2,825 matches
-
puțin în domeniile considerate strategice, și pe sindicalism universal. Să le analizăm mai pe larg: 3.2. CAPITALISMUL În pofida impresionantei sale istorii, aproape mitice, capitalismul nu este și nu a fost niciodată altceva decît un model explicativ, un nume destul de ambiguu și plin de anacronisme, de altfel și nu o realitate, sau o esență. Un nume care s-a impus însă, începînd cu secolul al XIX-lea mai ales, marcînd decisiv conștientul colectiv, mai mult decît oricare altul. Cum spunea cineva
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
organizare, cu un caracter fluid și un aspect de mozaic, compus din piese colorate diferit, asamblate, dezasamblate și rea-samblate relativ ușor. Realitatea economică este văzută ca multidimensională, complexă și aflată în continuă evoluție. Ea este, în același timp, una plastică, ambiguă și chiar paradoxală. Ordinea sistemelor economice conține inevitabil și un element de dezordine. Activitatea economică vizează dezvoltarea, progresul, dar conține și multe invariabile conservatoare. Constituirea de sisteme economice, adică de grupuri și elemente cu funcții economice, este bazată pe o
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
sisteme economice, adică de grupuri și elemente cu funcții economice, este bazată pe o ordine concepută ca o sinteză indestructibilă a invariabilității și schimbării. Aceasta nu se caracterizează neapărat prin armonie, simetrie, regularitate și unitate, ci poate avea un caracter ambiguu și schimbător, alunecos (vezi Zygmund Bauman, Modernitatea lichidă, Antet, București, 2000). Dar un sistem economic trebuie să fie capabil să producă mijloacele necesare propriei reproducții și dezvoltării sale. Deci istoria sistemelor economice este istoria încercărilor de optimizare a organizării acestor
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
cele trecute și asupra consecințelor ideologice (estetice, în cazul nostru) care derivă atât din continuitate, cât și din diferență" (Hutcheon: 1997, 99). Intertextul presupune acțiune reciprocă vechi-nou, unul îl pune în valoare pe celălalt. Este o dialectică (asemeni oricărei dialectici, ambiguă, cf. Gilbert Durand ) altul/același. Lexie. Mitemă. Secundă. Motiv literar. Teoria literaturii, prin natura obiectului ei, nu atinge exactitudinea altor științe, în sensul că nu face aprecieri matematice, în ciuda demersurilor de operaționalizare a unor concepte, de altfel, dificil de cuantificat
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu eșecul dramaturgic în cauză, supralicitînd, ulterior, proble-ma angoasei creatoare. Mai mult, în 2002, cu aproape doi ani mai înainte, scriitoarea Emma Tennant publicase un roman (destul de bine primit), Felony/Delict, unde interesul narativ principal nu era altul decît ... relația ambiguă, deși castă, dintre James și Constance Fenimore Woolson. Unii comentatori ai "triadei" epice mai degrabă bizare susțin că similitudinile vin din bibliografia comună, consultată de către cei trei autori (a și fost localizată o sursă identică: A Private Life of Henry
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
altă celebră prozatoare a Lumii Noi), iar al doilea la Camden. Ce se întîmplă aici, te întrebi imediat, în absența oricărei explicații din partea site-ului? Există gemenii Ellis, cu aceleași prenume și aceeași profesiune scriitoricească, ori ești victima unei farse ambigui? Deși mi-e greu să o accept integral, voi spune că varianta a doua se apropie cel mai mult de adevăr. Nu avem de-a face cu o farsă, în sensul rudimentar al termenului, dar, cu siguranță, sîntem în fața unui
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a gînditorului postmodern. Adăugînd identității sale intelectuale detaliul biografic că (profesorul Universității din Frankfurt) era, în același timp, muzician (format la Viena) și compozitor din tradiția lui Schönberg, am obținut conturul personalității celei mai complexe, probabil, din umanismul german al ambiguelor decenii postbelice. Adorno devenise, către finele anilor cincizeci, nu numai teoreticianul prin excelență al unui nou model cultural, ci și exponentul dominant al inovației tiparurilor formatoare specifice acum postmodernității. Apariția Teoriei estetice*, în traducere românească, reprezintă indubitabil un eveniment major
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
așteaptă./ Numai trecerea verii,/ Să se desfacă din fruct,/ Eu trebuie numai s-aștept/ Viața să treacă" (Trebuie numai să aștept) De altfel, "patosul candorii devine la Ana Blandiana o condiție a poeticului, ipostaziere lirică, într-o stare de echilibru ambiguu, în care sinceritatea nu este decât o atitudine stilistică"96. Condiționată de același anotimp, anticipat în volumul anterior, poeta încearcă și de această dată jocul, însă fără șanse de reușită, deoarece, volum al maturității, Octombrie, noiembrie, decembrie poate promova cel
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
