KorAP: Find »[drukola/base=călca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...61 62 63 ...475 >

11,853 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

În mod sigur, bărbații vinovați Își cultivă În voce tonuri de nevinovăție, mi-am spus În sinea mea. Și apoi, Lauren Îmi spusese ceva groaznic despre bărbați care se poartă cu și mai multă afecțiune față de soțiile lor exact atunci când calcă strâmb. Trebuia să mă conving singură. Vă puteți imagina În ce hal eram când am ajuns la MOMA la 6 fără 10 și am văzut coada care șerpuia de-a lungul străzii 53, până pe Sixth Avenue. Sute de iubitori de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

gros-plan. Cea mai scurtă cale pentru a ajunge să închizi ușa în urma ta e să te îngropi în detalii. Probabil că așa ne privește Dumnezeu. Ca și cum toate ar fi la locul lor. Acum scoate-ți pantoful și, cu piciorul gol, calcă, strivește. Calcă și nu te opri. Oricât de tare te-ar durea - plasticul spart, lemnul și sticla -, calcă și nu te opri până ce vecinul de jos nu începe să bubuie cu pumnul în tavan. Capitolul 4 Cea de-a doua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mai scurtă cale pentru a ajunge să închizi ușa în urma ta e să te îngropi în detalii. Probabil că așa ne privește Dumnezeu. Ca și cum toate ar fi la locul lor. Acum scoate-ți pantoful și, cu piciorul gol, calcă, strivește. Calcă și nu te opri. Oricât de tare te-ar durea - plasticul spart, lemnul și sticla -, calcă și nu te opri până ce vecinul de jos nu începe să bubuie cu pumnul în tavan. Capitolul 4 Cea de-a doua moarte în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
detalii. Probabil că așa ne privește Dumnezeu. Ca și cum toate ar fi la locul lor. Acum scoate-ți pantoful și, cu piciorul gol, calcă, strivește. Calcă și nu te opri. Oricât de tare te-ar durea - plasticul spart, lemnul și sticla -, calcă și nu te opri până ce vecinul de jos nu începe să bubuie cu pumnul în tavan. Capitolul 4 Cea de-a doua moarte în leagăn pe care sunt trimis s-o investighez a survenit într-un bloc de locuințe din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
pe soră în toiul nopții. La cea mai mică neplăcere, în noaptea următoare pacientul murea. De câte ori un pacient se plângea de ceva, Waltraud Wagner zicea: „Ăsta primește un bilet pentru Cel de Sus“ - și gâl, gâl, gâl. „Cei care mă călcau pe nervi“, a declarat ea în fața autorităților, „erau expediați direct într-un pat liber, la bunul Dumnezeu.“ În 1989, o bătrână a făcut-o pe Wagner curvă ordinară și a primit tratamentul cu apă. După care îngerii s-au dus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Anunțul despre hemoragiile faciale de la French Salon. Oliphant mă întreabă când trebuie să apară următorul episod din materialul meu despre moartea în leagăn. Țin telefonul în mână. Număr în continuare - 435, 436, 437... Îi spun doar atât, să nu mă calce pe nervi. La telefon, o voce de femeie zice: — Agenția Helen Boyle. Cu ce vă putem ajuta? Și Oliphant zice: — De ce nu-ncerci să numeri până la zece? zice Oliphant. Detaliile legate de Oliphant ar fi următoarele: e gras și și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
optzeci și cinci de kilograme. Caucazian. Castaniu; verzi“. O văd cum îmi face cu ochiul de sub balonul de păr roz. Îi dau șoferului adresa agenției și-i spun că poate să meargă cu ce viteză vrea, numai să nu mă calce pe nervi. În legătură cu taxiul, detaliile ar fi că pute. Bancheta e neagră și lipicioasă. E pur și simplu un taxi. Am o mică problemă cu agresivitatea, zic. Șoferul se uită la mine în oglinda retrovizoare și zice: — Poate că ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de sudoare. Bășicile astea îmi acoperă aproape toată talpa, ca niște pungi pline cu ceva moale și gălbui. Sub stratul de piele moartă, în fiecare bășică se vede câte o formă solidă, închisă la culoare. Mona zice: — În ce-ai călcat? Înroșește o pensetă la bricheta de plastic a lui Stridie. Întreb care-i treaba cu anunțurile pe care le dă Stridie în ziare. Lucrează pentru o firmă de avocatură? Cazurile de ciuperci ale pielii și de otrăvire cu pește sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
