13,496 matches
-
facultății să învețe chestii din astea banale, mi se face rău, anunță Tîrnăcop, hai că merge repede, prima ne-a luat ceva mai mult timp, dar acuma țac-pac și gata, zice Gulie perforînd restul găurilor și dobîndind brusc o plăcere ciudată termină treaba în doi timpi și trei mișcări. Ia priviți-l cum arată, e cusut ca o minge de fotbal, nici n-a mai fost nevoie să leșini, Tîrnăcop, mai trebuie doar să-l pansăm, zice Gulie smulgîndu-și și cealaltă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
tot cărbunele, dar acum este groaznic de ticsit, și Încearcă să se urce afară din el dar poate vedea muntele de deasupra lui care se mișcă din cauza mișcărilor tale. Tu nu vrei să miști cărbunele și totuși simți și o ciudată exaltare pe lîngă o spaimă zdrobitoare cînd mormanul Începe să se miște și se prăvălește peste Stevie, acoperindu-l total. Acum cazi și tu, alunecînd În jos pe deasupra, dar nu intri În gaură lîngă fratele tău pentru că a fost umplută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
au amuțit. Deocamdată. ZÎmbesc și Îl urmez pe taximetrist. Mi-aș dori să fi avut pe cineva cu care să pot sta000000000 Te-ai dus să staica oamenii adevărați. De parcă aș fi foscu bunica ta În Penicuik. Ea nu femeie ciudată. Măcar dacă ți-a spus prea multe despre tatăl tău adevărat,u rece cu ea. doar că nu s-a simțit bine și că acum e mort. Bărbatul căruia altădată ai Încercat să-i spui Tată, cel care ți-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
mai puternic Noaptea te Îngrozea. Dormeai cu lumina aprinsă. Întotdeauna. Odată te-ai dus la biserică cu bunica ta care n-avea nici un chef să meargă acolo ai născocit păcate În fața unui preot recunoscător. Ea te iubea, Într-un fel ciudat și dezechilibrat, și nu se Înțelegea bine cu fiica ei, mama ta. Carole, tu stăteai acolo În picioare, iar eu ți-am dat degetele pe spate, Îndopat cu cocaină și alcool, iar tu te uitai la mine cu ochii tăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
bine cu fiica ei, mama ta. Carole, tu stăteai acolo În picioare, iar eu ți-am dat degetele pe spate, Îndopat cu cocaină și alcool, iar tu te uitai la mine cu ochii tăi mari și erai Într-o stare ciudată ce depășea cu mult frica, iar eu Încercam să mă gîndesc de ce ar trebui să mă opresc și Încercam să simt ceva ce să mă facă să mă opresc Înainte de trosnetul ăla trosnetul ăla și țipătul tău acum schimbat, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
bunico dacăl urăști atîde mult, ai Îndrăznit tu s-o Întrebi pe cînd ea stătea pe canapea mîngîindu-și pisica. Ea s-a uitat la tine preț de vreo două cilpe, apoi a privit În gol. Cu o voce tărăgănată și ciudată care părea să nu-i aparțină, ea a zis, Nu fiule, era un om minunat. Cu toate că a plecat, ăia cumsecade mereu fac așa. Doar lepădăturile rămîn. Dar pe cei cumsecade care pleacă Întotdeauna Îi urăști mai mult decît pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
asta, nu-i așa? Noi Înțelegem ce zice Toal. Nu catadicsim să-i răspundem. Mi-au luat acum slujba după care tînjeam, cea care era de drept a noastră, dar sentimentul că am suferit o pierdere e, Într-un mod ciudat, insignifiant. Toal se uită-n jurul lui prin casă cu dezgust. E mizerie: cutii de aluminiu cu mîncare la pachet, pungi de cartofii prăjiți, cutii de bere (mov? da, pînă la urmă au ajuns și la noi!), farfurii cu resturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
nu am voie: să vorbesc, să transpir, să mă legăn, să mă aplec de spate, să clipesc des din ochi sau să Întorc capul. Regulile sunt foarte stricte În această privință. De ce am fost tocmai eu ales pentru această muncă ciudată? Simplu: sunt un bărbat atrăgător, cu un corp armonios și o ținută dreaptă. Am concurat pentru acest post cu alți trei sute patruzeci și trei de candidați. Am dovedit până acum, o răbdare bovină, deși de felul meu sunt o natură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
strecor prin crăpătura de lumină pe care o lasă becul chior ce atârnă deasupra ușii, pe bucata de asfalt din curte, pe care merg ca un clown pe o sârmă Întinsă sub cupola circului. Cum intru În camera mică și ciudată care are forma unui paralelipiped, beau restul de ceai rămas de dimineață În paharul străveziu. În atâtea ore, de jur-Împrejurul lichidului s-a format un fel de floră umedă, pufoasă care rămâne, după ce ultima picătură de lichid a fost Înghițită, agățată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
