4,072 matches
-
Am rămas o vreme să privesc la răsăritul lunii. Când poiana a devenit un loc plin de mister, am pornit spre vale... Vrăjit de frumusețe, m-am așezat pe iarbă și am rămas până toată poiana a devenit o oază argintie... Într-un târziu, am plecat spre chilie, unde din nou m-a întâmpinat lampa aprinsă. “Uite că zâna mea își arată din nou prezența grijulie”... În seara aceea, bine dispus, am citit o bucată de vreme, după care m-am
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
Zâna lângă mine vibrând ca trunchiul unui copac în plină furtună... După terminarea slujbei, călugărul a apărut, însoțit de un ucenic, care l-a condus până în pridvor. În fața bisericii, ne-am oprit. De peste pădure, luna, ca un disc cu lumină argintie, ne privea insistent, îmbiindu-ne la plimbare. Bătrânul ne-a șoptit: --Să mergem în poiană, ca să ne umplem sufletul cu lumina crăiesei din înalturi. Am pornit. Înainte mergea bătrânul, sprijinit de brațul Sevastiței. “Mergi domol ipochimene. Nu vezi că bătrânul
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
temători adăpost între zidurile Cetățuiei, fără prea mult confort. În schimb, mesele domnești nu-și pierdeau cu nimic din bogăția lor, războinicul căutând în bucate gustoase tăria pentru lupte și bărbăția care-l vor duce la izbândă. De aceea, picăturile argintii care au rămas pe sticlele lanternei nu s-au născut de la parfumul saunei turcești, ci de la aburii plăcintelor moldovenești plămădite pentru masa domnească. Pentru a mulțumi ambele variante ale destinației acestei clădiri putem spune, că în vremea lui Duca ea
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
fac” - am răspuns eu rușinat...Fără prea multă tocmeală, pornesc cu grabă spre mănăstire... „Acolo, în chilioara lui, mă așteaptă - de câtă vreme? - bunul și răbdătorul călugăr”... - gândesc eu. Parcă îl am în fața ochilor: chip de sfânt, părul și barba argintii, ochii blânzi, adumbriți de niște sprâncene stufoase și acelea albe. Ușor adus de spate, parcă mereu are să-ți destăinuie ceva numai de el știut...Întreaga lui făptură revarsă bunătate și răbdare. Tot timpul ai credința că te îmbie să-l
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
ochii stelelor de gheață... Tu-mi încăpeai în palmele rotunde și miroseai curat ca o floare cu petalele abia plesnite... Zarea se colora nătâng în pamblică violacee... Oamenii își desprindeau cu greu picioarele încimentate și mirosea în jur a simțăminte argintii.” Pentru că, dincolo de orice altceva, Dorina Neculce rămâne o tenace și nestăvilită autoare de imnuri diafane și viu colorate închinate Iubirii. Valentin Ursianu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
lunå un glas de tenor mut dirijându-și octavele printre ziduri În dosul pleoapelor amintirile au riduri și suspinele bat în ferestre Iar noaptea se copilårește cu visul de-a baba-oarba printre stele Învinsul ca peștele cåtre nadå zvâcnind solz argintiu de mistere
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1635]
-
lună cu obraz proaspăt se ivește pe creasta răsăritului... Pare ca o nălucă și își întărește lumina pe măsură ce urcă pe boltă. Când intrăm pe portița grădinii de la chilii, tipsia lunii se află deja deasupra pădurii și ne privește cu sclipiri argintii... Contururile obiectelor din jur sunt și parcă nu sunt vizibile. Totul pare învăluit într-o pulbere argintie ce pecetluiește liniștea... Abia acum îmi dau seama că nu se mai aude cântec păsăresc... Cred că o ulcică cu lapte călduț ne
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
pe măsură ce urcă pe boltă. Când intrăm pe portița grădinii de la chilii, tipsia lunii se află deja deasupra pădurii și ne privește cu sclipiri argintii... Contururile obiectelor din jur sunt și parcă nu sunt vizibile. Totul pare învăluit într-o pulbere argintie ce pecetluiește liniștea... Abia acum îmi dau seama că nu se mai aude cântec păsăresc... Cred că o ulcică cu lapte călduț ne va prinde bine, fiule. Nu am nimic împotrivă, părinte... Abia de m-am răcorit cu apa pârâiașului
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
voce scăzută, dar clar disperată. Da’ vezi să nu pară că mă verifici! Simțindu-mă ca naiba, m-am dus în spatele canapelei. —Ești OK, i-am comunicat la întoarcere. După care m-am așezat pe un scaun ca o găleată argintie. Fundul aproape că-mi atingea pământul, iar genunchii-mi stăteau doar cu câțiva centimetri mai sus. Asta mi-a adus în minte senzația neplăcută pe care am avut-o la testul ginecologic. —îmi cer scuze, ne-a întrerupt o voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
