1,592 matches
-
îndrăcire, termen care ilustra odinioară alienarea. Variantele ca: "i-a luat dracul mințile" sau "îndrăcit", "are pe dracul într-însul" s-au păstrat însă, în limbajul popular actual, cu oarecare modernizare a sensului lor primitiv. Cel mai general termen ilustrând alienarea este nebunia. Sensul acestei noțiuni, ubicuitară în România, este foarte bine definit și în Moldova. El are o utilizare foarte veche. În cronica lui Neculce are un înțeles precis: "nefiindu el în fire, ce nebun". Pravilistul, în secolul al XVII
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
trupului cu cât cresc cu atât sunt mai învederate, pe când cele ale sufletului ajungând culmea, robesc cu totul pe cel suferitor, și-i răpesc orice simțire"39. Simptomele nebuniei sunt bine cunoscute de mult timp. Dimitrie Cantemir vorbește de prodromele alienării: "În 1705 a fost numit Corburli Ali Pașa în postul de mare vizir; într-o zi, după ce i s-a prezentat ambasadorul Franței, Feriol, vizirul a spus: Acest infidel sau este nebun sau să știți că în scurt timp își
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
conceptul spiritual al legii, bolnavul mintal a fost protejat sau, cum s-a petrecut mai ales în lumea catolică, repudiat sau, uneori, chiar exterminat. Spiritul legii la care ne referim a fost determinat, și el, de concepțiile timpului despre etiologia alienării și despre periculozitatea socială consecutivă prezenței alienatului în societate. Cum, de cele mai multe ori, alienația mintală era condiționată de incubația unor forțe oculte de origine malefică, posedatul era fie supus la exorcisme, deseori greu de suportat, fie chiar exterminat. Tortura și
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
brutalizarea lor nu a fost acoperită de nici o lege. În spiritul legii nu a fost prezentă noțiunea de culpă a bolnavului mintal. Dimpotrivă, disculparea lor a fost în spiritul legislației. Principala problemă medico-legală a constat, desigur, în precizarea stării de alienare. Prin analogie cu dificultățile care mai persistă și astăzi, trebuie să admitem că această diferențiere a fost foarte dificilă în condițiile când medicina legală și psihiatria se reduceau doar la câteva idei despre boală și bolnav, când știința psihiatrică era
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
pentru a se stabili starea de nebunie a unui inculpat, judecătorul va recurge la vraci, "carii foarte lesne cunoaște de va fi nebun cu adevărat". Rezultă de aici seriozitatea cu care se punea (și se concepea) problema stabilirii stării de alienare, deși criteriile de a se recurge la vraci (practicieni extrem de modești) și lipsa de îndoială față de diagnostic ("foarte lesne'l cunoaște") sugerează greșelile care, cu siguranță, nu puteau fi evitate. Deducem că greșelile trebuie să fi fost foarte mari, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
care este implicată nebunia sub o formă oarecare erau variate și multiple. Ni s-au transmis diferite surse din care putem reconstitui unele interesante elemente de patologie psihiatrică și care reflectă moravurile vremii. Se prevedea, de exemplu, divorțul în cazul alienării unui dintre soți ("de va nebuni bărbatul, să se împartă acea casă", prevăzându-se totuși un termen de timp de la îmbolnăvire, lucru remarcabil, avându-se în vedere evoluția surprinzătoare și remisiunile sau vindecările neașteptate. Alienarea motivează și desfacerea legală a
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
de exemplu, divorțul în cazul alienării unui dintre soți ("de va nebuni bărbatul, să se împartă acea casă", prevăzându-se totuși un termen de timp de la îmbolnăvire, lucru remarcabil, avându-se în vedere evoluția surprinzătoare și remisiunile sau vindecările neașteptate. Alienarea motivează și desfacerea legală a logodnei dacă unul dintre viitorii seoți "se va bănui de dracul și se va îndrăcii". Judecătorul se poate pronunța și singur dacă poate cunoaște pe nebun punându-i întrebări meșteșugite ("în multe feluri și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
odăii... un cal verde. Să-i dea ovăz, să-l țesale, mă rog, să-și satisfacă toate capriciile acestei scrînteli. Dar e, pur și simplu, o scrînteală? Nu asistăm aici conotația politică fiind transparent încifrată la secvențele unui proces de alienare? Așadar, încă o sustragere din real într-o extravagantă ficțiune, într-un insolit unde precum Eugen Ionescu grotescul și spăimosul se întrepătrund. A trăi... A te lăsa mințit... A (te) minți... Un coșmar treaz care, interferînd, în țesătura meșteșugită a
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
munții din loc. Dacă pier victorioși în această luptă ca preț de jertfă adus victoriei însăși îi numim eroi tragici și-i nemurim. Există o dramaturgie născută în secolul XX, care pune în joc degradarea unui tip al umanității prin alienare ruptură condiționată de un complex proces socio-istoric, bio-ecologic și moral-spiritual, amputînd ființa umană de propria existență, precum o plantă smulsă din solul ei hrănitor, purtată haotic de vîntul uscăciunii. Asemenea oameni trăiesc fără să existe, sînt alienați, fie ca cei
