2,586 matches
-
plesnind de preaîndestulare”. Dar, în 1848, Manifestul partidului comunist este lucrarea în care Marx* distinge „clasa muncitoare” de „proletariatul” care, investit cu un rol istoric în calitate de clasă aleasă, se vede însărcinat cu o misiune revoluționară: aceea de a distruge clasa burgheză pentru ca apoi oamenii să treacă, sub dictatura lui, la edificarea comunismului. în scrierile și discursurile comuniste din secolul XX, „clasa muncitoare” și „proletariatul” își află sensul în registre respectiv diferite. Pe de o parte, cei care trebuie apărați, „exploatații”, de
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
pe teza marxistă potrivit căreia realismul ar fi stilul propriu perioadelor de mari mutații sociale, acesta luase parte, înainte de război, la combaterea avangardei, considerată atunci ca „decadență” de către PC ungar. După război, el este mentorul unei școli care critică societatea burgheză cu mijloacele lui Balzac și ale lui Tolstoi. Or, în octombrie 1951, Lukacs face obiectul unui atac vehement din partea lui Rîvai care declară: „Noi nu putem lăsa în seama scriitorilor, artiștilor, dramaturgiștilor grija de a determina de ce anume au nevoie
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
o categorie mic-burgheză, oscilând între difuzarea ideilor clasei dominante și adoptarea unui comportament revoltat. El nu încetează să stigmatizeze „instabilitatea” și „individualismul” acestor intelectuali, dar consideră că cei care se alătură partidului revoluționar, acceptându-i disciplina, abandodând ideile și valorile burgheze, renunțând la „rămășițele” vechii gândiri, pot contribui la trezirea conștiinței de clasă a proletariatului și trebuie deci să lupte pe „frontul” ideologic și cultural. Literatura „realist-socialistă” a dezvoltat din belșug tema intelectualului sceptic și oscilant, înclinat spre introspecție și individualism
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
vine după aceea” (Opera de trei parale, 1928) a fost aplaudată, remarca Hannah Arendt, de două categorii de spectatori: de plebe, care se recunoaște în ea, și de elita intelectuală care vede în ea o modalitate de a demasca convențiile burgheze. Pentru Arendt, una din sursele totalitarismului* constă chiar în „alianța provizorie dintre elită și plebe, bazată în mare parte pe plăcerea reală cu care prima asistă la modul în care cea de-a doua distruge respectabilitatea”. Pentru Brecht, cinstea și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1953, subliniind fascinația lor pentru forță. Totuși, „raportul secret” al lui Hrușciov*, în februarie 1956 și destalinizarea* apar dintr-o dată multora dintre ei ca o „catastrofă personală”, după expirarea lui Lucio Collett. Confirmând realitatea atrocităților denunțate de ani de „presa burgheză” și „anticomunistă”, Hrușciov apare ca un papă care ar proclama că Dumnezeu nu există. Dacă baza muncitorească și populară a PC puțin perturbată de aceste revelații, tulburarea intelectualilor este imensă. Orbirea voluntară asupra sistemului concentraționar* sovietic, care s-a manifestat
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
capitalist îi împilează pe muncitori. Deosebirea, curând specificată, între „libertățile formale” proprii „republicilor parlamentare” și „libertăților reale” generate de edificarea socialismului este astfel menită unui viitor strălucit evidențiind alergia pe care o vor manifesta mai târziu partidele comuniste față de „democrațiile burgheze”. Marx și, încă și mai mult, Lenin apreciază radical antinomic construirea socialismului și libertățile democratice: „Statul, scrie Marx, nu poate fi nimic altceva decât dictatura revoluționară a proletariatului”; or, aceasta implică distrugerea sistematică a instituțiilor și a procedurilor proprii „statului
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
