12,559 matches
-
în sfera publică, jenă de care conștiința noastră nu se poate dezbăra. Desigur, aceasta implică și altceva: japonezul se simte în completă siguranță în cadrul colectivității din care face parte. Faptul că, adormind pe bancă în parc, în cafenea sau în autobuz, îți expui corpul care nu se poate controla privirilor străine (și de aici senzația de neplăcere încercată de noi) este o problemă în esență metafizică, pe care fiecare și-o rezolvă cum poate. Că acest lucru te face însă vulnerabil
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
malul iazului cu lotuși înfloriți ai templului Ryoanji pentru că pierdeam legătura spre următorul obiectiv și tot așa până seara, un galop între temple, ateliere de meșteșuguri tradiționale unde făcuse programare cu luni înainte, spectacole, parade, o aruncare dintr-un tren, autobuz, taxi într-altul, fără o clipă de răgaz. După trei zile, eram o epavă. I-am spus că asta nu este vacanță, ci tortură. M-am răzvrătit, și, credeți-mă, este greu să se răzvrătească o petunie. Dar înțelesesem cu
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
concediu, cu studii arheologice la Herculane, de documentare la Peștera Muierii, antropologice pe lângă țărăncile cu broboadă, vânzând porumb fiert, zmeură și faguri la marginea drumului, atunci când se face vad, pe înserat, și lumea iese la plimbare, hai-hui, hai-hui... Pe bancheta autobuzului, încovoiată de dureri de spate, simțind că-mi dau duhul la gândul că, mâine, va suna ceasul la patru, pentru deplasarea la Nara (o oră distanță cu trenul de Kyoto), reușesc să articulez: "Dar cum vă relaxați voi, japonezii? Este
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
vă relaxați voi, japonezii? Este inuman, nimeni nu poate trăi așa... Până și Dumnezeu a avut nevoie de odihnă... Fie că sunteți la muncă, fie că sunteți în vacanță, voi nu vă odihniți niciodată?". "Ba da", zice Reiko, "dormim în autobuz, în drum spre serviciu, între un obiectiv turistic și altul". Un cântec de lebădă îmi arcuiește, deja aproape insesizabil, buzele pe care se pogorâse rigor mortis: "Nu, Reiko, nu... relaxare... tu știi ce înseamnă... în engleză... relaxare...". Cu părul lucind
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
visul cuiva? Sau, încă și mai rău, dacă nu există decât grăsanul acela din rândul al treilea? Woody Allen În Japonia, ori de câte ori mă uit în jurul meu, văd oameni extrem de subțiri, materializări ale duhurilor eterate din fanteziile shakespeareane. Fotoliile duble din autobuze și din trenuri sunt proiectate pentru ceea ce, în Europa sau în America, ar constitui lăcașul unui singur corp hrănit de cornul abundenței. Silueta niponă comună dezvoltă, instinctiv, o relație absolut specială cu spațiul redus care i se pune la dispoziție
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
pășim pentru a dezlega misterul. Dacă lumea acestora, a plantelor, a animalelor și a păsărilor nu o vom înțelege, că fără existența lor nu vom putea trăi, înainte de vreme ... cu toții vom pieri. Într-un an, înainte de sărbătorile Crăciunului, călătoream cu autobuzul de la Onești către Iași. În fosta stațiune de boli neuropsihice Strunga autobuzul s-a defectat. Am coborât după ce am primit informația din partea conducătorului auto că reparația autobuzului durează aproximativ o jumătate de oră. Plimbându-mi privirea înspre cei câțiva copaci
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și a păsărilor nu o vom înțelege, că fără existența lor nu vom putea trăi, înainte de vreme ... cu toții vom pieri. Într-un an, înainte de sărbătorile Crăciunului, călătoream cu autobuzul de la Onești către Iași. În fosta stațiune de boli neuropsihice Strunga autobuzul s-a defectat. Am coborât după ce am primit informația din partea conducătorului auto că reparația autobuzului durează aproximativ o jumătate de oră. Plimbându-mi privirea înspre cei câțiva copaci care străjuiau stațiunea pe ambele laturi ale șoselei, am auzit bâzâitul unei
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
înainte de vreme ... cu toții vom pieri. Într-un an, înainte de sărbătorile Crăciunului, călătoream cu autobuzul de la Onești către Iași. În fosta stațiune de boli neuropsihice Strunga autobuzul s-a defectat. Am coborât după ce am primit informația din partea conducătorului auto că reparația autobuzului durează aproximativ o jumătate de oră. Plimbându-mi privirea înspre cei câțiva copaci care străjuiau stațiunea pe ambele laturi ale șoselei, am auzit bâzâitul unei drujbe. Cu milă priveam cum cad copacii, unul după altul, sub acțiunea dură a drujbarului
