2,720 matches
-
Dar, spre surprinderea mea, Celine nu părea supărată pe mine. Nu arăți prea bine, mi-a spus ea. N-ai arătat bine toată ziua. —N-am prea dormit azi-noapte, i-am explicat eu oftând ușurată. Și cred că sunt încă amețită din cauza diferenței de fus orar. De ce n-ai spus nimic? — Nu știu, am rânjit eu. Poate fiindcă sunt obișnuită să mă simt ca dracu’. în majoritatea zilelor, la serviciu, mă simt ca un zombi... Când i-am observat expresia am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a putea descrie scânteile electrice, metalice, încinse care mă torturau de-mi venea să urlu, îmi urcau până-n creier și coborau până-n maxilar. Era oribil. Mă tot ridicam de pe scaun ca să înșfac sticluța cu dihidracodeină. Nu voiam decât să-mi amețesc durerea cu prețioasele și liniștitoarele mele analgezice. Apoi, realizând că nu aveam nici un tranchilizant, m-am cufundat din nou în nedumerire. Mi-am dat seama că toate pastiluțele alea splendide, care-ți luau durerea cu mâna, stăteau în primul sertar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
-mi potolesc teama că întâlnise pe altcineva. Mi-a alinat durerile. Cel puțin pe moment, îl doream așa de tare pe Chris încât toate amintirile neplăcute legate de Luke erau blocate. îmi doream ca el să mă sărute. Dorința mă amețise. Aproape înnebunisem de disperare. Ce n-aș da... Alarmată, mi-am dat seama că eram aproape de clădirea principală. Deja? Lumina care se revărsa prin ferestre era aproape de noi, așa că ne puteam vedea destul de bine printre umbre. Ia uite! a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
dar atunci am zărit fața lui Luke. Amestecul de milă și dezgust de pe chipul lui m-a făcut să mă stăpânesc. Eram așa de obișnuită să-l văd privindu-mă admirativ încât, pentru câteva clipe, nedumerirea m-a făcut să amețesc. Umilită, am tăcut. Brigit părea zguduită, dar a continuat. —... nebună și paranoică... m-a acuzat că flirtez cu Luke... din ce în ce mai irațională... nu puteam să vorbesc cu ea... nu numai cocaină... recipiente enorme de Valium... canabis... tequila... niciodată nu voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
severe, chiar și atunci când ești un Cox. și-atunci de ce să-ți complici viața, când nu ești obligat s-o faci? Nu puteam să răspund la întrebare, fiindcă încăperea - explodând din cauza tapetului de culoarea piersicii - începuse, dintr-o dată, să mă amețească. — Randall, am întrerupt eu conversația puțin cam prea sonor, ar trebui să fim atenți la oră. Bea și Harry ne așteaptă la opt. Randall a zâmbit, a clătinat din cap și s-a întors la discuția cu taică-su. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
a răgit Vivian în telefonul mobil, în timp ce șoferul, care fusese instruit să ne ducă la destinație pe cât de rapid era omenește posibil, făcea slalom prin trafic cu o viteză care sfida moartea. Eu mă uitam drept înainte, încercând să nu amețesc. Era tot ce puteam să fac, ca să nu cumva să mă apuce iar voma. În ultima vreme, nu mai puteam avea încredere în propriul stomac. Vivian a ridicat scurt privirea de la telefonul mobil. — Ce faci, Claire? — Nu mă simt prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să fie și mai stânjenitoare pentru subalternele lui Vivian. Obiectivul conferinței telefonice din ziua respectivă era să-l atragem pe Carl imediat, ca să devină scriitorul-fantomă a unei autobiografii a lui Morgan Rice. și ce poveste era aia. Rice - o rockeriță amețită de droguri și o reprezentantă de marcă a comportamentului iresponsabil - avusese un mariaj celebru cu un rocker faimos, la fel de amețit de droguri, care murise, în urma unei supradoze, la petrecerea aniversară de patru ani a fiului lor. Rice nu vorbise niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Carl imediat, ca să devină scriitorul-fantomă a unei autobiografii a lui Morgan Rice. și ce poveste era aia. Rice - o rockeriță amețită de droguri și o reprezentantă de marcă a comportamentului iresponsabil - avusese un mariaj celebru cu un rocker faimos, la fel de amețit de droguri, care murise, în urma unei supradoze, la petrecerea aniversară de patru ani a fiului lor. Rice nu vorbise niciodată public și nici nu scrisese despre moartea soțului ei, dar acum era dispusă să dea toate cărțile pe față (pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
