3,270 matches
-
îndemnau răcnind, pocnind din bice, mânându-le la vale, cătră iaz. Pulberea neagră îndată se stârni și se revărsă în valuri în toate părțile. Acu, măi băietane, grăi Faliboga, încalică pe căluțul ista sur. Iaca, ai măciucă și măciucăriță la botul șelei, ai harapnic; - și cu băieții iștia vezi de păzește bine averea boierească și n-o risipi... Încălecară amândoi pe cai și se luară după vite. Cu glasul lui neprietinos, Sandu Faliboga îi dădea toate lămuririle și învățăturile. — Măi Niță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ploaie. Da’ aista ce mai vrea? mormăi el, și-și trase mai tare gluga pe ochi. Voi să treacă pe lângă vătaf, dar glasul lui aspru și răgușit îl opri. Ia stăi, măi flăcăule, stăi, unde mi te duci?... Niță simți botul calului lângă cot. Faliboga descălecă repede și se alătură de flăcău, în gluga-i sură... Unde-ai fost? zise el scurt, și-l apucă de braț. Ia lasă-mă, bădică, răspunse necăjit Niță. Ce ai cu mine. Destul sunt eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stau în liniște, după aceea fluieră pe Sărmanu, cânele adus de flăcăuașii care erau sub privegherea lui. Scoase din glugă o bucată mare de mămăligă și i-o puse dinainte, apoi îl mângâie pe gât și-l bătu încet pe bot. —Mă Sărmanule, da’ tu ai cojoc de iarnă? Blana groasă a cânelui lucea neagră prin bătaia ninsorii. Flăcăul stătu un timp privind în întuneric și gândindu-se. Din cei mai depărtați ani, de când își aducea aminte și de când își petrecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de-ți pierzi și răbdare, și sănătate, și tot. Când oare a intrat în casă și s-a așezat pe scăunaș, la vatră, aprinzând încă o țigară? Cățelușa s-a sculat din ungherul ei și a venit să-și puie botul pe genunchiul lui. Nana Floarea s-a culcat lângă prunc. Ana ațipise. Când s-au petrecut acestea? Câtă vreme a întârziat pe-afară? De când a venit aici? Îi lipsește o parte din timp, pe care nu știe cum l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întâmplat vreo poznă. S-a temut poate să nu cugete prea mult asupra unor împrejurări nouă, pe care mai curând dorea să le lase nedeslușite. S-a abătut pe la grajd și a văzut pe Șarg liniștit: a întors spre el botul și a făcut ușurel: Hn-Hn! Atunci a ocolit colțul casei celei mari, la pridvor. În pridvor, în bătaia soarelui, ședea la pământ un copil străin. Era bălănel și cu ochii căprii. Ochii lui mari, cu gene cârligate, păreau ceva cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
teanc de farfurii desperecheate și a început să împartă mâncarea. —Helen, tu ești cu lasagna. I-a întins o farfurie. —Tată, cotlet de porc. Mamă, lasagna. I-a pus mamei farfuria în față, dar, în loc să-i mulțumească, mama a pus bot. — Ce e? a întrebat Rachel. Mama a mormăit ceva în barbă. —Ce e? a întrebat Rachel din nou. —Nu-mi place ce am eu în față, a zis mama, mult mai tare de data asta. — Nici măcar n-ai gustat. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
decât la dușman. Inițiativa medicului i-a lăsat perplecși. Timp de câteva zile a avut loc o defilare neîntreruptă de tineri și bătrâni, care stăteau la o distanță respectuoasă de „obiect“, comentându-i cu glas scăzut rotunjimile bine proporționate și botul amenințător. Cât despre Abu-Khamr, se afla și el acolo, cu propriile-i rotunjimi, savurându-și revanșa. „Mergeți și spuneți șeicului să vină aici, în loc să-și petreacă zilele cu rugăciuni! Întrebați-l dacă știe să aprindă un fitil la fel de ușor cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu ghearele. Tata și cu mine urmăream spectacolul neputincioși, știind că fiarele ar putea ajunge la femei și le-ar putea devora, fără ca noi să putem face altceva decât să privim de sus de pe acoperiș sau să ne aruncăm în boturile lor ca să ne salvăm onoarea. De jos ne ajungeau la urechi țipetele lui Mariam și rugăciunile Wardei, care o chema pe Madona în castiliană. Cu glas tremurător, Mohamed făcea, la rândul său, o făgăduială: dacă aveam să ieșim de acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