bancă în stil georgian. Din următoarea bășică sare acoperișul unei școli. Asudat leoarcă. Respirând adânc. Strângând din răsputeri așternuturile jilave și moi, scrâșnesc din dinți. Cu ochii țintuiți în tavan, zic: Cineva omoară modele. Scoțând un contrafort însângerat, Mona zice: — Călcându-le în picioare? Topmodele, îi zic. Acul mi se înfige în talpă. Acul extrage o antenă de televiziune. Penseta extrage un gargui. Apoi țigle, șindrile, plăcuțe de ardezie și burlane. Mona ridică o margine a prosopului împuțit și o îndoaie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
am de ales. Capitolul 33 Mulțimea se bulucește în jurul nostru, femeile - îmbrăcate în maieuri fără spate, bărbații - cu pălării de cowboy. Oamenii mănâncă mere glasate pe băț și sorbet din pahare de hârtie. Totul e plin de praf. Cineva o calcă pe Helen pe picior; se trage înapoi, zicând: — Am impresia că, oricâți aș omorî, tot nu e de-ajuns. Hai să nu discutăm despre slujbă, îi zic. Pe jos se încolăcesc o mulțime de cabluri groase, negre. În întunericul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
să cheme deratizarea, zice Helen. Se uită la altă pagină în lumină și zice: Spuneți-i că nu sunt aici. Desenul pe care-l face Mona în Cartea oglinzii este cu un bărbat și o femeie loviți de trăsnet, apoi călcați de un tanc, apoi sângerând de moarte prin găvanele ochilor. Creierul le-a țâșnit pe urechi. Femeia poartă un costum de comandă și o mulțime de bijuterii. Bărbatul are cravată albastră. Număr: 1, 2, 3... Mona ia bărbatul și femeia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
unui om ocupând corpul unui catâr. Îmi sună din nou pagerul; de la poliție sunt, mântuitorii mei, care mă îmboldesc spre mântuire. Probabil că supraveghează cineva locul ăsta - ori poliția, ori administratorul. Pe jos, împrăștiate peste tot, sunt fragmentele unui gater, călcate în picioare. Sunt și ruinele unei gări, stropite cu sânge uscat. Primprejur, o clinică stomatologică e risipită în miliarde de bucăți. Și un hangar de avioane zdrobit. Un terminal portuar, făcut praf. Toate nenorocitele alea de ruine și instalații pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
am întors acasă de la muncă și le-am găsit, am lăsat mâncarea în frigider. Am lăsat hainele în dulapuri. În după-amiaza în care m-am întors acasă și am văzut ce făcusem, aceea a fost prima casă pe care am călcat-o în picioare. O moștenire de familie fără moștenitor. Candelabrele minuscule, focul de sticlă si farfuriile. Înfipte în pantofii mei - mi-am lăsat urmele de ușițe, rafturi, scaune, ferestre și sânge până la aeroport. Mai departe, urmele mele s-au oprit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
și i se rostogolesc pe scânduri. Cu aceeași voce monotonă și egală, Helen se uită în jos la mine și zâmbește. Și, apoi, simt că nu mai ating pământul cu un picior. Mi se înmoaie și celălalt, și încep că calc așa cum faci atunci când încerci să dai de fund într-o piscină adâncă. Întind mâinile în lături ca să-mi mențin echilibrul. Calc aerul, și picioarele mi se ridică dinapoi, până ce ajung cu fața în jos deasupra podelei din sala de bal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Și, apoi, simt că nu mai ating pământul cu un picior. Mi se înmoaie și celălalt, și încep că calc așa cum faci atunci când încerci să dai de fund într-o piscină adâncă. Întind mâinile în lături ca să-mi mențin echilibrul. Calc aerul, și picioarele mi se ridică dinapoi, până ce ajung cu fața în jos deasupra podelei din sala de bal, care rămâne dedesubt, la un metru și jumătate, apoi la doi, apoi la trei. Mă îndepărtez din ce în ce mai mult de umbra mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

mașinii transformîndu-se într-o mișcare lentă spre dreapta cu roțile din spate blocate, oprindu-se la marginea șoselei. Toți pasagerii au făcut ochii mari. Șoferul înghite nodul urcat în gît, scapă o înjurătură printre dinții încleștați, schimbă furios viteza și calcă accelerația. Cursa pornește cuminte, supusă. Ninge abundent, așa cum a mai nins cîndva, demult, doar în amintirea părinților sau bunicilor. În dreapta, începe un șir lung de copaci înalți, stufoși, cei mai mulți dintre ei fiind stejari. Apoi, locul stejarilor e luat de sălcii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cursa printr-o zvîcnitură, aruncînd-o înainte. Șoferul trage de volan, aduce cursa de-a lungul șoselei, dar, în clipa următoare, vîntul, pornit mai cu putere, lovește în coasta stîngă iar roțile din față lunecă vreun metru spre șanț. Șoferul înjură călcînd frîna. Rău! sare în sus Lazăr. Ia dă la mine, că nu de-aia am pus lanțuri. O clipă, șoferul ezită, dar își amintește precizia cu care Lazăr a prins lanțul și-și zice că trebuie să fie vreun meseriaș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
