1,881 matches
-
aceste instanțe ale teoriei lui Kant despre fenomen și aparență își anunță prezența și anumite sensuri non-judicative, semnalate mai sus. Pe de altă parte, materialul, substanța, "obiectul" prelucrat pe întreaga schemă a "criticii rațiunii pure", substratul reflecțiilor filosofului, în orizontul analiticii (transcendentale) și al dialecticii (transcendentale), este reprezentat de judecată, socotită și de Kant drept purtătoare de adevăr (de fapt, singura formă logică purtătoare de adevăr: asemenea perspectivei logicii clasice de tip aristotelic, sau logicii generale, cum spune Kant însuși): "adevărul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rațiunii, în raționamentele ei, constă în universalitatea cunoașterii prin concepte, și raționamentul însuși este o judecată care e determinată a priori în întreaga sferă a condiției ei."129 Și nu reprezintă aceste fapte o dovadă suficientă pentru încadrarea funcțională a analiticii transcendentale și a dialecticii transcendentale în orizontul judicativului constitutiv? Dacă acestea două constituie și reglează cunoștința veritabilă care are forma judecății (sintetice a priori), atunci încadrarea susținută mai sus nu este nici măcar problematică. Și mai poate fi adăugat, în sensul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aparenței, nimicul, deși interpretat de Kant modelat, chiar în sensul în care prelucrează și celelalte două ipostaze, noumen-ul și necondiționatul, pare a scăpa, totuși, de încadrarea strict judicativ-constitutivă. Locul în care Kant pune în discuție nimicul se află la sfârșitul "Analiticii transcendentale", așadar în imediata vecinătate a "Dialecticii transcendentale". Este vorba de un loc de cumpănă, oarecum în afara celor două diviziuni ale logicii transcendentale. În orice caz, locul acesta poate da de gândit celui care caută sensuri kantiene ce pot scăpa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vorba de un loc de cumpănă, oarecum în afara celor două diviziuni ale logicii transcendentale. În orice caz, locul acesta poate da de gândit celui care caută sensuri kantiene ce pot scăpa dictaturii judicativului, așadar și celor două modele ale acesteia, analitica și dialectica. Locul fiind indicat, el poate fi vizitat și testat în multe privințe. Scurta teorie a lui Kant despre nimic, de asemenea poate fi ușor înțeleasă, pentru că ea este construită după regulile stabilite de el în "Analitica transcendentală" privind
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale acesteia, analitica și dialectica. Locul fiind indicat, el poate fi vizitat și testat în multe privințe. Scurta teorie a lui Kant despre nimic, de asemenea poate fi ușor înțeleasă, pentru că ea este construită după regulile stabilite de el în "Analitica transcendentală" privind cunoașterea veritabilă. Filosoful a știut că un asemenea concept "problematic" poate fi luat în mai multe feluri, și atunci a atras atenția asupra regulii sub care trebuie gândit: "pentru a distinge dacă un obiect este ceva sau nimic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fost acceptate de Kant însuși în anumite locuri ale proiectul său critic, așa cum sunt timpul pur și spațiul pur, e drept, sub anumite condiții atunci ele trebuie să intre, cumva, în zona semnificativă a discursului. Dar ele nu sunt dinlăuntrul analiticii și dialecticii (transcendentale), fiind nimic; și-atunci trebuie admis că este posibil și un alt orizont de reglaj pentru rostirea filosofică decât cel al dictaturii judicativului. Demersul prin care ar fi construite toate probele necesare plasării non-judicative a nimicului nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe o asemenea cale. Dar trebuie să reținem, deocamdată, în sensul angajamentului demersului de față, și faptul că prin nimic se poate ieși din orizontul dictaturii judicativului. Același fapt a fost observat, mai devreme, la Aristotel. Această temă despre prezența analiticii și a dialecticii, ca modele ale rostirii filosofice, în proiectul criticii rațiunii pure al lui Kant, poate fi deschisă și din alte perspective, și acestea păstrând, asemenea perspectivei deschise aici, posibilitatea de a revedea legătura dintre statutul analiticii transcendentale și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre prezența analiticii și a dialecticii, ca modele ale rostirii filosofice, în proiectul criticii rațiunii pure al lui Kant, poate fi deschisă și din alte perspective, și acestea păstrând, asemenea perspectivei deschise aici, posibilitatea de a revedea legătura dintre statutul analiticii transcendentale și al dialecticii transcendentale kantiene, pe de o parte, și judicativul constitutiv, pe de alta. Pentru contextul de față, important este să rămânem cu ideea despre posibilitatea de a formula sensuri clare judicativ-constitutive ale analiticii și dialecticii transcendentale, sensuri
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
revedea legătura dintre statutul analiticii transcendentale și al dialecticii transcendentale kantiene, pe de o parte, și judicativul constitutiv, pe de alta. Pentru contextul de față, important este să rămânem cu ideea despre posibilitatea de a formula sensuri clare judicativ-constitutive ale analiticii și dialecticii transcendentale, sensuri prin care aceste două forme de discurs nu-și părăsesc, decât în aparență, locurile proprii din orizontul generos al dictaturii judicativului. Dar e la fel de important să păstrăm ideea că și potrivit proiectului filosofic kantian, ieșirea de sub
