1,758 matches
-
porțile alea! Îndreptă o mînă Însîngerată spre Jim. Aruncă-l afară! — Price, Îl știu pe băiatul ăsta. Ai lui au cumpărat un Packard. — Scapă de el! O să primim aici pe toți care au un Packard...? — În regulă, locotenente. Întinde-o băiete. Ești șmecher. Jim Încercă să țină poarta deschisă cu pantoful de golf, dar locotenentul Price Îl lovi În piept cu un pumn bandajat. Cu răsuflarea tăiată, Jim căzu În șezut, pe jos, În fața chinezilor care priveau. Ținu bine cutia Spam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de pe brațele și umerii lui, ca niște corzi, tremurau de emoție. — Domnule Tulloch, s-a terminat războiul? Întrebă Jim. Cu adevărat? — Războiul...? Tulloch părea că uitase pînă și faptul că acesta avusese loc. Ar fi mai bine să se termine, băiete, În orice moment, de acum Încolo, o să Înceapă următorul. Am văzut niște soldați comuniști, domnule Tulloch. — SÎnt peste tot. Așteaptă pînă cînd locotenentul Price o să se ocupe de ei. O să te așezăm În casa paznicilor, băiete. Nu-i sta În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
bine să se termine, băiete, În orice moment, de acum Încolo, o să Înceapă următorul. Am văzut niște soldați comuniști, domnule Tulloch. — SÎnt peste tot. Așteaptă pînă cînd locotenentul Price o să se ocupe de ei. O să te așezăm În casa paznicilor, băiete. Nu-i sta În cale... Jim Îl urmă pe Tulloch de-a lungul terenului de adunare și intrară Împreună În casa paznicilor. Podeaua din camera oamenilor de serviciu, cîndva imaculată, lustruită de prizonierii chinezi, Între bătăi, era acoperită cu murdărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
această casă a comorilor, vizibil speriat de averea pe care o strînseseră el și camarazii lui. Îl Împinse pe Jim din dreptul ușii, la gîndul că vederea atîtor batoane de ciocolată l-ar putea zăpăci pe băiat. Nu o păstra, băiete. Mănîncă aici cutia de Spam. Dar Jim se uita la revistele Îngrămădite pe podea, la picioarele sale. Voia să le netezească și să le păstreze pentru următorul război. — Domnule Tulloch, ar trebui să mă Întorc la Shanghai acum. — La Shanghai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
trebui să mă Întorc la Shanghai acum. — La Shanghai? Acolo nu e nimic altceva decît șase milioane de hamali care mor de foame. Ți-ar tăia prepuțul Înainte să poți rosti Bubbling Well Road. Domnule Tulloch, mama și tatăl meu... — Băiete! Mama și tatăl nimănui nu se duc la Shanghai. Toți dolarii Biroului Federal de Rezerve alergă după o sută de săculeți de orez? Aici cad din cer. O Împușcătură se auzi prin orezării, urmată de Încă două, În succesiune rapidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de braț, trăgîndu-l fără voie spre curtea celulelor. — A venit pe jos tot drumul de la stadionul Nantao. — Nantao...? Stadionul cel mare? Price se Întoarse cu interes spre Jim, uitîndu-se la el cu toată naivitatea fanaticului. CÎt timp ai stat acolo, băiete? — Trei zile, răspunse Jim. Sau cred că au fost șase zile. PÎnă s-a terminat războiul. — Nu știe să socotească. — Pare-se că s-a uitat bine. Pun pariu că s-a uitat bine. Se Învîrte În jur tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Trei zile, răspunse Jim. Sau cred că au fost șase zile. PÎnă s-a terminat războiul. — Nu știe să socotească. — Pare-se că s-a uitat bine. Pun pariu că s-a uitat bine. Se Învîrte În jur tot timpul. Băiete, ce-ai văzut În stadion? Price Îi aruncă o strîmbătură șmecheră. — Puști? Provizii? — Mai multe mașini, explică Jim. Cel puțin cinci Buickuri, două Cadillacuri și un Lincoln Zephyr. — Lasă mașinile! Te-ai născut Într-un garaj? Ce altceva ai mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
să-l plesnească pe Jim. Îți dau eu baruri... — Dulapuri În care se țin băuturi - cel puțin douăzeci. S-ar putea să fi fost whiskey În ele. Sună a hotel. Tulloch, ce fel de război ați avut voi aici? Bine, băiete, ce altceva ai mai văzut? — Am văzut cînd a căzut bomba atomică la Nagasaki, spuse Jim răspicat. Am văzut lumina albă! Acum s-a terminat războiul? Bărbații transpirați puseră jos cutiile și cartușele de țigări. Locotenentul Price se uită fix
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
