1,735 matches
-
afla în casă? ― Nu pricep... Unde? Ascunsă pe undeva, sub pat, în dulap sau în frigider? ― Nu! Că ar putea fi una din cele două bătrâne. Inginerul se holbă câteva secunde apoi izbucni în râs. ― Absurd! Dumnezeule, absurd! Cele mai caraghioase bătrâne pe care le-am întîlnit în viața mea! Nu susțin că doamna Miga e lipsită de o oarecare îndrăzneală, presupun că în tinerețe a fost o femeie și jumătate, dar... ― Nu la ea m-am gândit, îl întrerupse Cristescu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
o copertă frumoasă celofanată, și i-a atras atenția. L-a întrebat pe profesor dacă a citit-o. ― Ăla a început să-i povestească câte ceva din subiect, printre altele istoria cu gazele. Îl văzu îngîndurat și continuă: Domnule maior, e caraghios să ne imaginăm că doamna cu pisica a intenționat, mai mult, a izbutit să găsească formula aceasta subtilă pentru a ne pune în gardă. A fost o simplă coincidență. ― Vi s-a părut firesc ca în conjunctura dată să o
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
voluptate și dispoziție de zile mari. Maiorul dădea din cap trăgând cu coada ochiului spre Florence. La un moment dat, femeia tresări. Interveni brutal: ― O iei razna! Melania se afla pe scaun, chiar lângă ușă. Mă uitam la cameea aia caraghioasă și mă întrebam de ce o mai poartă. Tot timpul a stat acolo, fără să se miște. Da, da chiar pe scaunul dumneavoastră. Șerbănică o măsură confuz. ― Dar am afirmat același lucru, draga mea! N-ai fost atentă. I s-a
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
pereți. În sensul ăsta îmi dă de gândit și evident în contextul ciudățeniilor la care asistăm. Balamucul cu Panaitescu, prezența dumneavoastră, foarte plăcută de altfel... Și din moment ce sînteți sigur că Valerica n-a părăsit locuința... ― Cert! Sculptorul se strâmbă. ― E caraghios! Doar nu s-a volatilizat! Unde putea să se ascundă? Și de ce? ― Nu ea s-a ascuns, domnule Matei. ― Chestiile astea sânt prea complicate pentru mine... N-a plecat și totuși a dispărut, a murit, dar unde e cadavrul... Ca
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nu mă interesează. Nu interesează pe nimeni... ― Te înșeli, tanti! E o poveste plină de semnificație. Constatând infidelitatea doamnei, Grigore Popa găsește de cuviință să o sancționeze. ― Ce prostie! îngînă nesigur bătrânul. În viața mea n-am auzit ceva mai caraghios. Dar dincolo de cuvinte se simțea altceva. Altceva se citea și pe figură. ― Două zile mai târziu, continuă Matei, căpitanul Preda își găsește soția otrăvită. Cu cianură! ― Ce?! exclamă fără să vrea Melania Lupu. ― Au urmat, firește, cercetările de rigoare, Miliția
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Din cauza obrazului neras, părea bolnav. Sculptorul se uită la ei și începu să râdă. Un chicotit nervos la început, apoi hohote isterice care-i alterau trăsăturile. ― Domnule Matei, șopti bătrâna înspăimîntată, domnule Matei! Tânărul părea incapabil să se stăpânească. ― E caraghios! articulă printre sughițuri. Mă uit la voi și nu-mi vine să cred. N-aveți mutre, asta e! ― Ce mutre? Matei se înecă. ― De criminali, vezi bine! ― În sfârșit, oftă bătrânul. Până acum eu eram capul răutăților. ― Mutra nu te
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
mulțumește. Nu și ministerul de interne. Presupunând că comandamentul suprem al forțelor aeriene ar fi dat autorizația ca elicopterele să decoleze, fapt în sine extrem de problematic, să arunci hârtii din aer pe o vreme ca asta era mai mult decât caraghios, și nu numai pentru că pe străzi era extrem de puțină lume, iar puțina care era, era ocupată, în principal, să se ude cât mai puțin posibil, cel mai rău era să cadă manifestul prezidențial în noroiul de pe jos, să fie înghițit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
amintire), când un coleg, Dudley Franklin, s-a pârțâit prelungit și strident, ca o trâmbiță, într-o clipă de liniște, în mijlocul orei de geografie. Toți am râs, bineînțeles (pentru o clasă de copii de unsprezece ani, nimic nu-i mai caraghios decât un pârț), dar ceea ce a scos incidentul din categoria gafelor mărunte, ridicându-l la statutul de poantă clasică, o capodoperă veșnică în analele rușinii și umilinței, a fost faptul că Dudley s-a arătat destul de inocent pentru a comite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
