4,147 matches
-
reflexivă de tip idealist. Nevoia de expansiune, de autodepășire, de ieșire din realitate o sublimează prin metafizică, drept formă a trancendenței gândirii. Tipul german neliniștit și rațional iubește În primul rând ordinea și disciplina, spre deosebire de tipurile grec și latin care aspiră către libertate. Tipul slav Tipul slav are o complexitate particulară, se apropie de tipul german, dar este opus acestuia ca sistem de valori. Acest tip uman este tenebros, pasional, sfâșiat de patimi, cultivând suferința ca pe o condiție și nevoie
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
dincolo de existența umană limitată În timp. Prin cetate, omul Își perpetuează propria existență. Este primul pas către eternitate, către neperisabil. Din punctul de vedere al psihologiei morale, destinul este scopul ultim către care tind omul și cetatea, idealul la care aspiră și pe care năzuiesc să-l construiască. Orice „Împlinire a destinului” este o etapă, o perspectivă deschisă către „trecerea dincolo de existență”. Destinul nu este Închidere, ci perspectiva deschiderii către transcendent. Acesta este scopul cetății În viața omului. Destinul cetății este
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
repetă forma de existență umană. Dar așa cum omul refuză ideea morții, ca proces de distrugere al ființei sale sufletești, și În cazul cetății, lucrurile se repetă. Moartea, perisabilul, distrugerea nu pot fi oprite. Ele se produc, dar, dincolo de acestea, omul aspiră permanent către salvare. Asemenea cetății. Salvarea nu este dată numai de conservarea valorilor materiale, ci și de conservarea ființei cetății prin păstrarea valorilor sale morale și spirituale, culturale și religioase care o definesc. Transcendența este perspectiva care se deschide pentru
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Izbândă-i aci. Omul simte și știe că nu-și poate depăși condiția naturală. La fel de bine știe că și cetatea pe care el a clădit-o va avea destinul său. La fel cum se refuză pe sine, ca „existență perisabilă”, aspiră către o cetate ideală. Prin aceasta, el „leagă” destinul său de al cetății. Idealul existenței umane este de a Învinge timpul, de a opri scurgerea acestuia, de a transforma durata determinată În eternitate. Știe Însă că acest lucru este imposibil
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
existenței sale Într-un nou registru cel al imperisabilului. Spiritul creează și mișcă totul, așa cum spunea și Vergiliu (Eneida, VI, 726-727Ă: Spiritus intus alit, totamque infusa per artus Mens agitat molem et magno se corpore miscet. Prin forța spirituală, omul aspiră la eternitate, atât pentru sine, cât și pentru cetatea sa. El va imagina, va construi chiar o „cetate ideală”, În care valorile morale și spirituale vor fi cele care vor constitui normele de viață ale oamenilor și ale cetății. O
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
obiectul de referință” este elementul care acționează, aparent pasiv, În mod egal asupra celor doi „actori”: persoana inductoare și persoana indusă. Acțiunea „elementului de referință” este În primul rând legată de o anumită semnificație psihomorală la care cei doi „actori” aspiră. că Al treilea element al acțiunii psihologice este reprezentat de desfășurarea propriu-zisă a acesteia. Ea are aspectul unui „scenariu”, desfășurându-se după regulile „jocului dramatic”, În conformitate cu schema de mai jos: Persoana de referință. Persoana inductoare. Persoana indusă. „Scenariul psihologic” reprezintă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
este un fapt natural pe care nu mai este necesar să-l explicăm. Ori, inegalitatea dintre oameni creează atitudini, fie de respect, fie de adversitate, cu toate consecințele lor. Istoria a dovedit că o societate nu poate evolua, nu poate aspira către progres, decât prin cooperare și nu prin revoluții, răsturnări, reforme artificial-utopice. Cei buni trebuie să-i ajute pe cei slabi și nu invers, cei slabi să-i distrugă pe cei răi pentru a-i Înlocui. Societatea trebuie să se
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
spune că singura etapă a vieții noastre asupra căreia nu mai putem interveni cu nimic este trecutul. Cu toate acestea, există o cale de reparație. Și anume proiecția mea către viitor. Viitorul este perspectiva orizontică a vieții mele către care aspir, este spațiul speranței, al planurilor mele ideale, imediate sau depărtate și, de ce nu, cel al iluziilor. Persoana trăiește viitorul, ca și trecutul, la fel de subiectiv, de personal. Ea așteaptă de la viitor ceea ce trecutul nu i-a oferit și În, plus, o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
adevărul și viața”. O formă interesantă de „Întâlnire” a modelelor de salvare ale persoanei ne este oferită de Dante și Goethe, pentru care mobilul mântuirii este iubirea. Iubirea, ca salvare, vine prin puritatea Fecioarei Maria, către care trebuie permanent să aspiri. Acest punct de vedere deplasează arhetipal motivul mântuirii de la cel al Tatălui la cel al Mamei, imaginea fecioarei divine: pentru Dante, Beatrice, pentru Faust, Margareta. Dante Își Încheie periplul contemplând, „iubirea care mișcă sori și stele”, iar În cazul lui