alături de Germania (Ungaria, România, viitoare RFG), fie că au avut relații normale cu URSS (Bulgaria), sau chiar că au fost aliați ai URSS (Polonia, Cehoslovacia). în această etapă, democrația populară se rezumă la „nici - nici” al comuniștilor est-europeni: nici „democrația burgheză”, care face trimitere la regimurile discreditate de dinainte de război, nici revoluția socialistă întruchipată de URSS. Dacă pluripartitismul mai este încă păstrat, acesta numai cu locul predominant rezervat comuniștilor. în România guvernul Petru Groza, instalat la presiunile lui Vîșniski - fostul procuror
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a bântuit în Rusia țaristă, din cauza proastelor condiții climatice, și care a făcut 400.000 de victime -, Lenin reacționase cu cinism, explicând că foametea ar avea numeroase consecințe pozitive: distrugerea economiei țărănești înapoiate; apariția unui proletariat industrial, gropar al orânduirii burgheze și deci promotor al socialismului; și chiar dispariția credinței în țar și în Dumnezeu. Pe data de 19 martie 1922, Lenin este în aceleași dispoziții atunci când cere Biroului Politic să se profite de foamete pentru a ataca Biserica: „Chiar acum
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
muncii, de dezvoltarea forțelor de producție și de apariția claselor. „în familie, bărbatul este burghezul; femeii îi revine rolul proletariatului”, scrie Engels* în Originea familiei, a proprietății private și a statului (1884). Femeia, considerată a fi prima victimă a civilizației burgheze, ar fi așadar adusă în avangarda luptei pentru emanciparea omenirii. Totuși, mișcarea socialistă dinainte de 1914 rămâne foarte prudentă asupra chestiunii feminismului, prin respingerea oricărei lupte specifice. De la măsurile de avangardă... Odată cu revoluția rusă, este relansată problema relației dintre socialism și
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Astfel, pe 20 iulie 1917, guvernul provizoriu acordă drept de vot femeilor, chiar înaintea Marii Britanii (1918) și Statelor Unite (1920. Dar, dacă revoluția din Octombrie* accelerează mișcarea de emancipare, această mișcare se face prin intermediul proiectului de distrugere a modelului de „familie burgheză”. Divorțul prin consimțământ mutual este recunoscut pe 19 decembrie 1917; căsătoria religioasă e abolită; copiii legitimi și nelegitimi beneficiază de drepturi identice. Codul familiei din decembrie 1918 pune capăt puterii maritale și afirmă egalitatea dintre soți. Avortul sub control medical
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
care a divorțat de soțul ei inginer pentru a trăi cu unul din puținii lideri bolșevici muncitori, Alexandr șliapnikov. Devenită marxistă, ea se străduiește să atragă muncitoarele la social-democrația rusă. Analizele ei se ocupă de familie, considerată ca o instituție burgheză, și de cucerirea de către femei a independenței, atât economice, cât și afective - articolul ei din 1923, „Loc lui Eros înaripat”, face aluzie la utopiile* feministe ale lui Aristofan. Totuși, aceste poziții îndrăznețe sunt foarte minoritare și șochează mentalitățile epocii. Dacă
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și niște mize politice, pretinzând că dă o semnificație mondială celui mai mic semn de contestare a sistemului instituționalizat, ea este unul din principalele motoare ale recrutării, formării și mobilizării comuniste. Timp de șapte decenii, partidele comuniste au opus „ideologie burgheză” și „ideologie proletară”, cu o dimensiune mitică acordată clasei muncitoare* și partidului „său”. Ele au practicat „lupta ideologică” contra ideilor neconforme cu societatea; ele au combătut neobosit în sânul lor orice opoziție comunistă* și orice opinie care devia de la ortodoxie
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
are loc congresul de înființare a IC, în prezența a nouă revoluționari veniți din străinătate. Troțki* îi redactează „Manifestul”, în care el subliniază relația de filiație cu Internaționala I-a a lui Marx* și obiectivul fundamental: să termine odată cu lumea burgheză pentru a o înlocui cu dictatura proletariatului, formă a democrației* „muncitorești” superioară celei a burgheziei. înființarea efectivă a IC nu are loc decât odată cu cel de-al II-lea Congres al ei, ținut la Petrograd și apoi la Moscova, de pe
