1,869 matches
-
Parcă ne aflam în partea dreaptă a Prutului prin anii 1990-1991, după așa-zisa revoluție, sau ce o fi fost , căci guvernanții nu vor să ne spună adevărul nici după atâția ani. Era toamnă și nici grâul nu era secerat. Ajunși acasă, cele doua gospodine țineau neapărat ca doi dintre noi să doarmă la una și ceilalți doi în cealaltă parte. Pînă la urmă am rămas la familia Nicanor Baciu, casă de oameni gospodari. Am stat cu toții la masă, până târziu
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
meargă la Ilie, numai o singură dată a reușit să ajungă, în rest a fost întoarsă de la Tiraspol fără să-și poată vedea fiul. în momentul plecării noastre, se hotărăște să mergă cu noi la cimitir, la mormântul soțului, odată ajunși, zice: „Iaca, iarba înverzește, moșneagul putrezește! Coroanele s-au trecut... Moșnege, stai să te scurme găinile? Poate ți-o face Iura ceva (un monument funerar).” Studentul Manole Mihăilescu, care se afla pentru prima dată în Basarabia, o întreabă dacă a
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
largă notorietate națională, atât în mediul academic cât și printre specialiștii din sistemul energetic național. A fost o personalitate respectată de colegi și iubită de studenți. Sărbătorirea profesorului la împlinirea a 80 ani adunat în jurul său, pe lângă colegi, numeroși absolvenți ajunsi în importate posturi în energetica românească. Laureat al Ministerului Educației și Învățământului pentru activitatea de cercetare științifică în anul 1963. S-a pensionat în anul 1993, devenind profesor consultant. 8 decembrie 2004. Profesorul Nicolae GAVRILAȘ S-a născut la 16
Centenarul învăţământului superior la Iaşi 1910-2010/vol.I: Trecut şi prezent by Mircea Dan Guşă (ed.) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/419_a_988]
-
ceva mai bun, un protest Împotriva foametei neostoite, transformat În iubire pentru această doctrină, a cărei esență n-o cuprinsese niciodată, dar a cărei traducere, „pîine pentru săraci“, era ceva ce Înțelegea și, mai ales, Îl umplea de speranță. Odată ajunși acolo, șefii, manageri blonzi, eficienți și aroganți, ne-au spus, Într-o spaniolă stricată: „Acesta nu e un oraș turistic. Vă găsesc un ghid să vă facă un tur de juma’ de oră prin instalațiile din mină, apoi fiți buni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
neplăcerile drumului. Am așteptat pînă cînd prima cotitură ne-a scos din raza vizuală a latifundiarului și ne-am luat bagajele de la ghid; fața lui enigmatică nu a schițat nici un gest cum că ar fi apreciat sau nu acest lucru. Ajunși Înapoi În Huancarama, ne-am cazat din nou la Garda Civilă, pînă cînd găseam un camion care să ne ducă și mai departe În direcția stabilită de la bun Început, cît mai În nord, ceea ce s-a și Întîmplat, a doua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Ne vine cât se poate de greu să ne despărțim de acest loc sfânt, un adevărat colțișor de rai pe pământ. După amiază, la orele 17, ne vom reîntoarce iarăși pe pământul țării noastre, cu inimile debordând de bucurie sfântă. Ajunși acasă vom avea ce povesti zile întregi cunoscuților și prietenilor noștri cele ce le-am văzut și trăit în cele câteva zile petrecute la picioarele Maicii Domnului de la grota din Massabielle, de la Lourdes. N-aș putea încheia acest scurt jurnal
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
a prietenului său. Oameni sănătoși nu au mai fost, nici unul, nici celălalt, și Pavel moare la 51 de ani datorită comoției cerebrale cauzate de loviturile primite în timpul cercetărilor, rămânând în urma lui cinci copii minori neajutorați. Între timp, căpitanul de securitate (ajuns colonel) se sinucide cu otravă, iar procurorul a ales spânzurătoarea. Iată cum Dumnezeu pedepsește încă în această lume pe cei care chemați fiind să facă dreptate, comit nedreptăți flagrante, ce conduc la condamnarea unor nevinovați! La aplicarea Decretului de grațiere din
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
București pentru a se prezenta la Mons. Augustin, conducătorul Arhiepiscopiei. Acesta însă, i-a dat afară din casă. Plângând, ei au ieșit în parcul de lângă catedrală, unde Sora Gerarda, le-a adus ceva îmbrăcăminte, iar ei au plecat în Moldova. Ajunși aici, în satele lor, lumea i-a primit cu mare bucurie, făcându-le o primire sărbătorească. Pr. Mihai ne povestea că la ieșirea din închisoare era numai piele și oase și că o vreme a trebuit să mănânce câte puțin
