics", în: J. Pustejovsky (ed.), Semantics and the Lexicon, Dordrecht, Kluwer, p. 129−161. 3 Nu am considerat că imposibilitatea pasivizării este un simplu test/diagnostic, ci are legătură atât cu accepția pasivului, cât și cu alte fenomene, cum este tranzitivitatea; de aceea nu am discutat separat, în acest capitol, acest fenomen. Voi reține ideea că, indiferent de accepția dată pasivului, inacuzativele nu acceptă pasivizarea cu a fi (dacă se consideră că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că imposibilitatea pasivizării este un simplu test/diagnostic, ci are legătură atât cu accepția pasivului, cât și cu alte fenomene, cum este tranzitivitatea; de aceea nu am discutat separat, în acest capitol, acest fenomen. Voi reține ideea că, indiferent de accepția dată pasivului, inacuzativele nu acceptă pasivizarea cu a fi (dacă se consideră că impersonalizarea cu se este un subtip al pasivului, într-o accepție largă a acestuia − vezi Capitolul 3, 6.2. − nu se poate spune că inacuzativele exclud total
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
aceea nu am discutat separat, în acest capitol, acest fenomen. Voi reține ideea că, indiferent de accepția dată pasivului, inacuzativele nu acceptă pasivizarea cu a fi (dacă se consideră că impersonalizarea cu se este un subtip al pasivului, într-o accepție largă a acestuia − vezi Capitolul 3, 6.2. − nu se poate spune că inacuzativele exclud total pasivizarea). Dacă se adoptă o definiție mai restrictivă a pasivului, se poate reține ideea, formulată între alții de Perlmutter și Postal (1984), Baker, Johnson
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
generală clară: variatele sisteme sociale utilizeazăpentru funcționare o serie de mijloace, de resurse, dintre care unele sunt strict specifice, dar cea mai mare parte a lor sunt nespecifice, reprezentând resurse pentru funcționarea și a altor sisteme. Ideea de cost, în accepția sa cea mai generală, se referă deci la toate situațiile în care două sau mai multe sisteme utilizează același tip de resurse, intrând, în consecință, în competiție pentru obținerea lor. Resursele sistemelor sociale pot fi foarte diverse: resurse financiare (bani
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
Kahn (1966) îl propun pentru analiză sistemelor sociale tocmai în acest sens. În concepția lor, eficiența este randamentul cu care o organizație convertește input-ul în output, cantitatea de energie consumată efectiv sau risipită în procesul de producție. În această accepție, eficiența apare ca un element component al conceptului mai general de eficacitate. Ocondiție a eficacității este ca activitatea respectivă să realizeze nu numai funcția sa cât mai bine, dar să asigure, totodată, și un randament energetic cât mai bun. În
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
al practicării impozitelor și taxelor destinate finanțării activităților ale căror costuri sunt nerecuperabile de la utilizatori și nici din venituri obtenabile În aceste activități, considerate a fi, principial, necreatoare de valoare. În acest context, poate fi remarcat faptul că Într-o accepție largă, uzuală, În dicționarul „Le petit Larousse” fiscalitatea este explicată ca un sistem de percepere a impozitelor, dar și ca ansamblul legilor la care se raportează acesta, iar fiscul este interpretat ca activitate de administrare Însărcinată cu calcularea și perceperea
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
este mai puțin folosit, deoarece reflectă doar orientativ gradul de eficiență al activității Întreprinderii. De obicei, raportarea profitului la cifra de afaceri are relevanță mai ales pentru Întreprinderile la care valoarea adăugată este mare. Rata rentabilității economice 212 are o accepție mai largă, vizând, În esență, eficiența capitalului economic alocat activității productive a Întreprinderii. Ea se exprimă prin raportul: economic Activ afaceri de Cifra afaceri de Cifra ImpozitEBIT economic Activ EBIT economic Activ economic Rezultat eR ⋅−=== rata marjei rotația capitalurilor (4
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
adică din profitul care rămâne după participarea angajaților la profit, precum și remunerarea asociaților sau acționarilor. Partea din fondul de amortizare care depășește deprecierea reală a imobilizărilor poate constitui, de asemenea, o resursă a acestui tip de autofinanțare. Într-o altă accepție se distinge autofinanțarea de menținere, care include sursele din care urmează să se realizeze În viitor cheltuieli pentru menținerea potențialului productiv, deci a nivelului atins de patrimoniu, respectiv pentru reînnoirea mijloacelor de producție și acoperirea riscurilor de exploatare. Sursele de
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
de producție și acoperirea riscurilor de exploatare. Sursele de finanțare, În acest caz, se referă la amortizările normale (ce corespund pierderii reale din valoarea imobilizărilor) și unele provizioane, cum ar fi cele pentru creșterea de prețuri, etc. O a treia accepție are În vedere autofinanțarea totală (brută), care cuprinde sumele cuvenite Întreprinderii și păstrate de către aceasta În conturi la bănci, având drept componente resursele menționate anterior. 218 Voinea Gh., Autonomia financiară și autofinanțarea, Revista Finanțe. Credit. Contabilitate, nr. 5/1992, p.
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
profit net pentru dezvoltare. În literatura și practica financiară a unor țări occidentale, autofinanțarea totală (de menținere și netă) la care se adaugă partea din profit destinată plății dividendelor (remunerarea acționarilor sau asociaților), este denumită adesea și cash-flow. În această accepție, se calculează și o rată financiară a cash-flow-ului, ca raport Între cash-flow și cifra de afaceri. Rata aceasta permite să se aprecieze În ce măsură vânzările degajă sume destinate menținerii potențialului economico financiar al Întreprinderii, Îmbogățirii și remunerării asociaților. Cu cât această
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
afaceri. Rata aceasta permite să se aprecieze În ce măsură vânzările degajă sume destinate menținerii potențialului economico financiar al Întreprinderii, Îmbogățirii și remunerării asociaților. Cu cât această rată este mai ridicată, cu atât capacitatea de autofinanțare este mai mare. Cash-flow-ul, În această accepție, este denumit și marja brută de autofinanțare și cuprinde profitul net, amortizarea și unele rezerve, astfel că se poate afirma că reprezintă totalul fondurilor disponibile pentru a fi reinvestite. Dimensiunile autofinanțării degajate joacă rolul de barometru de aprecierea a performanțelor
Impozitele şi rolul lor în societatea modernă by Corneliu Durdureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1216_a_2218]
-
pot fi prezise, pe când Tales nu va mai retrăi niciodată În personalitatea lui particulară. Existența Însă a lui Thales este tot atât de sigură ca și aceea a eclipsei. Această realitate trecută și dispărută pentru totdeauna este istoria În cea mai largă accepție a cuvântului și ea se silește să reconstituie totdeauna acea realitate, fie În regnul materiei, prin geologie și transformism, fie În acea al minții, prin istoria propriu-zisă. Se vede deci și din acest punct de vedere cât de Însemnat ar
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
corespunzătoare unor trepte diferite de ființă. în expresia pe care, interpretînd date metafizice tradiționale, el a dat-o structurii realului complet, stările de ființă de tip individual se caracterizează prin determinații de ordinul formei, forma fiind înțeleasă aici nu în accepția ei filozofică și teologică de eidos, de figură principială, ci în sensul curent de contur limitativ, separativ, fie el sensibil ori subtil. Rapid spus, ține de individual ceea ce limitează un anumit conținut de ființă, separîndu-l de celelalte entități, cu tendința
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]