a doua oară. Nu puteam fi sigur, dar pentru moment părea singura ipoteză logică. Aș fi preferat să rumeg problema ceva mai mult timp, dar împrejurările nu mi-o permiteau. Conversația a continuat să se reverse, plină de aceleași observații caraghioase ca până acum, aceleași scânteieri rizibile, aceleași comicării dezlânate și întorsături pseudohistrionice și, una peste alta, a trebuit să recunosc că eram impresionat de acest pungaș cu cap de dovleac. Era, poate, un pic obositor, dar nu dezamăgea. La plecarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
vreun alt fel de artist plastic, înseamnă că e prima oară când m-am înșelat în privința cuiva. Asta e specialitatea mea. Mă uit la oameni și ghicesc ce sunt. A zâmbit din nou, apoi a izbucnit în râs. Cine e caraghiosul ăsta, trebuie să se fi întrebat, și ce i-a venit să-mi vorbească așa? Am decis că venise momentul să mă prezint. — Apropo, eu sunt Nathan, am spus. Nathan Glass. — Bună, Nathan. Eu sunt Nancy Mazzucchelli. Și nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pentru încurcătura în care ne găseam, m-a mirat mulțumirea senină, aproape supranaturală pe care am descoperit-o pe chipul ei. Motorul abia ce își revărsase potpuriul cacofonic compus din toate sunetele junglei și, în condiții normale, toate zgomotele acelea caraghioase ar fi trebuit să stârnească o reacție din partea ei: sperietură, amuzament, agitație sau orice altceva. Dar Lucy era adânc închisă în sine, plutind imponderabil pe un nor de indiferență, un spirit pur, detașat de trup. Acum știu că savura succesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
la poștă săptămâna trecută. — Cine e Stanley? am întrebat. — Stanley Chowder, a spus Al senior, ridicând mâna și arătând spre vest. A ținut un han la vreo cinci kilometri în sus pe dealul ăla. — Stanley Chowder, am repetat. Ce nume caraghios. — Mda, a mormăit Al cel mare. Dar pe Stanley nu-l deranjează. Cred că chiar îi place. Pe vremuri, am cunoscut un tip pe care-l chema Elmer Doodlebaum, am spus, dându-mi seama pe neașteptate că îmi făcea plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
el rămăsese copilul de zece ani care își închipuia că salvează orfani din orașele bombardate ale Europei. Cu toată bășcălia lui ireverențioasă, cu toate minciunile și prostiile lui, nu încetase niciodată să creadă în principiile hotelului Existența. Bunul Harry Brightman. Caraghiosul Harry Brightman. Dacă în birou s-ar fi aflat o sticlă de băutură, mi-aș fi turnat un pahar și aș fi închinat în onoarea lui. Așa însă, am ridicat receptorul și am format numărul lui Gordon. Până la urmă, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
That Man. Așa arătau numerele de cabaret ale Tinei Hott, duminica seara: nu o cântăreață, ci o falsă cântăreață, mimând textele unor cântece din musicaluri și ale pieselor de jazz cunoscute, interpretate de soliste legendare. Era măreț și absurd. Era caraghios și înduioșător. Era mișcător și comic. Era tot ce era și tot ce nu era. Și iat-o pe Tina, gesticulând din brațe și prefăcându-se că rostește cuvintele cântecului. Pe chip nu i se citea decât tandrețea și iubirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ne-ar fi făcut dacă mă scutea de tăcerile de joia. Hmmm, a făcut el. Hmmm. Va trebui să mă gândesc. O să-ți comunic decizia mea până la sfârșitul săptămânii. Se uita drept la mine și, de câte ori vorbea, sprâncenele îi tresăreau caraghios. Vă mulțumesc, i-am spus. Știu că sunteți un om înțelept și cred că inima are să vă îndemne să mai înmuiați regulile ca să ajutați un copil. N-aveam de gând să-i spun ce gândeam cu adevărat. Îmi plăcea sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
că te-ai cuibărit pe pragul meu, nu am de gând să renunț la tine. A ta sunt, drăguțule. Da’ chestia cu căsătoria trebuie să ți-o scoți din cap. Nu mai vreau să fiu nevastă și realitatea e, scumpul, caraghiosul meu, că din tine iese un soț îngrozitor... În ciuda cuvintelor dure, în clipa următoare a început să plângă - copleșită pe neașteptate, pierzându-și stăpânirea de sine pentru prima dată de când o cunoșteam. Am bănuit că se gândea la răposatul Tony
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
