2,305 matches
-
cu leucoplastul. Te furau, te încoțopeneau și se băligau în viața ta, ca într-o pungă. Iar dup-aia se mai și lăudau că, dacă nu faci ciocul mic, aveau să te bată până se schimbă banii. Ho diábolos îi azvârli o privire și înțelese, imediat, cum de nimerise și Papașa aici. Ieri, pe la trei (pe când el și Genel erau ocupați cu tăntălăul de Victor, cu cana de sfârcul urechii lui, prin zona Căii Moșilor), stăpâna o expediase pe Gabi în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a carpetelor de Șiraz cu lustruiri fluide. Tapiseriile de pe pereți primeau prima lor pauză de lumină, din acea zi. Tablourile se scofâlceau ca o piele de sălbăticiune neprelucrată. Oglinzile de pe pereții lambrisați fumegau, iar prin toboganele lor, în salon, erau azvârlite toate spurcăciunile, toate nepotrivirile, tot delirul melancolic și de persecuție al blocurilor de piatră, strânse cu de-a sila, într-o zdravănă construcție de casă boierească, la sfârșitul secolului trecut. În sfârșit, un comutator electric clănțăni și zorile electricității puseră
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
reverb. Cocondy îi prelungi bucuria, destăinuindu-i că toate celelalte care lipseau, completamente nu lipseau, fuseseră imprimate, prin ostenelile unor firme de îndelungată tradiție, pe bandă magnetică. - Lăsați banda. N-aveți pick-up? Mirosise el că trăsnaia pe care i-o azvârliseră în nas la sosire, cea cu Hei-rup, Hapy birthday to you, fusese redată de pe un magnetofon. - E-hei, domnule Floyd, trebuie să se fi scurs mai bine de șaizeci de ani de când unchiul Ulrich, pur și simplu, mi-a parașutat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dumneavoastră, ca să mă exprim așa, exclamați: "Uite, mamă, militarii!..." (E-te-te! A prins și asta ceva din trăznitura de copită a Patriciei.) - Nu e vorba de militari. Nu e vorba nici măcar de ce exclamam eu, doamnă Cocondy. Când dumneavoastră azvârleați muntele ăla de minuni ale tehnicii, adevărat, eu o spuneam, la grădiniță, pe aia cu "Șoricelul mititel". Vi-o mai spun. E vorba 229 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI nemaipomenite, încă înainte ca respectiva să ți se ocupe, cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pantofiori, trăsurică, domenii regale ori numai de baroneți, escapade la Manchester, Russel Street și ce-o mai fi spus. Patricia mai mult asculta, aproba numai când nu era cazul, și, când își termină pe trei sferturi țigara, se înecă îngrozitor. Azvârli, în direcția unei ipotetice scrumiere, tutunul. Partea cu jar a baghetei ștergând muchia carafei, se sparse într-un roi de scântei, parte din ele stinse tot de tălpile surorii mai suple, țâșnite în picioare și perorînd: - Cred că a sosit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care, din când în când, era parașutat, se făcea că era întortocheat, pisica gălbuie, calul bălțat, iar împărăția verde. De la ferăstruica penitenciarului în care erau colecționați toți cretinii care, ieșind în evidență, călcau pe bătături statul (meritînd deci să fie azvârliți, ca niște lături, în penitenciar), singura vegetație întrezărită de Pinky era fata împăratului verde. Unicul petec de cer era, normal, fata împăratului albastru. Iar singura creatură care se învrednicea ca, din când în când, să i se cocoațe pe genunchi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
slava ce-l înconjura permanent, într-o hală de-a ei. Izbutea greu. IF-ul scotea ban din buzunar și citea, cu seriozitate înlemnită, pe orișicare poet omagist pe care-l găsea. Se înnebunea mai ales după cei care își azvârleau metaforele, precum cerculețele, către obiectivul omagiat, începînd cu material, de la nemurire în sus. Era tocmai perioada aia în care, în București, se lățise iarăși zvonul că niște puști îndrăzneți și fără manieră se căzneau să umble un pic, cu mitraliera
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu spumiera mântuirii lui Dumnezeu, să-și facă din dânșii gașcă nouă, să-i călăuzească și să-i cărăbănească prin ascunzișurile nepătrunse ale muntelui, până năpăstuiții or să se întremeze și or să se degaje de brațul lipicios al Securității, azvârlit după ei. După ce, la sfârșitul lui ianuarie '88, se îndurase, probabil, Dumnezeu și de tinerețile lui, ale Ierbii Fiarelor și iscusitul, nu mai el știa cum, crăcise, într-o noapte, toate cătușele și broaștele ce le studiase, din timp, ale
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