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și noi - Mihai și cu mine - pe drumul cel mai pieptiș al Negoiului - Strunga Dracului, care ne-a încântat prin ineditul și neprevăzutul său. Într-o jumătate de ceas eram pe unul din vâr furile cele mai semețe ale României! Ajunși, după o lungă coborâre, la cabana Negoiul, nu mai știu exact cum au evoluat lucrurile. Fapt este că din întregul grup care venise de la Bâlea și care, pesemne, pornise mai departe înspre Poiana Neamțului, am rămas în acea noapte la
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
noastră, iar înspre apus, strălucind într-o nespusă splendoare, Luceafărul de dimineață, numai atunci ni s-au deschis sufletele și am simțit întreaga frumusețe a vieții, în ciuda vicisitudinilor ei de tot felul. Drumul spre Câmpulung a decurs fără incidente. Abia ajunși însă - o nouă sursă de stres... Augusta, din București, lui Pierre la Câmpulung 9 septembrie 1953 Dragul meu băiat, Abia astăzi am reușit să mă duc și să aflu despre tine. Toate aceste zile, de dis-de-dimineață și până seara târziu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
frumos și fiind numai noi doi, am hotărât să facem un drum dinspre centru înspre strada Puțul de Piatră și să intrăm în toate bisericile pe care le întâlneam în cale, pentru a asista la câte un crâmpei din slujbă. Ajunși acasă la dânsul, ne-am instalat în fotoliile comode din camera lui și, dat fiind că nu ne văzusem de mult, am înce put să povestim pe rând toate câte ni se întâmplaseră în aceste luni din urmă, eu despre
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cumpărând cartea poștală, crezusem că voi fi în stare să sfidez parada tuturor nodurilor. Voiam să-mi extirp frica, să privesc cu tot dinadinsul cartea poștală până ce frica avea să-și piardă efectul. Dar n-am putut-o scrie nimănui. Ajunsă acasă, am vârât-o într-un sertar sub tot felul de hârtii. Zace acolo de ani de zile. Nu pot s-o scriu nimănui, și nici să scap de ea. Așa cum elita puterii își deghiza asasinatele în sinucideri, proceda și
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
la timpul stabilit ea să mă imobilizeze în somn, iar după ce dispăream din compartiment ar fi călătorit ca și ceilalți doi până la gara următoare. Sau și-ar fi continuat drumul până în zori, pentru ca apoi să facă drumul retur și, o dată ajunsă acasă, să se vâre frumușel în pat. Primind o zi liberă ca să se poată odihni în voie. De-abia fusese stinsă lumina în compartiment că a și adormit, începând să sforăie puternic. Putea cineva adormi atât de rapid, ori persoana
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
-i iubească de la nouăsprezece ani, din 1945, când fusese deportată pe cinci ani la muncă silnică în bazinul Donețului din actuala Ucraină. A blestemat și a adorat cartofii, a suferit din cauza lor de foame cronică, pentru că nu erau niciodată destui. Ajunsă numai piele și os, tot cu cartofi s-a hrănit până ce s-a mai împlinit și pielea i s-a netezit la loc. Cartofii erau aliment de bază și principiu ultim - al morții prin înfometare ori al supraviețuirii. Mama a
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
judecății sale naturale. Dar pentru prima oară am simțit că era bine că ele existau. Cum altfel aș fi putut ajunge prin peisajul acesta continuu într-o altă țară? Dacă asta-mi folosea la ceva era încă incert. Plopii golași, ajunși acum plopi austrieci, îmi cutreierau privirea, dar cu arcușul lor făceau să răsune în această primă libertate a creierului meu un cântec hibernal: Punem noi mâna pe tine, oriunde-ai fi. Într-o bună zi - trăiam de un an la
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pentru a pune sângele în circulație. Cu degetele înghețate plângeam de durere și continuam această activitate diabolică și monstruoasă, pe lângă care adunarea tizicului, vara, mi se părea o joacă de copil agreabilă și plină de surprize minunate. Copilăria... Care copilărie?? Ajunși acasă, lăsam sacii la locul lor, iar mama îmi punea într-un vas apă rece în care introduceam ambele mâini pentru a îndepărta durerea groaznică ce-mi străbătea degetele, încât nu le mai puteam controla; nu mai executau comenzile primite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ziua de mâine, nimeni... Noi nu vom ști vreodată ce ne așteaptă mâine. Tu bucură-te astăzi! Atâta îți rămâne. Ia cupa și te-așează sub luna de cleștar, Căci mâine, poate luna te va căta-n zadar!" (Omar Khayyam) Ajunși