KorAP: Find »[drukola/base=animat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 ...129 >

3,224 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

descrie direct conceptualizarea unei situații, fără legătură cu relațiile sintactice. De exemplu 13, în limba manipuri, există trei sufixe diferite care se atașează numelor și pronumelor: un sufix pentru entitatea care controlează acțiunea (inclusiv forțele naturii), alt sufix pentru entitatea animată afectată de acțiune și un alt sufix pentru entitatea indirect implicată sau secundar afectată de acțiune (Țintă, Sursă, Experimentator, Pacient, Beneficiar, Locativ). Denumirile cazurilor nominativ, acuzativ, absolutiv, ergativ − arată Dixon (1994: 30) − trebuie restrânse la limbile în care marcarea are

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nonanimat. În afară de acest tip de partiție, care se întâlnește în multe limbi, există și alte forme. De exemplu, Li (2007), semnalează pentru nepaleză existența unui tip rar de partiție, determinat de agentivitate și de telicitate: nominale inanimate (sistem ergativ) vs animate (sistem acuzativ). Liao (2002) arată că niciunul dintre criteriile de partiție propuse de Dixon nu se poate aplica limbii kavalan, criteriul relevant pentru tranzitivitatea din această limbă fiind individualizarea temei. Relevanța acestui tip de partiție pentru ergativitate a fost contestată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Vaillant (1936)91 −, într-un stadiu vechi al proto-indo-europenei nu existau cazurile nominativ și acuzativ, ci activ (în termenii de astăzi, ergativ) și pasiv (în termenii de astăzi, absolutiv). Flexiunea de tip ergativ− absolutiv caracteriza însă toate pronumele și numele animate, dar nu și numele neutre. (b) În abordarea nonclasică, ilustrată de Kuryłowicz (1935)92, cazul ergativ (oblic) a evoluat istoric în genitiv, iar absolutivul este la originea atât a nominativului, cât și a acuzativului (identice formal, așa cum sunt și astăzi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Shields 93 a arătat că în proto-indo-europeană exista o clasă de nume inanimate care nu apăreau niciodată în cazul ergativ, dar și o clasă de "agenți naturali" inanimați (de exemplu, vântul), care puteau apărea în cazul ergativ, ca și substantivele animate. Niciunul dintre cei doi exponenți ai acestei abordări nu spune însă explicit că pronumele aveau marcare de tip nominativ−acuzativ (Rumsey 1987: 311). Rumsey (1987), folosind ierarhia lui Silverstein (1976), relevantă pentru morfologie, nu și pentru sintaxă, conciliază abordarea clasică

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
doi exponenți ai acestei abordări nu spune însă explicit că pronumele aveau marcare de tip nominativ−acuzativ (Rumsey 1987: 311). Rumsey (1987), folosind ierarhia lui Silverstein (1976), relevantă pentru morfologie, nu și pentru sintaxă, conciliază abordarea clasică (centrată pe partiția animat/inanimat) și abordarea nonclasică (centrată pe distincția nume/pronume), arătând că, încă din cel mai vechi stadiu al proto-indo-europenei, pronumele personale erau marcate după tiparul acuzativ, iar substantivele neutre, după cel ergativ (dovadă fiind situația din limba hittită). Dacă limba

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subliniind că relația strânsă dintre ergativitate și agentivitate din unele limbi este contrabalansată de relația strânsă dintre ergativitate și nonagentivitate din alte limbi: în limba australiană dalabon, sufixul ergativ este folosit cu toate subiectele inanimate, dar nu cu toate subiectele animate (Agentul este tipic animat). Silverstein (1976) sugerează că funcția cazului ergativ nu este de a marca agentul în general, ci agentul nontipic. În alte interpretări, precum Woolford (2006), ergativul nu este legat de Agent, ci de argumentul extern (Agent, Cauza

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cazul ergativ; aceasta trebuie fuzionată (engl. merge) pentru a atrage (engl. smuggle) subiectul din locul în care primește absolutivul. Predicatul nud se combină cu o diateză pasivă silențioasă. Cazul ergativ nu este inerent, nu este legat se agentivitate, de trăsătura [± Animat] sau de un anumit rol tematic, ci este asemănător unui Caz structural, depinzând de prezența unei anumite "regiuni" din configurația sintactică. Diateza ergativă (un tip special de diateză pasivă, care trebuie inserată (engl. merge) pentru a atrage predicatul care conține

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și obiectul sunt nemarcate și situația în care numai obiectul e marcat (engleza, georgiana). Existența marcării depinde de natura constituenților nominali și de categoriile semantice: distincția definit/ nedefinit funcționează în limbile uralice și altaice, în persană și în ebraică; distincția animat/inanimat funcționează în foarte multe limbi indo-europene (de exemplu, folosirea prepoziției a în spaniolă ca marcă a complementului direct). Creissels (1995: 257) observă că, în mod frecvent, limba tratează diferit subiectul în funcție de apariția acestuia în construcții tranzitive sau intranzitive − subiectul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de afectare. Desclés (1998: 164) consideră, în schimb, gradul de control ca fiind indispensabil pentru o bună înțelegere a tranzitivității. Controlul reprezintă capacitatea de a declanșa și de a întrerupe o activitate sau o acțiune și funcționează urmând ierarhia: uman > animat > instrument > forță a naturii. Controlul este expresia gramaticalizată a unui punct de vedere asupra unei schimbări (o activitate sau o acțiune). Există un continuum al controlului gramatical, conform ierarhiei: teleonomie > anticipare > agent > instrument > forță. Noțiunea de control este deci necesară

