2,792 matches
-
pentru ca trupul să nu se umfle. Două monede mari de argint Înnegrit Îi erau așezate pe pleoape ca acestea să nu se ridice. În gură Îi turnaseră câteva linguri de apă sfințită de la Mecca. Lângă cap, pe o farfurie de aramă, ardeau câteva bucăți de santal. Deși ferestrele nu erau deschise, nici măcar ușor Întredeschise, fumul din Încăpere se Înviora la fiecare câteva minute, de parcă ar fi fost purtat de o briză impreceptibilă, care se strecura Înăuntru de undeva, din spatele pereților. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
lui Îl transforma pe el În supraviețuitor. Se mișcă În pat căutînd deșteptătorul a cărui sonerie tocmai se declanșase. Uitase să-l pună la locul lui obișnuit, sub perna „ortocervicală“. Odată cu perna, fusese cît pe ce să cumpere așternuturi din aramă, care l-ar fi protejat de lenta electrocutare a celulelor prin poluarea electrică a lumii moderne. Pentru a opri soneria aia care-l Împiedica să adoarmă la loc, făcu niște gesturi pe care le-ar fi comparat, Într-un roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
negustorului de fierărie, ziceau că nu-s doi fierari ca tine În toată provincia Liège. — SÎnt destui, răspundea bunicul, e Adam vlăjganul, e cel de la Remicourt, mai e Albert... — Totuși, cînd Cockerill a avut nevoie de fundurile de cazane de aramă pentru Canada!... Dar bielele! Tot la tine vin oamenii pentru ele! Un om de afaceri venise să comande niște biele: — Știți, sînt pentru străinătate. Dacă nu sînt bune, le dau la rebuturi. Cu glasul lui liniștit, jucîndu-se cu un baros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
care trebuie s-o treceți cu barca. Și chiar acei pescari sunt cam ciudați. Nu vin niciodată la azil. Își petrec timpul pe mare, pescuind, sau în fața cafenelei din mijlocul cătunului unde stau ceasuri întregi cu câte o ceașcă de aramă dinainte, plină cu un fel de lichid negru, cafea spun ei. Uneori fără să schimbe o vorbă de când vin până când se scoală să plece. Din respect, poate, pentru șeful lor, unul botezat Profetul, un pescar uriaș și mut, cu limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de păianjeni și pătată de muște. Înlăuntru nu era nimeni. Doar iarna se strângea lumea acolo. Acum, pescarii stăteau toți afară, la niște măsuțe de tablă vopsite cândva în alb și pline de zgârieturi. Fiecare avea dinainte o ceașcă de aramă. Am zis politicos „bună ziua”, dar nu mi-a răspuns nimeni. De la măsuța lui, de care erau rezemate două puști de vânătoare, Dinu se întoarse spre mine. — Nu-ți răci gura degeaba. Tot nu-ți răspund... Nu m-a întrebat dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
el, pe unul din scaunele de tablă traforată vopsite în verde deschis, care păreau să fi avut inițial altă destinație și nimeriseră acolo din întâmplare. Un bărbat pipernicit, care făcea pe patronul, mi-a adus și mie o ceașcă de aramă cu un lichid negru și s-a retras apoi lângă pescarii care ne priveau, mai ales pe mine, probabil fiindcă eram o figură nouă, într-o tăcere de gheață. De parcă vroiau să ne facă să înțelegem că locul nostru nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
părea să țină de o realitate din afara posibilităților mele de înțelegere. Dimineața, zăream câteodată de la azil bărcile negre, date cu smoală, plecând la pescuit, dar la ora când mă duceam în cătun pescarii erau totdeauna, din nou, în fața ceștilor de aramă, la măsuțele de tablă albe și scorojite. Parcă nu plecaseră niciodată de-acolo, îmbătrânind, alții sau aceiași, fără să se ridice de la mese. Parcă stăteau acolo de când erau copii; creșteau, îmbătrâneau, ca Profetul, tăcând și sorbind câte o înghițitură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
