2,531 matches
-
nu tocmai citind cartea asta crezuse soră-mea că regăsește amintirea unei dispute Între tata și mine? În cazul ăsta ar fi putut să născocească și povestea cu balonul spart și reacția mea, cînd am exclamat „Imbecilule!“. Aveam ochii Încercănați, căscam la ore, eram ușor iritabil, astfel că maică-mea m-a dus la un medic - o somitate, un specialist În probleme de adolescență și tulburări de pubertate, cineva căruia i se luau interviuri la radio și pe lîngă care tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
și scutură clădirea cu tot ce este în ea, luminile traversează ringul de dans și clipesc obositor de insistent și dement, timpul trece și atmosfera nu se schimbă, doar el începe să nu mai aibă răbdare, se uită la ceas, cască din cînd în cînd și încearcă să-și mențină atenția asupra scopului pentru care se află acolo. Apoi, pe la două noaptea, apare și ea. El se însuflețește într-o secundă și își caută imediat un loc de unde să o poată
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
-se În nisipul cald, cu trupul și sufletul În armonie perfectă. Lecția de seducție numărul 4: Numele celebrităților din vecinătate, spuse la Întâmplare. Tom Hanks, Cher, Jay Leno, Mel Brooks, Sting, Leonardo DiCaprio, David Geffen, și așa mai departe... Kitty căscă. Oare de câte ori făcuse asta, turul plajei, băutura servită pe plajă, plimbarea În lumina lunii? Și-ar fi dorit să găsească ceva inteligent de zis, să-i pună la Încercare rutina, Însă, În loc de asta, căscă din nou. Era atât de obosită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Geffen, și așa mai departe... Kitty căscă. Oare de câte ori făcuse asta, turul plajei, băutura servită pe plajă, plimbarea În lumina lunii? Și-ar fi dorit să găsească ceva inteligent de zis, să-i pună la Încercare rutina, Însă, În loc de asta, căscă din nou. Era atât de obosită! Ce amuzant - să ajungi acasă la el, pe plajă, decorurile să fie aranjate pentru marea scenă a seducției, dar corpul să te trădeze, istovit. Iar când „prada“ e aproape prinsă În capcană, bum! Lecția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
rămas gravidă, Eu însămi aș aduce mărturie despre asta dacă aș recupera memoria celor nouă luni pe care le-am trăit în pântecele ei, Copilului din burta mamei îi e cu neputință să știe ce se întâmplă afară, răspunse Marçal, căscând, Așa o fi, însă trebuie să recunoști cel puțin că ar fi cum nu se poate mai firesc ca pruncul să cunoască intim ce se întâmplă în trupul mamei, problema, după părerea mea, stă toată în memorie, Dacă nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de contemplator al vanităților lumii care-și pierde timpul, sau crede că-l câștigă, punând întrebări furnicilor, scarabeilor și șopârlelor. Cipriano Algor îl mângâie pe cap și puse altă întrebare, Ce vrei, dar Găsit n-a răspuns, doar gâfâia și căsca botul de parcă ar fi zâmbit la nerozia întrebării. Atunci auzi glasul lui Marçal chemându-l, Tată, vino, micul dejun e gata. Ginerele făcea pentru prima dată așa ceva, ceva neobișnuit trebuie că se întâmplă în casa și în viața celor doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
disperare surdă sau silă absolută, date la o parte, din puternicele motive deja expuse, tentantele dar problematicele vizite de răbufnire sentimentală și fizică la Isaura Madruga, ce-i rămânea tatălui Martei, dacă nu vroia să-și petreacă tot restul vieții căscând și dându-se, figurat vorbind, cu capul de pereții carcerei sale interioare, era să se apuce să descopere și să investigheze metodic insula minunată unde fusese adus după naufragiu. În fiecare dimineață, așadar, după micul dejun, Cipriano Algor îi aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ca să nu țipe, și vântul se întețește, e ca un taifun, oamenii alunecă, cad, se ridică, cad din nou, ploaia devine potop, ne-au trebuit peste zece minute ca să parcurgem, cred, douăzeci și cinci sau treizeci de metri, Și apoi, întrebă Marta, căscând, Apoi ne-am întors și a început să ningă, la început câțiva fulgi rari ca niște ghemotoace de bumbac, apoi tot mai mari și mai deși, cădeau în fața noastră ca o perdea prin care de abia ne mai vedeam colegii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
va fi vai și-amar de mine. Avea mania discursurilor și ținea să-și exerseze și pe pielea mea darurile sale oratorice. Numai că eu nu eram ca auditoriul lui obișnuit. De cum se pornea să-mi facă morală, începeam să casc plictisit, ca să-l pedepsesc, deoarece știam că nu suporta să nu fie ascultat cu smerenie. Când vroiam să-l scot din sărite, izbucneam în râs, ceea ce reprezenta în ochii lui o adevărată insultă, pentru care o palmă răsunătoare pe obrajii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