În mod structural, economia nu există"; "Nu există "economie", nu există "guvern" socialmente distincte; există doar grupuri și raporturi sociale cu funcțiuni multiple pe care le distingem după activitatea lor: "economică", "politică" și așa mai departe." Poziția lui Sahlins este ambiguă. Pe de o parte, el afirmă că lumea primelor societăți este "non economică". Pe de altă parte, el evocă existența unei funcțiuni economice în termeni care ne duc cu gîndul la ideea lui Polanyi de economie "inserată". Dumont susține că
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
modern. A fi modern și inteligent înseamnă a decreta lumea modernă, complexă. Complexitate, inteligență, modernitate sunt trei idei indisociabile. A pune în discuție, astăzi, evidența complexității lumii moderne este un act impertinent, suspect, pentru că antimodern. Merită să lămurim un aspect ambiguu. Nu discutăm aici conținutul științific al conceptului de complexitate, nu e vorba să repunem în discuție utilitatea acestei idei, de exemplu pentru fizician. Dezbaterea e de cu totul alt ordin. Oare putem pune pe același plan teza complexificării materiei legată
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
de lucruri care puteau să se petreacă altfel 134." Meritul celor doi cercetători americani este cu atît mai mare cu cît demersul lor rămîne, în mare măsură, tributar schemelor tradiționale de gîndire și exprimare. Mark Walker folosește o noțiune foarte ambiguă din psihologie, aceea de "percepție". Henry Ashby Turner Jr. transformă un eveniment capital din istoria umanității venirea lui Hitler la putere -, considerat drept foarte probabil, într-un eveniment în cea mai mare măsură improbabil. El gîndește în termenii "eveniment mai
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
numim mondializare nu e, oare, o serie de istorii infantilizante? Am început acest studiu cu invitația de a ne apleca interogativ asupra dorinței noastre, în aparență atît de naturală și de pozitivă, de a explica ființa umană. Această dorință este ambiguă, contradictorie, periculoasă. A dori să înțelegi realitatea (istorică, economică, sociologică...), a vrea să cunoști trecutul și prezentul înseamnă a te infantiliza. Științele umane sunt infantilizante. În locul nevoii de cunoaștere a realității propunem dorința de cunoaștere a posibilului. Dorință de libertate
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
cele două abordări ale umanului (prin urmare care să treacă prin toate disciplinele). Am încercat să explorăm o cale "de-a curmezișul", dificilă și periculoasă, cea a lui și. Transdisciplinaritatea este exigență de cunoaștere. Noțiunea de cunoaștere este însă mereu ambiguă. Această carte reprezintă o invitație de a cerceta cunoașterea posibilului. Dacă n-ar fi deopotrivă și exigență morală, preocupare față de destinul semenilor, trans-disciplinaritatea n-ar prezenta nici un interes. Spectacolul umanului prezentat de noi se deschide în mare măsură către dezbaterea
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
zăbava acestei vieți? Prin economie, omul încearcă să creeze o punte de legătură între materialitatea grosieră a realului fizic și spiritualitatea inefabilă a nivelului valoric interior. Astfel, nefiindu-i la îndemînă Absolutul, el se mișcă într-un mediu prin excelență ambiguu și dualist și caută să se integreze, într-un mod cît mai subtil, în acest mecanism de norme și interdependențe, de tendințe și funcțiuni, de valori și libertăți, pentru relevarea a ceea ce ne-am obișnuit să numim esența umană. Mai
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
la a-i substitui alte bunuri devenite relativ mai scumpe; în caz contrar, această creștere de preț reduce puterea de cumpărare și incită la reducerea mai drastică a consumului. Dacă partea ce revine fiecăruia dintre cele două efecte poate fi ambiguă, rezultatul global nu va fi astfel, deoarece creșterea prețului unui bun antrenează întotdeauna o diminuare a consumului său și invers. Dar pentru anumite bunuri, reducerea puterii de cumpărare poate avea efectul paradoxal de a spori consumul, în loc de a-l reduce
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
cauzele, consecințele și mutațiile crizei economice actuale? Capitolul 16 CAPITALISMUL ROMÂNESC 16.1. SISTEMUL ECONOMIC ȘI SOCIAL CAPITALIST În pofida impresionantei sale istorii, aproape mitice, capitalismul nu este și nu a fost niciodată altceva decît un model explicativ, un nume destul de ambiguu și plin de anacronisme, de altfel -, și nu o realitate sau o esență. Un nume care s-a impus însă, începînd cu secolul al XIX-lea mai ales, marcînd decisiv conștientul colectiv, mai mult decît oricare altul. Cum spunea cineva
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
personaje precum Cioran sau Makine nu mai sunt considerați scriitor român, respectiv rus, de expresie franceză, căci toate acestea se adună mîndru sub cupola francofoniei. Nu realitatea de fapt pune probleme, ci cuvîntul însuși și destinul său puțin confuz sau ambiguu. În plus, raportul cu această entitate complexă care este limba franceză nu e deloc neted, nu mai mult decît raportul francezilor înșiși cu această construcție bizară, care îi ia ca punct de plecare, îi include și îi alungă în același