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1847, la primul congres al acesteia, la Londra, Engels impune ca ea să se numească Liga Comuniștilor și se adoptă un nou statut; acesta stipulează că scopul Ligii este „răsturnarea de la putere a burgheziei, instaurarea domniei proletariatului, suprimarea vechii societăți burgheze bazată pe antagonismele de clasă și făurirea unei noi societăți fără clase și fără proprietate privată”. în decembrie 1947, Liga își ține al doilea congres, la care Marx își impune ideile, înlocuind vechea deviză „Toți oamenii sunt frați” cu „Proletari
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Marea Britanie și, conform principiului leninist, să „exacerbeze contradicțiile dintre puterile imperialiste”. Neputându-se sprijini pe partide comuniste puternice și înregistrând eșecuri, în 1945-1946, în Iran și în Turcia, URSS are de ales între susținerea a două mișcări de eliberare națională burgheze: ori sionismul, ori naționalismul arab. După ce ezită o vreme, Moscova decide în 1947 să susțină crearea unui stat al evreilor în Palestina. Mișcarea sionistă îi pare a fi capabilă să rupă echilibrul puterilor în Orientul Mijlociu, să dea o grea lovitură
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
arme - muncitorii moderni, proletarii”. Totuși, teoria necorespunzând defel realității, Marx deduce cu pragmatism consecințele revoluțiilor ratate din Europa din 1848. El predică o strategie de permanentă revoluție, mulțumită unui angajament militant sub „falsele stindarde”ale diverselor mișcări progresiste - muncitorești sau burgheze -, în scopul educării militanților și a orientării lor, la momentul oportun, spre acțiunea radicală, dacă nu chiar războiul civil*. Această confuzie întreținută de Marx între violența mântuitoare, compromisul ideologic și determinismul istoric explică existența unei puternice dualități între marxiștii revoluționari
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și Morgan - conform căreia gena este suportul eredității -, afirmând acțiunea mediului asupra transmiterii caracterelor ereditare și, deopotrivă, ereditatea caracterelor dobândite ca factor de evoluție a speciilor. Este susținut de Stalin, care apără ideea unei „științe proletare fundamental contradictorie față de știința burgheză”. Cea dintâi este cu necesitate adevărată, întrucât îmbrățișează devenirea istorică a proletariatului, iar a doua este cu necesitate falsă, căci își trădează devenirea istorică. Biologii „burghezi” sunt sancționați, chiar arestați, iar lîsenkismul va domina biologia sovietică până în 1965, pricinuindu-i
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
proletariatului, care o autorizează să enunțe scopurile ultime ale evoluției istoriei și să revendice în beneficiul său conducerea supremă a construirii noii societăți. Se instalează o logică strict ideologică, lămurind aversiunea absolută pe care o resimt bolșevicii* atât față de „democrația burgheză”, după cum o atestă dizolvarea Adunării Constituante în 1918, cât și față de „democrația muncitorească”, așa cum o dovedesc infiltrarea sistematică a sovietelor, eliminarea treptată a formațiunilor concurente și zdrobirea fără milă a revoltelor muncitorești antibolșevice - ca la Kronstadt*, în 1921. O logică
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
către delegația siberiană, propunerile și comportamentul lui Lenin*, pe care le consideră puțin democratice. Reîntors în Rusia, în timpul revoluției din 1905, ales președinte al Sovietului din Sankt-Petersburg, arestat, evadează și elaborează teoria „revoluției permanente”, potrivit căreia, în Rusia, revoluția democratică burgheză se poate transforma în revoluție socialistă. Instalat în Austria, apoi în Franța, condamnă războiul din 1914, fără a opta pentru defetismul revoluționar propovăduit de Lenin, și participă la Conferința de la Zimmerwald, în 1915. Revenit în Rusia în mai 1917, se