târziu. Se simțea în aer pâcla serii. Nu mai exista nici o măsuță liberă. Patronul a scos una pentru mine, a șters-o de praf cu mâneca și mi-a adus un scaun. După ce mi-a pus dinainte obișnuita ceașcă de aramă s-a retras la măsuța unde stăteau Profetul și băiețandrul care se ținea scai de el, examinându-mă, ca și ceilalți, într-o tăcere tăioasă. Mi-a trecut prin minte că unul dintre pescarii mai tineri, gelos din pricina Martei sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-o pe ulița prăfoasă direct spre cafenea. Trecuse de amiază, soarele ardea ca un disc de sare chiar deasupra caselor mici și pământii, toropind câinii, pisicile și duzii albiți de praf. Văzându-mă, pescarii s-au aplecat asupra ceștilor de aramă, preocupați, brusc, de cafeaua răcită din ele. Totul era ca de obicei. Bătrânul arțar plin de omizi, mesele, tăcerea. M-am înfipt lângă masa la care se găsea Profetul. — Unde e doctorul? Câțiva au ridicat privirile, dar nimeni nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În ajutor - complicii mei, cel puțin -, nu se poate substitui un prizonier fără ca nimeni să-și dea seama, nu mai suntem pe timpurile Măștii de Fier... Naiv! Într-o sclipire Înțeleg, În timp ce călăul Îmi Împinge capul deasupra unui vas de aramă din care se ridică aburi verzui... Vitriolul! Mi se aplică o pânză peste ochi, iar fața e Împinsă În contact cu lichidul vorace, o durere insuportabilă, străpungătoare, pielea de pe obrajii mei, de pe nas, de pe gură, de pe bărbie se zbârcește, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
presă În care se poate vârî o mână, un cap de strivit. Clopot de sticlă acționat de o pompă pneumatică cu doi cilindri, un soi de alambic și apoi, dedesubt, e o cupă, iar la dreapta e o sferă de aramă. Saint-Germain Își pritocea aici vopselele pentru landgraful de Hesse. Un rastel de pipe cu nenumărate clepsidre mici, cu gâtul alungit ca la femeile lui Modigliani, având Înăuntru o materie greu de precizat, puse pe două șiruri de câte zece fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
zeilor, Fran avea tendința să observe într-o clipită că aveau picioarele - și nu numai picioarele - de lut. Prin urmare, la treizeci și patru de ani, deși înaltă (prea înaltă, își spunea Fran) și subțire, cu părul roșcovan ca un bănuț de aramă și cu ochi gri-verzui, tulburători, Francesca nu trecuse niciodată de pragul magic de șase luni și rămăsese, în chip hotărât, celibatară. Mama ei zicea că era din cauză că nu-și putea ține gura și că bărbaților nu le plac femeile deștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Avea nasul ușor cam prea lung și ochii puțintel cam înguști. Era un chip care ieșea în evidență, știa. Nu frumos, dar memorabil. Cu buzele pline pe care le moștenise de la mama ei și părul roșu ca un bănuț de aramă, putea chiar, în zilele bune, să fie o femeie atrăgătoare. Cu excepția faptului că era cu vreo jumătate de centimetru mai înaltă decât orice bărbat pe care-l întâlnea. Majoritatea bărbaților care voiau să privească galeș în ochii ei ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
destul de substanțială de texte dramatice expresioniste sau cu tentă expresionistă: Zamolxe (1921), Tulburarea apelor (1923), Daria (1925), Fapta (1925), Meșterul Manole (1927) de Lucian Blaga, Trei cruci (1928) de Isaia Răcăciuni, Anno Domini (1927) de Ion Marin Sadoveanu, Lupii de aramă și Meșterul de Adrian Maniu, Sam (1928) și Grup revoluționar 8 (1930) de G.-M. Zamfirescu, Sburătorul (1923) de Felix Aderca sau populara Omul cu mîrțoaga (1927) de G. Ciprian. Majoritatea au rămas însă nejucate, doar ultima fiind reprezentată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să mi-l îngădui. Dar nu e rău nici direct în pământ, numai să fie locul onorabil. În ambele îngropăciuni, rămășițele pământești devin simple amintiri pentru cei în viață, fiind menite tăinuirii. Teja a luat de pe podea un blid de aramă plin cu tămâie. Am coborât pe o scară îngustă de piatră, cu șapte trepte. Pe fiecare dintre ele era un mic vas de jăratic, și, aplecându-se deasupra lor, Tejo a suflat în cenușă pentru a ațâța cei câțiva tăciuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
înainte, lins și drept, așa că am încercat să fac inele șuvițele încă ude. Mi-am pus un brâu de in, încălțările cele bune, singura tunică de mătase ce-mi mai rămăsese, puțin tocită, și centura cu margini și găici de aramă pe care niciun cămătar nu voise s-o ia. Soarele coborând în asfințit atingea zăpezile eterne de pe muntele Cavallo, ce se înălța pe neașteptate din câmpie. Cât cuprindeai cu privirea ți se înfățișa lanțul de munți, unii atât de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de scris. - Scrie tot ce-o să se-ntâmple, mi-a poruncit Faroald. Au sosit adalingii și reprezentanții celorlalte familii, mici grupuri ce se deosebeau între ele prin culorile fireturilor de la tunici. Înainte de a lua loc, treceau prin fața unui