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fin de siècle". Polemica declanșată de acest terorism intelectual (care amintește de cea stîrnită în jurul afacerii Sokal și Bricmont, pe care Houellebecq îi apără), împinsă pînă la nivelul unui fel de linșaj compasional, împotriva unui scriitor cu umor rece și ambiguu, care se recunoaște determinist, budist prin convingere, reacționar prin opoziție la avort, oarecum rasist, cu totul anti-feminist și puternic anti-liberalist, ocultează adevăratele resorturi ale acestului roman, precum și tandrețea lui zdrențuită. "Despre pasajele pe care le prefer", îi mărturisește autorul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
e indiscutabilă, treptat, aceasta dezvăluie aspecte mult mai puțin atrăgătoare în relația cu mama ei, cu fiul sau cu soțul celei mai bune prietene. Dar și aici regăsim "marca" Djian, căruia i-au plăcut întotdeauna personajele puternice, complexe, nu atît ambigue, cît duble, dar care nu sunt indiferente la dimensiunea morală a actelor lor, ci își pun întrebări. Iar relațiile umane nu au părut niciodată mai întortocheate, dar și mai firești decît sub pana lui, asemenea Michèlei, care se indrăgostește de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ambelor lumi, de ce una ar trebui s-o excludă pe cealaltă. Perspectiva asupra României văzută din afară este interesantă tocmai prin prisma distanței și a amintirilor colorate de timp. E drept că această perspectivă bifidă, permițînd adesea jocul pe registre ambigue, introduce un spațiu psihologico-social complex, inaccesibil altfel decît în imaginație celor care nu au cunoscut toată gama de trăiri contradictorii asociate exilului: de la bucuria nemărginită a accesului la libertate, într-o societate funcțională, coerentă și deschisă, pînă la neliniștile, îndoielile
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
atingînd în fiecare clipă solecismul, poți da o aparență de viață scriiturii. (NN) Cioran nu cade însă în păcatul idolatriei stilului și știe că, în fond, realitatea nu e mai puțin găunoasă atunci cînd figurația ei verbală este strălucită și ambiguă. Pe de altă parte, acesta poate fi un răspuns, un pansament eficace la o suferință ontologică constitutivă, în plan personal, și o tentativă de a oferi spiritului o cale de ieșire din impas, atunci cînd contradicțiile privitoare la tot ce
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
privire din fericire falsă asupra realității ce ne situează deasupra a ceea ce este și a ceea ce ne pare a fi. A-i face concurență lui Dumnezeu, a-l depăși chiar prin simpla virtute a limbajului, aceasta e isprava scriitorului, specimen ambiguu, sfîșiat și infatuat care, ieșit din condiția sa naturală, s-a dedat unui vertij superb, uneori odios, întotdeauna deconcertant. Nu există ceva mai ticălos decît cuvîntul și totuși prin el ne înălțăm la trăiri de fericire, la o dilatare ultimă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
fragmentarea însoțită de diseminare, care se aplică asupra fenomenului însuși". Deseori, nici măcar autorii ce ar putea fi calificați drept postmoderni nu sprijină clarificarea conceptuală, unii dintre ei refuzând pur și simplu atribuirea acestei etichete, alții situându-se pe o poziție ambiguă, adică sunt și nu prea sunt postmoderni, valorizând și semantizând atributul după circumstanțe. Pe deasupra, postmodernismul nu a apărut din nimic, semnele prevestitoare făcându-se simțite la autori care au precedat perioada de ecloziune, dar care, bineînțeles, nu sunt tratați ca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
aceeași tendință de a include trecutul în prezent, dar, ca și la Eco, acest lucru nu se mai realizează ideologic sau inocent, ci prin revizuire și interpretare, înlocuindu-se astfel reducționismul și profetismul modernismului cu o atitudine postmodernistă hibridă, paradoxală, ambiguă, dar totuși implicată și conștientă. Aceste caracteristici ale includerii și interpretării trecutului în postmodernism sunt foarte ușor de desprins și din exponatele artei postmoderne, care recuperează din plin tradiția, transformând trecutul, dintr-un spațiu sobru, muzeal, depozitar al formelor expresivității
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
îi confirmă lui Harvey faptul că postmodernismul nu înregistrează o modificare esențială a condițiilor de ordin social, ci poate doar devieri sau regândiri ale sale. 2.3.3.3. Postmodernismul în conversație cu modernismul Relația postmodernismului cu modernismul este una ambiguă și chiar oedipală, consideră Ihab Hassan, dialogul conflictual rămânând constanta acestei legături care nu poate fi abolită. Asumându-și "complicitatea" cu postmodernismul, Hassan a urmărit de-a lungul mai multor studii spinoasa legătură dintre modernism și postmodernism, căreia nu i-
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]