1,747 matches
-
o priveau cu respect, cu groază și umilință și cu dragoste, căci moartea, moartea cea mîndră, poposise În locurile obișnuite și cunoscute lor, iar chipul ei strălucise orbitor În aerul cenușiu și murdar, Își măsurase glasul, pasul și măreția cu banalitatea obosită și brutală a zeci de milioane de oameni și, În cele din urmă, le sfîșiase veșmintele, le amuțise glasurile stridente și batjocoritoare și, prin imaginea celui mai umil dintre semenii lor, le arătase calea ce-o vor urma toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
adus câteva scrisori pe care Ana le trimisese de la Cluj pe adresa dumneavoastră și erați Însoțit de un tovarăș sobru, coleg de la facultate, nu-mi amintesc numele, unul pe care dumneavoastră tot Încercați să-l menajați când scotea pe nas banalități În loc de argumente. Acum sper că vă amintiți de cine e vorba pentru că tipii atât de Îngâmfați și fără nimic În cap cum era ăla sunt totuși rari. De altfel, atunci când dumneavoastră orbecăiați pe scări, eu eram Într-o discuție foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
prin aneantizarea oricărei tentative de sustragere din ea. Presentimentul, uneori destul de precoce, al finalului este o consecință a unei asemenea perspective ontologice: nu mai e mult și am să devin / încă o literă pe care n-o știe nimeni. Invazia banalităților cotidianului în spațiul prezervat al insului, altoit precoce cu frica (frica mi-a fost sădită în corp de la început / nici n-au așteptat anotimpul prielnic), determină o reacție firească în ordinea viețuirii: nu-i de mirare că-n cele din
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
adesea sinucigașe, fiindcă tristețea îmbracă haine felurite. O imagine care focalizează, în câteva rânduri, atenția poetului este cea a pieței în care se adună tineri, dar fără amenințarea unui / pericol iminent, căutând dialogul, mulțime mișcată de interese de-o / umană banalitate, care devine, la un moment dat, fundalul pe care așteaptă iubita pentru a porni spre iatacul iubirii. Dar nici iubirea nu dă fiori în poezia lui Cassian Maria Spiridon, e tot blândă, cumpătată: tu / mă săruți / apeși / în repetare / la
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
că destinul acționează, în genere, spectaculos. Când o face, aranjează o întîlnire teatrală, ca aceea a lui Oedip cu Sfinxul, sau se folosește de un Rubicon, ca în cazul lui Cezar. De obicei, însă, se ascunde în cea mai cenușie banalitate. Mergi pe o stradă oarecare, fără să-ți treacă prin minte că, pe o altă stradă, la o altă oră, într-o altă zi, ai fi intrat pe alt făgaș al destinului pentru ca, mai târziu, privind înapoi, să descoperi că
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
atrăgea indubitabil... partea materială n-o interesa, îi plăcea acest bărbat repezit, mai ales că nu mai avea chef să alerge după alte fuste și nu mirosea a băutură. Toată viața visase un asemenea bărbat, acum îl avea la dispoziție! Banalitatea destinului împroșcată cu singurătatea ei amară, o gonea din urmă și își spuse... trebuie să fim neapărat împreună! A doua zi s-a externat, însă inevitabil după scurt timp cu întâlniri aranjate prin învăluire, îl atrăsese în casa ei. Acum
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
copt pe creanga stufoasă a pomului vieții; un tril de privighetoare în concertul amestecat al nopții de vară.” (Poetul P.H.L. nu se dezminte!) «Dar cine să fie persoana „normală” în stare să-i recunoască unicitatea, să o abstragă din valul banalității zilnice și să o urce pe piedestalul recunoștinței și al iubirii?Ă Cam așa meditează eroul lui P.H.L., pus în situația de a o descoperi câte puțin, la fiecare întâlnire, cu uimire și încântare, pe Teodora. „Meditații de bătrân nostalgic
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
vedere, Gasset se află Într-o simplă frază. Dac-ar fi adăugat „din cînd În cînd” ar fi avut cumva acoperire (a fi om cu adevărat Înseamnă a eșua din cînd În cînd), Însă ar fi suferit de o inflamată banalitate. Sau poate se referea la personaje, și-atunci lucrurile se schimbă. Ratații sînt eroi reușiți, trezesc imediat simpatia spectatorului, și e și ușor să-i arăți așa cum sînt, de regulă buni la suflet, generoși, vulnerabili, inteligenți cu mult peste medie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