putea să vină la Lunghua. Am să rezerv o cameră și pentru dumneata, domnule Tulloch. — Jim ... Jim... Tulloch Își puse mîinile pe capul lui Jim, Încercînd să-l liniștească pe băiatul surescitat. — E timpul să-l găsești pe tatăl tău, băiete. Războiul s-a terminat, Jim. — Dar războiul următor, domnule Tulloch? Ai spus că o să Înceapă În curînd. Mecanicul de la Packard Îl ajută pe Jim să urce pe podeaua camionului. — Jim, trebuie să temini ultimul război Înainte de a-l Începe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
lumină orbitoare Înfășura vasul torpilor și trupurile japonezilor morți ce zăceau În apa puțin adîncă. Jim Încercă să se uite peste umăr la orizontul Shanghai-ului care se Îndepărta, dar durerea din ceafă Îl Împiedica să-și Întoarcă privirea. — Ei, băiete... Francezul Îl lovi pe Jim În braț cu o carabină pe care o ținea Între genunchi. Stai liniștit. Mai vrei să-și scoatem niște sînge pe nas...? — Jim, aici nu-i loc să ne foim. O să stăm liniștiți și o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Vulturul de mare, fost regizor de culise la Operetă, vine la depozit. Căciulițele de blană s-au găsit, mergeți la miliție, totul se rezolvă. Șeful de raion te invită pe la el acasă, beți vișinată, și-ți dă un sfat. Mă, băiete, dă și tu la o facultate! Ia uite aici! Și Îți arată o carte. Caiete filozofice de V.I.Lenin. Pe urmă Îți cântă arii din opere. Are o voce bună. Începe cu Lucia di Lamermoor. Se dă mare. Te invită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
atingând ușor cu palma frunzele Înțepătoare ale tufelor de zmeură. Îi spui acelui chip: „Îți va veni și ție rândul să stai tăvălit În iarba Înaltă din vârful dealului Îmbrățișat de păduri. Doar viteza luminii ne mai poate mântui. Gândul, băiete, gândul.” Prin intermediul practicii sociale, Îndeosebi a practicii productive și a practicii revoluționare, omul transformă natura, societatea, condițiile sale de existență și prin aceasta se transformă pe sine Însuși... TU, În Mexic. În strada Mexic nr. 1, colț cu Ilie Pintilie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cui o fi! Vom lupta! Vom lupta și voi învinge. Posed secretul victoriei. Ah, Eugenia, draga mea Eugenia! Și se pomeni la poarta Clubului, unde Víctor îl și aștepta ca să joace partida de șah cotidiană. III — Azi ai cam întârziat, băiete - îi spuse Víctor lui Augusto -. Tocmai tu, mereu punctual! Ce vrei..., treburi... — Treburi, tu? — Da’ ce crezi, doar agenții de bursă au treabă? Viața e mult mai complexă decât îți închipui. — Sau mai simplă, zic eu, decât crezi tu... — S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
joci prost? De ce să nu mutăm piesele altfel de cum le mutăm? — Asta e ideea pe care tu, ilustrule filozof, mi-ai băgat-o în cap. — Bun, atunci o să-ți dau o veste mare. Dă-mi-o! — Da’ o să te miri, băiete. Nu mă număr printre cei care se miră a priori sau cu anticipație. — Uite atunci: știi ce mi se-ntâmplă? — Că ești tot mai distrat. — Mi se-ntâmplă că m-am îndrăgostit. — Eh! Știam asta. — Cum de știai?... — Naturalmente, ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
e blondă sau brună? — Adevărul e că nu știu. Deși îmi închipui că nici așa, nici așa; să zicem șatenă. — E înaltă sau scundă? — Nici asta nu-mi prea amintesc. Se vede treaba însă că e potrivită. Dar ce ochi, băiete, ce ochi are Eugenia mea! — Eugenia? — Da; Eugenia Domingo del Arco, bulevardul Alemeda, 58. — Profesoara de pian? — Chiar ea. Dar... — Da, o cunosc. Și-acum... Șah încă o dată! — Dar... — Am zis șah! — Bine... Și Augusto își apără regele cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tata și pleoapele îi tremurau de suferință ascunsă. - În sfârșit, urmai volubil și fără să-mi mai cercetez memoria, am ajuns la o altă gară. Șeful stației s-a apropiat de banca pe care căzusem, zdrobit de oboseală. „Cauți stăpân, băiete?” începu el să mă iscodească. Și la răspunsul meu afirmativ îmi dădu zece bani să-mi cumpăr o bucată de pâine. Îmi luai un corn cu zahăr. Așa m-ai privit și atunci, tată, când ai aflat unde sunt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