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
nu ceea ce se simte din necazurile vieții altora, care, după un proverb, ar fi bucuria cea mai frumoasă. În 2009 cineva s-a întrebat ce anume se întâmplase englezilor, națiune cunoscută ca fiind sobră: pe mai mult de opt sute de autobuze apărea scris: "There's probably no God", probabil nu există nici un Dumnezeu. Este ușor de înțeles această campanie mediatică dacă se cunosc faptele anterioare. Era vorba despre un răspuns la mesajul unei propagande precedente, mediatizat pe aceleași autobuze de fundamentaliștii
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
opt sute de autobuze apărea scris: "There's probably no God", probabil nu există nici un Dumnezeu. Este ușor de înțeles această campanie mediatică dacă se cunosc faptele anterioare. Era vorba despre un răspuns la mesajul unei propagande precedente, mediatizat pe aceleași autobuze de fundamentaliștii religioși, mesaj care promitea necredincioșilor condamnarea veșnică în flăcările infernului. Amenințarea unui sfârșit neplăcut, nelipsită de o anumită plăcere diabolică, avea scopul să strice bucuria de a trăi necredincioșilor. Acesta este motivul pentru care acei atei declarați au
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
fie acceptate în măsura în care nu conduc la narcisism, egocentrism și la o lipsă de respect de tipul celei autiste. Deseori, astăzi, ne enervează lucruri nesemnificative. Nu sunt unicul care să mă lamentez de persoanele lipsite de respect care, în public, în autobuz, tren sau avion, pe stradă și în piețe, deranjează cu telefonul celular, cu strigătele și gălăgia lor, dându-și libertăți care o limitează pe a celorlalți. Psihologii ne aduc la cunoștință că sunt tot mai mulți părinți orbiți care interpretează
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
fi simplu. Atunci aș scrie un articol mare despre întâmplare. Și mai apoi ceea ce am scris s-ar transforma în întâmplarea propriu-zisă. Nici un eveniment din lume nu poate avea un conținut mai profund ca o corespondență la ziar. Curând vine autobuzul, îi spun eu. Trebuie să ajung sus, pe muntele Ava, înainte să se întunece. întotdeauna mi-e un pic teamă să nu se întâmple ceva. Nu, n-am învățat niciodată să citesc. Timpul nesfârșit petrecut la școală după ore nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
de ani și ar fi dorit să fie îngropat sub aceeași piatră cu Sara. Când tufele de răchițică dădeau în floare pe panta sudică a muntelui Ava, mai aveam de făcut doar cerul negru de peste ciuma din Egipt. Uneori luam autobuzul până la Norsjö. Coboram la șosea și mă așezam pe o piatră. Și de cele mai multe ori venea până la urmă și autobuzul. Rucsacul pe care-l cumpărasem la Steinwalls cuprindea mâncare pentru vreo două săptămâni, baterii pentru aparatul meu de radio, câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
floare pe panta sudică a muntelui Ava, mai aveam de făcut doar cerul negru de peste ciuma din Egipt. Uneori luam autobuzul până la Norsjö. Coboram la șosea și mă așezam pe o piatră. Și de cele mai multe ori venea până la urmă și autobuzul. Rucsacul pe care-l cumpărasem la Steinwalls cuprindea mâncare pentru vreo două săptămâni, baterii pentru aparatul meu de radio, câteva pâini de secară, tutun de pipă, chibrituri și o foarfecă pentru barba și părul meu. Plantasem iriși și floarea miresei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
blocul de desen, tocurile, tușul și plicul de la tata, pătat de cât de des îl pipăisem, și am fugit jos împreună cu toate celelalte viețuitoare mici. Apoi am stat până dimineața pe piatra mea de la marginea drumului și apoi a sosit autobuzul de Norsjö. Acum, după mulți ani, m-am obișnuit într-un fel cu toamna pe muntele Ava. Când sosește cu toată asprimea ei violentă, eu mă fac mic, mă așez în pat, mă țin strâns de tăblii sau mă târăsc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
și brutală. Dar chiar și astăzi se mai întâmplă să mă pierd cu firea și să o iau la goană, laolaltă cu renii, iepurii, veverițele și lemingii. Atunci, demult, mai tremuram încă din tot trupul când m-am rostogolit din autobuzul de Norsjö. Am fugit în sala de așteptare și am vomitat la toaletă, înțelegând că nu fugisem destul de departe. Câteva ore mai târziu eram în oraș. Dârdâiala cea mai rea îmi trecuse, dar încă îmi mai tremurau atât de tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