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituirii cunoștinței veritabile, prefigurat până aici, dar a cărui dezvăluire (reconstrucție) reprezintă sarcina demersului de aici încolo. Sensurile în discuție pot fi cel mai clar sesizate, cumpănite, evaluate etc. în însăși structura logicii transcendentale, mai cu seamă în sensul de analitică transcendentală și în cel de dialectică transcendentală, precizate, amândouă, mai sus, dar redeschise, în vederea unei noi cercetări a lor, acum. 3.2.2.2. Analitica transcendentală ca organon al constituirii cunoștinței veritabile; semnificația ei judicativă ca topos al constituirii fenomenale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sesizate, cumpănite, evaluate etc. în însăși structura logicii transcendentale, mai cu seamă în sensul de analitică transcendentală și în cel de dialectică transcendentală, precizate, amândouă, mai sus, dar redeschise, în vederea unei noi cercetări a lor, acum. 3.2.2.2. Analitica transcendentală ca organon al constituirii cunoștinței veritabile; semnificația ei judicativă ca topos al constituirii fenomenale (a fenomenului și a cunoștinței veritabile) Partea cea mai dificilă a "criticii", susține Kant însuși, este cea referitoare la deducția transcendentală a conceptelor pure ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoaștere și doar în acest mod intelectul ale cărui forme pure sunt categoriile apare ca o modalitate mediată de judecare, ca o "facultate de a judeca", de a lega concepte cu reprezentări (despre obiecte) sau cu concepte (despre reprezentări). Articulațiile analiticii transcendentale au fost introduse în subcapitole anterioare. Scopul meu, în acest moment, este acela de a indica modalitatea de constituire a cunoștinței veritabile (și a fenomenului) pe temeiul regulilor acestei analitici. Tocmai de aceea, primul pas corespunde scoaterii la iveală
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rol constitutiv direct, fiindcă ele fac posibilă orice cunoștință empirică, directă, pe baza (timporizării) timpului, ca formă a simțului intern. Problema constituirii cunoștinței care este, totodată, la Kant, problema constituirii fenomenale se concentrează, cred, în discuția despre analogiile experienței, din "Analitica transcendentală". Sunt și alte rațiuni pentru care axiomele intuiției și anticipațiile percepției, deși au un rol constitutiv necesar, își trimit sensurile către problematica tocmai amintită; unul dintre acestea se referă la faptul că "lucrurile" pe care le am în vedere
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
semnificativ din perspectiva "fenomenologiei judicativului", pe care o încerc aici, fiindcă și atunci când obiectul îi apare lui Kant gata constituit, filosoful găsește de cuviință să precizeze operațiile sau structurile operaționale constitutive. Accentul obiectual al demersului "analitic" kantian, din partea ultimă a Analiticii transcendentale, este o consecință a unui dezechilibru pe care filosoful l-a acceptat anterior, în favoarea aspectului operațional al constituirii fenomenale. Dar cred că mai există o miză, oarecum metateoretică, dar cu o anumită semnificație propriu-zis "critică", pentru acest accent: este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a propriei mele existențe dovedește existența obiectelor exterioare mie în spațiu."141 O formulă de o circularitate aproape vicioasă, dacă este luată în afara contextul kantian; o formulă cu totul firească și semnificativă din perspectiva constituirii fenomenale proiectate de Kant în Analitică. Pe de o parte, "conștiința simplă" este; dar ea este numai determinată empiric; tocmai această determinare (empirică) în virtutea căreia conștiința este reprezintă dovada neîndoielnică a existenței obiectelor exterioare. Nu interesează aici, în prea mare măsură, nici această circularitate, nici problemele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceasta regăsim sensurile judicative ale discursului. Este vorba despre o veritabilă reducție a tuturor elementelor fenomenale ale fenomenului ca atare și ale cunoștinței veritabile (în forma judecății sintetice a priori) la timp. Prin aceasta, încadrarea judicativ-constitutivă a demersului de tipul analiticii transcendentale devine clară. Discuția despre teorema mai sus enunțată, care face referire clară la conștiință și obiect exterior, dar care, de fapt, accentuează sensul de unitate de constituire operațional-obiectuală a oricărui fenomen (și cunoștință veritabilă), se încheie, la Kant, cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de sistematica discursului kantian, ci de sensul pe care ea îl poartă: este vorba despre un sens care exprimă unitatea de constituire operațional-obiectuală ca singurul fapt valabil atunci când avem de-a face cu fenomenul și cunoștința veritabilă. Un principiu al analiticii nenumit astfel de Kant, dar evident dacă acceptăm considerarea judicativă a analiticii transcendentale este cel care invalidează constituirea fenomenală (chiar și a cunoștinței veritabile) prin absența timpului. Nici o categorie pură a intelectului, spune Kant, nu poate avea mai mult decât