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
viață, ca și eșecul, Își are originea În natura persoanei, În felul În care aceasta Își Înțelege propria viață, proporțional cu posibilitățile sale. Echilibrul pe care-l dă măsura tuturor lucrurilor se aplică și În cazul acesta. Nu trebuie să aspiri dincolo de condiția posibilităților pe care ți le oferă natura ta. Măsura este condiția echilibrului, iar echilibrul Înseamnă stabilitate. Nesocotirea propriilor tale posibilități, dorința de a fi, mai mult decât poți fi te duce la eșec, la prăbușirea icarică. Cel mai
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
eșec, la prăbușirea icarică. Cel mai important lucru este de a gândi cum trebuie Înțeleasă și folosită viața care ne este dată. Aceasta nu este numai o problemă morală, ci și una de factură practică, ca acțiune psihologică. Fiecare individ aspiră să aibă o viață liberă, fericită, În care să se Împlinească conform dorințelor sale. În privința aceasta, se diferențiază două direcții: fie a trăi conform rațiunii, Înțelegând și acceptând limitele propriilor tale posibilități, fapt care te obligă să-ți construiești idealuri
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
virtuți către care tinde și pe care dorește să și le interiorizeze, cu care vrea să se identifice. dă Spiritele mistice, Înclinate către devoțiune, sunt cele care corespund valorilor sacrului, ale sfințeniei, orientate către lucrurile divine, către Dumnezeu. Aceste persoane aspiră continuu către viața mistică, ca formă de Împlinire ideală plenară a comuniunii omului cu Dumnezeu, fiind În sfere, pentru realizarea acestui ideal, a merge până la sacrificiul de sine sau la ieșirea din lume, la renunțarea unei vieți obișnuite și Înlocuirea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
suferință. În acest moment, persoana va vedea caracterul ambivalent al vieții sale, supusă sau Închisă În limitele unei lumi care-i oferă atât plăcerea, cît și durerea, bucuria și suferința. Din acest moment, Începe reflecția asupra vieții. Refuzând răul, și aspirând la bine, persoana va Înlocui valorile lumii reale, naturale, cu valorile spirituale, de factură morală. Odată cu aceste valori, persoana va descoperi o existență pură, dincolo de viața lumii temporale, proiectată În perspectiva transcendenței, o lume a spiritului pur, lipsită de griji
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
colectiv este sinteza simbolică a unei duble conștiințe despre sine: pe de o parte, aceea că omul este o ființă morală incompletă; iar pe de altă parte, aceea că omul este o ființă morală perfectibilă. Cea care-l Îndeamnă să aspire continuu și să-și construiască idealuri este conștiința morală. În mod egal, conștiința perversă, care Îl trage În jos, Îl Împinge pe om la lucruri și fapte imorale, reprobabile. El va trebui să lupte pentru a-și regăsi condiția originară
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Prin faptul că gândesc, iar În conștiința mea Îmi reprezint atât lumea, cât și existența universală, supraordonată, care o include, descopăr că eu, ca om, am o situație privilegiată: sunt În lumea finită care mă Înconjoară, dar În același timp, aspir, tind permanent către eternitatea care ne cuprinde. În acest moment, mă descopăr ca fiind și aici În lume, dar și dincolo de ea. Sunt o ființă empirico-transcendentală, așa cum spune M. Foucault. Acest paradox Îmi dezvăluie faptul că eu, ca om, ca
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
să o considerăm, după D. Stăniloae, ca fiind o „unitate omnilaterală a contrastelor”, În care distingem următoarele aspecte: este ființă independentă, dar legată totuși de sursa supremă din care provine; este unitate, dar și complexitate; este temporală, supusă perisabilului, dar aspiră permanent la eternitate; este trup, dar și suflet; este ființă care comunică, dar este și incomunicabilă; deși toate personale sunt la fel constituite, suntem diferiți unul de celălalt; sufăr, dar celălalt nu poate Înțelege suferința mea, după cum nici eu nu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sufletești și morale, omul cu lumea, anulând astfel contradicția dintre ele. Persoana este Însă dinamică, Într-o perpetuă afirmare ca devenire. Acesta este Însăși destinul ei, de Împlinire. Spațiul În care persoana există și se afirmă este lumea, dar ea aspiră permanent dincolo de aceasta. Tendința persoanei este de a se integra În lumea spiritului. Prin aceasta ea Își caută propria realitate interioară. Afirmarea persoanei Își are Însă, În mod paradoxal, sursa În negarea de sine. A deveni Înseamnă a fi altfel