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
și în ciocnire cu realitatea se transformă în ratare, în prăbușire în propriul gol care se lărgește treptat spre neant pe măsură ce o nouă iluzie îl lansează pe protagonist în direcția unei noi aberații și ratări. Procedînd consecvent pe povîrnișul aceleiași alienări și părăsind pe rînd soluțiile cărora viața le semnează decesul, personajul atinge faza înaintată a descompunerii: după o încercare de regrupare febrilă a rămășițelor propriei identități în jurul unui ultim spasm de oportunism (avantajele împăcării cu Pandele) asistăm la delirul mini-grandomaniei
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
se insinuează pentru a amplifica lui Ilie Popescu tensiunea conflictuală a tragicului și derizoriului coșmarul acelei dezbateri alternate în prăbușire pe balansul grețos al celor două muchii, cea sfîșietoare și cea hilară, traducînd admirabil imponderabilitatea existențială ca terminus continuu al alienării. Arta construcției acestei mecanici conflictuale este sporită în piesă, de contrastul lumii reale, al existenței celei adevărate obișnuite și tangibile în însăși banalitatea sau stereotipia ei, cu care inexistența intră într-un tulburător de firesc contact, ceea ce comunică o continuă
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
act de dreptate, dacă ar urca textul pe scenă, cu acești interpreți. Ar ieși un spectacol de mare succes. O spun cu toată convingerea. MIRA IOSIF: Nu cred că este o piesă despre violență. Este o piesă despre evaziune, despre alienare. Tema nu e nouă, e o temă care circulă în literatura mondială, în dramaturgia secolului nostru, a circulat și în literatura noastră interbelică, și meritul scriitorului Constantin Popa este că a introdus-o în peisajul nostru actual. Fiind o piesă
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
a fi a cuplului. Agățîndu-se cu desperare de himera calului verde, eroii instaurează un sistem de convenții menit să-i mîntuie de bovarismele și insatisfacțiile lor. Dar convențiile rămîn convenții, încît finalul piesei sancționează, tragic, această încercare de a depăși alienarea, să zicem, obiectivă, printr-o altă alienare, asumată și "regizată". Piesa lui Constantin Popa are calități literare incontestabile. Cu o bună "priză la real", autorul știe să surprindă nota falsă, sentimentul trucat, trăirea convențională, clișeul uniformizator. Dacă îi recunoaștem textului
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
de himera calului verde, eroii instaurează un sistem de convenții menit să-i mîntuie de bovarismele și insatisfacțiile lor. Dar convențiile rămîn convenții, încît finalul piesei sancționează, tragic, această încercare de a depăși alienarea, să zicem, obiectivă, printr-o altă alienare, asumată și "regizată". Piesa lui Constantin Popa are calități literare incontestabile. Cu o bună "priză la real", autorul știe să surprindă nota falsă, sentimentul trucat, trăirea convențională, clișeul uniformizator. Dacă îi recunoaștem textului, în cele mai multe din replicile și situațiile lui
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
care vine de departe. Prima lui lucrare, "Hora întreruptă", a fost montată și transmisă de televiziune. A doua, "Calul verde", care venea să-i confirme vocația, a fost reprezentată pe scena Teatrului Național din Iași. Farsă tragică despre evaziune și alienare, piesa are rădăcini în actualitatea imediată, propunînd o radiografie într-o tonalitate tragicomică asupra unui cuplu conjugal copleșit de neputință, banalitate și ratare. Salvarea e căutată într-o invenție a imaginației, în acceptarea unui fals, în refugiul într-o zonă
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
exprimă un soi de simț practic minor, cel al mediocrității incapabile să sesizeze o cît de modestă scară a valorilor ce dau sens moral vieții. Prin neașteptate tranziții din real în imaginar, de la un context social care poate genera și alienarea morală la tragismul existențial survenit ca expresie a lipsei de adevăr și de autenticitate a vieții, autorul conferă piesei sale o dinamică în stare să intereseze, luminînd, prin contrast, aspirația funciară a omului spre o fericire care înseamnă, în primul
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
constituie debutul autorului (cunoscut mai demult și prin piese de teatru, și prin poezii), abia cu acest Calul verde putem vorbi despre o "consacrare" a dramaturgului Constantin Popa. Piesa cu accente care amintesc de Albee și Tennessee Williams vorbește despre alienarea și despre eroziunea în timp a cuplului, lipsit de ideal existențial. Soții Mina și Ilie din Calul verde ajung să se refugieze într-un soi de "realitate de gradul doi", populată de fantome absurde (cum este și calul verde), inventată