lingviștilor, ceea ce rămîne totuși sugestiv este faptul că o parte semnificativă a acestui vocabular rămas în limbajul curent se referă fie la metehnele umane care mai fac încă deliciile gurii satului (meschin, moftangiu, mucalit, hoinar, mahmur, ursuz, haimana, temă bel, caraghios, fistichiu, ciubucar, șiret, chefliu, zevzec, pușlama, mucalit, ciufut, derbedeu, lichea, cusurgiu - și, last but not least, tîrfă), fie la spațiul domes tic. Pe lîngă lista de mai sus, care acoperă o bună parte a gastronomiei „specific românești”, putem să adăugăm
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Etno TV m-a făcut să pricep că, într-o lume relativă pînă la dezagregare, folclorul nu are cum să se sustragă tentațiilor clipei. Esența lui s-a alterat profund, iar ceea ce trece astăzi drept muzică populară e un hibrid caraghios, pe ritmuri străine. Eu, care nu m-am uitat niciodată (spre rușinea mea, recunosc) la Etno TV, am aflat de aceste versuri și altele asemenea de-abia acum, de la un coleg din Tîrgu Mureș, care a făcut și o emisiune
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
deseneze, dar până acum nu făcuse asta decât pe tăbliță și în zăpadă. Era prima dată că avea la dispoziție o foaie albă și un creion. Se îmbujoră și, opintindu-se ca atunci când căra un pachet greu, desenă cea mai caraghioasă vacă din viața lui și, fără să vrea, găuri hârtia în câteva locuri. Îi făcu ochiul acoperit de pata neagră ca la pirați, dar nu reuși să-i deseneze bine picioarele adunate, subțiri ca firele de păr și terminate cu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
pentru că-l știa mai vorbăreț. El însuși era mai degrabă taciturn, așa că i plăcea să asculte. — La Rosenberg, la Casa de Sănătate! Evdoșka înjura când și când îngrozitor, iar glasul lui subțirel, de scopit, nu se potrivea cu vorbele. Era caraghios să pomenești cu un asemenea glas, de copil, despre toate alea. Doctorul știa, ca toată lumea, că birjarii aparțin unei secte muscălești și că se lasă castrați de bunăvoie, unii de flăcăi, cei mai mulți abia după ce fac doi copii. Dar lui îi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și fanfara militară, în chioșc, iar patinatorii încercau să alunece în ritmul muzicii. La-la-la-la la... la-la... la-la... la-la-la-la-la... la-la... la-la. Făceau piruete, luau viteză, iar un domn ofițer mergea cu spatele. Nicu râdea și țopăia când cădea vreunul, prea era caraghios cum dădea cu fundul de gheață și ridica picioarele în aer, ca gândacii. Femeile cădeau mai grațios și-și adunau fustele în jurul picioarelor, iar Nicu nu râdea se uita să vadă cât li se descoperă piciorul. Când se oprea muzica
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Deci jumătate din față e îmbuibată, jumătate lihnită. Descoperirea am făcut-o de cum am deschis ochii. Am simțit boala în mine. M am speriat și, desculță, m-am dus până la oglindă. Și-acolo am văzut o fată cu o bonetă caraghioasă, roz, de sub care ieșeau șuvițe negre, obrazul bombat, iar în albul ochilor tot felul de vinișoare roșii, cum sunt desenate uneori în cărțile de anatomie ale lui papa. Semănau cu rămurișul și mă jenau ca praful. Ce o mai fi
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
avea nas roșu, deși trăgea la măsea, iar portarului, care nu punea gura pe băutură, nasul i se înroșea imediat. Una din ultimele preocupări ale lui Nicu era să studieze urechile și nasul oamenilor care, toate, i se păreau foarte caraghioase, iar dacă te uitai la nea Cercel, care avea urechile ca niște toarte solide și nasul cu pămătuf sub el, te cuprindea mirarea. Vizitiul îl avea ca la oamenii de zăpadă, lung și ascuțit ca un morcov. Ajunseră la poarta
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
la Conservator ca să-mi repar vorbirea și să mă fac advocat.“ Iar piesa Hamlet, o cărticică tradusă în franceză, o ținea la el tot timpul, o arăta, era cartea lui de vizită, deși la repetiții primea doar roluri de moși caraghioși. Împlinise 16 ani, și acasă taică-său îl certa că iar e amenințat de repetenție. Într-o zi, la o oră a clasei de la Conservator asistă Matei Millo, mare actor și bun director de trupă. Și apoi îi spune profesorului
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
-i plac pisicile, el are câine și pe ăla îl ține în curte, că-i plin de purici. Lui papa nu i s-a potrivit pălăria, deși o măsurasem după cea veche, îi stătea pe creștet și era atât de caraghios că toți am râs de el, și uite cum se alege omul cu râsete în loc de cadou. A, da, și mamei i-am luat Poesii de Veronica Micle, mi-a mulțumit cu însuflețire, ziceai că e tocmai ce-și dorea, dar
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]