1,701 matches
-
Timpuri noi“, despre aerul ei tenebros, de tunel în care te afundai odată cu primii pași făcuți după ce-i treceai pragul. Multă vreme, înfiorat de umbrele venind dinspre capătul aproape nevăzut al acelei săli de librărie, nici nu îndrăzneam să mă avânt prea departe. Mă opream la primele rafturi, răsfoiam cărțile aflate la îndemână, mă bucuram de risipirea lor după legile unui hazard de tarabă și ezitam îndelung până la a mai face un pas în interiorul acela de umbre mirosind a motorină, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
târziu, o voi publica după alți câțiva ani și a cărei primă ieșire în lume (nu aveam voie pe atunci noi, „scriitorii tineri“, să facem lansări zgomotoase) se va produce în acea librărie. Am mers cu câțiva prieteni, ne-am avântat până în capătul acelei săli și le-am arătat triumfător prima mea carte. Partea a doua a ceremoniei de lansare a avut loc, cum era și firesc, la „Tic-Tac“. Mi-a fost lene să scriu. Nu voi reuși niciodată să scriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
după cotul liniilor din dreptul Băncii Naționale. Și, într-adevăr, locomotiva a fluierat în cele din urmă. Greoi, vagonul s-a urnit. Aproape i-am simțit smucitura. Geamătul arcurilor. Scrâșnetul osiilor. Licuricii țâșnind. Țipătul șinei strivite. Roțile ezitând să se avânte. În aceeași clipă, la una dintre ultimele ferestre dinspre partea cimitirului, am văzut cum cineva flutura o șapcă roșie. Celebra șapcă a lui Ghidale, pe care i-o adusese tatăl lui când fusese la Cernăuți, la înmormântarea fratelui său. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cântecele sirenelor sau cercetând harta cerului, neștiind în ce parte s-o mai ia spre Ithaca și Penelopa lui. Am repetat strigarea și am dat să-i fac semn cu mâna în care mai strângeam ceapa. Gestul a fost prea avântat și m-am trezit în brațele unui domn cu un imens buchet de busuioc uscat și o lungă lumânare de cununie sau de botez. Nu mai apucase omul să se ferească la timp și m-a primit, neașteptat sprijin, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deschisă dincolo de încrucișarea cu Calea Victoriei. Priveam ușor speriat spre gura aceea de beznă în care se mistuia firava lumină venită din cer. Parcă o făptură uriașă aștepta acolo cu fălcile larg deschise, gata să înghită pe oricine s-ar fi avântat într-acolo. M-am bucurat că locuiam în partea cealaltă a orașului și nu aveam cum să mă cufund în hăul de beznă deschis lângă Cercul Militar. „De-acolo va veni Moartea mea, dinspre Cișmigiu“, mi-am spus amuzat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că voi învinge Biblioteca, fiindu-mi menit să o îngenunchez, descoperindu-i toate cotloanele. După mai bine de treizeci de ani, îmi dau seama, tot mai uimit, cât de nevolnice gânduri m-au cutreierat. Cât de fără de minte m-am avântat într-o lume ale cărei legi nu le știam și căreia, supremă și imbecilă trufie, credeam că am să-i pot impune legile mele. Care legi? Ce legi poți să-i impui nisipului când crezi că tu îi drămuiești prelingerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rupeau țâțele cu care dădeau să le astupe gurile. Nu știam că, în timp ce căutam să le fac loc să-și caute un scaun, mă lăsau fără portofel. Aveam în el timbrul de la Ghidale. Marele și enigmaticul fluture care se tot avânta spre înălțimile doar de el știute a dispărut astfel, ca și cum nu l-am avut niciodată. Fusesem la doctorul F. să i-l arăt, dintr-o prostească nevoie de a mă făli cu un astfel de timbru, și să-mi spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele de lumină ale lumânărilor, părea că, atârnat de fir pogorât din cer, cadența în balansul lui dusul unei minuni, când Însuși Pescarul aruncase nada și chema sufletele să se avânte spre El. Țăranii îi țineau isonul bătrânului, cântând atât de sfântul și tainicul „Hristos a înviat“. Cred că niciodată nu am trăit mai intens minunea credinței că, într-adevăr, Iisus nu s-a jertfit în zadar pentru noi. Că ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a garantat că, gata, dacă ești dispus, supus, totul va fi bine? Dădu iar să se repeadă la mine. Mă trăsesem în tocul ușii și îl priveam îngrozit. Se opri dintr-odată în fața mea, tocmai când ridicasem brațul și mă avântasem să-l pocnesc. Zâmbi, ca