14,708 matches
-
Îl privi Îngrozită. - O să-l mănînci...? Întrebă aproape fără să poată articula cuvintele. El tăgădui: - Nu, dacă nu e absolut necesar - arătă În jur. Dar trebuie să fim aproape de mal... Nu mai e cum era În larg, unde apa era adîncă. Aici În apă, pe undeva, trebuie să fie pești. O să-l folosesc drept momeală. - Ai fi În stare să folosești drept momeală o ființă omenească? se minună ea. Chiar nu ai pic de respect față de morți? O privi de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de asemenea, de nenumărate atrocități care nu putură fi dovedite, sentința dată fu Închisoarea pe viață, și intră În pușcărie așteptînd să compară În fața tribunalului singura persoană care putea depune mărturie Împotriva lui: Carmen de Ibarra. Închis Într-o temniță adîncă și Întunecoasă de doi metri pătrați, În care nici măcar nu se putea Întinde cu totul, rămase prin urmare În așteptarea Niñei Carmen. Uitat de justiția oamenilor Împotriva cărora luptase necontenit, Iguana Oberlus, acea lepădătură, acel geniu al răului, acel spirit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
un bărbat nou fără piele și cu trăsături zdrobite sau toți dinții scoși din gură, un bărbat care ar fi perfect pentru mine. Singura mea iubire adevărată. Făt-Frumosul meu deformat sau mutilat sau bolnav. Al meu „și trăiră nefericiți până la adânci bătrâneți“. Viitorul meu oribil. Restul monstruos al vieții mele. Trântesc ușa biroului și mă-ncui înăuntru cu Brandy Alexander. Pe masă e carnețelul logopedei, și-l înșfac. salvează-mă, scriu, și i-l flutur lui Brandy în față. Scriu: te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ieșisem așa de tare din mână. După Las Vegas, am închiriat o furgonetă d-aia de familie. Eberhard Faber a devenit Hewlett Packard. Brandy purta o rochie lungă de pichet alb cu crăpături laterale și cu șnururi și-o crestătură adâncă în partea de jos, absolut nelalocul ei pentru tot statul Utah. Ne-am oprit și-am gustat din Great Salt Lake. Ni s-a părut că e lucrul cel mai firesc. Eu scriam întruna în nisip, scriam în praful de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
simțit că deja transpirase deasupra buzei, picurii sărați alunecînd încet pe la colțul gurii. Și-a scos batista, s-a șters îndelung, de parcă ar fi vrut să șteargă urmele unei slăbiciuni. Nu era nici un fel de slăbiciune, ci o emoție adevărată, adîncă. După aproape cinci ani Mihail socotise că putea fi de folos. Nu știa prea bine ce aprecia Mihail la el în mod deosebit, care dintre calitățile sale îl făcuseră folositor pentru această misiune, dar era sigur că directorul nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dai de băut, cred că ajunge. Chiar dacă mai vrei să știi ceva n-o să-ți mai spun. Poate nici nu mai știu ce să-ți spun. Nu crezi că-i destul ?" Și-a pus degetul la obrazul vrîstat de riduri adînci, ochișorii negri-gălbui se înfundaseră cu totul în orbite. Și-a dus degetul la obraz și s-a bătut încetișor peste pielea cenușie fără fir de barbă. "Crezi, dom'le, că Lică Făinaru e un Fraier? Ți-am spus cît îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se zbicească, în Vladia și din Vladia nu mai pleca nimeni. Totul se întîmpla și se sfîrșea înlăuntrul ei, chiar dacă începutul se afla cine știe unde, în afară. Odată intrat în Vladia nu mai puteai ieși, așezarea te sorbea ca o apă adîncă și primejdioasă. De aceea Radul Popianu nici nu-și mai pusese problema, după prima iarnă petrecută acolo, de a mai pleca din Vladia. Singurul lucru pe care îl dorea, îl pretindea, celor de afară era să-i adauge lîngă sporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
genial și atunci mi-am dat seama că destinul nostru este comun. Te deranjează?" Vorbise atît de mult și de repede, încît el n-a înțeles decît în parte lucrurile pe care i le spunea. Bănuia că sînt chestiuni grave, adînci chiar, dar nu putea trece peste pragul stabilit încă de la venirea ei în Vladia K. F. nu era decît o femeie pripășită, venită de unde și-a înțărcat dracul copiii, de o sărăcie evidentă, cum se spunea, cu o cămașă ruptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că asemenea șanțuri, care se pot găsi la aeroporturile aflate în zone umede, adusese de la București cîteva fotografii pentru documentare, le luase de la Aeroclubul din Băneasa, șanțurile cu pricina nu trebuie să fie mai late