acasă, mama ne-a încălzit apa să ne spălăm pentru a înlătura toată mizeria depusă pe noi la câmp, în timp ce tata a descărcat ultima căruță de ciocălăi și i-a dus-o lui moș Danilov. A adăpat iepele, le-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Unde sunt stilourile coloniale de altădată, groase și solide ca bastoanele albilor cu caschetă de plută pe cap? 21 iunie 2003 Chelner (serveur sună mai nobil) voluntar la o sărbătoare a românilor din Geneva, aripa bogată, integrată, aurită, respectabili profesioniști ajunși aici prin anii '70. O prezență necesară pentru a-mi plăti datoria morală și nu numai față de doctorul stomatolog MV, un om extraordinar care m-a îngrijit odată aproape gratuit. Ciudată impresie lăsată de românii ce sunt stabiliți aici de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
80, am așteptat împreună cu fratele meu o după-amiază întreagă ascunși în niște tufe ca o familie de "nemți" (de fapt, sași emigrați în Germania) să-și abandoneze deșeurile de picnic. Am reușit să recuperăm trei cutii goale de Coca-Cola. Odată ajunși acasă, le-am înlăturat partea de sus transformându-le în portcreioane. Mândri mai eram de ceea ce găsisem atunci!. Câteodată aș dori ca the market și abundența ei extraordinară să nu se fi prăbușit niciodată peste noi. Aș fi vrut să
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cîștigători, pe cînd ultimii i-ar părea niște losers. Dar cel care-a urmărit cursa de la început știe că ordinea asta e iluzorie : în realitate, cei din față sînt, de fapt, cu o tură în urma celorlalți și vor fi repede ajunși și depășiți de ei. Numeroși scriitori ai acestui moment, pe care deocamdată puțini îi remarcă, se află, față de consacrați, în această situație. Par mai rudi mentari, mai puțin artiști, mai dezordonați ; în realitate, ei sînt pe o spiră mai sus
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
cu o țigară fumată pe drumul dintre casă și școală. Aveam de mers, eu cu Preotu’, cam o jumătate de oră și nu luam autobuzul tocmai ca să „tragem una mică“. Nu conta că aveam de urcat un deal și că, ajunși sus, gîfîiam amîndoi, nu conta dacă era ploaie, viscol sau ger. Noi ne făceam datoria. Ba mai mult, cînd era vreme urîtă ne ridicam gulerul - și atunci eram încă și mai duri. și apoi, ce gust avea țigara pe ger
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
a fost vorba doar de una singură, într-o excursie cu clasa. După ce am dansat cu ea cîteva „bluzuri“ în cadrul programului de discotecă organizat în cantina căminului unde eram cazați, am invitat-o să ieșim puțin să ne plim băm. Ajunși afară, fata a zis, bineînțeles, că-i este frig, ceea ce m-a făcut pe mine s-o iau pe după umeri. Ne-am plimbat ce ne-am plimbat, timp în care eu încercam cu disperare să găsesc momentul să o sărut
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
ecranul încețoșat al minții îmi apar așa cum au fost toate odinioară. Pe locul unde s-a aflat casa părintească și în care am crescut cei nouă copii se află acum doar o cumnată a mea, o femeie vrednică și primitoare, ajunsă și ea la vârsta senectuții. Nici nu îndrăznesc să mă gândesc ce se va alege din frumoasa ei gospodărie după... Probabil că moștenitorii o vor vinde. Dar ce se va întâmpla cu amintirile mele? Vor fi vândute și ele? Le
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
ridicând din nimic valori de o zi sau de zece ani, am regăsit, când cel dintâi păr alb îmi răsărea în barbă, în primirea făcută unui război de jertfă, pentru datorie și pentru onoare, Iașul acela, în roadele, la generația ajunsă matură, a sfintei sentimentalități de acum aproape patruzeci de ani". "Iașul lui Eminescu și al mănăstirilor, al idilelor universitare sfințite de cununile puse în biserici în loc să fie târâte în banalitatea aventurilor de promiscuitate -, Iașul acela primea orice lovitură a soartei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ca cea de mai jos, bunăoară. Într-o zi, după ce ținuse o conferință în aula universităței din Iași, d. Iorga cobora strada Carol, înconjurat de prieteni și discipoli, când dinspre Tufli, pe trotuarul opus, apare urcând strada, liniștit, d. Cuza. Ajunși unul în dreptul altuia, cei doi șefi se salutară de la distanță. Bună ziua, Cuza. Ce mai faci? zise d. Iorga. Ce să fac! răspunse șeful ligei creștine. După cum vezi: eu mă urc, tu te cobori... Și trecu înainte, radios. Dacă n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]