luminat de cine știe ce rază care îl străbătea chiar atunci. — Eu nu m-am spânzurat. Eu am vrut doar să trăiesc. Doar să trăiesc, asta am vrut. Le-am lăsat altora demnitatea și toate celelalte gogorițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de gând să le cumpăr, așa că era de-ajuns coșul. Mi-am pus repejor la punct o strategie - am venit destul de des aici încât să știu cam pe unde găsesc cele cinci articole de care am nevoie - și m-am avântat spre mijlocul magazinului, știind că-mi pot croi drum prin diferitele secțiuni fără să dau prea mult înapoi. În aer plutea un miros delicios și surprinzător de liniștitor de pâine caldă, contrastând ciudat cu aspectul ambalat, de produse de masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
o pungă de plastic de la supermarket pe care o adusese el și golind-o pe masă. Nu văd nici un paracetamol, a continuat. E-aici sau... — La naiba! a spus tata și s-a-ntors repede, cu un aer destul de șocat. S-a avântat spre masă și s-a repezit ca și cum ar fi fost gata să-i înșface punga din mână. La naiba, Judy! Nu-i acolo, n-am... Asta văd și eu, a zis mama. Ai uitat, sunt sigură, nu-i așa? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Copleșit Într-un cer de purpură în râpa înghețată un balans furibund își strecoară acordul în recunoașteri. Oscilând cercul magic se-nchide dincolo de făpturi, tăinuit se-avântă în umbre și golul tot pâlpâie, revine mai greu întortochind dilemele. Suferința parcurge căi neștiute printr-un procedeu plin de ignoranță, încurcat în fire plăpânde sculptat cu unde precise. Ochii... algele unui pericol mental patinând, alunecă pe serpentine filiforme tăceri
Cople?it by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83723_a_85048]
-
inspirați. Ceilalți o ascultau cu inima strânsă. Mirciulică încremenise pe un scaun. Coada încovoiată, rigidă, ridica un semn de întrebare negru. Scarlat se sprijini de marginea aragazului. Își șterse fruntea și oftă. ― Dumnezeule mare! Încep să cred că ne-am avântat în larg cu o barcă găurită. Ionescu râse. Se uita la cratițele agățate în perete. Cărămizii, cu o ștampilă triunghiulară albă: ideal. ― Cel mult echipajul e beat. Totul merge după program. La fix! Chestia cu șoferul nu putea s-o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nu m-am înșelat. A fost mai tare! ― Încă nu se știe. Cristescu râse amar. ― Se știe îngrozitor de bine! M-am gândit tot timpul. Ieri și alaltăieri, azi-noapte. Bătrâna n-a lăsat nici o urmă, înțelegi? Nici una! E de necrezut! Se avântă cu logoreea și înfierbîntarea, specifice, declanșate de ideea fixă. E de necrezut! Ai s-o citești pe toate gardurile, în toate abecedarele, o gânguresc pruncii în landou: nu există infracțiune perfectă. ― Într-adevăr. ― Atunci înseamnă că eu sânt un..., ceea ce
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ascultați, domnule Matei! V-ați pierdut curajul, și zău n-aveți nici un motiv. " Curaj, auzi ca prin vis celălalt. Îmi închipuiam că dacă mă iau la bătaie cu unul mai puternic decât mine sânt curajos. Sau la mare, dacă mă avânt în larg..." ― Am convingerea că vom reuși să facem față. Nu vă ascund că nu-mi place deloc apatia dumneavoastră. Ar putea atrage atenția în mod defavorabil. ― Mi-e greață, șopti sculptorul. Și n-am mâncat nimic... ― Vă pot oferi
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Lupu. Cei patru nu se agreau, resentimentele lor țâșneau la suprafață și totuși ceva îi lega. După "dispariția" Valericăi Scurtu, supraviețuitorii continuau să rămână complici... Avu impresia că vede un compas desenând pirueta îndrăzneață a unui semicerc și gândul se avîntă: De ce înainte de a muri, Panaitescu n-ar fi făcut și el parte din echipă? Întâmplarea sau calculul hotărâse ca el să fie prima victimă. Devenise purtătorul mobilului secret și, în mod inevitabil, tot ce se petrecuse ulterior trebuia raportat la
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
să ceară sfat la sânta - Miercuri. Alai, convoi, - îi zise atuncea sfânta, Napoi trimite, nu lua nimica Și singurel te du de-ți cată ținta, 60Căci strimt e drumul și e grea potica. Ia calul meu cel alb; el se avântă, Ca gândul sboară-n lume fără frică, Dar dacă vrei s-o afli, ține minte: Nu stă în valea - aducerei a minte. 65Porni în lume, singurel, în toiu-i. Îl duce calu-i frățior cu vântul - De aur păru-i și frumos