urmărește destinul Imperiului pe care acum vrei să-l conduci. — Eu? Vitellius luă un os de pe masă și îl aruncă unui câine care semăna cu un lup, întins lângă foc. Câinele adulmecă osul, dar nu-l atinse; se așeză cu botul pe labe. Îl fixa pe Vitellius cu ochii lui sălbatici. — Sunt guvernator, și asta îmi e de-ajuns. — Nu-i adevărat. Nu-ți e de-ajuns faptul că ești guvernator, așa cum lui Galba nu-i ajungea faptul că guverna Hispania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius îi dădu una gladiatorului, care era așezat pe o grămadă de paie, cu spatele sprijinit de perete. Flăcăruia unei lămpi atârnate de o bârnă lumina chipurile celor trei bărbați. — Bea, spuse Valerius mângâindu-l pe Lurr, care își pusese botul pe genunchiul lui. Când am auzit glasul ăla... Aș vrea să-l omor. Gladiatorul duse cupa la gură și bău cu înghițituri mari. — Deci l-a cumpărat pe Skorpius. L-am văzut luptând. E o fiară, un monstru. Din fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prea multe întrebări, centurionule, zâmbi Antonius. În ce mă privește, ca soldat am respectat întotdeauna înțelegerea dintre Romulus și Marte. Dacă ai fi tu la comanda legiunii, i-ai fi alungat de mult pe barbarii ăia - Errius puse mâna pe botul calului. Nu-i așa? În loc de răspuns, Antonius arătă spre signum manipularis pe care un signifer îl ducea sus, deasupra capetelor soldaților care mărșăluiau. Soarele strălucea pe mâna de fier argintat aplicată la capătul bățului și înconjurată de o cunună de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care mergea printre soldați și se afla atât de aproape, încât ar fi fost de-ajuns să-l strige... — Taci... Nu te mișca, îi zise Titus. — E frig. — Te încălzește câinele. Într-adevăr, Lurr stătea lipit de stăpânul lui, cu botul vârât în pătura de blană. — Naiba s-o ia de ferrea! - glasul mânios al unui soldat se auzi limpede dinspre câmpie. Bucățile astea infernale de piele... Or fi bune să lege între ele plăcuțele de fier ale armurii, dar ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fuseseră depuse colierele de chihlimbar pe care îi plăcea să le poarte, panglicile albe cu care își lega părul și sandalele, pentru a putea să treacă pragul și să străbată drumul spre lumea de dincolo. Lurr stătea lângă catafalc, cu botul pe labe. Nu se ridicase când Valerius intrase în sat împreună cu Julius Civilis și oamenii acestuia. Nu se mișcase nici măcar când Valerius trecuse prin fața lui. Julius Civilis îl pusese pe Valerius să se așeze alături de el, în coliba aflată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prietenul său: — Vii cu mine? Luă săculețul cu bani. Mergem la fratele tău. Valerius clătină din cap. — Eu am altă călătorie de făcut. Mă duc în Gallia. Lurr, care stătea în ușa colibei, întoarse capul spre Valerius, apoi își puse botul pe labe și continuă să fixeze lămpița din fața urnei din lemn de paltin în care se afla cenușa Velundei. PARTEA A DOUA 20 Vânzătorul de melci își lăsase coșurile la umbra castanilor, pentru a le feri de soarele acelei zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
jar, am spus eu tot numai pasiune, și i-am mai strecurat o hârtie de douăzeci. * Ca să fiu cât se poate de obiectiv, când am ajuns la Caduta mă simțeam așa și așa. Băusem două pahare, am halit ceva la botul calului și am sărit într-un taxi. N-am avut timp decât să gust ceva la repezeală. O să las dracului, într-o bună zi, minuturile astea. A venit timpul să renunț la minuturi. A venit ora să mă las de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am auzit-o pe Vron șoptindu-mi. Vron pe un scaun de oțel cu câte un sân plin în fiecare mână. Vron stând cu spatele arcuit și picioarele ridicate pe un covor mițos. Vron întinsă pe aripa unei Hyene cu botul lăsat Vron ghemuită deasupra unei oglinzi Am dat pagina — Uite, am auzit șoapta lui Vron. Ultimul poster dublu o arată pe Vron în genunchi, cu bucile împortjartierate, săltate spre aparat, lărgindu-și gaura ocupată cu degete sângerii Abia acum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de cal. Lumea se uita la el - doar se dădea un spectacol -, dar fața blocată și fără buze spunea lucruri ultime, de final. Noi sesizam mugetul greu al lanțului care tăia aerul, și șuieratul de oțel topit când fierul spărgea botul și spinările mașinilor prinse în blocaj, care urlau și se ghemuiau ca niște animale ce se zvârcoleau îndurerate în grajd sub izbitura de bici. Ne-am apropiat. Prin cacofonia bubuitoare se strecura acum chițăitul, ciripitul excitat al sirenelor, și iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Eighth Avenue, Shadow s-a oprit. A scâncit. Și-a ațintit privirea spre nord, către raiul păcătos de pe Twenty-Third Street, Chelsea, capătul lumii, unde nu exista lesă și botniță. Shadow s-a zbătut în lesă, a strănutat, și-a împins botul înainte. Părea năuc, înfometat, avea momente când semăna cu un lup, răspunzând unei naturi mult mai dure. — În fiecare seară are momentele lui de slăbiciune. Dar uneori se zbate din toate puterile și am impresia că vrea într-adevăr să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