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
una firească, naturală) reprezintă pretextul unei lucide analize, la scară mult mai mare, a efectelor distrugătoare, mergînd pînă la anihilare, pe care le implică pierderea identității. Identitatea unui individ, a unei clase, a unui popor... Asistăm la un spectacol al alienării, trăit de unii cu demnitate sau cu resemnarea neputinței, cu speranța unei evadări, de alții cu umilința celor lipsiți de un sprijin interior, căutînd (și găsind, evident) justificări pentru prostituarea lor interioară. Ridicolă ne-ar părea această umilință, dacă n-
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
variază direct în raport cu gradul de urbanizare a unei țări”. Dacă analizăm însă mai atent această formulare, îi putem descoperi un defect fundamental. Astfel, ne-am putea întreba dacă este exclus un proces de urbanizare care să evite tendințele de dezintegrare, alienare, anomie și care, în consecință, să nu mai fie însoțit de o creștere a ratei sinuciderilor. După cum se poate observa, obiecția scoate în evidență că nu urbanizarea prin ea însăși este generatoare a unei rate înalte a sinuciderilor, ci procesele
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sociale a deschis larg perspective analizei de tip științific în sociologie, el conține însă și o simplificare, a cărei neretușare poate avea consecințe negative substanțiale: punerea între paranteze a subiectului activ, a omului și a colectivității. Ea produce totodată o alienare de perspectiva naturală a omului, care este de tip acționalist. Pentru omul comun, orice fapt social este, în ultimă instanță, un fapt uman, un „produs” al oamenilor, nu al altor fapte sociale. El este rezultatul scopurilor, al aspirațiilor, proiectelor umane
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
în ultimele decenii, a consecințelor negative ale stilurilor autoritare în sistemul industrial este una dintre cele mai importante surse ale tendințelor de democratizare a conducerii întreprinderilor. Impactul orientării producției asupra egalității/inegalității sociale, asupra nivelului de aspirații, asupra stării de alienare a modului de viață al colectivității poate reprezenta un exemplu de consecință laterală insuficient studiată, dar care, probabil, va deveni o temă de interes major pentru cercetare. Iar acest fapt va stimula sistemele industriale să-și asume noi responsabilități. În
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
statului în societatea civilă și ar putea dispune reduceri ale dimensiunii și impactului statului. 3.4. Populismul Partidului Reformei și democrația: testarea ipotezelor Partidul Reformei a reprezentat o opțiune clară pentru acei votanți care, în calitate de locuitori ai vestului aveau sentimentul alienării, care doreau să vadă o mai pronunțată perspectivă tradiționalist-creștină asupra chestiunilor politice, care nu agreau statul social modern sau care erau, în mod hotărât, "anti-partide". În această privință, populismul practicat de Reformiști a avut și un rol pozitiv, așa cum a
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
juca preponderent un rol de remediu, mai degrabă decît de amenințare la adresa democrației. Cu toate acestea, izolarea politică SPR-RSČ și lipsa de credibilitate politică și intelectuală, nu a permis acestui partid să construiască o critică serioasă a excluderii socio-economice, a alienării și marginalizării unor grupuri din societate cehă postcomunistă și nici a corupției care a erodat tranziția postcomunistă (Reed 1996). 4.3.3 Populismul periferic al Republicanilor: cauze și contexte În general, exemplul SPR-RSČ se află în consonanță cu ipotezele avansate
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
vom vorbi în continuare. Validitate și fidelitatetc "Validitate și fidelitate" Problema validității în procesul de măsurare apare întrucât, cel mai adesea în științele sociale, caracteristica pe care dorim să o măsurăm nu poate fi observată direct. Motivația unei persoane, inteligența, alienarea, corupția unui sistem social, nivelul de sărăcie etc. sunt caracteristici ale obiectelor (persoane, respectiv sisteme sociale) care nu pot fi măsurate direct, cum facem atunci când urcăm o persoană pe cântar pentru a-i afla greutatea sau când ne uităm la
[Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]
-
exprimarea acordului sau dezacordului față de afirmația „Lumea este condusă de o mână de oameni, iar o persoană ca mine nu are nici un cuvânt de spus” sau „Credeți că oameni ca dumneavoastră pot influența hotărârile importante care se iau...?” măsurăm oare alienarea sau e vorba despre altceva?1 Există mai multe tipuri de validitate, fiecare referindu-se la aspecte diferite ale măsurării. Validitatea de conținut apreciază dacă instrumentul de măsură acoperă întregul domeniu de manifestări (de conținut) al caracteristicii măsurate. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]