2,942 matches
-
Violența non-instituțională include numai conduitele de agresivitate dintre elevi, și nu are aparent nici o legatură cu contextul educativ. Dar, pe de o parte, adolescenții vin la școală marcați de modelele de conduită agresivă din familie sau din mass-media, ei au angoasele, frustrările, rivalitățile lor, pe care le rezolvă În unele cazuri prin acte agresive. La școală au asigurate condițiile propice: există victimele (copii mai slabi decât ei), există ocaziile (recreațiile, activitățile sportive, locuri nesupravegheate; cele mai multe acte agresive se produc În clase
Prevenirea conduitei agresive la preadolescenţi şi adolescenţi by Mihaela Munteanu; Anica Nechifor () [Corola-publishinghouse/Science/91538_a_92391]
-
despre o așa-numită "Moarte Frumoasă", umanizată, "vitalizată", într-un mod obscur și subliminal (p.18). Oamenii au încercat să-și perpetueze, în moarte, viața însăși, duplicîndu-și mediul ambient în cavouri tot mai sofisticate, similare unor case. Liviu Cotrău amintește angoasa "morții clinice" care, după descoperirea medicală, a început să bîntuie imaginarul colectiv euro-american. "Îngroparea de viu /.../ se leagă de o adevărată psihoză socială. În The Philosophy of Sleep (Filozofia somnului), 1834, medicul Robert McNish consacra un întreg capitol stării cataleptice
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
recompune în însăși negația sa, identificîndu-se drept nefamiliar. Morbiditatea povestirilor lui Poe nu reprezintă altceva, măcar în plan strict psihic, decît această "răsturnare" axiologică, proiectînd în grotesc ceea ce, în faza inițială a percepției, era frumos și acceptabil, probabil chiar sublim. Angoasele general umane, incomprehensiunile, rutinele, automatismele și derutele noastre sînt cuprinse în prozele lui Poe într-o manieră sintetică (sublimată), și, categoric, parabolică. Diotima modernă sugerată în maladiva și mortuara Morella, omul care își ucide conștiința, codificat de bizarul William Wilson
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
prin tematică și stil, de restul operei literare de pînă acum a fostului universitar de la Birmingham este, în ultimă instanță, o radiografie a gestului de creație și, ca atare, a faptului de a fi autor. O radiografie "în clar" a angoasei, incertitudinii și labilității din umbra fiecărui destin estetic. În fond, la acest nivel așa-zicînd "generalizator", lectorul descifrează codul, să zicem "înalt", al romanului Author, Author!. În chiar calitatea sa metatextuală, în capacitatea de a-l folosi, cu alte cuvinte, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
puțin prin două romane de prim rang, The Wings of the Dove/Aripile porumbiței și The Golden Bowl/Potirul de aur), cînd, paralizat (în urma unor atacuri succesive de apoplexie), încă mai are frînturi anamnetice din vechiul coșmar. David Lodge urmărește angoasa creației pînă în amănuntele conținutului ei masochist, de "damnare" și "disperare". De aceea, vreau să cred, cazul lui Henry James rămîne aici mai mult un pretext pentru generalizare și nu prilejul unei incursiuni în excepțional. Vorbind despre generalitatea situației "auctoriale
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
folosește episodul Guy Domville ca punct culminant al narațiunii sale, reconstituindu-l din flashback-uri pe care protagonistul le trăiește, în 1915, pe patul de moarte, Colm Toibin își începe excursul epic cu eșecul dramaturgic în cauză, supralicitînd, ulterior, proble-ma angoasei creatoare. Mai mult, în 2002, cu aproape doi ani mai înainte, scriitoarea Emma Tennant publicase un roman (destul de bine primit), Felony/Delict, unde interesul narativ principal nu era altul decît ... relația ambiguă, deși castă, dintre James și Constance Fenimore Woolson
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
destinul personal și cel comunitar. Investigația socială se grefează astfel, interesant, pe cadrele scurte și dinamice ale radio grafiilor de psihologie individuală. The Closed Circle mută contextul istoric cu trei decenii mai tîrziu, în preajma anului 2000, cînd toată lumea tră iește angoasa "virusului mileniului". Paul Trotter, devenit acum personaj central, este un politician laburist (aripa Blair) în plină ascensiune, membru al Parlamentului și purtător de cuvînt al partidului aflat la putere în Anglia începutului de secol XXI. Ben, cîndva promițătorul lui frate
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
întotdeauna, reprezentantul clasei muncitoare, descrise în culori luminoase"413. Dar să revenim la ficțiunea în care solicitarea unui nou cap pare normală. Administrația are posibilitatea și sarcina să-l elibereze pe cetățean de el însuși, de individualitate. Obsesia schimbului și angoasa pun stăpânire pe personajul care se decide să-l mituiască pe funcționar, dar acesta refuză să-și schimbe capul cu unul neregulamentar și plin de atâtea probleme. V.3.3. Iubirea și ura Capitolul 17 reunește două mari teme ale
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