volan, Lazăr desface palma deasupra manetei de schimbat viteza, închide și deschide pumnul de mai multe ori, privește atent la picioare să vadă comenzile, apoi trage cu ochiul spre poziția vitezelor. Prinde un moment cînd vîntul se aude mai slab, calcă ambreiajul și bagă în viteză. Mașina pornește în derivă. Apoi, în încremenirea din interior, cînd orice respirație s-a tăiat, se aude un scîrțîit prelung de pinioane angrenate prost, Lazăr murmură o înjurătură, roțile din dreapta mușcă asfaltul cu dinții de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în toată suprafața laterală a cursei, ca într-un panou, se va juca în voie, dînd-o de-a rostogolul. Auzi, spune Lazăr, aprinzîndu-și o altă țigară ține-o cît mai pe stînga iar cînd simți că vrea să ne răstoarne, calci încet frîna și tragi de volan în dreapta, să ne așezăm în lungul vîntului. *** Aproape șase murmură Vlad, sorbind din cafeaua apoasă, mai mult zaț și apă decît cafea, comandată la restaurantul autogării. Ce zici, mai vine? Dacă toți spun că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
plită, întreținîndu-se cu șoferul, care soarbe dintr-o cană plină cu cafea aburindă. Încă trei jumătăți de pui spune Ovidiu intrînd. Dacă mai pică o cursă seara asta, rîde spre Andrei oameni ne-am făcut. Sultana intră ca o vijelie, călcînd apăsat, îndreptîndu-se spre frigider. Puii ăștia doi, arată bucătăresei după ce-i speli bine, îi fierbi și-abia apoi îi rumenești. E-te ce mofturi! se miră soțul ei. S-a legitimat careva c-ar fi mare zmeu? Sînt doi copii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
faci?! Mă lași să beau singur? Noroc! ciocnește Săteanu paharul de-al lui Mihai, urmărindu-l cu privirea, să-l vadă cum bea. Auzi... se apleacă spre el, șoptindu-i vreau să-mi spui... dar dacă mă minți, nu mai calci în casa mea! Camelia... aude Mihai șoapta bărbatului. Tovarășa Prisecan... Ce-i cu ea?! tresare Mihai, aminindu-și cum, tot sejurul la Poiana Brașov n-a avut ochi decât pentru femeia aceea, care părea să-l bage în boli, și poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Dar cine era femeia de la telefon și ce voia? Nea Toader o înșeală pe Maria?!... Și ea... m-a cam luat peste picior. Mîine îi dau telefon și-o întreb dacă a făcut rost de sîrbă, altfel nu le mai calc pragul, nici măcar sîmbătă. Ce viscol! Nu cred că mai ajung la autogară... Am să dau telefon, să întreb de cursă." *** La toate mesele se mănîncă pe săturate și se bea ceai ori cafea. Foarte puțini își permit să se atingă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de hormoni... Ce-mi trebuia mie...?!... Să nu te însori cu o proastă, dom' Vlădeanu! face el un gest categoric. Proastele nu știu decît să-și desfacă picioarele și să se scuze că-i încă neordine în casă cînd le calcă pragul vecina... Două mari idealuri: satisfacția sexuală și părerea vecinelor. Nu știam că sînteți căsătorit spune Mihai încet, să-l tempereze. Cred că am și coarne, ca un cerb mormăie Muraru cu dezgust. Ce-mi trebuia mie?!... La un gest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Mihai încet, după un timp de tăcere la noi n-a fost chiar așa. La noi doi. Că pe noi ne trimitea directorul școlii acasă; ții minte cum mergeam prin pădure singuri, pe-o pîclă că abia vedeam pe unde călcăm, plîngeam și ne-aminteam cîți lupi au văzut ai noștri pe-acolo... Ne opream întotdeauna la Crucea Vlădeanului și te puneam să te rogi la strămoșul tău să ne apere... începe Ion să rîdă. Oare nu-i noroc să mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Se consideră că putem rezista trei zile dacă stăm la căldură și avem apă, știu asta din armată. Dacă știi, spune încet profesorul ține pentru tine, nu fă panică. Așa-i, încuviințează Lazăr dumneavoastră ați fost întotdeauna un optimist. Ați călcat mereu apăsat, pe pămînt tare, eventual betonat, nivelat de șenile mai spune retrăgîndu-se. Domnilor, vă rog, stați la mese, să vă putem servi strigă chelnerul, să-i împrăștie. Lazăre! îi șoptește profesorul, pe un ton rugător, în care se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]