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a bipolarității, În care se reflectă natura complementarității dialectice a persoanei umane. Din acest motiv, orice acțiune psihomorală urmărește atingerea perfecțiunii, a sublimului În care omul se regăsește pe sine ca ființă plenară În confruntarea sa cu lumea, pe care aspiră permanent să o stăpânească și să o depășească. Mitul prometeic concentrează În el sinteza tendințelor umanului, care reunesc pasiunile inimii și principiul rațiunii. Aceste aspecte au fost formulate de către T. Vianu (Știința culturiiă În felul următor: revolta Împotriva autorității creatoare
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
reprezintă momentul final al unui lung drum de sacrificii care trebuie permanent apărat pentru a putea fi menținut. Deși eroismul sfârșește prin a Învinge și depăși tragicul, omul nu se va simți niciodată liniștit și mulțumit. El va continua să aspire permanent, iar această tendință Își are rădăcinile În natura sa care, așa cum arătam mai Înainte, se caracterizează printr-o sinteză a contradicțiilor. Urmașul omului prometeic este omul faustic, spiritul neliniștit care se Întreabă mereu, pentru că aspiră continuu. Dacă omul prometeic
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
El va continua să aspire permanent, iar această tendință Își are rădăcinile În natura sa care, așa cum arătam mai Înainte, se caracterizează printr-o sinteză a contradicțiilor. Urmașul omului prometeic este omul faustic, spiritul neliniștit care se Întreabă mereu, pentru că aspiră continuu. Dacă omul prometeic este revoltat, omul faustic este stăpânit de neliniște, de grijă, care vine, de data aceasta, din adâncul conștiinței sale. Omul prometeic luptă pentru a schimba lumea. Omul faustic luptă cu sine și cu propria sa viață
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Deleanu) sau prin excursuri erudite (Toponimia Munților Carpați de Andrei de Vincenz, Despre Rusalii și Sân Toaderi, Cronica existențială a românilor: poezia lui George Bacovia, Colindele românești și vechimea lor, Călușarii de Octavian Buhociu). Critica literară - inclusă la rubrica „Semnalări” - aspiră spre expozeul complex, susținut de incursiunea în politică, istorie, istoriografie literară, estetică, fenomenologie literară, filosofie, așa cum se întâmplă în cazul amplului comentariu dedicat de Paul Costin Deleanu (sub pseudonimul Andrei Flor) „cazului” Vintilă Horia, legat de obținerea și retragerea Premiului
SEMNE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289617_a_290946]
-
cele mai multe rămase în paginile revistelor) se resimte uneori influența lui Ion Creangă, alteori cea a lui Ioan Slavici. Semnificativ pentru idealul artistic al lui S. este personajul titular din nuvela Petre Butuc, modest dascăl de țară, lipsit de talent, dar aspirând spre gloria literară. SCRIERI: Tei legănat, Sibiu, 1885; Vlad și Catrina, Sibiu, 1885. Culegeri: Din bătrâni. Gâcituri, întrebări și răspunsuri, frământări de limbă, Sibiu, 1885; Ardeleanu glumeț sau 101 de anecdote poporale, Sibiu, 1889; Folclor din Țara Moților, îngr. Ioan
SIMA AL LUI ION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289673_a_291002]
-
Fromm și R. Xirau). Pentru Fr. Nietzsche, de exemplu, „omul este animalul care nu poate fi definit niciodată”. Considerat când creație a lui Dumnezeu (Biblia), când produs al naturii prin evoluție și selecție (Ch. Darwin), omul este ființa conștientă care aspiră către universal prin integrarea pancosmică (P. Teilhard de Chardin). El este „măsura tuturor lucrurilor” (Protagoras) în raporturile cu lumea, dar și ființa cugetătoare, reflexivă (R. Dèscartes) în planul interiorității sale. Prin dubla capacitate de a reflecta și a avea identitate
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
lumea fizică, cât și în relațiile cu ceilalți. În plan general, persoana umană are următoarele caracteristici: se autoreflectă; se desprinde de lume printr-un proces de individualizare; are o identitate proprie, care o diferențiază de ceilalți; se proiectează în transcendență, aspirând către un ideal; este ființa inteligentă care descoperă, cunoaște și creează; are capacitatea de a realiza o relație de comuniune sufletească cu celelalte persoane. 2. Raportul „somatic-psihic” Ca dimensiune structurală, omul este alcătuit din două părți: trupul și sufletul și
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
a unei dezvoltări futurologice. Această dimensiune caracteristică pentru igiena mintală reprezintă terenul pe care se vor dezvolta însă, în mod inevitabil, „utopiile” acesteia. 3) Ideile utopice ale igienei mintale Dintotdeauna societatea umană a luptat împotriva suferințelor, a bolilor și invalidității, aspirând către fericire, sănătate și vigoare trupească, liniște și echilibru sufletesc interior. Aceste aspirații firești ale ființei umane sunt exprimate de Juvenal în cunoscutele sale cuvinte: „Mens sana in corpore sano” (Satira VIII). Fericirea pe care o dă sănătatea, starea de
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]