de trei centimetri, oricît de adînci, dar nu mai largi și neapărat întărite cu beton pe muchii ori chiar cu blăni de lemn. Mai erau cîteva șiretlicuri, unul era acela că semănase tufe de scaieți, dintre cei mai încâlciți, mai vineți cu putință, pe tot cuprinsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cea mai plină. Cum anume, în ce fel plină nu putea spune, dar cu toată convingerea putea spune că fusese așa. Zilele trecuseră altfel, ce văzuse, ce simțise, ce gîndise, totul fusese altfel, chiar și respirația fusese altcumva, parcă mai adîncă, aerul avea ceva dens și părea, cum să spună, chiar așa părea gustos atîta vreme cît se afla în apropierea prințului. E drept, cu greu îți puteai da seama de aceste lucruri atunci cînd te aflai în ele, însă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
face să lăcrimeze nu doar femeile, ci și bărbații, uită-te la ei..." Leonard nu se uita la ei, la cei ce-l înconjurau pe Italo Balbo, pentru că nu-și putea desprinde privirea de pe chipul prințului. Exprima o adevărată și adîncă tristețe. Iar mai mult decît ce sporovăiau tinerii ofițeri, mai mult chiar decît ce perora Italo Balbo îl interesau cuvintele lui Șerban Pangratty. "Toate sînt pentru el în afara sfîrșitului. Sînt convins că Italo Balbo ar vrea să moară în avion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sau mai tîrziu colonelul Nicolaj va afla asta. Dorea doar atît, atunci cînd va afla să fie prea tîrziu pentru neamț. Cei mai buni agenți sînt aceia despre care nu se știe nimic. Atunci se gîndea exact la cît de adîncă e apa, la cît de rece este, cît de puternic e curentul și mai ales cît timp îi va trebui să ajungă pe malul celălalt și de acolo pînă în Valea Siretului. Nu-și putea permite mai mult de 48
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pentru acest caz, iar normalitatea nu se evidențiază, nu?" Era un monstru. Un monstru de viclenie, de șiretenie, de machiavelism. Bîlbîie simți că aerul iese cu putere din plămînii săi încordați, simți că nu-l mai poate stăpîni și oftă adînc și zgomotos. Mihai Mihail îl privi întîi nedumerit, apoi amuzat și în cele din urmă izbucni în rîs. Rîdea fără să se mai rețină, se vedea și știrbitura, se vedea cît de încrețită îi este fața, cît de adînci cearcănele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
oftă adînc și zgomotos. Mihai Mihail îl privi întîi nedumerit, apoi amuzat și în cele din urmă izbucni în rîs. Rîdea fără să se mai rețină, se vedea și știrbitura, se vedea cît de încrețită îi este fața, cît de adînci cearcănele, dar rîdea. A zîmbit și Leonard Bîlbîie, niciodată nu știai cum stai în fața lui Mihai Mihail, trebuia să fii pregătit pentru orice, să nu te miri de nimic și să suporți totul. "Domnule Bîlbîie, cu dumneata Serviciul va face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de jertfă, de sacrificiu pentru un țel măreț, dar nu reuși să scoată nici un sunet. August Stoicescu arătă cu degetul hîrtia de pe masă, avea ochii lucioși, de antracit, puteai să vezi stelele nopții prin ei, ca prin gura unei fîntîni adînci, ziua, în amiaza mare, arătă către hîrtia țeapănă, acoperită cu scrisul ordonat și plin de ascuțimi al maiorului, "Subscrii, domnule adjutant?" Radul Popianu s-a făcut palid. Nu era pregătit pentru așa ceva. Își subestimase adversarii, dacă erau cu adevărat adversari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de cît reală asupra grupului ar trebui să vă spun că deși erau foarte caraghioși între ei domnește o ierarhie severă, o supunere oarbă, dusă pînă la prostie. Sînt de-a dreptul stupizi, domnule Mihail, stupizi în înțelesul cel mai adînc al cuvîntului. Dacă te uiți la ei crezi că se joacă, ești convins că se maimuțăresc și se distrează de minune. Dar dacă ajungi înăuntru, așa cum am ajuns eu, atunci îți dai seama că pentru fiecare membru al fasciei tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de pietriș, apoi de pământ roșiatic. Lopețile izbeau În lutul prefirat de dârele rădăcinilor; retezate de custura sapei, râmele se mușuroiau și apoi se pomăiau la soare ca pe jăratec. Sofia stătea tăcută lângă groapa care se făcea tot mai adâncă, În vreme ce Simon - aidoma gospodarului căruia i se dura o fântână sau temelia casei - Îi tot Îndemna pe lucrători, măsura cu pasul lungimea și Înălțimea gropii, Își cobora cingătoarea În adâncitura gropii, fărâmița țărâna Între degete. Când coșciugul fu gata - din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Într‑adevăr, În cea de‑a patra Încăpere toate volumele aveau pe ele Însemnul literei „D“. Dintr‑odată, Împinsă parcă de un presentiment, am Început să alerg. Îmi auzeam pașii cum răsunau În ecouri difuze ce se pierdeau În bezna adâncă. Tulburată și abia trăgându‑mi sufletul, am dat de litera „M“ și, cu bună știință, am căutat să deschid un volum. Înțelesesem, amintindu‑mi poate că despre asta mai și citisem undeva, că aceea era faimoasa Enciclopedie a morților. M