s-a dovedit, într-adevăr, hotărâtoare. Ea m-a îmbrâncit să înaintez, mai departe decât vroiam, pe drumul confruntării cu tata; un drum aspru, dificil pentru amândoi, care nu putea să se termine decât prost. Sub puntea ruptă, s-a căscat o prăpastie pe care timpul n-a făcut decât s-o lărgească. De ce? Lucrurile au fost desigur mult mai complicate. Eu le simplific pentru a le înțelege cât de cât. Îmi spun prin urmare că prea semăna Dinu cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mângâia puful negru de sub nas cu mândrie, mi-a șoptit într-o zi batjocoritor la ureche că auzise o discuție care mă privea. Directorul se interesase de ce nu mai venea tata deloc la școală și aflase „ascultă, ceva nemaipomenit, puștiule, cască bine urechile. Tatăl tău a descoperit, se pare, că nu ești fiul lui. A pus laba pe niște scrisori de-ale maică-tii, păstrate dintr-o dragoste ascunsă, de la un preot. De aceea ai ieșit tu atât de cucernic. Furios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
unui băiețandru. În scurtă vreme i-am cucerit și nu mai conteneau să se minuneze: „Și ce bine desenează, altul în jocul lui și-ar fi luat nasul la purtare”. Noroc că tata nu mă mai căuta deloc. Ar fi căscat ochii mari și m-ar fi dat de gol. Mi s-a permis să ies singur în oraș și într-o zi le-am comunicat că aș fi vrut să mă angajez îngrijitor la Școala de Belle Arte, unde era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Dominic era aproape legendar. Crescuse într-un bordel unde prostituatele se întreceau să-i dea bunătăți sărmanului copil găsit sau născut pe ascuns de una din ele. Cu timpul se obișnuise să stea în salon unde veneau clienții și să caște gura la ce auzea. Uneori se juca ridicând fustele uneia din multele sale mame adoptive. Celelalte râdeau atunci de se prăpădeau: „Vai, ce drăgălaș e!”. Apoi Dominic trecuse la fapte și mai îndrăznețe. Se furișa pe urma prostituatelor care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Vedeți? Papa Ștefan al VI-lea a poruncit ca înaintașul lui, răposatul papă Formosus, să fie dezgropat, pus, îmbrăcat în odăjdii, pe un tron ca un papă viu, și judecat. Da, da, judecat cu cadavrul de față, pe tron, ce căscați gurile așa? Nu v-am spus eu că toate procesele pe care le-ați cunoscut voi sunt niște maimuțăreli? N-aveți geniu, domnilor, n-aveți geniu. Mă rog, faceți și voi ce puteți, Dumnezeu să vă binecuvânteze. Bătrânii trepidau. Călugărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
m-au înconjurat, trepidând acum de nerăbdare, dornici să mă tragă de limbă. Și? Și? insistau ei, rugându-mă să nu trec peste nici un amănunt, să le povestesc totul, absolut totul, fără să neglijez nimic. Erau ca niște copii care căscau gura la cineva întors dintr-o lume misterioasă, inaccesibilă lor, la care visau, pe care o comentau în fel și chip, în legătură cu care emiteau nenumărate ipoteze, care îi fascina și de care se temeau totodată. Cum era sala? Unde stăteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
clătina, amenința să ne strivească pe toți. Bătrânii umblau buimaci, descumpăniți, discutau în șoaptă, se uitau unii la alții și se întrebau ce se va întâmpla acum. În locul legendei în care crezuseră și de care se temuseră atâta vreme, se căsca un gol, un abis în care riscau să se prăbușească; rămași fără reținerile de care și râseseră uneori, dar care erau totuși o certitudine!, nu mai știau ce suport să dea atâtor neputințe care îi măcinau. Se simțeau în pericol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fi putut servi ditamai lădoiul În centrul Luteției (Luteția, bocaportul mării de nămol subteran), acolo unde odinioară era Pântecul Parisului, cu trompele alea captatoare de curenți aerieni, cu sminteala aia de țevi, de conducte, cu urechea aia a lui Dionisie căscată asupra golului exterior ca să emită sunete, mesaje, semnale până În centrul globului și să le restituie vomând informații din infern? Mai Întâi Conservatoire, ca laborator, apoi Turnul, ca sondă, În fine Beaubourg, ca aparat de emisie-recepție global. Nu cumva puseseră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
