1,960 matches
-
este unul ascuns, nu rareori În contradicție cu bunul nostru-simț sănătos și logic: iar aici, credem noi, absurdă este tentația sfântului de a se „apropia”, de a „Înțelege” misterul Sfintei Treimi doar cu „armele raționalității, cu logica obișnuită, formală, a bunului-simț”. Îngerul Îl invită de fapt pe filozof de „a da la o parte” logica sa „de fiecare zi”, atât de necesară, de eficace În toate marile probleme ce-l privesc pe om și ambientul său, Îngust sau larg, „instrument” formidabil
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
substanței, a terțiului exclus etc., ca unica „posibilitate”, cale de a Înțelege și descrie miracolul și miracolele În care a fost „aruncat”. Nu-nu, mai este o cale, cea a „neînțelegerii”, dacă prin Înțelegere acceptăm și absolutizăm doar „calea logicii”, a bunului-simț comun și, În general, „calea simțurilor”; organe minunate de cunoaștere, dar, o vedem, Înșelătoare nu de puține ori (și vechii Greci știau astaă, iar unii dintre ei, scepticii, se Îndoiau chiar de capacitatea omului de a crea o știință valabilă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
permite tocmai accesul la o altă enormă „jumătate a lumii”, care nu poate fi descrisă și, adeseori, nici măcar „bănuită”, dacă insul uman se ascunde, se „baricadează” Încăpățânat și arogant Între „zidurile Înalte și totuși strâmte” ale rațiunii, logicii comune, ale bunului-simț. Această „a doua cale” poate fi numită cea irațională și se face simțită nu rareori sub forma „perplexității” omului obișnuit de a cerceta lucrurile sau problemele doar cu „instrumentul” logicii comune. A perplexității, a „neînțelegerii”. Și atunci, „pericolul care se
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ce Împinge În derută nu puține spirite orgolioase și avizate, dar care, În optica noastră, paradoxală pentru unii, ascunde foarte bine cel puțin un element pozitiv: acea perplexitate de care vorbeam mai sus, ezitarea și uimirea profundă a omului „de bun-simț”, fruct al unei dezvoltări europene de secole În fața unor fenomene sau aserțiuni acut, bizar paradoxale - absurde, un termen uzitat adesea, totdeauna cu o conotație negativă. (În știintă sau filozofie, deoarece arta, arta contemporană, mai ales suprarealistă, a produs printre altele
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
atunci, „la Început”, am extras profețiile... cele necesare mie. Nu găsim decât ceea ce posedăm deja, „nu cunoaștem decât ceea ce știm deja”; și Goethe, parcă primul În arta și filozofia modernă, este cel care, În ciuda „raționaliștilor”, a „logicienilor”, a inșilor „de bun-simț”, mută accentul de pe „cunoaștere” pe „recunoaștere”. Sau, după un adagiu latin, nihil cognitum quin prevolitum, nu cunoaștem decât ceea ce am știut, „am iubit”! Iată, Încă o dată, forța enormă a intuiției, a metaforei, a „neînțelegerii”! „Înaintarea pe verticală”, care nu se
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
noastre clasice - Îi citez pe Maiorescu, pe Eminescu - o face, studiind „nebunia” ca Învecinată artelor!Ă Evident, o anume „formă” de nebunie, ceea ce eu numesc Încă din tinerețe „nebunia vicleană sau murdară”. Cea care se ascunde, de frica judecății de bun-simț, cea care se preface și care imită cea mai ortodoxă normalitate, care deliberat „Întârzie” să-și arate, să-și devoaleze adevărata, reala față, pentru a nu fi „scoasă din circulație”, așa cum se Întâmplă cu „nebunii cinstiți, curați” - cei pe care
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
eu o Împart cu toți cei care refuză „realității” statutul Însuși de „realitate”. Dacă prin „realitate” restrângem conceptul la acea „lume care ne cade sub simțuri” și care e „verificată” de o sumă apreciabilă de indivizi, ceea ce numim commun sens, bunul-simț comun. Dar, revolta unui Dostoievski, cu arta sa, nu seamănă oare cu revolta unor Einstein, Max Plank sau Heisenberg, care au taxat ca „relativă” descoperirea cu adevărat epocală a lui Newton, ce-și imagina Însă - el și contemporanii săi! - a
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
inteligențe veritabile care... se tem de nebuni! Și care „Îi fug”, se tem să intre În contact cu ei. Oare aceștia nu-și amintesc nici măcar un ceas sau o zi a propriei existențe când s-au comportat În afara „normelor”, a „bunului-simț”, a logicii necesităților curente” etc.? Mai mult: oare, amintindu-și, totuși, de aceste „vacanțe ale spiritului social” și de bun-simț, nu au simțit „adierea altei primăveri”, a Poeziei, a neînțelegerii”? „Neînțelegerea” voită, Încăpățânată, voioasă, eliberatoare? Într’ adevăr, „neînțelegerea” ca o
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