eu. Sunt în agonie. Adu-mi drogurile! Caută în sertarul ăla! —OK. Luke a sărit din pat și, cu toate că nu-mi mai plăcea de el, nu puteam să neg faptul că avea un trup superb. în întuneric, am urmărit lumina argintie care venea de la stâlpul electric din stradă și care se proiecta pe lungimea fermă a piciorului lui, pe linia aceea minunată care se profilează de-a lungul unei coapse musculoase. Nu că așa s-ar fi-ntâmplat și-n cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ea în timp ce-a aruncat pe masă vreo câteva lire. Și vino! — Unde? — Vino, mi-a spus ea cu răsuflarea tăiată de nerăbdare. Nola a mărșăluit în susul străzii și, zdrăngănind niște chei, s-a apropiat de o mașină sport, argintie. Urcă, draga mea, mi-a ordonat. Am intrat în mașină temătoare. — Unde mergem? am întrebat-o în timp ce Nola accelera ca o nebună. —Vreau să-ți arăt ceva, a bolborosit ea fără să-mi dea alte detalii. O să-ți placă. Altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
urmă cu cinci ani, el a jucat, pentru mine, și rolul de tată. La fel ca tata, Jackson radia bunătate și inteligență. Ambii bărbați erau înalți, supli, chipeși (dacă nu de-a dreptul frumoși), cu un smoc des de păr argintiu și cu o tendință de a protesta împotriva Mersului Lucrurilor. Amândoi și-au urmat carierele cu un devotament de neclintit. Amândoi erau generoși, sensibili, sinceri. Amândoi își adorau soțiile. și amândoi mă făcuseră să mă simt... iubită. În multe seri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Cox practic cerea o pereche de Jimmy Choo. Chiar dacă perechea asta însemna că-mi goleam de tot cardul de credit. Pe cât de frumoși erau pantofii ăștia - și erau, într-adevăr, foarte frumoși, cu tocurile cui delicate și cu o curelușă argintie subțire în jurul gleznei - pe atât erau de nesiguri. În vreme ce Randall mă împingea vioi către o măsuță gătită cu lumânări, combinația dintre fusta mea strâmtă și cataligele de zece centimetri m-a făcut să mă simt de parc-aș fi alergat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
capul la mine în birou. Probabil că era cam cu cinci-șase ani mai mare decât mine, dar pungile de sub ochi îl făceau să arate mult mai în vârstă, iar smocul des de păr de pe cap era deja vârstat cu fire argintii. — Sunt bine. Mulțumesc, am răspuns eu ezitant. Eram încă puțin cam supărtă din cauza loviturii neașteptate a lui Lulu, din timpul ședinței editoriale, dar ultimul lucru pe care mi-l doream era să alimentez tensiunea din birouri vorbind despre asta. — Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
fi fost tu, Claire. Stai puțin - am ceva pentru tine - un cadouaș în semn de mulțumesc. Luke și-a deschis haina și a scos un pachețel superb ambalat. — Luke, chiar nu trebuia... — Tu doar deschide-l. Am desfăcut încet ambalajul argintiu. Înăuntru era o cărticică subțire. — Prima colecție de poezii a tatei, am șoptit. În ochi mi-au răsărit imediat lacrimi. Unde ai găsit-o? Asta e o poveste lungă și obositoare pe care o să ți-o spun într-o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să se retragă, lunecând, parcă, pe acest refren bâlbâit, repetat, în ritmul pașilor ce se retrăgeau de-a lungul culoarului, spre ușă. Auzi, cândva, sunetul ochelarilor pe care bunicuța îi scăpase, probabil, pe sticla biroului. Sunetul tenebros, dada, un xilofon argintiu și mici scânceli suspecte și sunetul sec al ochelarilor pe sticla biroului. Timpane subțiri, subțiate, tic clinc, ochelarii, cuțitul, briza de argint a nopții, dada, Irina ieșise din cubul de cărămidă, avansa învăluită de valurile moi, parfumate, ale întunericului, desi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fost. Părul alb, ondulat, fruntea îngustă, ridată, roz, ochii umezi, urechile mari, nasul prăbușit, gura căscată, gulerul apretat, cravata bordo, buzele ritmând cuvinte fără sunet... Nici un sunet. Zbor lin, fără zgomot. De parcă ar avansa pe loc, în burta unui rechin argintiu, încremenit în marele acvariu ceresc. Platou cu sucuri și afrodiziace și otrăvuri. Sticle albe verzi galbene, dar marțianul nu observă. Manechinul se tot apleacă, sânii goi pe tavă, cu butonul electric în mijloc... Mustăciosul din dreapta pensionarului nu mai suportă secvența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