lighean de aramă aflat sub un nuc și se spălau pe față și pe mâini. Sub același copac își lăsau armele, după care, trufași și tăcuți, se așezau sub stejar. Faroald a deschis adunarea, anunțând că un tânăr războinic cerea să fie admis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din rasa lui și îmbrăcați la fel? Mi-a răspuns: - Da, domnule, este al treilea în ultimele săptămâni. Au plătit mereu, fără să crâcnească. Am continuat să-l întreb: - Cu ce bani au plătit? - Cu bani buni, domnule, monede de aramă și argint la fel cu cele folosite de negustorii din Oderzo. Nu mi s-au părut porniți pe rele, cu atât mai mult cu cât, întâlnind în cale soldați romani, au vorbit cu ei fără să se teamă de ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
n-ai cu ce plăti? a insistat el. - Plătește frăția, a închis taică-meu discuția. Yehudah ne-a dat înapoi permisul de trecere regal și o parte din banii pe care i-i dădusem, schimbați în bucăți de argint și aramă, repetându-ne sfatul: - Fiți precum Iov, plecați-vă la durere la fel ca iarba sub vânt, și Atotputernicul va avea în grijă viața voastră. De multe ori o faptă săvârșită din trufie, chiar dacă dreaptă, aduce după ea doar moarte. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
El ne-a dat-o: „Vindecați-i pe bolnavi, înviați-i pe cei morți, lecuiți-i pe leproși, alungați-i pe diavoli. În dar ați primit, dați de la voi în dar. Nu strângeți aur, nici argint și nici monede de aramă la brâu, n-aveți nevoie de desagă la drum, nici de două tunici, și nici de sandale și toiag“. Credința însă când și când se clatină, așa că folosim și știința secretă a lui Semjazà și practicăm vechile mituri. Eu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
după care am scos din geantă pergamentul eliberat la Brescia și pe care îl folosisem și la Antiohia. Era redactat în ebraică și-mi garanta un credit mare. L-a citit atent, a scos din buzunar un ciudat obiect de aramă, care mie nu mi s-a părut a fi decât un mic disc plin de găuri, l-a rotit de mai multe ori la dreapta și la stânga deasupra desenului de la sfârșitul pergamentului și a părut mulțumit. A trebuit să negociez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
câteva ore, i-a spus minunându-se Garibaldo. Ducând instrumentele prietenului meu, am intrat împreună cu el în încăperea fetelor lui Heraclion, care abia dacă mai răsuflau. Parcă am asistat la ceva magic. A luat un mic bisturiu din lighenașul de aramă în care instrumentele fuseseră fierte în clocot, a făcut o incizie la baza gâtului copilei mai puțin grav bolnave, a tamponat puținul sânge care a ieșit și a vârât cu îndemânare canula în interiorul gâtului. Micuța a respirat adânc. A făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să ne lase singuri și să m-aștepte în curtea mănăstirii, pustie deja. Devenind brusc serioasă și tăcută, înainte de a-mi vorbi, s-a uitat atentă la candela cu dungi roșii care arăta orele. Era pusă pe o tavă de aramă, și la fiecare dungă era înfipt un cui; când flacăra topea ceara apropiindu-se de linia roșie, cuiul cădea pe tavă cu zgomot mare. Au căzut astfel trei cuie până când regina a binevoit să-și ia rămas-bun de la mine. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
șaizeci de prizonieri. Povestea mea începe însă a doua zi dimineața, pe când slujbașii frângeau armele bizantine și separau metalele după calitate și soi, sub ochii atenți ai unor negustori sarzi care așteptau să-și umple vasul cu fier, bronz și aramă, metale plătite în avans. Eu stăteam în spatele cortului și-mi curățam cu pieptenele barba și părul de acele de pin cu care mă pricopsisem de pe urma unor rafale de vânt dinspre mare. Preferam să stau de unul singur, căci nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
au fost botezați în cristelnița de la Sant’Eusebio. Longobarzii au pus să fie construite în podul turnurilor din spatele bisericilor, acolo unde se aflau scările care duceau spre locul rezervat matroanelor, colibe deschise în care au fixat niște bucăți de fier, aramă și bronz. Un slujbaș le lovea cu o măciucă, stârnind un sunet puternic și, pentru urechile mele, supărător. În felul ăsta zgomotos se dădea de veste credincioșilor începutul slujbelor mai importante. Culmea este că, în ziua botezului, pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]