urlat intercomul groazei, înainte s-apuc să citesc vreun cuvânt. ACUM. Deci n-aveam să-mi încep ziua ușor. Furia mereu prezentă în vocea lui Vivian crescuse în intensitate cu vreo câteva octave. M-am târșâit pe coridor, mult prea amețită de diferența de fus orar, ca să mă sperii de masacrul care mă aștepta. — Bună, Vivian, am spus încet, pășind în biroul șefei. Ce s-a întâmplat? — Ce s-a întâmplat? a zbierat ea la mine, cu motoarele deja ambalate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
duc și-o să-l încarc cu energie. Ieși în grădină și-l apucă pe Wilt de braț. — Ești așa un norocos că ai pus mâna pe Eva! zise ea. E cel mai dulce copiluț! — Are treizeci și cinci de ani, spuse Wilt, amețit de alcool. Ori are treișcinci bătuți pe muchie, ori eu habar n-am. — E minunat să dai peste un bărbat care spune exact ce gândește, zise Sally și luă o bucată din burgerul cu carne de vită de pe farfuria lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
în care ajunsese bătrânul Pinkerton, bietul de el, atunci când se gazase. Prin comparație cu anul IV Zidari, sergentul Yates și inspectorul Flint erau o joacă de copii. Numai dacă l-ar lăsa să doarmă puțin și va continua să-i amețească așa, cu lucruri nesemnificative. — La un moment dat am crezut că l-am prins, îi spuse sergentul lui Flint în timp de conversau pe coridor. îl prinsesem la faza cu dinții. — Cu dinții? se miră inspectorul. — îi explicam că putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
căzut de pe stâlp. Buze mici, ochii roșii, frunte galbenă, hașurată. Maiou de marinar. Degete groase, uriașe, vinete. Vânătorul de lipitori. Așa le spunea, lipitori. Leac vechi, circulația sângelui. Le culegea de pe stradă, din parcuri, cinematografe, muzee, ștranduri, de oriunde. Le amețea cu politețuri și schimbătorul de viteze al marelui său TAUNUS. Apoi, brusc, ca în fața unui semafor neașteptat, frâna. Privirea ochi în ochi. Fără avertizare, scurt, direct: mergem să-ți dau, te fac fericită. Mergem la mine, te umplu, te fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
N-a apărut nimic din ce au scris! Nimic, nimic. Dar nouă, Biroului executiv, ne-au făcut mult rău articolele astea nepublicate. Tovarășul Orest a fost chemat la Secție și certat și am tot avut ședințe după aia, până am amețit. Dominic Vancea ascultă cu excesivă atenție, tovarășa secretar executiv al Asociației îi urmărește reacțiile inexistente. Îl privește drept în ochi, o privește drept în ochi, își trece palma mică peste frunte, obosită de efortul explicativ, în timp ce ascultătorul își freacă, brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
decât confirmarea cosmopolită a inevitabilului: uriașa cacealma mondială! Sfruntarea care desfigura prezentul și care nu merita decât surâsul sceptic al nepăsării. Surogate și serii perisabile, în bâlciul planetar! Cum o să pună doamna Veturia țigară în gură... Cât despre băuturi, o amețea până și romul picurat în crema prăjiturilor. Dar n-ar fi putut nega plăcerea de a alinia cutiile, sticlele, spectaculoasele borcane. Privirea lucea, timidă, ca și cum obiectele acelea colorate ar fi un scut contra clisei zilnice. Fortificată, înnobilată... ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
citească reclama. Atârnă, obosită, ca o găină, într-un sac cenușiu, cu pliuri. E veștedă, curbă, curioasă, moartă, învelită, caritabil, în punga standard. Strângem pungile, balansăm ușor cadavrul, în aerul dospit, roz al zilei otrăvite. Primejdia pândește, privirea e tulbure, amețită de toxinele zilei. Gheara nevăzută e aproape, gata să înhațe, dar imprudentul cadențează sprinten, nici că-i pasă, unda fatală a și deviat spre alții, a trecut, suntem încă vii, mai mult nu se îngăduie, nici nu vrem, avansăm în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