tine, Sher. — Italienești, ai cuvîntul meu. Lumini lăptoase Încep să șteargă stelele. Wakefield nu poate spune dacă a adormit sau dacă visează cu ochii deschiși. După toate aparențele, turul a luat sfîrșit. — Asta e casa Rip van Winkle, spune el căscînd. Am ratat Revoluția Americană. — Numai pe cea dintîi, spune Sherrill. Cea de-a doua de abia Începe. Își fac drum pe lîngă robotul chelner și bucătăria super-automatizată; Wakefield ține Încă În mînă paharul de whiskey; e frumușel, cu un fund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
urmă de zîmbet apare pe buzele uscate ale lui Wakefield cînd vede uimirea sinceră a Diavolului și sprîncenele lui stufoase Înălțate a Întrebare. Apoi Începe să chicotească, precum o fetișcană emoționată la prima Întîlnire. CÎnd ochii galbeni ai Diavolului se cască Într-o expresie de sinceritate prefăcută, Wakefield izbucnește În rîs. RÎde și rîde și nu se poate opri. Nu pot... să cred, reușește să Îndruge În cele din urmă, printre hohote, Diavolul Însuși nu știe ce se Întîmplă... Wakefield Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de „neutralitate definitivă”. Vacanțele mari erau nesfîrșite. În lumea largă nu se petrecea nimic nou și zguduitor, care să ajungă pînă la urechile noastre. (...) În vremea aceea lumea întreagă părea plictisită. „Boala veacului”, a veacului în agonie, bîntuia crîncen. Oamenii căscau pe străzi și mergeau parcă tîrîndu-se. La „grădină”, se plimbau aiuriți, printre copaci de cărbune, și ascultau marșurile funebre ale fanfarei din chioșcuri (I.M. Rașcu, Sfîrșit de veac). Probabil prima atestare documentară a termenului de „avangardă” în critica românească este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vechi/erau în mine forța, schimbarea, setea, ura -/ și sîngele în mine mă trage de urechi// Era în mine ceea ce sparge să se nască,/în mine-un demon care ședea pe continent/cu-o față care plînge și una care cască,/în mine năzuința de-a deveni dement.// Închis în amintire ca-ntr-o obscură strofă/în vidul unde steaguri de ideale-mpung/te-aștept să vii, trompetă de spaimă, Catastrofă, -/ Sărut urcînd în ochii oceanelor, prelung“ (Baisers montant aux yeux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
desen stilizat, prezentînd o femeie kitsch. Singura secvență în metrică tradițională a acestui poem (compus altminteri din versuri albe, fracturate) indică o răsturnare radicală a valorilor înalte, imagine a negativității absolute: „Să ne coborîm în rîpa/ Care-i Dumnezeu cînd cască/ Să ne oglindim în lacul/ Cu mătăsuri lungi de broască”. Imaginea alienantă a provinciei nu mai este cea din textele bacoviene, de pildă. Ceva esențial s-a schimbat, începînd cu atitudinea: agresiv-ironică, provocatoare, șarjată. Programatică, sistematică, deriziunea maculează blasfemiator sublimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu mai este cea din textele bacoviene, de pildă. Ceva esențial s-a schimbat, începînd cu atitudinea: agresiv-ironică, provocatoare, șarjată. Programatică, sistematică, deriziunea maculează blasfemiator sublimul. Pe cer, păsările sînt asemenea urmelor/dejecțiilor lăsate de muște. Rîpa e Dumnezeu cînd cască. Lacul - topos romantic, naturist al oglindirii înaltului - e acoperit cu mătăsuri... de broască. Puritatea, moralitatea sînt caricate, nu fără o sugestie sinistră în final („doliu alb la fecioara vecinului”)... Nu foarte spectaculos, „Jurnalul săptămînii“ prezintă un concert de gală desfășurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dominat de sentimentul pierderii iremediabile, al neliniștii metafizice sau al angoasei expresioniste („Septembrie. Ciornă“, „Dintr-o vară“, „Doleanțe“, „Pantelimon“ ș.a.). În schimb, primele poeme ale lui Tzara - pline de îndemnuri iconoclaste: „să ne coborîm în rîpa/care-i Dumnezeu cînd cască”, „să plecăm, să plecăm”, „ne-om dezbrăca în pielea goală...” - conțin destui germeni ai insolenței dadaiste. Poemele erotice ale lui Vinea au un „ce” liric, magic incantatoriu („Ioana“, „Fira“). În poemele lui Tzara („Am sădit în corpul tău“, „Prietenă Mamie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de parcă ar fi luat o pisicuță de ceafă) și a reușit să-l târască până jos. — La ce oră crezi că sosește Gaston la noi? Takamori nu i-a răspuns mamei. Își înfuleca micul dejun, făcând eforturi disperate să nu caște. — Hei, Tomoe, plătești tu trenul până la Yokohama, nu? o întrebă el cu duritate în glas. Ora opt. Tomoe și-a îmbrăcat costumașul nou din lână, în dungi bleu cu alb, și și-a pus o pălărie albă. — Ce drăguță ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]