eram în oraș. Dârdâiala cea mai rea îmi trecuse, dar încă îmi mai tremurau atât de tare, încât crenvurștul cald îmi tot cădea din pâine în timp ce încercam să-l mănânc. Aici mai era încă vară. în piața din fața stației de autobuz se plimbau bărbați în cămăși cu mâneci scurte, lumea stătea pe bănci și bea cafea din termos sau băuturi răcoritoare direct din sticlă, doi tipi de lângă mine erau ocupați să-și schimbe între ei ceasurile, iar o femeie cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în cele din urmă. Nu, am zis eu. Am tremurat. Dar nu mai tremur. Prin urmare, acestea trebuie redate foarte pe scurt și pe un ton stăpânit. Nu vreau să fiu greșit înțeles. Dacă aștept destul de mult timp, vine și autobuzul care merge în direcția opusă și atunci ajung la Avabäck. Manfred e rareori acasă. Dar e Eva acolo. E o desfătare să stai și s-o privești în vreme ce își face treburile obișnuite. Se mișcă între masă și mașina de gătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
o dată un ban de la el. îl am tot timpul în buzunarul cămășii. Din motive lesne de înțeles, era mai mare decât al tău. îl mut din cămașă în cămașă. Dar mâine, spune Manfred, poate reușesc să fac o notiță în autobuz, în drum spre spital. Pot să scriu cu litere de tipar. Redacția vrea să aibă însemnări de călătorie. înainte să plec, îi spun: Acum trebuie să ai grijă de tine, Manfred. Eu nu am așa de mulți prieteni. VIGNETA Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
îmi va lipsi dictafonul. Dar, oricum, am avut cu cine să vorbesc. Manfred Marklund a fost trimis la Spitalul Central. Eva nici nu se aștepta la altceva. Deunăzi ședeam din nou pe piatra mea, jos, la marginea drumului, și așteptam autobuzul de Åmlid. în mână aveam o pungă de plastic împodobită pe dinafară cu simbolul albastru al eternității. Acum nu mai era în floare tulichina, ci mirtul de mlaștină. Mă gândisem la tot felul de lucruri. Și ajunsesem să iau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
ci lăsat fără tată. Nu cred că Manfred va supraviețui. Micul Manfred va fi obligat să-și trăiască viața fără tată. Și atunci va avea nevoie de ceva de care să se agațe, de ceva important. Apoi, când ședeam în autobuz cu punga strânsă la piept, am simțit că nu era vorba să ofer un dar. Nu, era vorba de restabilirea ordinii, acest fenomen care a marcat cea mai mare parte a vieții mele și care, de asemenea, cu binecuvântată limpezime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
stau în caracter. Așadar, când va veni momentul potrivit, te voi strânge la pieptul meu. Același. DESEN Așa. Asta e deci ceea ce știam. Cum spuneam, am bănuit fiecare cuvânt pe care avea să-l spună tata. Acum merg zilnic cu autobuzul de Avabäck - în zori într-acolo și la apus înapoi. Manfred s-a mutat în camera de sus, care înainte era numită odaia profesorilor. Micul Manfred nu trebuie să mă vadă în timpul bolii, spune el. Micul Manfred nu va trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
sfârșit, definitiv. Prin îndeplinirea rugăciunii și prin îndurare. Voi aminti acest lucru, a spus Manfred. Căci e imposibil să-ți dai seama cât știe redactorul-șef despre limbile străine. Am să-ți pun scrisoarea la poștă, i-am zis. La autobuzul de seară, cu care eu merg oricum. Nu, mi-a răspuns Manfred. O să-mi ia câteva zile. Vreau să cântăresc fiecare cuvânt. De fapt greșesc când spun că „scriu“ această scrisoare. Eu o compun. Poate o voi pune la poștă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
de lucru. În deceniul final al "epocii de aur", profita de o mare popularitate un șlagăr interpretat de Corina Chiriac, Ne cunoaștem din vedere, despre un el și o ea care se măsoară nostalgic din priviri, în fiecare dimineață, în autobuz, fără a-și adresa vreodată cuvîntul. E prea puțin probabil ca nenumărații săi ascultători să-i fi conștientizat o potențială interpretare: "Vor fi bănuit ei, oare vreo clipă că în spatele chipului familiar pe care, printr-o stranie coincidență, îl vedeau
Fondul existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8048_a_9373]
-
un vers în poezia lumii. Plecarea profesorului Nainte de a pleca definitiv, profesorul s-a despărțit de colectiv, așa cum sufletul de trup greu se desparte, pentru că nimeni nu își laudă propria moarte. " Ia-mi un bilet", îmi spune el în autobuzul condus de-un diavol poreclit Mofluzul, "căci am avut și eu poate-o iubire, ia-mi un bilet, te rog, de nemurire". " Spuneți-mi, rogu-vă frumos, unde-i cetatea ce-i zice Ur?" "A șasea sau a șaptea." L-
Poezie by Ion SÂNTION () [Corola-journal/Journalistic/8061_a_9386]