o luminează, primesc jeturile de stropi de salivă din gura lui, ca o ploaie deasă. E sfârșit de februarie, au trecut două luni de la intrarea țării În Uniunea Europeană și Antoniu nu mai doarme nopțile, visează cu ochii deschiși niște poieni ciudate mirosind a fân cosit, nu mai simte frigul și nu-i prea mai arde să cerșească la gura metroului. Kawabata seamănă cu un ogar bătrân pe care nu-l mai ascultă picioarele. Mai nou se teame să rămână singur. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
se vând În fața bisericilor, și bilețelul cu cele câteva rânduri scrise de ea și Psalmul 127. A ieșit din existența lui Antoniu discret, așa cum discretă era Întreaga ei făptură, amestec de soare și miros de scorțișoară, de muzică și farmec ciudat, de candoare și bunătate. În ultimul timp pe chipul ei se putea citi o neliniște, o nerăbdare pe care nu și le putea stăpâni. Îi explica bătrânului tovarăș de sărăcie, că abia așteaptă să ,,plece În lumea largă,,. Antoniu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a spus numele simplu, dintr-o răsuflare: Uniunea Europeană. M-am trezit din visul absurd, cu sudori reci pe Întreg corpul și cu o durere de cap intensă. M-am bucurat de altfel că visul meu nu fusese altceva decât o ciudată Însăilare de imagini fără nici o legătură cu realitatea. Dar, la urma-urmei, Își spune Antoniu ce așteaptă un vârstnic prăpădit ca mine de la Uniunea Europeană? Am aproape 55 de ani și, Dumnezeu, În marea lui bunătate mi-a luat de pe suflet un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-șef Dezideriu Își privește subalternul cu o mirare care Încet se transformă Într-o indignare fățișă: ,, Cum poți să-l Întrebi pe Leonardo Da Vinci asemenea tâmpenii? După câteva secole mi-am recăpătat, În fine identitatea furată și tu, arătare ciudată mă Întrebi asemenea prostii?,, După câteva clipe de muțenie și perplexitate, fotoreporterul spune o propoziție de-o simplitate complice: ;; Mă iertați seniore Leonardo Da Vinci!,,. Iese din birou, Închizând ușa cu același prudent respect ca și femeia de serviciu. Memoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mai Îngrijită, hainele sunt și ele mai curate, părul pieptănat, și unghiile tăiate. A ajuns la gura metroului, dar locul lui este ocupat de o cerșetoare bătrână, ai cărei ochi apoși și Înroșiți de băutură fixează trecătorii cu o căutătură ciudată și din gura căreia ies cuvinte numai cuvinte spurcate, amestecate cu sughițuri bețiv. Pe Antoniu nu-l neliniștește uzurpatoarea, și se retrage la câțiva metri de gura metroului, foarte aproape de chioșcul de ziare. -Ce mai faci Antoniu? Nu mai citești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
rulote În care-și duc traiul vreo douăzeci de suflete, de la prunci care merg de-a bușilea, până la bătrâni rufoși cu fețe supte, care și-au uitat numărul anilor. Cele două ,,case,, jalnice, mâncate de rugină, și decorate cu zdrențe ciudate, au peste acoperișul găurit, puse de-a valma, Împotriva ploilor, bucăți de tablă, cartoane, saci de plastic, toate fixate cu cauciucuri și anvelope de mașină uzate, ca vântul, În năvala lui neiertătoare, să nu le arunce Încotro vrea el. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
picioarele lui. Este slăbit și nu-și mai poate mișca nici măcar capul. Urinează Într-o ploscă improvizată dintr-un bidon de apă minerală, pe care Antoniu l-a tăiat dându-i forma unui făraș.I-au rămas intacte În mod ciudat, cuvintele. Sunt limpezi, clare, lucide. -Te doare ceva, acvilă tomnatică? -Nu mă doare nimic, dar simt că plutesc, că sunt ușor ca o foaie de hârtie luată de vânt și mai simt undeva, Înăuntrul stomacului, unde s-au adunat o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de muzee pe care le-am vizitat. S-a făcut miezul nopții și liniștea care s-a lăsat, este pentru amândoi, binefăcătoare, după o zi zbuciumată și plină de emoții. O cucuvea, aciuiată Într-un pom din apropiere, Își trimite ciudatul cântec În eter. Femeia tresare și-și face cruce.de trei ori. E timpul ca amândoi să se lase În voia somnului. Odată ajunși, ca după o lungă expediție, În intimitatea mătăsoasă a patului, bărbatul o posedă cu brutalitate, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