paști, făclia pogromului. Știi ’mneata: ăia cu urlete și centiron și cruce și livolvere și cămăși verzi ca iarba iadului. Imitează, să juri, nu altceva. Plastografie. Ca să puie piciorul în prag. Ori, ori, mă-nțeledzi, tranc! — Nu, deloc. Nu înțeleg. Ești amețit. Drumul, trăsura, clopoțeii, ești amețit, musiu. Aveți puțintică răbdare! Intrigi proaste, recunosc, dar n-ar fi rău să-l dezarmăm cu totul, ș-apoi să-l lucrăm pe onorabilul. — Curat, așa, să-l lucrăm, răspunde memoria Marga. — Grea misie, musiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ăia cu urlete și centiron și cruce și livolvere și cămăși verzi ca iarba iadului. Imitează, să juri, nu altceva. Plastografie. Ca să puie piciorul în prag. Ori, ori, mă-nțeledzi, tranc! — Nu, deloc. Nu înțeleg. Ești amețit. Drumul, trăsura, clopoțeii, ești amețit, musiu. Aveți puțintică răbdare! Intrigi proaste, recunosc, dar n-ar fi rău să-l dezarmăm cu totul, ș-apoi să-l lucrăm pe onorabilul. — Curat, așa, să-l lucrăm, răspunde memoria Marga. — Grea misie, musiu, comédie, mare comédie. Seara pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fix din momentul când tu încetezi să-i mai iubești. Shane pare încântat de atenția pe care i-o acordă Debbie. Îi arată destul de clar că îl place și au început deja să danseze. Nu înțeleg. Știu că ea e amețită, dar el ar trebui să fie treaz! Lui Debbie i se iartă faptul că se aruncă în brațele bărbaților. Pur și simplu îi vine atât de natural. Dacă o fac eu, o iau la fugă. E atât de nedrept! Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
dar nu vreau să par că am pretenții de divă. De asemenea, nu mi se pare corect să rogi pe cineva să facă pe șoferul toată noaptea. Și nu vreau în mod deosebit să rămână treaz toată noaptea, în caz că mă amețesc și mă fac de râs. — Unde stai? Vin să te iau. OK. Relaxează-te. Adam se oferă să te ia de-acasă. E în regulă, chiar e în regulă. Nu că nu m-ar mai fi luat nimeni de-acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
rele, toarce Adam în telefon. Da, păi... Doamne, sper să nu creadă că fac de obicei multe probleme. Să chiulesc de la serviciu e cel mai rău lucru pe care îl pot face. Cu excepția fumatului, desigur, și a faptului că mă amețesc de nu mai știu ce-i cu mine din când în când și apoi insult pe oricine îmi iese în cale. Oricum, renunț la băutură de Anul Nou. Nu-mi place, oricum, așa de mult și îmi place și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ce înseamnă cuvântul subliniat, deja aveam împreună un cod al exprimărilor cu perdea... ) Zina n-a plecat nici a doua zi, dar nici n-a mai rămas pe capul lui Ilie. Orașul pe care parcă nu-l văzuse niciodată o amețise. E drept că Ilie o prevenise să nu mai cheltuiască din „banii de Turcia“, dar în oraș ea mai putea și să câștige. Nu se mai dădea dusă din perimetrul în eternă reconstrucție, în jurul șantierului arheologic, unde o trupă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
la viața socială pe o vreme încă frumoasă și liniștită, în sâmbăta când Bucureștiul își comemora o dată aniversară destul de colțuroasă, 544 de ani de la atestarea documentară, o sâmbătă cum nu știu câte am să mai apuc anul ăsta. La Piața Sfântul Gheorghe, amețit ca un bondar în căldura care începe să miroasă a foc de toamnă, trebuie să trec de pe un trotuar pe altul prin tramvaiele de epocă, unul pentru Gara de Nord, altul pentru Obor, tramvaie roșii, cu caii nervoși înhămați, tropotind steril în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ajuns sub pijama și maieul de corp - aprind lumina, speriindu-i și Suzanei somnul subțire, mă liniștesc după zece secunde de privit în becul unic: spațiul dintre salteaua patului și lada de studio redevenise un cuib din care ieșeau insectele amețite de lumină, greu de ucis și cu destinații foarte precise. Terapia era scrisul după dicteu automat, până reușeam să-mi alung ultima urmă de somn, apoi, în întunericul imperfect, o partidă scurtă de sex în amintirea tuturor femeilor care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Depinde, zice Michael. Începe să‑i spună lui Luke despre conversația lui telefonică cu Clark, cine‑o mai fi și ăsta, și eu încerc să ascult la modul inteligent ce vorbesc. Însă problema e că simt că m‑am cam amețit. Cât oi fi băut azi? Sincer, nici nu vreau să mă gândesc. Îmi las capul pe spătarul de piele al scaunului, cu ochii închiși, ascultându‑le vocile undeva deasupra capului meu. — ... un fel de paranoia... — ... cred că pot să schimbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
o vreme, privind în gol. Nu‑mi vine să cred că se întâmplă cu adevărat. În urmă cu doar câteva ore toastam în cinstea noastră cu Bellini. Eu purtam rochia mea Vera Wang și dansam pe muzica lui Cole Porter, amețită de fericire. Și acum... Telefonul începe să sune, dar nu mă clintesc. Abia la al optulea țârâit mă mișc și îl ridic. — Alo? — Alo? zice o voce vioaie. Sunteți Becky Bloomwood? — Da, spun precaută. — Becky, sunt Fiona Taggart de la Daily
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]