averea mea. Singurul meu băiat a împlinit douăzeci de ani și când îi arde de muiere, se suie în pod și își face treaba singur. Toată săptămâna stă întins în pat ca mortul. E singurul cadavru cu care vorbesc câteodată: „Băiete, - dacă n-ar fi mă-ta, să te dezbrace și să te scalde cu de-a sila, te-ar mânca și viermii. De murit, nu mori, de trăit, nu trăiești. Dormi! Asta faci! Lovite-ar somnul fără deșteptare!” ... Că zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mai laxe. — Educația mea religioasă a fost... cum să-i zic... de-strănată, le explică el. Tata s-a convertit la Învățăturile lui Swedenborg când abia Împlinisem șase luni. — Și În ce cred swedenborgienii, domnule? Îl Întrebă Charles Millar cu sinceritate. — Băiete dragă, dar În ce nu cred?! Îi răspunse Henry cu un suspin. William tocmai redactase și publicase, În semn de pietate filială, Rămășițele literare ale lui Henry James senior, un volum frumos tipărit și legat, Întâmpinat cu o tăcere răsunătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la Întâmplare pe când autorul, prost ascuns după masca naratorului, se Întreba evident Încotro să se Îndrepte. „Citind și recitind aceste ultime pagini, constat că am fost impardonabil de egoist, exagerat de prolix și de difuz“, recunoștea Peter; și „Da, da, băiete dragă, mă tem că așa e“, murmură Henry În timp ce citea aceste cuvinte. Apoi, povestirea cârmea brusc spre domeniul supranaturalului. Peter, Închis Într-o instituție pentru nebunii periculoși (pentru a-și fi ucis diabolicul tată vitreg), și iubita sa, ducesa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
se rostogoleau lacrimile pe obraji. M-a strâns în brațe. Nu, afirm insistent că mi-am îmbrățișat tatăl. Sau ne-am mulțumit cu o bărbătească strângere de mână? Oare am fost economi până la zgârciți cu cuvintele: „Ai grijă de tine, băiete!“?, „Pe curând, papa“? Oare și-a scos pălăria când trenul a plecat din gară? Și-a netezit, încurcat, părul lui blond? Mi-a făcut semn, vânturându-și pălăria de velur? Ori chiar batista, ale cărei patru colțuri le înnoda vara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu alimente conservate sau în timpul vreunei pauze de marș, în timpul căreia el se săpunea, se bărbierea și pe urmă își scotea o țigară, am auzit următoarele: „Dacă ar fi ca Ivan să pună totuși laba pe noi, ai încurcat-o, băiete, cu podoaba aia de la guler. Pe ăia ca tine îi împușcă direct. Un glonț în ceafă și gata...“ Probabil că el a „procurat“, cum se spunea în germana infanteriștilor, nu mai știu de unde, un veston normal de Wehrmacht. Fără găuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
doar își face griji pentru domnul fiu. E frumos când acesta vine în vizită, din păcate doar rar - „Dar te rog, data viitoare fără ceartă“. Trecutul trebuie lăsat să se odihnească. „Fii și tu un pic mai drăguț cu el, băiete. Sau hai să jucăm și noi un skat în liniște. Întotdeauna se bucură atât de tare când vii...“ În puținii ani care i-au mai rămas, mama nici măcar nu a început vreodată o frază, nu a scăpat niciodată vreun cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu oamenii, pe limba noastră, bunicule? He-he, tataie! Ei înțeleg ce le spunem, doar. După un timp, după antrenament, cum s-ar zice. Le repeți de multe ori, le arăți și animalele se obișnuiesc. Atâta. Nu vorbesc în graiul nostru, băiete. Tataie, cât de mare trebuie să fiu să călăresc? Ha, ha! Da’ grăbit mai ești nepoate... Uite, la vara viitoare te voi învăța. Întâi să văd că nu șchiopătezi la școală. Să văd că ești silitor și cuminte. Apoi... mai
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
-ți mai plac?“, zise bărbatul. „Avem gusturi mai de soi?“ Se uita la el cu o expresie neagră și mândră, își scutura părul blond și respira repede și agitată. Dar bărbatul n-o mai privea, parcă o uitase. „Cum e, băiete?“, i-a zis lui Andrei Vlădescu. „Ce anume?“ „Las-o moartă! Ce, n-ai futut-o până acum?“, spuse bărbatul scuturând scrumul țigării pe jos până să apuce să-și stingă țigara în ceașca de cafea a lui Andrei Vlădescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
atunci când i se părea că se prăbușesc toate în el, trebuia să recupereze. Se apropia ultima sesiune de examene și poate cea mai grea și după aceea mai era lucrarea de diplomă și avea să fie liber. Un ultim efort, băiete, ce dracu! își zicea. Pendula bunicului bătea rar orele în holul cel mare transformat în sufragerie. Ședea pe pat fumând și respirând greu și uitându-se la Ioana Sandi care umplea paharele cu vin roșu și se întorcea spre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]