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
semantice: tranzitivitatea semantică există dacă un agent afectează direct sau indirect (eventual, cu ajutorul unui instrument) o acțiune, controlând-o; această acțiune afectează un pacient printr-o schimbare de poziție sau printr-o schimbare de stare; pacientul poate fi inanimat sau animat, incapabil de control sau având el însuși o anumită capacitate de control. 5.2. Tranzitivitate vs alte concepte În diferite studii a fost subliniată relația dintre tranzitivitate și alte noțiuni sintactice și semantice. Tchekhoff (1979: 286) afirmă că în toate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
construcție acuzativă, mai puțin tranzitivă. Între construcțiile cu tranzitivitate slabă, Givón menționează pasivul și antipasivul. Lazard (1998: 58−61) ajunge la ideea tranzitivității scalare prin analiza variațiilor de construcție a obiectului, care țin de: definitudine, caracterul uman (uman, animat superior, animat inferior, inanimat discret, inanimat masiv), semantica verbului, tematicitatea obiectului. Lazard (1998: 62−63) aduce în discuție marcarea diferențială a obiectului (concept introdus de Bossong 198563), un fenomen foarte răspândit printre limbile lumii, care se corelează cu cel mai înalt grad

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și al celor de schimbare de localizare apare rolul Temă, desemnând obiectul unei localizări sau al schimbării de localizare și, în sens mai larg, desemnând obiectul implicat în relație; în cazul verbelor ergative (inacuzative), apare rolul Pacient, atribuit unui actant animat sau nonanimat al verbului, implicat în proces, suferind efectele procesului, în condițiile inexistenței unui Agent și, implicit, în condițiile unui sens nonpasiv al verbului; Pacientul reprezintă obiectul unei schimbări de stare (Copilul cade7/crește/scade în greutate, Profitul se dublează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
163, 164) au un comportament complex, admițând atât utilizarea noncauzativă, cât și pe cea nonagentivă: primul sens noncauzativ disponibil este cel agentiv (a) − menținerea și asumarea poziției, pentru numele agentive −, iar celălalt sens este nonagentiv (b), cu numele inanimate sau animate conceptualizate ca fiind nonanimate; în a doua situație, locativul este obligatoriu, iar informația semantică principală privește poziția: (a) Denise lay down 'Denise stă jos' Yvonne stood alone (în the hallway) for six hours 'Yvonne a stat singură (pe culoar) timp

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a deveni putrezit", a ațipi "a deveni cuprins de somn", a degera "a deveni degerat, amorțit de frig". Pentru unele verbe, apartenența la clasa inacuzativelor depinde de tipul de subiect, astfel încât, în destul de multe situații, un subiect inanimat sau unul animat ori uman nonagentiv este corelat cu un comportament inacuzativ, iar un subiect animat, uman, agentiv, cu un comportament inergativ (această distincție se corelează cu posibilitatea adjectivizării participiului numai pentru folosirea inacuzativă, nu și pentru cea inergativă). De exemplu, verbele a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
deveni degerat, amorțit de frig". Pentru unele verbe, apartenența la clasa inacuzativelor depinde de tipul de subiect, astfel încât, în destul de multe situații, un subiect inanimat sau unul animat ori uman nonagentiv este corelat cu un comportament inacuzativ, iar un subiect animat, uman, agentiv, cu un comportament inergativ (această distincție se corelează cu posibilitatea adjectivizării participiului numai pentru folosirea inacuzativă, nu și pentru cea inergativă). De exemplu, verbele a evolua, a naufragia au un comportament oscilant, putând fi atât inacuzative (primul exemplu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a munci' (atelic), kill 'a omorî' (telic), know 'a ști' (atelic), care au interpretare aspectuală unică. Arad susține deci că informația lexicală vizibilă în sintaxă conține numărul argumentelor și informația aspectuală: telic [+ EM] sau atelic [− EM]. Spre deosebire de trăsăturile selecționale (uman, animat, care nu există la interfață), trăsăturile aspectuale și cele categoriale (numărul argumentelor) nu sunt dependente de context. Majoritatea verbelor de mișcare acceptă, opțional, un delimitator, care poate transforma un predicat atelic inergativ (run 'a alerga', walk 'a merge') într-unul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
urmă. Levin și Rappaport Hovav (2005: 20) reiau ideea că unele clase de verbe prezintă realizare argumentală uniformă, iar altele manifestă variație de realizare argumentală, subliniind că studiile tipologice au arătat că verbele care denotă evenimente în care un Agent animat acționează asupra unui Pacient și îi schimbă starea (crush 'a crăpa', destroy 'a distruge', kill 'a omorî') sunt tranzitive în majoritatea limbilor (Agentul este subiect, iar Pacientul este obiect direct). Levin și Rappaport Hovav (2005: 11) reiau ideea că verbele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Trăsătura [+c] dă seamă de relația dintre Cauză și Agent: dacă un argument este Agentul unei schimbări de stare, atunci este și Cauza acestei schimbări; diferența dintre Agent și Cauză este dată de prezența vs absența trăsăturii [+m]; [+m] presupune [+ Animat], nu și invers. Acest sistem dă seamă de diferența dintre Instrument și Cauză, în legătură cu care autoarea propune următoarea generalizare: Un rol Cauză este Instrument dacă și numai dacă un rol Agent este de asemenea realizat în derivare sau presupus în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este numită decauzativizare. Reinhart (2002)124 a arătat că verbele tranzitive al căror rol extern este Cauză ([+c]) pot suporta operațiile de aritate care elimină argumentul extern. Rolul [+c] este nespecificat cu privire la trăsătura [m], deci poate fi realizat prin argumente animate sau inanimate. Spre deosebire de saturare, care produce pasivul, decauzativizarea nu lasă urme ale rolului nici în sintaxă, nici în interpretare. Decauzativizarea aplicată unui argument intern Temă [−c−m] produce un verb inacuzativ al cărui subiect este argument intern. Decauzativizarea aplicată unei