tinde să o circumscrie În tablou, ci și melancolia desprinsă din melancolia generală a locului, care o Înconjoară cu cîteva replici conținîndu-și propria persiflare Într-o scurtă meditație asupra bătrîneții („Vezi mîinile astea ? CÎndva au fost frumoase.”), cuvinte de o banalitate atît de directă Încît derapează În falimentul tuturor meditațiilor. Unul dintre angajații (puțini) ai hotelului - paznic, recepționer și șef de sală - este Pascal (să-i spunem astfel după numele actorului, Pascal Greggory), un bărbat de vreo treizeci de ani, deșirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
perfect și a luat de pe masă dicționarul englez-francez, începînd să-l răsfoiască la cuvintele care i se păreau ei că sunt în acea frază misterioasă, pe care nu voiam s-o traduc. (De fapt, nu era nimic; îi spusesem o banalitate oarecare.) N-a găsit nici unul din acele cuvinte din fraza mea, și aceasta a nemulțumit-o grozav. ― Nu știi să te joci, îmi spuse. ― Nici nu vreau să mă joc la lecție, răspunsei eu, încercînd să par mult mai sec
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Îi explicasem atunci că, pentru mine, posesiunea e mult mai neînțeleasa și mai complicată decât se pare. E foarte greu să ai ceva cu adevărat, să-l capeți sau să-l cucerești. Mai mult ne închipuim că posedăm decât posedăm. Banalitățile acestea, pe care i le spuneam în treacăt, sigur fiind că altceva mai responsabil n-ar fi în stare să rețină, au frămîntat-o îndeajuns pe Maitreyi. Încerca acum să-și verifice sentimentele prin această "voluptate" esențială de care îi vorbisem
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Pecetea avea următorul înscris: „Aceasta este pecetea sfintei mănăstiri Socola. Anul 7104 (1595) decembrie”. Asta-mi place la tine, vere. Nu mă dai de sminteală chiar și la întrebări mai delicate. Pentru un asemenea merit, am să-ți spun o... banalitate... Am spus noi destule banalități. Una în plus n-a fi mare lucru. S-o auzim! La 12 martie 1790, dăm nas în nas cu altă stareță a mănăstirii Socola. Cărui fapt datorăm plăcerea? Apoi Martha - stareța - se învoiește cu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
este pecetea sfintei mănăstiri Socola. Anul 7104 (1595) decembrie”. Asta-mi place la tine, vere. Nu mă dai de sminteală chiar și la întrebări mai delicate. Pentru un asemenea merit, am să-ți spun o... banalitate... Am spus noi destule banalități. Una în plus n-a fi mare lucru. S-o auzim! La 12 martie 1790, dăm nas în nas cu altă stareță a mănăstirii Socola. Cărui fapt datorăm plăcerea? Apoi Martha - stareța - se învoiește cu Ene Anastasiul „cupeț” (negustor) care
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
repetă drama intelectualului Ștefan Gheorghidiu din romanul anterior. Opera "Patul lui Procust" este și o dramă a atingerii idealului în dragoste. Impresia de relativizare rezultă din însăși pluralitatea perspectivelor, așa cum însuși scriitorul notează: " Personajele sunt oameni obișnuiți, uneori de o banalitate care este a vieții însăși, adică adevărată, trăită. Fiecare dintre cele patru personaje principale - autorul e personaj secundar, martor, corector al memoriei celorlalți, în notele din subsolul paginilor - vorbește la persoana întâi și-și are adevărul propriu. Aceleași fapte, atitudini
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
a crea situații polemice la seminar, pentru a face să avanseze cunoașterea; din ciocnirea unor poziții contrare, a unor idei diferite, se poate construi un nou discurs; accept discuția În măsura În care celălalt a citit corect bibliografia, dar nu suport să aud banalități răsuflate; atunci sar În sus și-l țintuiesc la stâlpul infamiei pe cel care Îmi deranjează auzul sau, În cel mai bun caz, când e vorba despre profesori, nu mă duc la cursuri și seminarii. Este cazul lingvistului C., la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ca tine nu voi mai găsi niciodată. Urăște-mă, lovește-mă, dar nu te distruge pe tine. Cornel, mă auzi? Ce e cu tine, Cornel? 14 octombrie 1962 (duminică) Am citit din Întâmplare ultima observație. Am râs, ca de orice banalitate. Cornel e acuma cu Liliana și Liliana e În spital și el profită de asta pentru a se plimba cu toate damele. Te uimești tu, cea care ai scris Înainte? Eu iubesc acum muntele și un om. Sunt studentă. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
așa fel Încât ne-am trezit din nou față În față. De data aceasta, el era mult mai șters ca bărbat, aveam În mine Însă reminiscența acelei admirații deosebite pentru el. M-am Întâlnit, așadar, cu el... Ce-a fost? Banalitate stupidă! A Început să mă sărute la fel ca toți, a mers puțin mai departe... În fine, toate gesturile acestea specifice și de care eu am oroare. L-am lăsat, Însă, ba l-am și Încurajat, cu toate că nu simțeam nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