este simbolul „eternei reîntoarceri”, al legăturii afective dintre oameni. În Aproape destin (1987) semnele trecerii sunt mai intense. Sentimentul timpului este pus în legătură cu durata existenței, dar și cu actul creator. În același timp, imaginea poemului care își devorează creatorul stârnește angoasă: „Și acest umil poem/ Devenind carnivor/ se va hrăni zilnic cu imaginea / Ta” (Neînțeles). Comentatorii au relevat capacitatea lui V. de a oferi versuri de o oarecare frumusețe, relativa autenticitate a structurii elegiace și sentimentale, a expresiei învăluite de „o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290429_a_291758]
-
de poem: sonetul, rondelul. Construiește - foarte arghezian uneori - mici meditații existențiale („Nu mă grăbesc să birui mai departe/ Cu nici o clipă dincolo de moarte, / Ori să-mi mulez de pe acum statuia/ Spre fala mea și cinstea nimănuia...”), succinte arte poetice, scrutează angoase ori bizare peisaje interioare, trasează discret filoanele unei erotici afectat „deocheate”, de fapt pură, profundă, ascuns-sentimentală. Discursul poetic este în general sobru, fără risipă de zgomot și culoare, aproape desuet-convențional, în pofida unor irizații de „mitocănie” (calculată) ori de frondă explicită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
ei, cu adevărat, asta vor face, asumându-și modelul lor suprem, Hristos însuși suferind, chiar nevinovat fiind. Așadar de ce n-ar suferi ei? Ba, mai mult, ei nu văd suferința din perspectiva omului modern. Pentru ei suferința nu e sinonimul angoasei, e însăși asumarea statutului de creștin. Acest soi de suferință e cel din care ei își extrag, într-un final, în mod paradoxal, fericirea. Steinhardt își asumă conștient suferința, în momentul în care refuză să-și trădeze prietenii, cu toate că știa
by Adrian Vasile SABĂU [Corola-publishinghouse/Science/984_a_2492]
-
invocație: convinși, ca să spunem cu Heidegger, că «de acum doar un Dumnezeu ne poate mântui». Asta numai dacă suntem conștienți de faptul că invocația este posibilă doar într-o lume invadată de nonsens și disperare. Lipsa sensului se transformă în angoasă, în acea «maladie mortală» care pentru Kierkegaard era disperarea. Iar «conștiința disperată - afirmă Kierkegaard - consideră creștinismul asemenea unui animal înfometat căruia, dacă îi pui dinainte o bucată de pâine sau o piatră, își dă seama că una e de mâncare
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
căruia, dacă îi pui dinainte o bucată de pâine sau o piatră, își dă seama că una e de mâncare și cealaltă nu; în felul acesta conștiința disperată înțelege creștinismul». Este disperat omul al cărui viață nu are un sens. Angoasa îl transformă pe om într-un cerșetor de sens. Angoasa este panica înstrăinării în fața nimicului - a nimicului de sens. Tocmai în acest fel - comentează Kierkegaard - «Dumnezeu, care vrea să fie iubit, coboară să-l vâneze pe om, cu ajutorul neliniștii». Se
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
o piatră, își dă seama că una e de mâncare și cealaltă nu; în felul acesta conștiința disperată înțelege creștinismul». Este disperat omul al cărui viață nu are un sens. Angoasa îl transformă pe om într-un cerșetor de sens. Angoasa este panica înstrăinării în fața nimicului - a nimicului de sens. Tocmai în acest fel - comentează Kierkegaard - «Dumnezeu, care vrea să fie iubit, coboară să-l vâneze pe om, cu ajutorul neliniștii». Se înțelege de ce «psihologia, imediat ce termină de studiat angoasa, o încredințează
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
de sens. Angoasa este panica înstrăinării în fața nimicului - a nimicului de sens. Tocmai în acest fel - comentează Kierkegaard - «Dumnezeu, care vrea să fie iubit, coboară să-l vâneze pe om, cu ajutorul neliniștii». Se înțelege de ce «psihologia, imediat ce termină de studiat angoasa, o încredințează dogmaticii». Angoasa apare în momentul în care omul devine conștient că-i lipsește sensul absolut, ultim și definitiv. Iată, deci, că angoasa este o trăsătură antropologică. De altfel e adevărat că «dacă omul ar fi un animal sau
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
panica înstrăinării în fața nimicului - a nimicului de sens. Tocmai în acest fel - comentează Kierkegaard - «Dumnezeu, care vrea să fie iubit, coboară să-l vâneze pe om, cu ajutorul neliniștii». Se înțelege de ce «psihologia, imediat ce termină de studiat angoasa, o încredințează dogmaticii». Angoasa apare în momentul în care omul devine conștient că-i lipsește sensul absolut, ultim și definitiv. Iată, deci, că angoasa este o trăsătură antropologică. De altfel e adevărat că «dacă omul ar fi un animal sau un înger, nu ar
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
coboară să-l vâneze pe om, cu ajutorul neliniștii». Se înțelege de ce «psihologia, imediat ce termină de studiat angoasa, o încredințează dogmaticii». Angoasa apare în momentul în care omul devine conștient că-i lipsește sensul absolut, ultim și definitiv. Iată, deci, că angoasa este o trăsătură antropologică. De altfel e adevărat că «dacă omul ar fi un animal sau un înger, nu ar putea cunoaște angoasa». Prin urmare, a ne recunoaște drept ființe contingente înseamnă a ști că angoasa se află în fața fiecărui