întregi, în câte-un firicel de vânt: cutii de carton pentru alimente, pachete de țigări, cutii de bere, toate trăindu-și viața post-mortem de pui decapitați... M-am apropiat și mai mult. Shadow părea să fie într-o stare ciudată, botul lung îi tremura și-i clănțănea, în timp ce o labă moale arăta, arăta spre nord. În el intervenise o schimbare de natură fizică, un detaliu pe care nu reușeam să-l reperez. Zgarda, îi dispăruse zgarda. Un singur ceas petrecuse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fel înspăimântătoare prin urâțenia chipului și dizarmonia formelor. Un diavol cu coarne și urechi de țap se sprijină spre exterior de o margine rotundă și privește spre Tour Eiffel. Mâini crispate se alătură ghearelor, ciocuri dizgrațioase se deschid alături și boturi și râturi hâde, priviri însângerate și flămânde sfâșie aerul și înveninează lumea. Toate aceste chipuri smulse din infern sunt împrăștiate pe cornișele lăcașului sfânt al Maicii Domnului în inima Parisului. Catedralele și edificiile romanice și gotice cunosc aceste chipuri ale
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
doar monștrii își profilează contururile ciudate printre crenelurile de piatră ale catedralelor. Întâlnim și imagini mai puțin înfricoșătoare, dar la fel de stranii. Câini cu aripi de liliac și cu coadă de leu, hiene, tigri, elefanți, capre cu labe de câine și bot de maimuță, toate se desenează pe pereții catedralelor. La domul din Freiburg garguii sunt mai puțin înspăimântători. Spiritul practic al germanilor a dat imagini mai apropiate de viața obișnuită și animalele domestice devin subiecte preferate. Meditația germană cu privire la moarte și
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
spovedania. Sufletește eram pregătit, după cele câteva replici schimbate cu marele Mihai. Nu aveam însă chibrit. „Părinte, o facem fără lumânare“, am oftat, trăgându-l de mână, măcar să i-o sărut, înainte de a începe ceremonia. „Scurtă, o facem! Aci, la botul calului“, am întărit, doar ca să-i adeveresc că, în sfârșit, sosise și pentru mine mult așteptatul moment al spovedaniei izbăvitoare. „Uite, mă așez în genunchi și trec sub potcap. O-ncepem. Gata.“ Omul dădea să scape de mine, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se stinsese. Într-o seară, la șase luni după incendiu, pe cînd eram doar noi doi În Încăpere, m-am aplecat și l-am sărutat pe frunte. — Te iubesc, i-am zis. Un sunet amar, răgușit, s-a ridicat din botul acela canin la care i se redusese gura. Avea ochii Înroșiți de lacrimi. Am vrut să i le șterg cu o batistă, Însă a repetat sunetul acela. — Lasă-mă, spusese el. „Lasă-mă.“ Editura Cabestany dăduse faliment la două luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
este Pristanda, care, „De...”, se așteaptă la o protecție. Pristanda este sluga șireată, „sclavul”, omul de ordine al burgheziei. Pe zelul lui se sprijină Trahanache, Tipătescu, Zoe, pe care-i tratează după deviza „bietei neveste”: „Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot”. Pristanda e slujbașul mizer plătit și de aceea incorect. Intră și el în „capcana comică” prin disimulare și naivitatea mijloacelor realizării acesteia. Aspectul acesta este ilustrat prin replica dată de Tipătescu după celebra socoteală a steagurilor
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
intangibilă, hărăzită unei nesfârșite diversitas și metamorfozelor. În iconografie, diavolul apare cu trupul păstrând o siluetă antropomorfă, dar forma, creată de Dumnezeu “după chipul și asemănarea sa”, este pervertită, transformată monstruos prin diformități sau prin adăugarea unor caracteristici animale (cioc, bot, coarne, urechi ascuțite, aripi de liliac, coadă, corp acoperit de păr, gheare de pasăre de pradă). Pe lângă diavolul terifiant, există de asemenea un diavol “grotesc” sau “ridicol”, așa cum este înfățișat de Creangă. Departe de a fi un personaj înspăimântător, diavolul
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]