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
privească În ochi, măcar pe furiș, cu o uitătură mijită, prin care s‑ar fi Întrezărit albeața, ca la lunatici, dar ei cântau psalmi și rugăciuni; astfel erau ei purtați de lunatici prin galeriile peșterii, pe sub bortele cavernei, printre găvane adânci cu temple din spumă de cristal, prin galerii Înguste cu arcada joasă. Dar de unde, oare, atâta siguranță În pașii lor, de unde acea liniște solemnă În care se deplasau printre atâtea obstacole, purtându‑și povara cu atâta sprinteneală și Îndemânare, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
desfundat. Dar și ploaia preface praful Într‑o noroială aurie vârtoasă, care se lipea de roți și de spițe, iar caii se Înglodau În lut ca‑n aluat. Chiar și șaretele ușoare, și până și trăsura domnului subprefect lăsau urme adânci În glod, darămite o căruță greoaie la care erau Înhămați doi cai povarnici și silnici. Pe locul din față, fără coviltir, stătea un domn În jur de patruzeci de ani, cu niște ochi mari, negri, și cu pleoapele oblonite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care cei mai destoinici navigatori și cei mai viteji războinici să plece pe mare, si sa nu se intoarca fără să fi recuperat ce-i al nostru și fără să fi spălat cu sânge jignirile aduse. Se lasă o tăcere adâncă, în care toți se priveau, iar Amó Tetuanúi, tatăl lui Tapú, exprimă simțământul general: — Dar tu, care ești acum cârmuitorul nostru, ce crezi? — Eu sunt deja foarte bătrân, răspunse Hiro Tavaeárii. Sângele meu nu se mai aprinde așa ușor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
prizonier pentru care rudele lui n-au oferit, în treizeci de zile, o răscumpărare, trece în proprietatea celui care l-a capturat. Făcu o pauză plină de înțeles. Iar astăzi se împlinesc cele treizeci de zile. Se lasă o tăcere adâncă. Membrii Consiliului se uitau unii la alții nedumeriți și, în timp ce în ochii unora se zăreau scântei de furie, pe buzele lui Miti Matái se ivi un zâmbet. —Legea asta este o lege tâmpita! exclama în cele din urmă Roonuí-Roonuí. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai lungi pe care le parcurseseră vreodată, desi catamaranul zbura pe deasupra valurilor cu aproape șapte noduri pe oră. Curând putură distinge coloanele de fum, colibele și pirogile de pe plajă și, cănd traseră, în sfârșit, în mijlocul unei lagune largi și puțin adânci, scoaseră cu toții un suspin de ușurare, înțelegând că până la urmă reușiseră să scape de amenințarea pe care o reprezenta groaznicul rechin alb. Acum nu le mai rămânea decât să se roage că locuitorii acelei insule providențiale să fie oameni pașnici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Apoi intra în apă, se spală bine și de acolo strigă încă o oră, chemându-l pe Teatea Maó, cu toate că știa foarte bine - sau tocmai de aceea - ca un imens rechin alb nu s-ar aventură niciodată în apele puțin adânci ale unei lagune înconjurate aproape în întregime de barieră de corali. Cand spectatorii istoviți putură să plece în sfârșit la culcare, nici macar uriașul Chimé din Farepíti - pe care pusese ochii o tânără atrăgătoare, care îi făcuse semne provocatoare toată seară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai buni războinici se află la bordul navelor. În acest caz, am putea deveni stăpâni pe situație și ne-am crea o poziție de pe care să putem negocia. Le-am oferi femeile lor în schimbul ălor noastre. Se lasă o tăcere adâncă, și aproape toți păreau să cântărească propunerea căpitanului lor, care nu era de nerealizat. Era un plan care prezenta, printre altele, avantajul considerabil de a nu-i obligă să înfrunte numerosul grup de războinici înarmați până în dinți care conduceau cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]