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
momentul în care omul devine conștient că-i lipsește sensul absolut, ultim și definitiv. Iată, deci, că angoasa este o trăsătură antropologică. De altfel e adevărat că «dacă omul ar fi un animal sau un înger, nu ar putea cunoaște angoasa». Prin urmare, a ne recunoaște drept ființe contingente înseamnă a ști că angoasa se află în fața fiecărui om și, totodată, a recunoaște că «Providența și Răscumpărarea sunt categorii ale disperării». Tot Kierkegaard spune: «Este un lucru excelent, unicul necesar și
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
definitiv. Iată, deci, că angoasa este o trăsătură antropologică. De altfel e adevărat că «dacă omul ar fi un animal sau un înger, nu ar putea cunoaște angoasa». Prin urmare, a ne recunoaște drept ființe contingente înseamnă a ști că angoasa se află în fața fiecărui om și, totodată, a recunoaște că «Providența și Răscumpărarea sunt categorii ale disperării». Tot Kierkegaard spune: «Este un lucru excelent, unicul necesar și clarificator, ceea ce spune Luther: toată Doctrina (Revelației, și, în fond, tot Creștinismul) trebuie
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
viață și de moarte veșnică a ști să gândești ceea ce trebuie gândit; se cutremură și numai la ideea că ar putea să i se întâmple, datorită neatenției, să se gândească la alte lucruri; în sfârșit [Bonaventura gândește] mai ales datorită angoasei de a vedea că opera creației, reparată de sângele lui Dumnezeu, este în fiecare zi ignorată și disprețuită». Gilson mai observă că, pentru sfântul Bonaventura, rațiunea «trebuie să fie un instrument de mântuire și nimic altceva; faptul că el îl
Actualitatea gândirii franciscane : răspunsurile trecutului la întrebările prezentului by Dario Antiseri () [Corola-publishinghouse/Science/100957_a_102249]
-
locale. Pe această tramă epică de suprafață își face simțită prezența personajul colectiv, exemplar sintetizat în Manole, unul dintre cosași. Lupta surdă și fără sorți de izbândă cu o natură misterioasă, înfricoșătoare și în final ucigașă resuscită în psihicul fiecăruia angoase primare, dar și drame trăite de curând. Acțiunea se petrece într-o ambianță dominată de credințe străvechi legate de câteva elemente: apa, pământul, fierul, piatra, cifra treisprezece, jertfirea ritualică a femeii. E o mitologie apăsătoare, cu tonalități sumbre, într-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287672_a_289001]
-
e măreția noastră - explică personajul lui C. Trăind în schema vieții, suntem trăiți de scheme, deși le refuzăm, le contestăm și credem că noi nu.” Compasul personajului-autor măsoară neliniștit distanțele dintre scris și trăire, dintre schemă și eveniment, torturat de angoasa că limbajul însuși s-ar putea osifica și deveni o schemă, una printre altele - deversându-se în vastul estuar de clișee rebutate ale existenței. Întâmplări - cum le numește cel ce scrie - nu se prea petrec în roman. Din gesturi banale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286463_a_287792]
-
obicei nu au probleme cu coloana vertebrală, sîngele le ajunge mai repede la cap, de unde și activismul lor sporit și prelungit chiar la vîrste înaintate. Ambiția și concentrarea atenției pe ascensiunea în ierarhia socială îi scutește de obicei de alte angoase, frămîntări sau chiar boli. Ei știu ce vor și își urmează perseverent calea. Nu se descurajează la primul eșec, sunt extrem de tenaci. Oamenii mari cred că se folosesc uneori de oamenii mici și-i propulsează în diverse funcții, în scopuri
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
din prima pâine a lumii, / iar după masă în timp ce priveam / cum zburdă scânteile pe apă / am scris primul poem.” Seninătatea și echilibrul noii vârste de aur sunt tulburate însă de ecourile traumatizante ale unei istorii convulsive, care induc neliniște și angoasă - trăiri ce formează substanța versurilor din Ovăzul sălbatic: „Cine-mi va răspunde? / Și de unde? Iată zilele curg, / ca apele curg, / ca norii se destramă timpul meu, / și cerul parcă pregătește / definitivul meu amurg.” Celălalt filon al inspirației poetice al lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288241_a_289570]
-
unei colectivități politice. Înțeleg prin acest termen o colectivitate capabilă, în interiorul unui anumit teritoriu, să impună respectarea drepturilor recunoscute indivizilor în contrapartida îndatoririlor pe care ea le impune. De fapt, oricine a cunoscut experiența pierderii colectivității sale politice a trăit angoasa existențială (fie ea și temporară) a solitudinii; ce mai rămâne, de fapt individului, în perioadele de criză, din drepturile omului, când nu mai aparține niciunei colectivități politice 15? Remarca pe jumătate ironică a lui Aron despre reproșul pe care îl
[Corola-publishinghouse/Science/84962_a_85747]