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Desigur, artiștii revoluționari afirmă că se pun în serviciul noii puteri; Maiakovski scrie astfel: „Eu doresc ca baioneta să fie egală cu pana”. Categoric, ei afirmă că vor să creeze o cultură specific proletară, egalitară, colectivistă, internațională, prin distrugerea culturii burgheze. Jurnalul futuriștilor își titrează astfel primul și unicul său număr, în martie 1938: „Trăiască revoluția spiritului”. Desigur, Proletkult, cultura proletară autoproclamată, cu existența-i fugace - din toamna lui 1917 până în primăvara 1921 -, vehiculează o ideologie revoluționară în disjuncție radicală față de
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
respinse din ce în ce mai mult. în contextul lansării primului plan cincinal*, trecerea la tactica „clasă contra clasă” se traduce, din punct de vedere cultural, prin punerea în aplicare a politicii de „revoluție culturală”. împrumutul de la Lenin este manifest, dar asaltul împotriva culturii burgheze, întreprins mai cu seamă de Asociația Rusă a Scriitorilor Proletari (RAPP), îmbracă de acum un caracter eminamente antiintelectual. Se urmărește extirparea tuturor elementelor străine din punct de vedere social și, deopotrivă, crearea unei noi forme de cultură, cu adevărat proletare
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ilustrare a entuziasmului revoluționar, și, deopotrivă, funcția de educare a maselor - Lenin însuși participă la subotnik-ul din 1 mai 1920. Tot astfel, ambiția revoluționară se abate în special asupra sferei private, încercând să o colectivizeze. Obiectivul radical al distrugerii societății burgheze își găsește, astfel, expresia în concepții avangardiste, arhitecții propovăduind construirea unor unități de locuire pe principiul punerii în comun a funcțiilor domestice - bucătării, băi - și reducând spațiul privat la niște celule. Numai câteva proiecte de dom komuna (casă comună) sunt
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
marxistă a imperialismului se fundamentează pe convingerea, esențială pentru întreaga gândire marxistă, că toate fenomenele politice sunt reflexia forțelor economice. În consecință, fenomenul politic al imperialismului este produsul sistemului economic în care-și găsește originile - capitalismul. După teoria marxistă, societățile burgheze sunt incapabile să-și găsească piețe suficiente pentru produsele lor și investiții pentru capitalul disponibil. În consecință, ele au tendința de a înrobi zone noncapitaliste din ce în ce mai mari, sau chiar și capitaliste, pentru a le transforma în piețe pentru produsele în
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
integrare și de excludere. Karl Marx, În special În lucrările din tinerețe (Critica dreptului politic hegelian, Chestiunea evreiască), este scandalizat de degenerarea principiului civilității și de atomizarea legăturii sociale, fenomene pe care le descrie ca fiind inerente dezvoltării societății civile burgheze. Deși mai târziu (cf. Capitalul) munca va deveni elementul integrator nu doar În societatea capitalistă, ci În toate societățile istorice, opera lui Marx rămâne marcată de o condamnare virulentă a noilor forme de oprimare și de exploatare proprii capitalismului. În
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
urmat de-tribalizării și care constă În reunirea În grupuri de asistență reciprocă, baza fiind sătească sau etnică; 4) un tribalism modern de opoziție Între etniile majoritare din interiorul unui stat (războaiele de secesiune În Katanga și Biafra) sau o ideologie burgheză de constituire a unui electorat politic pornind de la propria etnie; 5) un tribalism de apărare sau de eliberare: mișcarea mau-mau din Kenya era kikuyu, Însă modernistă și nedirijată Împotriva altor etnii; mișcările pantribale ale indienilor din America de Nord urmăresc o democrație
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]