distribuiți în jurul celor două mese înfrățite, Cenacliștii (poeții Generației '90) se apucară să istorisească alte alea. Vorbeau tare. Repezit. Smucit. Când unul. Când toți o dată. Ca și cum și-ar fi dorit să isprăvească tot ceea ce aveau de revărsat, înainte de a fi azvârliți - în șuturi și pe bună dreptate - afară. Întreprinseseră o chetă jalnică, în urma căreia nu se strânsese absolut nici un ban. Nici prin gând nu le trecuseră să ia în seamă protestele chelneriței cum că unitatea deja se închisese. 297 CEI ȘAPTE
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nici de data asta. Beghe se trezise devreme. Afară se îngîna ziua cu noaptea. Tat-său încă sforăia. Ene, făcut covrig lângă perete, nu se mișca. Copilul, cu inima la gură, deschise ușa și luă o gheată în mână. O azvârli. Nu venise moșul ăl bun. Trecuse câinele și se ușurase pe șireturi... La spovedit Într-o dimineață de vară, unul cu catastif la subsuoară, funcționar de bună seamă, că avea pălărie de paie și haine mai bune pe el, a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cât puteau, să sperie dulău: - Na! Na! Huo! La oase! Și scoseseră praștiile lor lungi din mațe de cauciuc, cu crăcane de salcâm, țintind duba. O ploaie de pietre rotunde se abătu pe tabla căruței. Sergentul opri convoiul și alergă azvârlind după derbedei cu bastonul de cauciuc. Băieții, împrăștiați o clipă, se strânseră din nou la pompă. Se făceau că joacă gioale și mai adunau cărămizi. Veta îi vedea bine pe ăi mici cum cărau pietrișul din praful drumului să li
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
opri și părintele coborî să arunce agheasmă în patru colțuri. Făcu o cruce mare spre răsărit, bătu din poalele anteriului pe loc și se întoarse spre mulțime, eostind cu vocea lui joasă: - Și iartă-i, Doamne, păcatele lui, răposatului! Neamurile azvârliră mărunțiș copiilor din marginea drumului. Văduva striga: - Gogule! Gogule! Te-ai dus, Gogule, și m-ai lăsat singură, singurică, Gogule! Că mai bine mă lua pe mine Dumnezeu, nu pe tine! Bocitoarele i-au acoperit glasul: - Ăl cu milă, ăl
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o fiară, încordat și fioros. Vorbi: - Ai uitat cine-i mai mare peste voi! Șase am îngropat până acum, Paraschive! M-auzi tu? Nu te uita că mi-a albit părul... Se făcu că trece pe o parte și se azvârli. Pungașul se plecă. Pumnul călifarului căzu în gol. O clipă îl avu în mină. Putea să-l împungă dintr-o parte, dar oboseala nu-l părăsise încă. Parcă nu mai avea vlagă în el. Bozoncea se îndreptă de șale și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
avea pantofi roșii, cu fețe albe, de hubăr, legați cu șireturi de piele, semn că nu mai asculta de nimeni. Numai pentru asta ar fi trebuit să-l omoare Bozoncea. Cel tânăr se aruncă înaintea trăsurilor. Numai Nicu-Piele s-a azvârlit jos și s-a repezit la Paraschiv. Până să-l apuce bine, 1-a spintecat pungașul râzând. Când i-a văzut sângele curgând în noroi, a chiuit o dată la ceilalți. Venea lumea puhoi. Nu mai era timp de pierdut. A
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ce ușoară trebuie să fie ultima! După ce-ai adunat cu trudă și cu hărnicie atâta izolare, sentimente de proprietar te-mpiedică să mori cu cugetul împăcat. Atât avut fără moștenitori! Spulberare este cuvântul pentru rosturile din urmă ale inimii... Azvârlit în preajma propriului gol, spectator al unei poezii despuiate, incapabil de a te dezmetici dintr-o mâhnire rece - vidul lăuntric îți descoperă nedeterminarea infinită ca formă a ispășirii. În plină lumină să te gândești la noapte, să-ți fugă cugetul spre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
într-o valoare. Iov iubește viața cu o pasiune bolnavă, iar Regele Lear se sprijină în orgoliu ca într-o zeitate. Toți profeții Vechiului Testament se înfurie în numele a ceva, în numele poporului sau al lui Dumnezeu. Și în numele nimicului poți azvârli blesteme, dacă aderi la el dogmatic. O dezlănțuire necruțătoare și incendiară, un absolut în ton direct, o năvală de distrugere, cu o certitudine mărturisită sau nu. Că în dosul exasperării se ascunde o credință sau titanismul eului, pentru furia blestemării
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