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este vorba despre un sens care exprimă unitatea de constituire operațional-obiectuală ca singurul fapt valabil atunci când avem de-a face cu fenomenul și cunoștința veritabilă. Un principiu al analiticii nenumit astfel de Kant, dar evident dacă acceptăm considerarea judicativă a analiticii transcendentale este cel care invalidează constituirea fenomenală (chiar și a cunoștinței veritabile) prin absența timpului. Nici o categorie pură a intelectului, spune Kant, nu poate avea mai mult decât o semnificație transcendentală; nu și o folosire transcendentală, ci doar una empirică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a aplicației). Acum însă nu am intenții expozitive, nici unele care să vizeze direct "stilul" judicativ al acestei discipline transcendentale, care își are, totuși, sensul foarte apropiat de cel propriu dialecticii transcendentale. Intenționez doar să descriu calea kantiană de trecere de la analitică la dialectică. Fără îndoială, neuitând să întăresc atât aspectele judicativ-constitutive sesizate, cât și pe cele non-judicative. Topica nu mai apare cu un înțeles strict logic; de altfel, Kant are grijă să stabilească clar diferențele dintre ceea ce el înțelege prin "topică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
altfel, Kant are grijă să stabilească clar diferențele dintre ceea ce el înțelege prin "topică" și ceea ce înțelege Aristotel, în tratatul omonim din corpus-ul Organon-ului. Sensul de transcendental este cel dorit de Kant și pentru topică (nu doar pentru analitică și dialectică). Tocmai de aceea, încercând, așadar, să conducă topica spre registrul transcendentalului, primul concept pe care el în introduce este acela al "reflecției", socotită activitate de cercetare a conceptelor folosite în felurite judecăți, în privința aparteneței lor la o anumită
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nimic", adică strict un obiect al intelectului care nu este dat în sensibilitate, și nici nu poate fi, căruia nu-i corespunde cel puțin o schemă a imaginației transcendentale. Discuția despre nimic, pe care Kant o așează chiar la sfârșitul "Analiticii transcendentale", și despre care a mai fost vorba în lucrarea de față, are semnificația de punte de trecere către "Dialectica transcendentală", așa cum s-a precizat. Însă nu doar ea, ci întreaga problematică a topicii, reflecției, amfiboliei conceptelor reflecției, din care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceea ce a fost stabilit până aici în legătură cu structura de existență "timp fenomen": este vorba despre cuplul "timp necondiționat". Dat fiind faptul că timpul și-a pierdut funcția sa constitutiv-judicativă adică reducția la timp s-a operat potrivit exigențelor exprimate de analitica transcendentală kantiană demersul de față nu va zăbovi peste măsură în acest loc. I se cuvine unei reducții non-judicative să scoată la iveală sensurile cuplului timp necondiționat, mizând, dacă este cazul unei aplicații kantiene, pe dialectica transcendentală din sistemul Criticii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituirii fenomenale, căreia îi este structural sensul de timp, adică tocmai condiționatul (determinatul, existentul, realul etc.). În urmare, nici cuplul timp necondiționat nu poate apărea altfel. De la bun început, în discuția sa despre statutul dialecticii transcendentale raportat la cel al analiticii transcendentale, Kant opune "unitatea experienței posibile", corespunzătoare constituirii fenomenale refăcută în prezentarea de față, până acum, și "unitatea rațională", corespunzătoare principiului rațiunii care "își rezervă numai totalitatea absolută în folosirea conceptelor intelectului și încearcă să extindă unitatea sintetică, care e
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
răspunde, trebuie stabilite întâi aceste operații. În mod sigur nu poate fi vorba despre sinteze care implică obiecte sensibile, așa cum se întâmplă în cazul în care operează intelectul (și chiar imaginația transcendentală). Dar să fie vorba despre un fel de analitică aplicată unor concepte care nu-și au sursa în intelect (mai bine zis, nu fac parte din tabela kantiană a celor douăsprezece categorii)? Strict formal, Kant consideră că forma logică a raționamentului este aceea care susține operaționalitatea rațiunii. Dar această
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în varianta sa kantiană. Cu toate acestea, sensul judicativ-constitutiv al dialecticii transcendentale nu poate fi contestat. Prezentarea dialecticii kantiene a avut tocmai acest scop: să-i reconstituie sensul judicativ. 3.2.2.6. Concluzie În Critica rațiunii pure, Kant reconstruiește analitica și dialectica într-un sens judicativ-constitutiv tare; e drept, sunt schematizate și câteva sensuri non-judicative, care au fost indicate aici. Constituirea fenomenală apare doar ca timporizare: de aici marca dictaturii judicativului; tehnic, este vorba despre sinteză și deducție, în primul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]