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
au dat alte explicații pentru cliticizare: Lonzi (1986)25 a demonstrat că, în anumite circumstanțe, subiectul postverbal al anumitor verbe inergative acceptă cliticizarea partitivă. Situația pare generală în limbile romanice. Lonzi (1986: 114) a observat că anumite inacuzative cu subiect animat sunt incompatibile cu cliticizarea partitivă. Longobardi (1991)26 a arătat că numai argumentele "posesive" ale numelui pot fi extrase dintr-un NP. Mackenzie formulează ipoteza că paralelismul dintre subiectul inacuzativ postverbal și obiectul direct se datorează unei structuri informaționale comune

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acuzativ/ ergativ determinată de semantica verbului: S este marcat ca A, pentru unele verbe, și ca O, pentru alte verbe. DALABON Limbă australiană aborigenă. 20 de vorbitori. Sufixul ergativ este folosit cu toate subiectele inanimate, dar nu cu toate subiectele animate. DANI (NDANI) Limbă papua, vorbită în vestul Noii Guinee. 270 000 de vorbitori. Particula care marchează cazul ergativ (al argumentului A) poate lipsi, atunci când A și O nu se pot confunda. DHALANJI Limbă vest-australiană din familia pama-nyungan. Partiție morfologică acuzativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
funcționa ca modificatori în grupul verbal sau ca nume predicative. Circa 20 de verbe au forme supletive, dependente de referința de număr a argumentelor S și O. La persoana 3 a pronumelor, distincția singular−nonsingular se aplică numai pentru numele animate sau pentru cele considerate ca fiind animate în consmologia tribului: soare, lună, stele. Două sisteme de acord: sistem preverbal de afixe care marchează persoana și numărul și sistem postverbal, care marchează genul. Două mecanisme: unul de tip acuzativ, celălalt de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ca nume predicative. Circa 20 de verbe au forme supletive, dependente de referința de număr a argumentelor S și O. La persoana 3 a pronumelor, distincția singular−nonsingular se aplică numai pentru numele animate sau pentru cele considerate ca fiind animate în consmologia tribului: soare, lună, stele. Două sisteme de acord: sistem preverbal de afixe care marchează persoana și numărul și sistem postverbal, care marchează genul. Două mecanisme: unul de tip acuzativ, celălalt de tip (parțial) ergativ. Într-o altă interpretare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aspectuală perfectivă decurgând automat din marcarea Agentului. Verbul se acordă cu subiectul în persoană, număr și, numai pentru persoana 3 (nume și pronume), în gen. Verbul se acordă cu agentul numai dacă acesta este [+ Uman], nu și dacă este doar [+ Animat]. Într-o altă interpretare, nu este vorba de o simplă partiție timp−aspect în această limbă, ci de o partiție determinată de semantica grupurilor nominale: nominalele inanimate urmează tiparul ergativ, iar celelalte, tiparul acuzativ. Pasivul este folosit foarte rar și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
particulei aspectuale active. SHURIWAI − Vezi NADËB. SINGHALEZĂ Limbă indo-europeană din ramura indo-iraniană, grupul indic, vorbită în Sri Lanka. 15 milioane de vorbitori. Limbă cu marcare sintactică. A primește cazul nominativ (nemarcat). O primește, de regulă, nominativul (nemarcat), dar, dacă nominalul este [+ Animat], poate primi și acuzativul (marcat). În anumite structuri intranzitive, subiectul are cazul nominativ dacă acțiunea este voluntară, și cazul dativ, dacă lipsește controlul asupra acțiunii. Există și un pasiv. Construcția medie și cea pasivă caracterizează sensurile neprototipice ale verbului. Unul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]