teren de înflorire. De ar fi să cucerești numai femeia, ce ușor ar fi! Dar să desțelenești propriul neant, să te înstăpînești cu greu în vrăjmășia sufletului tău, să faci drum iubirii tale spre tine însuți! Războirea aceasta - care te azvârle cu dușmănie împotriva ta - explică de ce nicicând n-ai vrea să te omori mai crunt ca în fiorurile dragostei. În Beethoven nu e destul farmec moleșitor și nici destulă oboseală... Ultima subtilitate a diavolului e diferența între iad și inimă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
zorilor! Ce menire ciudată au acei ce înmuguresc toamna, care au pierdut anotimpurile vieții într-o anapoda eternă a clipelor! De ce-ți mai întorci ochii spre soare, când rădăcinile tale hrănesc pulsul morții? Cu câtă furie și-ndurerare o să te azvârli în abisul divin! Nici o margine de cuget și nici o zare a lumii nu vor mai opri tăvălirea deznădejdii pe pustiul lui Dumnezeu și nici un rai nu va mai înflori pe năpăstuirea lor comună. Creatorul își va da ultima suflare în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
razele soarelui ca pe-o scară de aur - umbra Poesis! Adeseori îmi părea cumcă Eternitatea nu mi-ar fi destulă s-o ador și că, îmbrăcat în haina morții, eu, în luptă cu bătrânul timp, îi rumpeam aripele și-l azvârleam în uitare! Altădată limbele mi se păreau neroade, vorbele fără înțeles... orce vorbă ce nu o puteam referi la ea îmi părea o nerozie, și o nerozie să cuget asupră-le... mintea mea {EminescuOpVII 197} încetase de a-mi interpreta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lângă calul sur fără de a trece pe dinaintea ușei deschise. Iau cuțitul den brâu și tai repede curelele legate de gard, pui mîna-n coama calului și-ntr-o clipă sânt pe el și-l izbesc de-i răsună coastele. Ca turbat azvârle din copite, nechează {EminescuOpVII 206} una, dar o și rumpe de fugă, încît zburam prin noapte ca purtat de-un duh - spaimă, fără să mă uit în urmă. O împușcătură auzii în urma mea, glonțul îmi vâjâi pe la ureche, dar lăsând
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
înmulți spaima celor ce fugeau. Femeia ieșise, cu banii și cu lucruri ce avea mai scumpe, din moară și plecă plângând. Morarul începuse a boci, legat de grinzile morii. Bătrânul suci o funie de paie și, împlînd-o cu păcură, o azvârli aprinsă de jos pe acoperișul morii. într-un moment podul cel uns cu păcură se aprinsesă, morarul țipa teribil, de întrecea urletul roților și durduitul pietrelor neferecate. Aci bătrânul tribun râse cu sălbătăcie - ideea satanică se-mplinea. Luă toporul și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o ploaie de gloanțe, răni dintre 4 dânșii pe Ioani, amicul heroului nostru, ei îl luară pe mâni și fugiră cu dânsul fără altă daună decât că Ioani era rănit de moarte. A doua zi deteră foc moarei și o azvârliră pe apă, legând pe morarul trădător d-asupra pe acoperiș. Potera-i urma și nu erau siguri de scăpare fiind asociați de Ioani. Așadar căpitanul trimite pe herou și pe încă un tâlhar și tâlharul zice lui Iani "fă-ți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un întuneric fără spațiu și fără timp. *** Nu-l lasa! Sfrrr! După el, băieți!... Hahaha... Și copiii desculți, cu pălăriile lor mari, fugeau de le pocneau călcâiele după un cerșitor bătrân și trențăros, cu fața speriată și cu barba zburlită. Azvârleau pietre după el... și el plângea sărmanul și striga din toate puterile: - Cucurigu!... Un franciscan tânăr și palid trecu pe lângă el... el s-aruncă la picioarele lui și-ncepu să-i sărute poalele rasei și-și ridică mînele plângând spre
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tatăl meu a Însoțit-o pe mama lui Într-o călătorie pe ocean, de la New York la Bremen, În Germania. La Întoarcere, vaporul lor a intrat Într-una dintre cele mai puternice furtuni care avuseseră loc pe atunci. În timp ce vasul era azvârlit de colo-colo de valurile furioase, pasagerii Înfricoșați se Încleștau de balustradele de pe culoare, rugându-se să scape cu viață. L-am Întrebat pe tatăl meu dacă era și el speriat. „La Început am fost”, a spus el, „dar după aceea
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
a pierde firul călăuzitor, te poți Întoarce sau ești liber să sări de la sfîrșit la-nceput și de aici la mijloc. Ca Într-o pajiște de luxuriantă vegetație, te pleci să culegi o floare, o pui la butonieră, sau o azvîrli, culegi alta sau renunți, căci n-ai ispita să iei un buchet Întreg. // Nici În Zodiac nu surprindem disciplina interioară a poemelor acestui virtuos de metafore și excesiv amator de personificări”. Și criticul Își particulariza observația adăugînd că: „Printre grindina
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]