strâmbe, ritmuri nereușite, dar trebuie să prindem Într-un fel o obișnuință de a versifica orice gând, de a-l Încadra În limitele strâmbe ale ritmului și rimei. E foarte greu să scrii totul În versuri, chiar cele mai grozave banalități, dar eu zic să scriem cât putem În versuri, iar mai departe În proză. Asta până ne obișnuim! Oricum, scrisoarea să cuprindă cel puțin trei strofe. Restul ne privește! O paranteză: odată, scriind la cenaclu câteva idei pentru critica unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de oraș“, ne apostrofează ea. E pentru prima dată când stau mai mult timp de vorbă cu ea. Are o privire albastră, În care se aprinde intermitent o luminiță galbenă. În această privire citesc o mare bucurie a vieții. Spune banalități, dar câteodată vrea să spună ceva numai al ei și atunci mă privește În ochi cu Încruntare timidă, să vadă dacă o urmăresc cu atenție. Se uită cu acești ochi, pe care Îi scoate la iveală decât În Împrejurări speciale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
acel scris rotund cu semne ovale, pântecoase, marcate de tendința cochetă de a lega codița lui a sau a lui o de consoanele vecine cu o eșarfă elegantă ca o Îmbrățișare; nu știu ce-mi spunea În scrisoare, probabil toate banalitățile vârstei, dar important era faptul concret că-mi scrisese: nu uitase de mine; acesta, scrisul, devenind o cale misterioasă de a ne păstra Într-un contact concret, căci ea atinsese acea coală cu mâna ei; ea a desenat acele litere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
inegal; la M., performanțele senzoriale sunt subordonate reflexivității și distanțării; la A. (Aura, Aurora), patinatoare și apoi alpinistă, discursul amoros copleșește jurnalul. Dacă intenția lui M. Mincu a fost aceea de a parodia acest tip de discurs kitsch, În care banalitatea și frivolitatea stau alături de formulări problematizante, absența indicilor de detașare, ca și prelungirea sa excesivă devin intrigante și obositoare. Punând semnul egalității Între deconstrucția semnului și construcția romanescă, Marin Mincu face din A. o mașină analitică ce funcționează În gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
atâtea altele; la pp. 364-367, o bună „nuvelă“ fantastică derulată pe mai puțin de trei pagini, În maniera ambiguă a lui Mircea Horia Simionescu, la limita dintre seriozitate și șautoțironie, când Într-o parte, când În cealaltă). Curios că nivelul banalității e atins mai ales În pasaje „teoretice“, tocmai acolo, junele ștudinte pierzându-se În aridități de limbaj. Ca să-l raportez la un posibil model al genului, e Încă departe de amestecul perfect reușit de Radu Petrescu Între notația despre existența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să fixeze tot, încît în ziua când se va transcrie divorțul, să poată iscăli actul și să sfârșească orice contact cu țara. ― De ce vrei tu, Gogule, ca ultima mea călătorie la țară să fie banală? zise Nadina. Am oroare de banalitate! 6 Sâmbătă dimineața, pe când explica pentru clasa a patra domnia fanarioților, învățătorul Dragoș se pomeni în școală cu un jandarm care-i spuse încet că domnul plutonier îl poftește urgent până la post, având a-i face o comunicare. Învățătorul, parcă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
devotat cauzei naționale; el este triumful unui principiu mântuitor și înălțarea unei nații întregi”. În legătură cu notațiile de mai sus, ținem să mai facem câteva remarci. Mai întâi, politica faptului împlinit practicată de români în 1859 nu este, iertată-mi fie banalitatea, o inovație în istorie, ea se particularizează însă prin statutul juridico-politic internațional al Principatelor. Ce-i drept, oamenii de stat contemporani evenimentelor, apoi publiciștii și istoricii, au reținut, cu excepții nesemnificative, zestrea de simțământ patriotic, inteligență și abilitate politică a
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ca pentru întreaga sa operă, Guy de Maupassant s-a inspirat din realitatea epocii sale. În secolul al XIX-lea, mii de cupluri au trăit acest fiasco al nopții nunții. În acei ani, "violul din noaptea nunții" era o tristă banalitate. El a traumatizat, scârbit și revoltat generații întregi de femei, condamnând numeroase căsnicii la o lipsă desăvârșită de armonie sexuală. Cum era posibil așa ceva? Cum de se putea ajunge la asta? În narațiunea lui Maupassant există un contrast frapant între
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]