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mea, străine, Când tu m-ai duce-n ceruri lângă sori, Frumos ești tu, dar a ta nemurire 240 Ființei trecătoare e peire. El o privi atunci cu ochii țintă: În fața-i slabă-zîmbet dureros; Se face stea și iarăși se avântă 56 {EminescuOpVI 57} În cerul nalt, în roiul luminos. 245Acolo toată noaptea stă de pândă Și prin fereastă el privea duios, Cu o lumină dulce, tristă - clară, Să vadă umbra-i albă și ușoară. A doua zi el se făcu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ierta, Să nu-ți fie cu bănat, Unde sună pușca-n sat? - Ia, sună la casa mea Că mărit pe noră-mea. - Moșule, dar cine-o ia? - Feciorul lui Bezedea. Gheorghieș fața-nroșește, Apoi mi se-ngălbinește Și pe murgu-i se avântă Și bătrânului cuvîntă: - Tată bun, tătuțul meu, Eu sunt Gheorghieș al tău, Sari pe cal și dumneata Și-ndată vom alerga. Cuvântă și se porni Și la poartă că sosi, Cu picioru-n ea izbi Și când murgu - a nechezat Toți
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Ileana o chema - îi zise încet la ureche, sărutîndu-l cu dulce: - Nu uita Făt-Frumos, că pe cât vei fi tu departe, eu oi tot plânge. El se uită cu milă la ea, o mîngîiă - dar apoi, desfăcîndu-se de îmbrățoșările ei, se avântă pe șeaua calului și plecă în lume. Trecea prin codri pustii, prin munți cu fruntea ninsă, și când răsărea dintre stânci bătrâne luna cam palidă ca fața unei fete moarte, atunci vedea din când în când cîte-o streanță uriașă atârnată
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
nu mai văzu nimica. Când deschise ochii, soarele era sus de tot. Fata lipsea și aievea. Dar în pustiul arid nechezea calul frumos, strălucit, îmbătat de lumina aurită a soarelui, pe care el acu o vedea pentru-ntîia oară. Făt-Frumos se avântă pe el și-n răstimpul câtorva gânduri fericite ajunse la castelul încolțit al Genarului. De astă dată Genarul vâna departe cale de șapte zile. El o luă pe fată pe cal dinaintea lui. Ea-i cuprinse gâtul cu brațele ei
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de oboseală În timp ce eu o să mănânc Înghețată de cactus sau altceva. —Vin eu, am spus, urmând-o pe Lauren În apă. Poate că o baie mă va ajuta să-mi risipesc dezamăgirea lipsită de orice speranță, mă gândeam, În timp ce mă avântam În piscină lovind apa, care avea temperatura corpului, acea temperatură de piscină de hotel care fetelor le place la nebunie, dar pe care bărbații nu pot să o sufere. —Douăzeci de ture În jurul casei, a ordonat Lauren, Îndepărtându-se Înot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
paginile mondene cel puțin trei Bebeluși Mondeni. „Hmm“, mă gândeam, privind prin Încăpere. „Nici urmă de Alixe Carter“. Poate că Phoebe știa unde plecase. M-am Îndreptat către ea prin Îmbulzeala de tipe, simțindu-mă din ce În ce mai puțin strălucitoare pe măsură ce mă avântam mai departe printre ele. Judecând după parada spectaculoasă de veșminte de acolo, eu eram singura care venise de la serviciu. Aruncasem o splendidă haină brodată de-a lui Thack peste jeans atunci când plecasem de la birou, dar nu puteam concura cu tipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
odată, ca un trăsnet, răsună semnalul de atac. În aceeași clipă, au izbucnit tunurile din spate, din stânga și din dreapta... Tunurile băteau de se zguduia pământul... Am făcut cruce și ne-am închinat Sf. Ioan să ne ocrotească. când ne-am avântat, în atac, de sus de pe redută, turcii ne-au întâmpinat cu o ploaie de gloanțe. Uzi până la piele, pe pământul alunecos, cu opincile încărcate de glod, și prin întuneric, cu greu ne târam spre înălțimile de acolo și, ca să răzbim
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
adâncurile pădurii se auzea chemarea aceea, tot mai clar și mai precis ca niciodată, ca un urlet prelung, pe care o recunoscu înlăuntrul lui, în fibra genetică, pe care o mai auzise cândva, demult... nu știa când... poate dintotdeauna! Se avânta în pădure, fără zgomot... încetinind pasul, atent la fiecare mișcare. Dar, deodată... o altă chemare, o chemare de om, tot irezistibilă, pe care o auzea numai el, îl silea să părăsească codrul în goana cea mai mare, și să se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]