burgheze, ca să nu mai vorbim de prezentul fanfaronului. Cât despre morală... știm noi destule despre slăbiciunile colegului. Și despre faptele lui. Fapte condamnate, fapte pedepsite prin lege. Prin lege!...“ Ăsta era Titi, desigur, apretat și oblic, cu ochelarii lui delicați, argintii și chipul osos, electrizat. Tirbușonul Titi, cum i se mai spunea, mai puțin periculos, totuși, decât tăcutul și aparent tolerantul Gică Teodosiu, Grasul. Ambii treceau, senioriali, pe lângă frumușica Gina. Nu fiindcă nu le-ar fi plăcut sau că i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
înăbușit pe plușul verde, crupierul de la masa de bacara vorbind în șoaptă, cu un accent străin, uleios. Sala de bal de la parter, cu separeuri de piele lucioasă și cântăreața scăldată în lumina unui reflector, cu voce afumată și rochie sclipitoare, argintie. Asta era recuzita care punea lucrurile pe roate, dar nimeni nu venea doar pentru băutură, pentru jocurile de noroc sau pentru muzică, nici măcar dacă în seara respectivă cântăreața era Rita Hayworth, adusă cu avionul de la Buenos Aires pentru un unic spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
vremii și a peisajului, împingând-o către un ungher mărginaș al memoriei. Dacă e să-mi amintesc cumva de ziua aceea, ea e ca un puzzle, un morman de senzații izolate. Ici un petic de cer albastru; colo un mesteacăn argintiu, reflectând în scoarță lumina soarelui. Nori care arată ca niște chipuri omenești, ca niște contururi de țări, ca niște animale imaginare, cu câte zece picioare. Viziunea neașteptată a unui șarpe inofensiv care își croiește drum ondulându-se prin iarbă. Lamentația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
nu pot să nu mă gândesc că e o fată foarte drăguță. Păi, nu trebuie să fii geniu să-ți dai seama de asta, subliniez eu. Stăm în magnificul hol alb, admirând enormul pom de Crăciun decorat în alb și argintiu. Da, știu că e doar noiembrie și suntem în L.A., dar pomul de Crăciun e aranjat și dă o senzație ciudată. De fapt, nu aștept cu nerăbdare Crăciunul anul ăsta pentru că, din nou, nu am organizat nimic. În fiecare an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
deloc. Până la urmă, Îmi aleg bluza roșie nouă, absolut incredibilă a Jemimei, cu umerii decupați, pe care o combin cu pantalonii mei negri de șifon de la DKNY (25 de lire de la Notting Hill Housing Trust shop) și cu pantofii Prada argintii cu toc Înalt ai Jemimei. După care, deși n-aveam de gând, În ultima clipă Înhaț și o poșetuță mică Gucci. — Arăți fenomenal ! spune Lissy, când fac o piruetă În fața ei. Absolut fenomenal ! — Sunt prea elegantă ? — Firește că nu ! Ce naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ea, cu inima galopându-mi. În clipa În care mă uit În direcția În care privește ea, aproape că mi se taie respirația. În fața casei noastre așteaptă o mașină superluxoasă absolut uriașă. Vreau să spun de-a dreptul uriașă. E argintie și strălucitoare și Îți sare foarte tare În ochii pe străduța noastră. Adevărul e că cei din casele de peste drum au Început deja să se uite la ea curioși. Și, fără veste, mi se face extrem de frică. Ce fac ? E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
auto, Întrebându-mă cum o fi fost budinca aia Häagen-Dazs și dacă merenguele era din ăla alb și țeapăn sau din celălalt, caramelizat, care ți se topește pur și simplu În gură, când lângă bordură oprește silențios o mașină imensă argintie. Nu-mi vine să cred. — Te rog, spune Jack, ieșind din mașină. Lasă-mă să te conduc acasă. Nu, zic, fără să Întorc capul. — Dar nu poți rămâne aici, În ploaie. — Ba da, pot. Dacă vrei să știi, unii dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
sunt foarte delicate. Înțelegi ? Nu, Îmi vine să-i spun. Nu, nu Înțeleg. Eu ți-am spus absolut totul despre mine. Cred că da, spun, ridicând vag din umeri. Ploaia răpăie din ce În ce mai tare pe acoperiș și-mi intră În sandalele argintii ale Jemimei. Dumnezeule, sper să nu i se păteze. — Îmi pare rău că seara asta te-a dezamăgit atât de tare, spune Jack, ridicând glasul pentru a acoperi zgomotul. — Nu m-a dezamăgit, spun, simțindu-mă brusc destul de prost. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]