aceștia nu-și amintesc nici măcar un ceas sau o zi a propriei existențe când s-au comportat În afara „normelor”, a „bunului-simț”, a logicii necesităților curente” etc.? Mai mult: oare, amintindu-și, totuși, de aceste „vacanțe ale spiritului social” și de bun-simț, nu au simțit „adierea altei primăveri”, a Poeziei, a neînțelegerii”? „Neînțelegerea” voită, Încăpățânată, voioasă, eliberatoare? Într’ adevăr, „neînțelegerea” ca o formă a libertății, individuale, bineînțeles, a „desprinderii” de rigidele convenții, limbaje, necesități, o pregătire, În sfârșit, pentru acea postură ce
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de vară a lunii iulie, din binecuvântatul - pentru Înfricatul și stângaciul de mine! - an 1952Ă Dar... dorința, setea mea neînfrânată, foamea de glorie, fie ea și literară, nu e oare un semn al unei anumite nebunii?! În ochii celor de „bun-simț”, nu-i așa, care sunt cu toții „masați” În jurul nostru, feroce, atenți la cel mai mic semn al nostru de „nepotivire”, de Încăpățânată „neînțelegere” a regulilor „stricte” de conviețuire socială și, mai ales, atenți când „unul dintre noi”, ca să zic așa
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
care Îl expune această manie? A ridicolului și nu rareori a „ridicolului suprem” care este Însăși nebunia, Într-atât scopul său pare iluzoriu, rupt de orice relație cu lucrurile acestei lumi, nemaivorbind de „fronda” pe care o fac aceste spirite bunului-simț curent și acelei „fantome” atât de Îndrăgite și de urmărite de Întreaga omenire, numită fericire?... Din tinerețe, m-a frapat această ciudată „asemănare” a celor pe care-i numim „psihotici”, În gestică, „retragere” din cercul necesităților și al tuturor intereselor
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Din tinerețe, m-a frapat această ciudată „asemănare” a celor pe care-i numim „psihotici”, În gestică, „retragere” din cercul necesităților și al tuturor intereselor și, mai ales, acea concentrare „inumană” asupra unui scop - adeseori „nevăzut” pentru un ochi de bun-simț! -, un fel de maximă economicitate a energiei pentru a atinge, pentru a „sparge misterul” unei idei Încă neîncercate de o altă minte, o idee, o stare, o viziune, o soluție a unei probleme celebre prin insolvabilitatea sau „absurditatea” sa. Am
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
O, mai ales ridicolul, cauza vanitoasei mele răni multiple, a eului meu mic-burghez și practic, a nevrozei mele aproape perpetue, bine, eroic ascunsă, creată de nepotrivirea Între „ce eram și ce aș fi vrut să fiu!”. Deoarece, mereu, insul cu bun-simț pe care l-am moștenit odată cu sângele și cu culoarea ochilor mă trăgea... nu, nu „În jos”, ci spre comunitatea În mijlocul căreia nașterea și secolul m-au „parașutat” și, nu o dată, propriu-mi sarcasm se ridica Împotriva „eului” meu „fabricat
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
descifrăm visele, cât de cât, observând cu tristețe, cu uimire, că ne-am ucis sau marginalizat profeții! Că nu-i mai recunoaștem, că vocea lor - a Poeților, de exemplu, sau a „nebunilor” din științe și artă! - se Îneacă În hărmălaia „bunului-simț” a atotputernicei mass-media?! De ce ne prezintă această oglindă „neagră”, teribilă, a „feței noastre”? La ce ne mai servesc „noile instituții”, democrația, libertatea, inculcate miilor, milioanelor de contemporani, la ce e bună dezvoltarea tehnicii, care „va face omul mai liber și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
mă submerge - acea forță asemănătoare forțelor naturii „oarbe”, cele care distrug și edifică deopotrivă, dincolo de bine și de rău - poate „explica” această, nu rareori, sinucigașă pornire a cuiva care, În atâtea alte și decisive ocazii, a dat dovadă de un bun-simț salvator și eficient. Însuși cuvântul, verbul „a explica” este nepotrivit, fals, mal en place. Nu, În aceste cazuri, nimeni, oricât de astuțios, de „obiectiv”, de „realist” ar fi, nu poate „explica” mare lucru; orice bâlbâială rațională, „argumentată, logică” etc., mai
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
sesizat „iraționalitatea” poziției mele, ciudată oricum la un individ care dovedise, În situații oricum dificile, un simț extraordinar al „practicului social”. Și atunci, nereușind s-o „Înțeleagă”, după o perioadă de ezitare, au trivializat-o, au redus-o la parametrii „bunului-simț cotidian, uzual”, cel care se potrivea cu comandamentele și reflexele ideatice ale micii lor lumi, ale mirco-cosmosului lor, ale ghetoului lor etnic și politic, depășit riguros de tragedia românească și m-au „Împachetat” În postura unui ins „dubios, agent de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
o frază cu care am polemizat spontan În gând: „Moartea, afirmă marele prozator, este un act, un fenomen firesc În lumea animală. Doar omul face din aceasta o problemă!”. Lui Preda i se pare nefiresc - ca și multor inși de bun-simț - că ființele animate, plante sau animale, „consideră” extincția lor după Îndeplinirea actului de reproducere un act În ordinea firească a lucrurilor. Bineînțeles că e cumva „nefiresc” faptul că omul creează din aceasta o problemă! Dar.. nu cumva e vorba de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