la viață, a renunțat la vagabondaj, la cerșetorie, a lăsat În urmă viața mizeră și nesigură, și acum se mișcă prin lume dezinvolt, dând lecții de atașament față de Uniunea Europeană. N-ai fi zis atunci când ai cunoscut-o, că ființa aceea ciudată și plăpândă ca o ierbușoară parfumată, care se Îndopase cu vise și metafore, va reuși să facă un salt Înafara ei, și să se scuture de un trecut incert și dureros. Ce-i și viața asta! Iată, un vagabond devine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
printr-un crâng Înflorit. Este pentru prima oară În ultimul timp, când nu simte singurătatea și nu se teme de ea. Ciudat este că noaptea nu are spaime, nu se gândește la fantome, nu aude țipăt de cucuvele, nici zgomote ciudate, și din morminte nu iese nimeni să-i bată În fereastră. De fapt nu e singurul locuitor al cimitirului. La a doua alee pe dreapta, Într-un alt cavou părăsit, trăiește de patru ani o familie În care ieri, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
căruia să i te poți supune. Dar îți sunt supus ție, am râs, la ce mi-ar mai trebui alt stăpân? Tu l-ai întâlnit vreodată pe Palmer? Ah, da, firește prin sora lui. — Sora lui, da, Honor Klein cea ciudată. L-am văzut la o petrecere pe care a dat-o ea pentru studenții ei. Dar nu mi-a făcut cunoștință cu el. — Cum ți s-a părut? — Honor? Ca antropolog? Se bucură de o bună reputație la Cambridge. Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nefericită. Fratele meu, Alexander, are patruzeci și cinci de ani, iar sora mea, Rosemary, are treizeci și șapte; eu am patruzeci și unu de ani și uneori simt, într-un fel care nu e lipsit de melancolie și un farmec ciudat, că sunt un om bătrân. A descrie personalitatea cuiva este dificil și nu neapărat relevant. Povestea care urmează va dezvălui, cu sau fără voia mea, ce fel de om sunt. Și poate, ar fi bine să dau câteva detalii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mă aflam în fața unui lucru de dimensiuni extraordinare, extrem de bine regizat. Palmer păru să ignore remarca mea. — Vezi tu, noi nu ne-am gândit nici o clipă că tu ai putea să te desparți de noi, spuse el. Într-un mod ciudat și absolut minunat noi nu ne putem lipsi de tine. O să rămânem mereu alături de tine, o să-ți purtăm de grijă. Ai să vezi. — Credeam că a venit timpul să evoluez. Palmer răspunse râzând: — Ah, să nu crezi că va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mine este important. — Și ce te face să crezi că am să țin la tine și în continuare, Palmer? am întrebat. Simțeam că mi se întunecă mintea. — Ai să ții, răspunse Palmer. — Dragostea pentru rivalul învingător? — Psihicul este un material ciudat, zise el, care are propriile sale căi de a se reechilibra. Își caută automat avantajele, consolările. Este aproape în totalitate o problemă de mecanică, prin modele mecanice îl înțelegem cel mai bine. Sper că nu vezi în mine un înger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ca să pot simți. Acum începeam să cred cu adevărat. Mărturisirile Antoniei și întreaga seară, în care eu băusem o cantitate uriașă, îmi păreau, uitându-mă în urmă, un vis oribil, populat de creaturi înspăimântătoare și totuși ceva care, în mod ciudat, nu-mi provocase durere. Durerea a venit mai târziu, o durere teribil de misterioasă și de confuză, ce semăna cu durerea pe care o simțeam în copilărie când duceam lipsă de ceva. Obiectele și obiceiurile bine cunoscute nu mă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
totdeauna stranie, faza în care imaginea fără chip capătă o personalitate cvasiunanimă care te duce cu gândul la felul în care se concep monștrii. Cine este? Nu știu! răspunse Alexander. Nu e un portret. Și totuși îmi dă un sentiment ciudat, ca și cum aș fi în căutarea persoanei căreia îi aparține. În felul ăsta parcă n-am lucrat niciodată, s-ar putea chiar să nu iasă nimic. Ții minte că în urmă cu mulți ani am făcut niște capete de personaje fantastice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]