cultura sau limbajul articulat. Sigur, repetăm Încă o dată banalități filozofice, dar ne folosim de aceste „cârje” pentru a ne putea situa În hățișul atâtor confuzii care cutreieră fără oboseală atâtea spirite contemporane. Refuzul morții poate apărea unor minți ca provocând bunul-simț, e adevărat; acestei atitudini i se opune acceptarea morții, ca o formă a resemnării fataliste sau, ca În cazul lui Preda, o reînscriere În „cumințenia naturii”. Eu, În ceea ce mă privește, nu cred că mai avem ce face acum, după
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
obiecte suave” ale minții, Eul, Libertatea sau Hazardul, cum o spuneam, nu s-au modificat, deși totul În jurul meu se mișca: peisajul, oamenii, istoria. Spre iritarea mea, cel puțin În primii timpi, În primii ani când, ca orice om „de bun-simț”, speram că, rupându-mă radical de mediul În care mă născusem și mă formasem, aceste „elemente constitutive” nu numai ale caracterului, dar și ale destinului, se vor „ameliora”, se vor nuanța, poate chiar schimba. Așa cum li se Întâmpla atâtora În jurul
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ideea mea despre libertate și artă, despre istorie și suferință, despre demnitate și zei! - continuam, la modul aproape „imbecil”, să viețuiesc ca și Înainte, deși „eul meu” - sau, mă rog, unul dintre ele! - luase hotărârile cele mai ferme și de bun-simț, cum făceau atâția În jurul meu, În aceeași situație, În apropiere sau la distanță, aflați În aceiași „situație-limită”. Mai mult sau mai puțin „Îngrozit”, am constatat deci că sunt de fapt incapabil de ceea ce se cheamă adaptare, o altă adaptare pe
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
nțelege, arată profilul unui „original”, al unui „obsedat”, „ratat”, dacă nu chiar „alienat mental”, cineva care, În ciuda calităților aparente, se abate consecvent nu numai de la normele (burghezeă ale lumii Înconjurătoare, active, sociale, dar și de la cele ale oricărui om „de bun-simț”. Și astfel, sărmanul pretendent la gloria artistică, În eforurile sale de a se face auzit, remarcat În lumea socială, se izolează de fapt din ce În ce mai mult, contractând cu timpul și cu bolile care acompaniază această crescândă marginalizare - alcoolul, ridicolul tot mai
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Aurel Cornea, sunetist la canalul oficial francez Antenne 2, În peregrinările sale profesionale În Anglia și Statele Unite. Foarte frumoasă În tinerețe, fiică de țărani de pe lângă Câmpina, din satul Provița, Aurora a păstrat din mediul natal și de la antecesorii ei un bun-simț și o răceală În judecățile ei asupra oamenilor sans faille, cum zic francezii, excepționale. Și asta În ciuda atracției pe care o resimțea cu tărie față de progeniturile vechii aristocrații românești sau franceze; la mesele ei, darnice și foarte priceput organizate, am
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
ai lumii și apoi, ca o provocare, să te Întorci sub nasul lui și al hoardei care-l susține și care se valorifică numai prin el și prin bunul lui plac, poate părea, nu-i așa, În ochii oamenilor de bun-simț, un act cu adevărat necugetat. Ei bine, N. Breban părea a nu dori decât, ca’ntr-un fel de transă, să se Întoarcă la starea de victimă pe care o trăise crâncen, Începând de pe la șaisprezece ani, când, din pricini vizibile, dar
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
stânca neîncrederii veșnic mic-burgheze, ticăloșite, nu este oare apa, luciul calm și verzui al apei, terenul pe care să calce Învățătorul, chemându-ne la el, chiar dacă ne scufundăm până la glezne, apoi până la genunchi, mereu Îngreunați de fireștile noastre reflexe de bun-simț; bunul-simț, singura merinde pe care ne-au dăruit-o cei care ne-au crescut, cei din jurul nostru, cei ce „ne iubesc”?!... 11 Parisul. Parisul meu. Într-adevăr, după mai bine de două decenii petrecute În capitala Franței, o bună parte
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
neîncrederii veșnic mic-burgheze, ticăloșite, nu este oare apa, luciul calm și verzui al apei, terenul pe care să calce Învățătorul, chemându-ne la el, chiar dacă ne scufundăm până la glezne, apoi până la genunchi, mereu Îngreunați de fireștile noastre reflexe de bun-simț; bunul-simț, singura merinde pe care ne-au dăruit-o cei care ne-au crescut, cei din jurul nostru, cei ce „ne iubesc”?!... 11 Parisul. Parisul meu. Într-adevăr, după mai bine de două decenii petrecute În capitala Franței, o bună parte Împreună cu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]